Decizia civilă nr. 1822/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 1822/R/2011
Ședința mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. S. S. G. împotriva sentinței civile nr. 3822 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații M. S., K. A., R. I., M. I., O. G., O. L., N. A., B. G., H. R., A. V., P. I., K. V., F. I., F. V., C. A., T. E., T. E., M. I., F. A., C. A., P. G., P. I., S. M., F. E., M. V., M. A., M. S., C. G., S. I., G. M., O. D., M. I. G., O. D. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de(...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții M. S., K. A., R. I., O. G., O. L., N. A., B. G., H. R.,
A. V., P. I., K. V., F. I., F. V., T. E., F. A., C. A., P. G., P. I., S. M., F. E., M. V., M. A., M. S., S. I., G. M., O. D., M. I. G., în contradictoriu cu pârâta S. S. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților a câte 3 salarii medii pe unitate în anul 2009.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 1350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. I., C. A., T. E., M. I., C.
G., în contradictoriu cu pârâta S. S. S.
Pentru a pronunța soluția menționată T. a avut în vedere că reclamanții au fost angajații pârâtei până la data de (...) când, conform copiilor deciziilor anexate, li s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 65 din
Codul Muncii (f. 135-161).
Așa cum s-a stipulat prin prevederile art.50 din Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate, la desfacerea C. individual de muncă din inițiativa celui care angajează si din motive neimputabile angajatului, patronii vor acorda acestuia o compensație reprezentând contravaloarea a 3 salarii medii pe unitate
(f.107).Potrivit dispozițiilor art. 239 Codul muncii, prevederile C. Colectiv de M. produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lorla o organizație sindicală, iar conform art. 243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Drepturile create în favoarea salariaților disponibilizați ca urmare a unor concedieri colective nu pot face obiectul unei renunțări. Plățile compensatorii prevăzute în Contractul Colectiv de M. ca urmare a desființării unor posturi determinate de restructurare au caracter obligatoriu devenind scadente la data încetării raporturilor de muncă. Acesta sunt drepturi salariale prevăzute pentru situații speciale.
Pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate, au fost admise, fiind obligată pârâta să le achite acestora compensația datorată conform dispozițiilor art.50 din Contractul Colectiv de M. deoarece pârâta nu a depus niciun document semnat de către aceștia, din care să rezultă că le-au fost achitate aceste drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 157 Codul Muncii, salariile se stabilesc prin negocieri individuale si/sau colective între angajatori si salariați ori reprezentanții acestora.
Așa fiind, instanța in temeiul art. 283 din Codul Muncii, coroborat cu art. 78 din Legea nr. 168/1999, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să le achite reclamanților M. S., K. A., R. I., O. G., O. L., N. A., B. G., H. R., A. V., P. I., K. V., F. I., F. V., T. E., F. A., C. A., P. G., P. I., S. M., F. E., M. V., M. A., M. S., S. I., G. M., O. D., M. I. G. compensația datorată conform art.50 din Contractul Colectiv de M..
În temeiul acelorași prevederi legale, a respins acțiunea formulată de către reclamanții M. I., C. A., T. E. și M. I., întrucât aceștia nu au depus deciziile de desfacere a contractelor individuale de muncă în temeiul art. 65 alin.1 din Codul Muncii, temei legal în baza cărora ar fi avut dreptul la salariile compensatorii prevăzut de art. 50 din Contractul Colectiv de M..Fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâta să achite reclamanților cărora li s-a admis acțiunea suma de 1350 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
În termen legal, a declarat recurs pârâta SC S. SA G., solicitând admiterearecursului, casarea in parte a sentinței recurate si, pe fond, respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta apreciază că sentința este una nefondată, în contextul în care prima instanță nu a avut în vedere la pronunțarea soluției situația economică deficitară a societății determinată de lipsa comenzilor, respectiv lipsa pieței de desfacere.
Consideră trebuia să se țină cont de nevoia acuta a societății de limitare a costurilor, precum si de faptul ca aceasta traversează dificultăți economice grave, la acest moment neavând posibilitatea financiara de a achita aceste plăți compensatorii.
Reclamanții intimați nu și-au exprimat poziția procesuală.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, constituie legea părților.
Prin art. 78 din CCM Unic la nivel național pentru anii 2007-2010, s-a stabilit că la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. P. menționate au un caracter minimal, astfel că nu este posibilă înlăturarea acestora prin contracte colective de muncă la nivel inferior, fiind însă admisibilă inserarea unor prevederi mai favorabile.
Dispoziții în acest sens se regăsesc și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care, prin art. 50 stabilește îndreptățirea salariaților concediați pentru motive ce nu țin de persoana lor, de a beneficia cu titlu de compensații de
3 salarii medii pe unitate(f. 107 dosar fond).
În cauza dedusă judecății, contractul individual de muncă al reclamanților intimați a încetat la data de (...), în temeiul art. 65 din Codul Muncii, respectiv din motive care nu le sunt imputabile, astfel că solicitarea acestora de acordare a plăților compensatorii este una justificată. De altfel, societatea recurentă nici nu contestă acest aspect.
Sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei privitoare la situația economică deficitară prin care trece, prin prisma faptului că acest aspect nu este de natură a o exonera de îndeplinirea unor obligații pe care și le-a asumat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și care constituie legea părților. Cu alte cuvinte, în lipsa unei mențiuni exprese în CCM în acest sens, situația economică deficitară a societății pârâte nu înlătură obligația acesteia de a-l respecta.
Concluzionând că T. a tranșat corect cauza dedusă judecății, în baza art. 312 al.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul societății pârâte.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. S. S. împotriva sentinței civile numărul 3822 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. L. D. S. D. C. M.
Red. /dact./ DG;2 ex./(...);Jud.fond: E.B./I.P.
← Decizia civilă nr. 4707/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3800/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|