Decizia civilă nr. 954/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 954/R/2011
Ședința din 14 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC KD L. A. SA împotriva sentinței civile nr. 1589 din 15 octombrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. M. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs, pârâta recurentă SC KD L. A. SA a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea, constată ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de către pârâta recurentă.
De asemenea, Curtea, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. M. S., în contradictoriu cu pârâta SC KD L. A. SA
și, în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei sumele reprezentând compensarea în bani a celor 11 zile de concediu de odihnă, neefectuate în anul
2009 și a celor 7 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2010, raportat la contractul individual de muncă al reclamantei înregistrat la ITM B. sub nr.
4489111/I/(...).
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei un salariu compensatoriu în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din Contractul
Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010.
Pentru a pronunța soluția menționată, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă nr. 4489 III/J/(...) reclamanta a fost salariată a pârâtei în funcția de inspector coordonator asigurări, cu începere de la data de (...) și cu un salariu de bază brut lunar de 3550 lei RON.
La data de (...) contractul de muncă al reclamantei a încetat prin concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 lit. a din Codul muncii.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, iar conform art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a recunoscut neplata indemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu de odihnă rămase neefectuate și, ca urmare, în temeiul art. 141 al. 4 C. muncii, instanța a dispus plata către reclamantă a sumei reprezentând compensarea în bani a celor 11 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2009 și a celor 7 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2010, raportat la contractul individual de muncă al acesteia înregistrat la I. B. sub nr. 4489111/I/(...).
În baza art. 67 Codul muncii coroborat cu art. 78 al. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei un salariu compensatoriu. A. pârâtei, conform cărora nu întrunește cerințele prevăzute de L. nr. 3. și de O. nr. 4., referitoare la asigurarea marjei de solvabilitate disponibile și marjei de solvabilitate minime, nu prezintă nicio relevanță față de pretenția dedusă judecății izvorâtă din raportul de muncă dintre pârâta angajator și reclamanta în calitate de fost angajat.
Fără cheltuieli de judecată.
În termen legal, a declarat recurs pârâta KD L. A. S., solicitând admitereaacestuia, cu consecința respingerii cererii de acordare a salariului compensatoriu.
În susținerea recursului, societatea pârâtă a arătat că nu poate fi obligată să acorde prioritar plata de salarii compensatorii în detrimentul executării obligațiilor ce izvorăsc din contractele de asigurări.
În acest sens, societatea pârâtă face trimitere la L. nr. 3. privind activitatea asigurare și supraveghere a asigurărilor precum și la O. nr. 4. privind marja de solvabilitate la asiguratori, susținând că funcționează în baza normelor legale menționate, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile din CCM U. la nivel național pentru anii 2007-2010 privitoare la salariul compensatoriu.
Prin memoriul de recurs societatea a formulat și o cerere de suspendarea executării sentinței atacate, arătând, în susținerea acesteia, în esență, că plata salariului compensatoriu în favoarea reclamantei constituie un real pericol de a crea prejudicii majore în rândul contractanților de asigurare cu care societatea se află în raporturi contractuale, prejudicii majore care ar putea avea efecte dezastruoase atât asupra funcționării recurentei precum și asuprainstituțiilor statului R., respectiv C. de S. a A. ca garant al executări contractelor de asigurare.
Reclamanta intimata nu și-a exprimat poziția procesuală.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7 al. 2 din legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, constituie legea părților.
În acest sens, Curtea notează că prin art. 78 din CCM U. la nivel național pentru anii 2007-2010, s-a stabilit că la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. P. menționate au un caracter minimal, nefiind posibilă înlăturarea acestora prin contracte colective de muncă la nivel inferior.
În cauza dedusă judecății, contractul individual de muncă al reclamantei intimate a încetat la data de (...), în temeiul art. 65 din Codul Muncii, respectiv din motive care nu țin de persoana reclamantei, astfel că aceasta este îndreptățită să beneficieze de plata salariul compensatoriu.
Sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei referitoare la L. nr. L. nr.
3. privitoare la activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor precum și la O. nr. 4. privind marja de solvabilitate la asiguratori, aceasta în contextul în care dispozițiile legale menționate privesc exclusiv modul de funcționare și organizare specifică a societăților care își desfășoară activitatea în acest domeniu, fără a cuprinde vreo mențiune cu privire la raporturile efective de muncă între aceste societăți, în calitate de angajatori și salariații acestora, în calitate de angajați.
Din perspectiva art. 1 din CCM U. la nivel național pentru anii 2007-
2010, care definește părțile contractante, Societatea recurentă intră sub incidența acestuia, astfel că în calitate de angajator este ținută să respecte drepturile și obligațiile instituite prin acest contract, inclusiv obligația instituită prin art. 78.
Concluzionând că T. a tranșat corect cauza dedusă judecății, în baza art. 312 al.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul societății pârâte.
În ceea ce privește cererea de suspendarea a executării sentinței atacate,
Curtea notează că prin soluționarea recursului la acest termen de judecată, aceasta a rămas fără obiect, astfel că o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. KD L. A. S. împotriva sentinței civile nr. 1589 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE J UDECĂTORI G .
D. G. L. D. S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C./B.G.
← Decizia civilă nr. 4451/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2812/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|