Decizia civilă nr. 1653/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1653/R/2011

Ședința publică din data de 11 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 3781 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. „. V. M. V., I. Ș. AL J. C., C. LOCAL M. V. și P. C. M. V., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, deși reclamanta recurentă a fost citată cu mențiunea de a se prezenta pentru a semna recursul, aceasta nu s-a conformat, astfel că instanța din oficiu invocă excepția nulității cererii de recurs.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării asupra excepției invocate.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții Ș. M. V., I. Ș. al J. C., C. Local al C. M. V. și P. C.

M. V. și a solicitat obligarea pârâților să o încadreze pe funcția de profesor pentru învățământul primar cu plata salariului corespunzător funcției și obligarea acestora la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenit conform studiilor și salariul efectiv plătit începând cu data de (...) până la soluționarea cauzei, actualizate în funcție de rata inflației la data efectivă a plății și obligarea pârâților să efectueze înscrierile corespunzătoare în carnetul de muncă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost încadrată în funcția de educatoare la pârâta de rd. 1, de la data de (...) și că în luna iulie 2009 a susținut și promovat examenul de licență la F. de P. - S. - S. P., forma de învățământ la distanță din cadrul Universității S. H..

Ca urmare a obținerii licenței, reclamanta a solicitat pârâtei de rd. 1 încadrarea în funcția de profesor pentru învățământul preșcolar și plata salariului corespunzător acestei funcții, însă pârâta a refuzat atât încadrarea cât și plata salariului corespunzător și că diploma sa de studii nu a fost revocată sau anulată și nici nu s-a constatat nulitatea acesteia printr-o hotărâre judecătorească.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 283 Codul Muncii, art.67 din Legea nr. 168/1999, art. 5 și 7 din Legea nr. 128/1997.

În probațiune a depus copia carnetului de muncă, adeverința emisă de către unitatea de învățământ privind încadrarea în funcție și practică judiciară.

Prin întâmpinare, pârâții C. Local al comunei M. V. și P. acestei comune au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că nu au competența de a o încadra pe reclamantă în funcția solicitată.

Prin întâmpinare, Ș. cu clasele I-VIII M. V. a solicitat respingerea cererii reclamantei, deoarece cursurile absolvite de către aceasta nu sunt recunoscute de legislația în vigoare și că aceasta nu îndeplinește condițiile pentru a fi încadrată în funcția de profesor pentru învățământul primar.

Prin întâmpinare, I. Ș. al J. C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că potrivit Legii nr. 84/1995 are atribuția de coordonare a încadrării unităților de învățământ cu personal didactic și de administrare a procesului educațional din aceste unități.

Prin sentința civilă nr. 3781/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis excepția lipsei calități procesuale pasive invocată de pârâții I. S. al J. C., C. Local M. V. și P. L. M. V. și în consecință, s-a respins acțiuneafață de aceștia.

S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C. M., împotriva pârâtei Ș. M. V..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâți a fost admisă, deoarece pârâții P., C. Local al comunei M. V. și I. Ș. județean C. nu au calitatea de angajator și nu le revine sarcina de a încadra reclamanta în funcția solicitată. Această atribuție revine directorului unității de învățământ care trebuie să emită decizia de încadrare în noua funcție și salariul corespunzător.

Sub aspectul fondului cauzei T. a reținut că reclamanta a fost încadrată la pârâta de rd.1 în funcția didactică de educatoare conform contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

În perioada (...) - (...) reclamanta a urmat cursurile Facultății de P.-S. - S. P., forma de învățământ la distanță din cadrul Universității S. H., a căror durată a fost de 3 ani, iar în sesiunea iunie - iulie 2009 a susținut examenul de licență desfășurat în condiții similare cu examenul pentru forma de învățământ zi și a obținut nota 9,40.

La data de (...) reclamanta a depus la pârâta de rd.1 dovada absolvirii studiilor cu diplomă de licență, specializarea psihologie, forma de învățământ la distanță la U. S. H. și a solicitat încadrarea pe funcția de profesor pentru învățământul preșcolar, însă pârâta de rd.1 nu a dat curs acestei solicitări, motivând că programul de studii universitare de licență sociologie - psihologie, forma de învățământ la distanță din cadrul Universității S. H. din București nu a avut niciodată autorizare de funcționare provizorie sau acreditare.

Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 10/2009, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada

2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin O. al M. E., C. și I., care se publică în Monitorul Oficial.

Reclamanta a fost înmatriculată în anul I în anul 2006 și a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență din sesiunea iunie-iulie 2009.

Pentru a putea fi încadrată în funcția de profesor pentru învățământul primar conform studiilor absolvite, reclamanta poate susține examenul de licență în condițiile programelor de studii sau specializărilor autorizate să funcționeze provizoriu sau să fie acreditate potrivit metodologiei aprobate prin

O. al M. E., C. și I.

În situația obținerii licenței, în condițiile arătate anterior, Ministrul E., C. și I. va recunoaște diploma de licență conform prevederilor art. 4 din O.G. nr.

10/2009.

Deoarece licența în specializarea psihologie din cadrul Facultății de P. - S. - S. P., forma de învățământ la distanță din cadrul Universității S. H. a fost obținută în alte condiții decât cele legale, cererea reclamantei a fost considerată ca fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. M., solicitândadmiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța a respins acțiunea față de C. Local al comunei M. V. și P. comunei M. V., întrucât potrivit prevederilor O.U.G. nr. 32/2001, "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea…"; În același sens sunt și prevederile HG nr. 538/2001 și ale art. 167 din Legea nr. 84/1995, republicată, potrivit cărora consiliul local are atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

În plus, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. d) din Legea nr.

215/2001, are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar.

În condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata drepturilor cuvenite, apreciază că în cauză consiliul local are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește inspectoratul școlar, consideră că în mod eronat instanța a apreciat că nu există raporturi juridice de muncă. I. Ș. al J. C. are calitatea de angajator al cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil și art. 11 alin. (5) din Legea nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic.

S-a mai arătat că, față de dispozițiile art. 60 alin.1 din Legea nr.

84/1995, republicată, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță este ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă organizată forma de învățământ zi.

De asemenea, Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2005, privind asigurarea calității educației, prevede în art. 29, alin. (3): "În învățământul superior, evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universală distinctă".

În acest sens, legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universală distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum greșit se interpretează de către instituția de învățământ.

Mai precis, programul de studii (și nu forma de învățământ) duce la calificarea universală distinctă, întrucât, indiferent de forma de învățământ absolvită (zi, seral, frecvență redusă sau la distanță) calificarea universitară este aceeași.

Ca atare, legea prevede foarte clar că se acreditează sau se evaluează doar programele de studii și nu formele de învățământ, acestea din urmă fiind doar modalități de desfășurare a programelor de studii.

Invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., s-a arătat că diploma de licență pe care reclamanta a obținut-o în urma promovării examenului de licență din anul 2009 este legală și îi conferă toate drepturile care decurg din absolvirea unei instituții de învățământ superior.

U. "S. H." este instituție de învățământ superior acreditată și are dreptul legal de a organiza examen de licență și de a elibera documente de studii. D. emise de U. "S. H.", ca de altfel toate cele emise de orice altă instituție de învățământ superior, nu pot fi anulate decât de instituția de învățământ emitentă sau de instanțele de judecată.

În ceea ce privește O.G. nr. 10/2009, s-a precizat că acest act normativ acționează pentru viitor și nu pentru trecut și se referă la studenții din perioada 2005-2008 care nu au definitivat studiile și care au dreptul să se transfere la alte forme de învățământ. O. nu face referire nici la absolvenți, nici la licențiați.

M. nu a luat nicio măsură pe perioada școlarizării la specializarea respectivă, nici măcar înainte de susținerea examenului de licență, pentru ca, ulterior susținerii și emiterii actului de studii să nu îi mai recunoască valabilitatea, ceea ce este inadmisibil.

Se invocă în susținerea recursului și practica Înaltei Curți de C. și

Justiție - Secția de C. A. și F. - D. nr. 2376/(...), pronunțată în dosarul nr. (...).

Pârâții P. comunei M. V. și I. Ș. J. C. au formulat întâmpinări (f. 14-16,respectiv 17-19), prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

Excepția nulității cererii de recurs este întemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 3021 lit. d) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, între altele, semnătura părții care exercită calea de atac.

Pe de altă parte, în art. 316 din codul de procedură civilă se prevede că

"dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol" (privind recursul).

Rezultă astfel că sunt aplicabile în calea de atac a recursului și prevederile art. 287 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă referitoare la cererea de apel, potrivit cărora lipsa cerinței privind semnătura poate fi împlinită în condițiile prevăzute de art. 133 alin. 2 din același cod.

În consecință, în raport cu precizările făcute prin acest din urmă text de lege, aplicabile, prin extindere, și în calea de atac a recursului, lipsa semnăturii de pe cererea de recurs poate fi împlinită în tot cursul judecății căii de atac, în afară de cazul invocării lipsei semnăturii recurentului, când cererea de recurs trebuie semnată cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar dacă este prezent în instanță, în chiar ședința în care se invocă nulitatea.

Constatându-se că recursul nu a fost semnat de către reclamantă, la termenul de judecată din data de 6 aprilie 2011 instanța de recurs a acordat un termen, reclamanta fiind citată cu mențiunea de a se prezenta în instanță și a semna cererea de recurs.

Având în vedere că reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții a instanței, cererea de recurs nefiind semnată, Curtea, în temeiul art. 133

C.proc.civ. raportat la art. 3021 lit. d C.proc.civ., va declara nulă cererea de recurs împotriva sentinței civile nr. 3781 din (...) a T. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declară nulă cererea de recurs formulată de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 3781 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

GREFIER G . C.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1653/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă