Decizia civilă nr. 154/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 154/R/2011
Ședința publică din data de 18 ianuarie2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: C. M. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. M. împotriva sentinței civile nr. 987 din 4 iunie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. Ș. și P. C. O. Ș., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 12 ianuarie
2011 reclamantul intimată a formulat și înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea, văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 987 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. Ș. al
J. M., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a S.ui L. din Î. M. invocată de către I. Ș. al J. M. prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., împotriva pârâților: I. Ș. M., Ș. cu clasele I-V. S. Ș., și în consecință:
Pârâții au fost obligați să calculeze și să plătească următoarelor cadre didactice: Rednic Petru, Coroian-Maris I., P. A., Lang Armin, M.ca G., M.ca Nita, Serban I., P. V., Pasztor Ramona, Hotea I., Magurean A., Mesaros I., Stanescu D., Bledea I., Balin M., drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calități procesuale active a reclamantului S. L. din Î. M. că în baza art. 28 din L. sindicatelor nr. 5. (1), „organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor public, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiuni prevăzute de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.";.
La acțiune s-a anexat tabelul cu semnăturile membrilor de sindicat la fila
5 din dosar, care împuternicesc sindicatul de a-i reprezenta în proces. Tabelul este contrasemnat de liderul de sindicat, ceea ce atestă faptul că persoanele din tabel au calitate de membri ai sindicatului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de I. Ș. al județului M., tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată deoarece I. Ș. al județului M. este semnatar al Contractului Colectiv de M. U. la N. I. Ș. al județului M. 2008-2009.
Potrivit art. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al J. M. termenul de „. și, respectiv, „. desemnează I. Ș. al J. M., reprezentat prin inspectorul școlar general, unitățile de învățământ preuniversitar, reprezentate prin directori, alte instituții subordonate I. Ș. al J. M., reprezentate prin directori.
Angajatorul are toate drepturile și obligațiile care decurg din legislația în vigoare și din contractul colectiv de muncă încheiat.
Conform art. 142 din L. nr. 84/1995, printre atribuțiile inspectoratului școlar se regăsește și aceea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personalul didactic necesar, în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic. Art. 109 din L. nr. 128/1997 prevede că directorul își desfășoară activitate sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar.
Prin urmare, în baza concursurilor organizate de inspectoratul școlar, acesta emite deciziile de numire pe post pentru cadrele didactice și doar în baza acestor decizii, directorii unităților de învățământ încheie contractele individuale de muncă, ca o simplă formalitate.
Finanțarea unităților de învățământ se asigură de către primar, în calitate de ordonator principal de credite și de consiliul local în calitate de finanțator al unităților de învățământ, conform art. 167 din L. nr. 84/1995. Dar, conform art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002 „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin.(1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale";.
Prin urmare, nu era necesară chemarea în judecată a consiliului local și a primarului întrucât aceste instituții sunt obligate de lege să elibereze fondurile necesare în vederea executării titlurilor executorii.
Potrivit art.9 alin. (2) din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi, posturile didactice se ocupă prin concurs, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol,organizarea și desfășurarea concursurilor este asigurată de inspectoratul școlar și directorii instituțiilor de învățământ preuniversitar.
În conformitate cu art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, ";în învățământul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general.";
Se observă astfel că angajarea personalului didactic este condiționată de existența unei decizii emise de inspectoratul școlar pe baza căruia unitățile de învățământ încheie efectiv contractele individuale de muncă, decizia și contractul individual de muncă fiind indisolubil legate.
Raportat la considerentele mai sus - expuse, tribunalul a apreciat că pârâtul I. Ș. al J. M. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care urmează a fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că prin dispozițiile OG nr.
1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare
1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu
16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.
4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală.
În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O.- partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 9. iunie 2009, decizie nepublicată încă în M.O. a constatat încă odatăneconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr.
1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Astfel, potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.
2..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. Ș. AL J. M. solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocare și pe cale de consecință respingerea acțiunii civile formulate de reclamant împotriva I. Ș. al J. M., ca fiind lipsită de temei legal.
În motivarea recursului că din dispozițiile art.142 din L. învățământului nr. 84 din 1995 rezultă faptul că Inspectoratele Ș.e sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate M.ui Educației și Cercetării", iar atribuțiile lui sunt clar prevăzute la acest articol.
Potrivit art. 11 alin 5 din L. 128 din 1997 privind statutul personalului didactic, angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei semnate de inspectorul școlar general. Rolul inspectoratului școlar este deci, doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ în urma participării cadrului didactic la concursul organizat de inspectoratul școlar împreună cu directorul unității de învățământ.
Potrivit art. 167 alin 1 din L. învățământului nr. 84 din 1995, precum și art. 13 alin 1 din OUG 32 din 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar stat se face prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, așa cum rezultă din prevederile art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământpreuniversitar, situație în care inspectoratul școlar nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Chiar dacă recurenta este semnatară a Contractului Colectiv de M. U. la
N. I. Ș. 2008-2009, nu înseamnă că s-a dorit încălcarea prevederilor legale amintite și mai mult, nu înseamnă că, prin semnarea acestui contract și-a atribuit calitatea de angajator a cadrelor didactice.
Acest contract a fost întocmit în baza prevederilor art. 12 alin 2 din L.
130/1996 privind contractul colectiv de muncă, de unde rezultă că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare.
Atâta vreme cât contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității școlare în calitate de angajator și personalul didactic în calitate de angajat, aceștia prestând munca pentru unitățile școlare și sub autoritatea acestora, în cărțile de muncă la rubrica angajator este trecută denumirea unității de învățământ iar plata drepturilor salariale se face tot de către unitățile de învățământ.
În ceea ce privește fondul cauzei, datorită faptului că legislația cu privire la salarizarea personalului didactic a fost în continuă modificare, printr-o serie de ordonanțe făcându-se modificări prevederilor O.G. 1., aprobată cu L. nr. 2., ordonanțe care au fost în vigoare și au produs efecte până la data pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziilor de neconstituționale unitățile de învățământ cât și ordonatorii de credite au avut obligația de a respecta prevederile legale în vigoare la acea dată, motiv pentru care nu au aplicat acele majorări salariale prevăzute de L. 2..
Cu toate acestea, instanța de fond nu poate obliga recurenta la acordarea, începând cu 1 octombrie 2008, a salariilor majorate în conformitate cu prevederile Legii 2., atâta timp cât, inspectoratele școlare nu au atribuții cu privire la salarizarea personalului didactic, aceste atribuții fiind în sarcina directorilor unităților școlare.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și dinoficiu, Curtea, deliberând, constată următoarele:
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a recurentului pârât I . Ș. AL J . M..
Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății reclamanții au solicitat obligarea pârâtei recurente la c alculul ș i pl ata drepturilor salariale restante.
În ceea ce privește operațiunea de plată a drepturilor salariale, Curtea, în opinie majoritară, îmbrățișează argumentele recurentei vis a vis de lipsa atribuțiilor sale pe acest aspect.
Astfel, se reține că inspectoratele școlare județene sunt organe desconcentrate în subordinea M.ui Educației, Cercetării și Tineretului, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, între inspectoratul școlar și cadrele didactice nu se nasc raporturi de muncă. Acestea iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de I. școlar general.
Rolul I. Ș. J. este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 167 din L. învățământului, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prinbugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor, fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, situație în care I. Ș. J. nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
În speța de față însă Curtea notează că obligațiile impuse recurentei pârâte prin sentința atacată se circumscriu unei operații mult mai largi și mai complexe, aceea de calcul.
Or, din acest punct de vedere, Curtea reține atribuțiile I. școlar J. sub acest aspect.
Astfel, Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr. 3 și 4 și le transmit Consiliului Național pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar. La rândul său, Consiliul, pe b aza datelor transmi se de inspectoratele școlare județene , analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină. În continuare, pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii M.ui Educației și Cercetării, însoțite de propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
D. aceste motive , Curtea constată că nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamanților, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire și, implicit, de calcul a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
În schimb, recursul urmează a fi admis față de motivul de ordine publică avut în vedere de Curte, anume, cel privitor la intrarea în vigoare a Legii nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în sfera căreia sunt circumscrise drepturile salariale ale personalului din învățământ începând cu data de 1 ianuarie 2010, astfel încât doar până la data de (...) se pot acorda drepturile salariale solicitate prin acțiune, ulterior acestei date devenind aplicabile dispozițiile Legii nr. 330/2009.
Pentru aceste motive, în temeiul disp.art.312 alin.1 și 3 Cod.proc. civilă, raportat la art. 304 pct. 9 și art. 034 ind. 1 C.proc.civ., se va admite recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. AL J. M. și se va modifica sentința în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul I. Ș. AL J. M. împotriva sentinței civile nr. 987 din 4 iunie 2010 a T.ui MM pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că acordarea drepturilor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 2. se va face aferent perioadei (...) - (...).
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 18 ianuarie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
Cu opinie separată G . N. N.
Red.DCG/ (...) Dact.SzM/3ex. Jud.fond:C. M; H. D.M.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în cauză se impunea respingerea recursului formulat în cauză de către I. Ș. al J. M., prin reprezentant legal, având în vedere următoarele considerente:
Deși recursul a fost formulat la data de (...), cu mult după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, întinderea drepturilor bănești acordate salariaților reclamanți, reprezentați în cauză de către S. L. din Î. M., nu a fost criticată în cadrul cererii formulate de către I. Ș. al J. M., care prin motivele de recurs a susținut în exclusivitate lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
De altfel, nici în cursul judecării în primă instanță a cauzei, finalizată cu pronunțarea sentinței nr.987, la data de (...), nu a fost invocată și pusă în discuția părților, de către părți, sau din oficiu, o asemenea apărare privind întinderea drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Apreciind că acest aspect, privind întinderea drepturilor salariale la care au fost obligați pârâții în cauză, nu poate constitui un motiv de ordine publică, nelegalitatea și netemeinicia sentinței, în această privință, putând fi invocată doar de către părțile interesate, respectiv de către pârâții ce au fost obligați la plata acestora, consider că se impunea respingerea recursului ca fiind nefondat.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 5394/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4721/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
