Decizia civilă nr. 240/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. .(...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 240/R/2011
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de P. C. T. împotriva sentinței civile nr. 1535 din (...) a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat Z. W. E., precum și pe pârâții intimați L. T. „. R. V. T. și C. LOCAL AL C. T., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care, constatându-se că recurentul a solicitat judecata și în lipsa părților de la dezbateri, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1535 din (...) a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul/a Z. W. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva pârâților L. T. "C. R. V." T., C. LOCAL AL C. T. și P. C. T. în consecință, a fost obligat pârâtul L. T. "C. R. V." T. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere dindata de 1 octombrie 2008 până la 10 iulie 2009 și din data de 14 septembrie
2009 până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele la data plății efective; a fost obligat C. LOCAL AL C. T. și P. C. T. să aloce pârâtului L. T. "C. R. V." T. fondurile necesare plății sumelor restante datorate; a fost obligat pârâtul L. T. "C. R. V." T. să plătească reclamantului/ei suma de 28 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă acțiunea pentru perioada 11 iulie 2009-13 septembrie
2009, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 octombrie 2008 - 10 iulie 2009 și 14 septembrie 2009 - 31 decembrie
2009 a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ,cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr.
1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1.valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței.
Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza Ordonanței G. nr. 15/2008. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu
1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Motivat de faptul că asemenea majorări salariale au un puternic impact negativ asupra economiei românești, prin acte normative succesive s-a încercat contracararea măsurilor de politică legislativă adoptate prin L. nr. 2., inițial prin OUG nr.1., ce prevedea o scădere a valorii coeficientului de multiplicare la
299,933 lei personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, abrogându-se expres valoarea acordată prin L. nr. 2., ordonanță declarată neconstituțională, prin decizia C. C. nr. 1., fiind ulterior și respinsă prin L. nr. 5. .
În luna noiembrie 2008 se adoptă și intră în vigoare OUG nr. 1., aplicabilă până la 31 decembrie 2008, apoi OUG nr.1/2009 cu aplicabilitate începând cu 1 ianuarie 2009, apoi OUG nr. 3. și OUG nr.4..
Având în vedere faptul că toate actele normative de după adoptarea L. nr.
2. și până la apariția OUG nr. 3. au fost declarate neconstituționale prin D. C.
C. nr. 1., nr. 8., nr. 9. și nr. 9., dispozițiile L. nr. 2. sunt aplicabile fără nici undubiu pe perioada 1 octombrie 2008 - 1 aprilie 2009.
La data de 1 aprilie 2009 a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr. 3., privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, prevăzându-se la art. 2 al acestui act normativ modificarea și completarea art.
11 lit. a din OG nr. 15/2008 în sensul că, pentru personalul didactic dinînvățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, pe perioada 1 - 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei, iar pe perioada 1 mai - 31 august 2009 s-a prevăzut o creștere a salariilor de bază cu o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei.
Ulterior, la data de 30 aprilie 2009 s-a publicat OUG nr. 4. care, în art. 2, prevedea că valoarea coeficientului de multiplicare, pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar și pentru cele didactice auxiliare și, începând cu data de 1 mai 2009 s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe, act normativ care, prin art. 3, a abrogat prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3..
Este real faptul că prin decizia nr. 1. pronunțată la data de 4 februarie
2010 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 3. și nr. 4., însă instanța constituțională a reținut inadmisibilitatea excepției pe considerentul că la data pronunțării deciziei actele normative acăror neconstituționalitate s-a invocat nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin L. nr. 3..
Prin urmare, judecătorul constituțional nu s-a pronunțat pe fondul excepției, nu a reținut, așa cum rezultă din motivarea deciziei, că ordonanțele mai sus menționate sunt conforme cu Constituția, ci dimpotrivă, nu a examinat constituționalitatea în baza dispozițiilor art. 29 alin. 1 din L. nr.
47/1992 de organizare și funcționare a C. C., text conform căruia Curtea
Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare.
În aceste condiții, instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentului litigiu este chemată să analizeze în ce măsură dispozițiile celor două ordonanțe de urgență pot fi sau nu aplicate în condițiile declarării neconstituționalității prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1..
În această examinare instanța a reținut că art. 11 alin. 1 lit. a, b, c din
OG nr. 15/2008 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1. articol care a fost
„modificat și completat";, prin OUG nr. 3. iar prin OUG nr. 4., s-a abrogat art. 11 alin. 1 lit. b și c din O. G. nr. 15/2008 și anexele 1.1b, 1.2b, 2b, 3b și s-a modificat art. 11 alin. 1 lit. a1.
Or, prin deciziile C. C. nr. 842/(...) și nr. 9. s-a constatat tocmai neconstituționalitatea art. I pct. 3 din OUG nr. 1., adică dispoziția legală prin care se prevedea introducerea în cuprinsul Ordonanței G. nr. 15/2008 a noului articol 11 alin. 1.
Dat fiind faptul că art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1., constatată ca fiind neconstituțională, practic acest articol nu mai există, astfel că nu mai poate produce efecte.
Prin urmare, OUG nr. 3. și nr. 4. prin care se modifică art. I pct. 3 din
OUG nr. 1. declarat neconstituțional, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.
Ca atare, nemaiexistând art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1., text ce reglementa cuantumul valorii coeficientului de multiplicare pentru tot anul
2009, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 3. și nr. 4. ce prevăd modificarea unui articol ce nu mai este în ființă nu mai pot fi aplicate, cât timp textul legal de bază, pe care îl modifică sau îl completează nu mai există.
În aceste condiții, singurul act care, legal, poate sta la baza calcululuidrepturilor salariale ale personalului din învățământ este L. nr. 2., în forma în vigoare la data publicării sale, apărările unității de învățământ în sensul că, după data de 1 aprilie 2009, nu se aplică L. nr.2., fiind neîntemeiate.
Pornind de la aceste texte legale, a rezultat că drepturile salariale cuvenite reclamantului/ei, calculate în baza L. nr. 2. s-au datorat până la 31 decembrie 2009.
În baza considerentelor exprimate și a textelor legale anterior arătate, tribunalul a admis acțiunea în parte și în consecință a obligat pârâta unitateade învățământ să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr. 2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.
2., cu începere din data de 1 octombrie 2008 și până la până la 10 iulie 2009 șidin data de 14 septembrie 2009 până la 31 decembrie 2009 și a fost respinsă acțiunea pentru perioada 11 iulie 2009-13 septembrie 2009 întrucât reclamantul nu a prestat activitate pentru unitatea de învățământ pârâtă.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul
2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Cum pârâtulconsiliul local este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte iar pârâtul primar este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei.
În baza art.274 C.pr.civ. unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantului suma de 28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în limita admiterii acțiunii, reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței originale și împuternicirii avocațiale aflate în dosar.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul P. comunei T. solicitând modificarea sentinței atacate.
În motivarea recursului, pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive a primarului și a consiliului local, neputându-se stabili o legătură între dreptul reclamanților obligarea pârâților la alocarea drepturilor bănești solicitate. P. în calitatea sa de ordonator principal de credite execută bugetul local din care face parte și capitolul „învățământ"; în limita sumelor defalcate din TVA repartizate din unele venituri ale bugetului de stat și primite cu destinație pentru efectuarea cheltuielilor de personal la unitățile de învățământ, rezumându-se la a întocmi Nota justificativă pentru solicitarea sumelor, care se transmite către D.G.F.P. BN
Se face trimitere la prevederile art. 167 alin. (1) din L. 84/1995, art. 5 alin. (4), (5) și (7) din L. nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010, art. 68 alin. (1) din L. 215/2001, cu sublinierea că nu revine primarului și nici consiliului local competența de alocare a sumelor necesare finanțării învățământului preuniversitar de stat, ci acestea se stabilesc pe baza unor standarde cost/elev/școlar și se aprobă prin hotărâre a guvernului, repartizarea acestor sume făcându-se prin decizia directorului direcției generale a finanțelor publice județene, după consultarea primarilor și a asistenței tehnice de specialitate a I. Ș.
Prin pronunțarea sentinței, s-au creat obligații de a face pentru care primarul și consiliul local nu au competența stabilită prin lege.
Prin O. 71/2009, modificată și completată de O. 1., se precizează că plata sumelor având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii se face potrivit art. 2 prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 25 alin. (1) și (2) din L. nr. 11/2010 stabilește în sarcina G. majorarea sumelor aprobate la titlul „. de personal";.
Solicită obligarea statului român prin împrocesuarea M. F. la alocarea către bugetul comunei a sumelor consemnate în sentință.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul vizează exclusiv excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului și a C.ui local al comunei T.
Acceptând, față de dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 din L. nr. 215/2001, că primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în justiție, iar prin chemarea în judecată a C.ui local al comunei T., practic a fost chemată în judecată chiar unitatea administrativ teritorială, ca fiind entitatea investită cu personalitatea juridică, Curtea apreciază legală formularea de apărări care vizează poziția C.ui local în proces de către P.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, la care s-a făcut pe larg trimitere în considerentele sentinței atacate.
Apoi, C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică.
Evident că împrocesuarea C.ui local s-a făcut tocmai în considerarea acestei calități, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese din modul de formulare a cererii introductive de instanță. Altfel spus, ceea ce urmărește reclamanta/ul este obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Faptul că, potrivit prevederilor art. 5 alin. 5, 6 și 7 din L. nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010, sursa financiară pentru cheltuielile cu salariile pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat o reprezintă sume defalcate din taxa pe valoare adăugată prin urmarea procedurii la care fac referire recurenții, procedură ce implică guvernul și pe directorului direcției generale a finanțelor publice județene, nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre autoritățile locale și cele la care se face referire în recurs, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară. Nu se diminuează însă participarea recurentului și a C.ui local la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămân a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Cât privește motivul de recurs privitor la obligarea G. și a directorului
Direcției Generale a F. P.e Județene să asigure finanțarea cheltuielilorsolicitate, acesta apare ca o cerere nouă în recurs, având consistența unei chemări în garanție, or atari noi cereri în recurs sunt inadmisibile în lumina dispozițiilor art. 294 alin. 1 raportat la art. 316 C., cu luarea în considerare și a prevederilor art. 61 C.
Pentru aceste considerente și constatând că nu este incident nici un motiv de ordine publică, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. comunei T. împotriva sentinței civile nr. 1535 din (...) a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 25 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.R.B. și G.C.F.
| ← Decizia civilă nr. 337/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2824/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
