Decizia civilă nr. 162/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.162/R/2011
Ședința publică din data de 18 ianuarie2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 iunie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar (...) privind și pe reclamanta intimată P. F., pe pârâții intimați Ș. G. „. P. A. S. B., C. LOCAL AL O. S. B., P. O. S. B., L. CU P. S. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B. și chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect litigiu de muncă -. bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 17 ianuarie 2011 reclamanta intimată, prin U. J. a S. L. din Î., a formulat și înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea, văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.(...), reclamanta P. F., prin U. J. A S. L. DIN I. B.-N., a chemat în judecată pe pârâții: Ș. G. „. P. A. S. B., C. LOCAL AL O. S. B., P. O. S. B., L. CU P. S. B. , C. LOCAL AL M. B., P. M. B., solicitând obligarea unității școlare pârâte, in calitate de angajator, la calcularea si la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 2., respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite salariaților membrii de sindicat, începând cu data de (...), actualizate in funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plătii și obligarea ultimilor doi pârâți să aloce fondurile necesare plătii drepturilor salariale solicitate în numele membrilor de sindicat.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că Guvernul României a aprobat, la data de (...), O. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Potrivit alin.l lit.b) din această ordonanță, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu (...), față de nivelul din (...).
Conform art. 1 alin. l lit. c) din aceeași ordonanță, pentru funcțiile didactice prevăzute in anexele nr. 1.2, 2 si 3, valoarea coeficientului de multiplicare l,000 va fi :
- 01.01-(...), 259.593 lei;
- 01.04-(...), 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
- 01.10-(...), 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație precum si nivelul productivității muncii.
Potrivit susținerilor reclamantei, O. nr. 1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. 221/(...), principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-(...) și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, însă pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. au chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. B.-N. și M. E., C. T. ȘI S.
Prin sentința civilă nr.4659/F din 21 iunie 2010, pronunțată de T. B.- N., s-a admis acțiunea formulată de către reclamantă și în consecință, unitățile școlare pârâte, în calitate de angajatori au fost obligată la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății, pentru perioadele în care reclamanta a fost salariata acestora.
Pârâții C. local al orașului S. B., P. orașului S. B., C. local al municipiului B. și P. municipiului B. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate în cauză.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de C. local al municipiului B. și P. municipiului B., Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să vireze acestora sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu M. E., C. T. și S.
Prin aceeași hotărâre, unitatea școlară pârâtă a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Chiar dacă între reclamant și C. local al municipiului B. și P. municipiului B. nu există raporturi juridice de muncă, acțiunea formulatăîn contradictoriu cu acești pârâți este întemeiată, întrucât aceștia asigură finanțarea unității școlare pârâte.
S-a mai reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de M. E., C. T. ȘI S., având în vedere disp.art.167 alin.17 din legea nr.84/1995.
În ceea ce privește fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Curtea Constituțională a R., prin decizia nr. 93/(...), a constatat că L.
2. privind aprobarea O. nr. 1. este constituțională, însă Guvernul României a emis O. nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin O. nr. 1., ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Prin decizia nr. 843/(...) și decizia nr. 989/(...), Curtea Constituțională a constatat că disp. art. I pct. 2 si 3 din O. nr. 1. pentru modificarea si completarea O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 personalului din învățământ și ale art. 2 și art. 3 din O. nr. 1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr. 136/2008 si a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai in scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1 alin. 4, art. 61 alin. l si art. 115 alin. 4 din legea fundamentală si este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 si art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr.
1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 31/2009 și art. 2 din
O. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Prima instanță a mai reținut că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros, plata salariului constituie un element al său.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect, dar si cauza contractului individual de muncă. Este obiect, deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză, pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
In cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform proceduri legale în această materie.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată,precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art. 169 alin. 1 din Codul Muncii angajatorul este obligat,în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale,să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că cei reprezentați de către reclamant nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior enunțate, precum și faptul că prevederile O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., prima instanță a constatat ca fiind fondată cererea reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul Muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin. 1 din Codul Muncii.
S-a mai reținut ca fiind fondată și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul disp.art.167 alin.1 și 2 din L. nr.84/1995.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs D. G. A F. P. A J. B.-N., în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarel motive:
Deși, reclamanții nu au raporturi de muncă cu Ministerul Finanțelor
Publice și cu toate că dispozițiile H.G. nr.2192/2004 prevăd că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în mod eronat prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a acestui minister.
Se mai arată că, astfel cum rezultă din disp.art.16 alin.1 lit.a),21, 28,
29 alin.4 din legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii begetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principlali de credite, asfel cum acestea sunt prevăzute prin buget.
În aceaste condiții, Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
De asemenea, se mai arată că , potrivit O. nr.32/2001 și art.38 din L. nr.215/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, consiliul local având atribuția aprobării bugetului local și repartizării fondurilor pe unitățile de învățământ.
În acest sens, se invocă faptul că în mod greșit a fost soluționată de către prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către acest minister în cauză.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță nu a arătat în motivarea hotărârii care sunt temeiurile pentru care a fost obligat la virarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Recurentul mai arată că, prin art.2 din O. nr.22/2002 s-a prevăzut că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din lipsă de fonduri, instituiția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
M. recurent mai susține că, art.5 lit.e) din H.G. nr.39/2009, prevede că, în îndeplinirea atribuțiilor sale, este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare.
Curtea reține ca fiind nefondat recursul formulat în cauză de către D. G. A F. P. A J. B.-N., pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru următoarele motive:
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, d upă aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. Gener al al M. B., prin hotărâre și cu a sistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului
școlar, repartizează unităților administrativ -teritoriale sumele defalcate din u nele venituri ale b ugetului de stat și, după caz, fonduri di n cote defalcate d in impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Astfel, nu se poate reține că recurentul MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE, ar fi lipsit de calitate procesuală pasivă în cererea de obligare la virarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire
(fundamentare) a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, recurentului Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a J. B.-N. îi reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ potrivit dispozițiilor Legii nr. 2., începând cu data de (...), motiv pentru care Curtea reține că în mod corect prima instanță a obligat aceste instituții la virarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi salariale la care este îndreptățit reclamantul, pentru ca acesta să asigure fundamentarea corespunzătoare a volumului fondurilor alocate unității de învățământ pârâte.
Curtea mai reține că, astfel cum în mod constant s-a statuat în practica judiciară și în literatura de specialitate, lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariații solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii, cu atât mai mult cu cât recurentul își invocă astfel, în parte, propria culpă, întrucât acesta avea atribuții distincte în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare plății salariilor personalului din învățământ, cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2., începând cu data de (...).
Acesta este și motivul pentru care nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul disp.art. 16 alin.1 lit.a), 21, 28, 29 alin.4 din L. nr.500/2002.
Curtea mai reține că dispozițiile art.2 din O. nr.22/2002 și art.5 lit.e) din H.G. nr.39/2009, nu ar putea fi incidente decât în faza executării hotărârii pronunțate de către prima instanță, neputând avea vreo relevanță în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sentinței recurate.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul formulat de D. G. A F. P. A J. B.- N., pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei P. F. suma de 15 lei , cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de către D. G. A F. P. A J. B.-N., pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.4659/F/(...) a T.ui B.-N., în dosarul nr.(...).
Obligă recurentul să plătească intimatei P. F. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex.- (...);
Jud.fond.:- T. B.-N.:-M. L. B.
-C. Născuțiu.
| ← Decizia civilă nr. 5393/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2053/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
