Decizia civilă nr. 1621/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1621/R/2011
Ședința publică din data de 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și C. J. C. împotriva sentinței civile nr. 3189 din 4 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C.EAN, precum și pe pârâta Ș. DE A. „. J., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă reprezentanta recurentului
C. J. C. - consilier juridic M. C., lipsind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, față de nelegala citare a pârâtei Ș. de A. „. J. precum și nelegala comunicare a hotărârii atacată cu recurs, constată că recursul formulat în cauză de această pârâtă este declarat și motivat în termen legal.
Reprezentanta recurentului C. J. C. declară că nu are cereri de formulat în probațiune și nici de invocat excepții, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate în cauză.
Reprezentanta C.ui J. C. solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3189 din 4 octombrie 2010 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. A., C. I., C. V., J. E., G. F., M. M., M. C., S. ANA, V. I., D. F., C. D., T. V., B. V., T. I., P. A., L. M., A. I. prin S. L. al Î. P. C., în contradictoriu cu pârâții Ș. DE A. „. J. C.-N., și C. J. C., astfel cum a fost precizată.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
Pârâtul de rândul 2 a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în perioada anilor școlari (...)-2008 respectiv 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtei Ș. de A. „. J., după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelele anexate.
Pârâtul C. J. C. a susținut că reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile art. 13 alin. 1 din O. nr. 1., dar fără a face în vreun fel dovada acestei susțineri, cu toate că, potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei le incumba. Această dovada era necesară cu atât mai mult cu cât alineatul 3 al aceluiași articol statuează că personalului didactic din învățământul preuniversitar și universitar care desfășoară activități de educație permanentă în cadrul așezămintelor culturale i se aplică dispozițiile Legii nr. 1. privind Statutul personalului didactic.
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel naționalpe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, s ă se pl ăte asc ă ș i o pr imă de v ac anț ă ";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de
„o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, „Clauzelecontractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la unnivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii
Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate,
ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM-uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, s-a reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate în cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituriproprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr.
84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamatăexclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
„plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similară se întâlnește în contractele colective de muncă încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O. nr.
146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu debază al angajatului";.
S-a exprimat opinia separată a unuia dintre asistenții judiciari în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. J. C., C. local almunicipiului C.-N. și Ș. P. de A. „. J. C.
C. J. C. a solicitat respingerea acțiunii față de acesta.
În motivarea recursului a invocat dispozițiile art. 48 alin.1 din Lege anr.128/12 iulie 1997.
Din aceste prevederi rezultă că drepturile salariale stabilite prin lege pot fi negociate prin contractele colective de muncă doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege și nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit prevederilor art.37 lit.g din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 aceste drepturi salariale ar trebui să fie achitate în totalitate și exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Contractul Colectiv la nivel de ramură pe învățământ pe anii 2007-2008 prevede în mod expres la art.33 alin.2 că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. De asemenea la alin.2 din art.33 se prevede că părțile contractante vor putea negocia în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi.
Pentru acordarea unor drepturi prevăzute de contractele colective de muncă, părțile contractante trebuie să parcurgă mai multe etape și anume, identificarea surselor de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea în vederea includerii drepturilor respective în actele normative carereglementează aceste drepturi și achitarea acestora în totalitate și exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ. Din probele administrate și actele depuse în dosar rezultă că organizația sindicală reclamantă nu a stăruit în parcurgerea acestor etape și nici faptul că au existat venituri proprii realizate de unitatea de învățământ.
Sumele defalcate din tava pe valoarea adăugată, destinate finanțării cheltuielilor aferente învățământului de stat, sunt stabilite prin legile bugetului de stat, consiliile locale având obligația să asigure încadrarea în sumele alocate.
C. Local al municipiului C.-N. a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului a arătat că poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale condiționat de împrejurarea ca acestea să fi fost calculate corect și să fi fost virate în contul bugetului local, având în vedere că provin de la bugetul de stat, pârâta făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ în funcție de necesarul financiar al fiecăreia.
În conformitate cu L. nr.1., unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Sunt redate prevederile art. 167 din L. nr.84/1995, cu mențiunea că bugetul pe anul 2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pârâta Ș. P. de A. „. J. C. a solicitat casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului a arătat că au fost încălcate dispozițiile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.proc.civ., în sensul că este lovită de nulitate absolută procedura de citare a recurentei la toate termenele de judecată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterile în fond, fiind citată la o adresă diferită de cea indicată în acțiune.
Arată că reclamanții nu mai au calitate de personal didactic, ca urmare a încadrării acestora în funcții de experți conform OUG nr.1., or textul art.50 alin.12 din L. nr.1. se referă la personalul didactic.
Dispozițiile art.48 (2) din L. nr.1. privind Statutul personalului didactic au fost aplicate greșit, deoarece acest text de lege nu prevede necondiționat și imperativ obligația de acordare a primelor de vacanță, ci reglementează îndreptățirea de a beneficia doar de acele prime care sunt înscrise în contractele colective de muncă, ori în lege.
C. colective de muncă unice la nivel național aplicabile în perioada 2005,
2006 și 2007-2010 au prevăzut doar posibilitatea acordării primelor de vacanță prin contracte colective de muncă încheiate la celelalte niveluri, art.59 alin. 3 din CCM prevede că în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, se poate plăti și o primă de vacanță.
OUG nr.146/2007 la art.1 alin.1 și 2 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetelor anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada
2001-2006, intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acesteia: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special,personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale legii speciale aplicabile în domeniul învățământului, L. nr.1., se observă că legea specială din acest domeniu nu prevede acordarea primei de concediu de odihnă, astfel încât nu se poate extinde aplicarea OUG 146/2007 personalului din învățământ.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul pârâtului C. local al mun. C.-N., Curtea constată căacesta este lipsit de interes.
În acest sens, se observă că la data de 30 martie 2011, reclamantul S. L. al Î. P. C. a depus la dosarul de fond actul ce cuprinde renunțarea la judecată față de pârâtul C. local al mun. C.-N. (fila 24), situație față de care prima instanță a pronunțat sentința doar în contradictoriu cu pârâții C. J. C. și Ș. P. de A. T. J., nefiind astfel dispusă nici o măsură în contradictoriu cu pârâtul inițial C. local al mun. C.-N., care de altfel nici nu este menționat în dispozitivul sentinței.
Față de această împrejurare, se constată că lipsește interesul recurentului C. local al mun. C.-N. pentru promovarea căii de atac, nefiind verificată în realitate situația descrisă în motivarea acestui recurs, anume, aceea că recurentul ar fi fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul cauzei. Practic, lipsește orice dispoziție a primei instanțe în contradictoriu cu acest pârât, care să îl îndreptățească a critica pentru propria cauză (pro domo sua) sentința.
Este considerentul pentru care recursul acestui pârât ce a figurat inițial în cadrul procesual al prezentului litigiu urmează a fi respins, în acord cu prevederile art. 312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1
C.proc.civ.
Raportat la recursul pârâtei Ș. P. de A. T. J., acesta este întemeiat față denelegala citare a acestei pârâte de-a lungul întregului curs procesual în fațainstanței de fond, deci atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.
A., recurenta a fost citată constant de la sediul din C.-N., str. Cardinal Iuliu H. nr. 25, jud. C., în condițiile în care dovezile de îndeplinire a procedurii de citare s-au întors cu mențiunea că „persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a putut afla noua adresă";, iar pentru ultimul termen de judecată nici nu a fost citată această pârâtă.
Comunicarea sentinței s-a făcut la același sediu, astfel încât abia în recurs s-a clarificat situația sediului actual al reclamantei, care este pe str. F. de Z. nr. 51.
Ca atare, devin aplicabile prevederile art. 312 alin. 5 C.proc.civ., fiind imperativă casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se asigura dublul grad de jurisdicție și față de această pârâtă.
Cu ocazia rejudecării fondului, se vor avea în vedere toate apărările dezvoltate în cererea de recurs de către recurenta Ș. P. de A. T. J., în sensul de a se stabili inclusiv dacă sunt aplicabile reclamanților dispozițiile Legii nr. 1. și ale contractelor colective de muncă invocate, față de invocata O. nr. 1. și deci față de schimbarea statutului acestora din cadre didactice în experți, instructori, referenți, tehnicieni (fila 45 dosar recurs), avându-se în vedere momentul la care a avut loc modificarea funcției.
Cât privește recursul pârâtului C. J. C., acesta este în legătură cu cel al pârâtei Ș. P. de A. T. J., existând legătura invocată chiar de reclamanți între cele două instituții în ce privește finanțarea cheltuielilor de personal al Ș. P. de A. T. J., aceasta funcționând în subordinea autorității administrație publicelocale, deci a C.ui J. C. Se impune deci admiterea acestui recurs și casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare și față de acest pârât, incidente fiind dispozițiile art. 48 alin. 2 C.proc.civ.
Prin urmare, Curtea nu va dezlega chestiunile de drept antamate în recursul C.ui J. C., pentru a se asigura soluționarea unitară a litigiului, urmând ca prima instanță, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere și apărările dezvoltate în recurs de acest pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
C.-N.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M.
Admite recursurile declarate de pârâții C. J. C. și Ș. P. DE A. T. J. împotriva sentinței civile nr. 3189 din 4 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.DCG, dact.SzM
2 ex./(...)
Jud. fond: M.F.B., A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 2824/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5353/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
