Decizia civilă nr. 1814/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR 1814/ R/2011
Ședința de la 23 Mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE D. G. JUDECĂTOR L. D. JUDECĂTOR S. D.
G. C. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. F. P. - PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 45 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. C. M., C. LOCAL AL C. C. M. și P. C. C. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 45 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. C. M., C. Local C. M., P. comunei C. M. și Ministerul Finanțelor Publice B. și, în consecință au fost obligați pârâții să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: B. V., B. I., M. F.,B. G. B. L., C. I., V. V., P. V., B. F. Ana, C. I., M. M., N. S., R. M. și L. drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Membrii de sindicat indicați în petitul acțiunii introductive, au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din Legea 54/2003, să promoveze prezenta acțiune.
D. adeverințele eliberate de unitatea școlară, rezultă că membrii de sin- dicat, au o vechime în învățământ după cum urmează: B. V. - 41 ani, B. I. - 41 ani, M. F. - 40 ani, B. G. - 36 ani, B. Letitia - 33 ani, C. I. - 32 ani, V. V. - 35 lei, P. V. - 31 ani, Bisztricki F. Ana - 32 ani, C. I. - 37 ani, Mihalca M. - 33 ani, Nechita S. - 30 ani, R. M. - 30 ani, Lipsa E. - 30 ani.
Aceste mențiuni se coroborează cu datele din carnetele de muncă ale membrilor de sindicat reprezentați în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare co- respunzător tranșei anterioare de vechime.
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a
Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care îi îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă, așa cum reiese din adeverința depusă la fila 7 dosar, emisă de unitatea școlară pârâtă, începând de la data de (...) aceste tranșe nu le-au mai fost acordate.
Nici ceilalți pârâți, cărora prin prisma prevederilor art. 287 Codul muncii le revenea sarcina probațiunii, nu au combătut susținerile reclamantului.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclamantului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din Legea 128/1997 cu modificările la zi este întemeiată cu începere de la data de (...) data de la care nu li s-a mai acordat și, în consecință, a ad- mis-o conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice prin D. G. a F. P. a județului M., solicitând modificarea sentinței atacateîn sensul respingerii acțiunii.
În memoriul de recurs, pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine
Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
In drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare (f.
11-12), prin care a solicitat respingerea recursurilor formulat de pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., întrucât potrivit dispozițiilor art. 19 din legea nr. 500/2002 pârâtul MFP are obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată, Curtea de A. reține următoarele:
Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr.
500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. (1) din Legea 128/1997.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate
și ale art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 codde procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtului, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au făcut obiectul prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 45 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...) Jud.fond: C. V.
← Decizia civilă nr. 3607/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3909/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|