Decizia civilă nr. 2824/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2824/R/2011

Ședința publică din 05 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G.

JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. „ D. ȘI U. "; în numele și pentru A. M. împotriva sentinței civile nr. 1397 din 17 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată R. A. DE T. U. C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent S. „ D. și U. „ în numele și pentru A. M., consilier juridic C. P. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scuti de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 iunie

2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.

De asemenea, se constată că din eroare a fost trecut ca reclamant recurent A. M., având în vedere că recursul a fost formulat de S. D. și U. în numele și pentru A. M..

Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,

Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, a anulării deciziei de sancționare nr. 624/(...) emisă de pârâta intimată cu consecința repunerii părții în funcția și postul deținut anterior emiterii deciziei de retrogradare cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă, sume actualizate la data plății efective, susținând pe larg motivele expuse pe larg în memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A D eliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1397 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul S. „. ȘI U. din cadrul R. A. de T. U. de C. C. în numele și pentru membrul de sindicat A. M. în contradictoriu cu pârâta R. A. DE T. U. DE C. C. având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că salariatul reprezentat de reclamant, respectiv A. I. M., este angajatul intimatei în funcția de conducător auto, iar prin decizia de sancționare nr. 624/(...) (f.6- dos.(...)) acesta a fost sancționat cu retrogradarea în funcția de muncitor necalificat - depanator pene - pe o perioadă de 60 de zile, conform art. 264, alin.1 lit. c din C. muncii.

Sub aspectul vinovăției salariatului, instanța a reținut în primul rând că în data de (...) membrul de sindicat reprezentat de reclamant a ieșit cu autobuzul nr. 8, având nr. de înmatriculare (...), pe ruta A. - P. M. V., fiind prima zi de rulaj după ieșirea din atelierul de reparații. C. prevederilor art. 30 din I. 0903, acesta nu a semnat foaia de parcurs care să ateste executarea verificării tehnice obligatorii.

Sub al doilea aspect al vinovăției, astfel cum a fost reținut în decizia de sancționare, salariatul s-a retras la autobază, cu toate că avea obligația de a aștepta echipajul de depanare și intervenție. În fața comisiei de disciplină, potrivit Procesului verbal din (...) (f.29 - dos. (...)), acesta a învederat că a depistat defecțiunea în timpul celei de-a cincia curse cu călători, anunțând dispeceratul la ora 11,05. Potrivit notei 4888/(...) (f.26,27- dos. (...)), traseul ce trebuia urmat de către salariat spre autobază, trebuia parcurs în 13 minute, însă din actele dosarului și declarațiile luate angajaților în cadrul cercetării disciplinare prealabile (f.42-47- dos. (...)) reiese că doar la ora 12,28, după un interval de 1h 23 min. față de durata estimată, autobuzul a sosit la A., urmat de o mașină a Poliției Rutiere.

În al treilea rând, deoarece a fost implicată și Poliția Rutieră, defecțiunea survenind pe traseu, în timpul curselor cu călători, a fost anunțat serviciul BCSC care a deplasat la A. A. personal care să efectueze cercetarea, însă angajatul a refuzat să dea o declarație scrisă asupra celor întâmplate.

Cercetarea accidentului tehnic a continuat în atelierul de depanări pene

și în atelierul de reparații autobuze, la cercetare participând și șefii atelierelor respective. În urma cercetării s-a constatat că toate celelalte opt asamblări bulon - piuliță fixare de la perechea de roți spate dreapta a autobuzului erau slăbite, iar la una din ele bulonul era rupt, iar buloanele și jantele nu prezentau uzuri specifice accentuate, concluzionându-se că autobuzul nu a ieșit în circulație cu piulițele de fixare roată slăbite. Mai mult chiar, în urma cercetării au fost întocmite Nota de constatare nr. 1315/(...) (f.20- dos. (...)) și Nota informativă nr. 1331/(...) (f.21- dos. (...)) care consemnează toate aspectele constatate. Acest din urmă act menționează și susținerile conducătorului auto în sensul că piulițele au fost slăbite intenționat de cineva în scopul de a-l sabota. Deoarece slăbirea asamblărilor bulon - piuliță fixare de la perechea de roți spate dreapta a fost simțită de conducătorul auto în timpul parcurgerii celei de-a cincia curse cu călători, rezultă că slăbirea asamblării s-a petrecut după ieșirea pe traseu, astfel că angajatul avea obligația de a efectua verificările tehnice ale autobuzului la opririle de la capetele de linii.

Referitor la foaia de parcurs instanța a reținut un alt aspect al vinovăției salariatului. Deși inițial pe aceasta era specificată ca oră de intrare ora 12,28

(f.7- dos. (...)), instanța reține că foaia a fost modificată prin schimbarea orei de intrare în 11,28. În toată această perioadă foaia de parcurs i-a fost înmânată membrului de sindicat reprezentat de reclamant pentru a o introduce în urna special amenajată, iar în acest timp acesta s-a aflat în exclusivitate asupra sa.

C. muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă, în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici (art.263 alin.2 din C. muncii).

În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.

În rejudecare, pârâta a depus la dosarul cauzei, potrivit îndrumărilor C. de apel din decizia de casare, R. de E. cu A. și sarcinile conducătorului de autobuz, respectiv I. nr. 0903 în varianta publicată, pe care membrul de sindicat reprezentat de reclamant a semnat-o de luare la cunoștință în data de (...) (f.34- dos. (...)).

Prin faptele sale, salariatul a încălcat prevederile art. 28 - 30, 61,78 și 83 din I. nr. 0903, acest aspect fiind întocmai reținut și în cuprinsul deciziei de sancționare, toate aspectele fiind confirmate de martorii audiați în cauză, atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare.

Referitor la cercetarea disciplinară prealabilă, instanța reține că pârâta a respectat întocmai procedura prevăzută de C. M. și de C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 demarând cercetarea disciplinară prin numirea unei comisii care l-a convocat pe salariat (f.10- dos. 6389/117/Rj/2009) inițial în data de (...) pentru data de (...) și ulterior la data de (...) pentru data de (...), acesta fiind prezent la ambele convocări, însă a refuzat să răspundă la întrebările comisiei.

În ce privește termenul de 5 zile lucrătoare reglementat de art. 75, alin. 3 din C. C. de M. unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, în vederea convocării salariatului pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare, instanța a apreciat că acesta a fost stabilit cu caracter de recomandare, intenția legiuitorului nefiind aceea de a crea un cadru formalist procedurii disciplinare, ci de a acorda salariatului un răgaz în vederea pregătirii apărării.

Astfel, prevederile legale invocate trebuie interpretate în contextul stării de fapt, iar nelegalitatea apreciată în raport cu conduita salariatului, respectiv prin analizarea măsurii în care acesta a fost sau nu prejudiciat într-un drept al său de respectarea termenului de 5 zile.

În speță, membrul de sindicat a fost convocat pentru data de (...), dată la care s-a prezentat surmontând inconvenientul legat de termenul de 5 zile și cu rea credință, a refuzat să răspundă la întrebările comisiei de disciplină.

Legalitatea procedurii de convocare, în sensul protejării dreptului salariatului la pregătirea apărării reiese și din reprogramarea cercetării din

19.09. pentru (...), cu respectarea termenului de 5 zile.

Apărările legate de refuzul angajatorului de a-i permite să fie asistat de un reprezentant al organizației sindicale, respectiv de numitul M. C. nu pot fi reținute. D. declarația acestuia (f.40 -- dos. (...)) rezultă că acesta a fost de față când contestatorul s-a întors la garaj și când a sunat la poliție. În rejudecare,numitul M. C. (f.13 - dos. 6389/Rj/117/2009) a învederat că a fost solicitat să îl asiste pe salariatul reprezentat de către reclamant, însă nu a fost lăsat de conducerea regiei.

Nici la prima și nici la cea de a doua ședință de cercetare disciplinară, salariatul nu a formulat în scris cerere privind asistarea de către un reprezentant al sindicatului, susținerile sale fiind legate de refuzul de a fi asistat cu privire doar la prima cercetare. În ce privește cea de a doua cercetare, din (...), nu există nici un indiciu că s-ar fi solicitat asistarea din partea unui reprezentant al sindicatului, așa încât refuzul de a răspunde întrebărilor reprezintă un act de rea credință din partea angajatului.

Împotriva acestei hotărâri S. „. ȘI U. "; din cadrul RATUC C. în numele șipentru A. M. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9

C.pr.civ., arătându-se în esență că salariatului nu i s-a permis să fie asistat de un reprezentant al sindicatului la cercetările disciplinare din (...) și (...), după cum rezultă din declarațiile martorilor B. C. și M. C. ceea ce atrage nulitatea deciziei de sancționare.

De asemenea, în cadrul recursului au fost dezvoltate critici privind netemeinicia sancțiunii aplicate.

Pârâta RATUC C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului arătând că salariatul nu a solicitat să fie asistat de un reprezentant al sindicatului la cercetarea disciplinară din (...).

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constatăurmătoarele:

Prezenta cauză se află într-un al doilea ciclu procesual, după ce prin decizia nr.2120/R/2009 a C. de A. C. (dosar nr.(...)) a fost casată sentința nr.833/2009 a T.ui C. stabilindu-se ca obligatorie pentru prima instanță conform art.315 alin.1 C.pr.civ. verificarea respectării termenului de 5 zile reglementat de art.75 alin.3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

Conform normei citate „comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte";.

De asemenea, art.75 alin.1 din acordul colectiv instituie sancțiunea nulității absolute a sancțiunii dispuse fără o cercetare prealabilă, în același sens fiind și art.267 alin.1 C. muncii.

În speță, salariatul A. M. a fost convocat în data de (...) pentru cercetarea prealabilă din data de (...), care nu s-a mai desfășurat.

În atare situație pârâta i-a înmânat salariatului un nou convocator în data de (...) pentru cercetarea prealabilă care urma să se desfășoare în aceeași zi, la ora 10 (fila 10 fond).

În raport de aceste împrejurări, este evident că angajatorul nu a respectat termenul stabilit de art.75 alin.3 din acordul colectiv de muncă în niciunul din cazuri, prezentând relevanță în special data de (...) când s-a desfășurat cercetarea disciplinară finalizată prin emiterea deciziei de sancționare.

Nerespectarea termenului minim de 5 zile lucrătoare instituit cu scopul asigurării unui interval de timp suficient pentru pregătirea apărării de către salariat atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare, conform art.267 alin.1 C. muncii și art.75 alin.3 din C. C. de M. la N. N. pe anii 2007 -

2010, deoarece convocarea salariatului în aceeași zi la ora 10 dimineața a împiedicat desfășurarea unei veritabile cercetări disciplinare.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. reținând ca prioritar acest motiv de nelegalitate, conform dezlegărilor obligatorii date de instanța de casare, în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite recursul și va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii, fiind superfluă examinarea celorlalte critici.

În consecință , Curtea va anula decizia de sancționare nr. 624 din (...) emisă de pârâtă; va dispune reintegrarea lui A. M. în funcția de conducător auto pentru perioada de 60 de zile, în care, începând cu data de (...) a fost retrogradat în funcția de muncitor necalificat - depanator pene și va obliga pârâta să-i plătească lui A. M. diferența de drepturi salariale dintre salariul corespunzător funcției de conducător auto și salariul primit efectiv în perioada în care a fost retrogradat în funcția de muncitor necalificat - depanator pene, diferență actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de S. „ D. ȘI U. "; pentru A. M. împotriva sentinței civile nr. 1397 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în întregime în sensul că admite acțiunea formulată de S. „. ȘI U. pentru A. M. în contradictoriu cu pârâta R. A. de T. U. C. C.-N.

Dispune anularea deciziei de sancționare nr. 624 din (...) emisă de pârâtă.

Dispune reintegrarea lui A. M. în funcția de conducător auto pentru perioada de 60 de zile, în care, începând cu data de (...) a fost retrogradat în funcția de muncitor necalificat - depanator pene.

Obligă pârâta să-i plătească lui A. M. diferența de drepturi salariale dintre salariul corespunzător funcției de conducător auto și salariul primit efectiv în perioada în care a fost retrogradat în funcția de muncitor necalificat - depanator pene, diferență actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘED.TE JUDECĂTORI

D. G. S. D. L. D.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond. E. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2824/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă