Decizia civilă nr. 186/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 186/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. împotriva sentinței civile nr. 3972 din 17 mai 2010, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. N. și pe pârâtul intimat G. Ș. S. N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 ianuarie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare, din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților, respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Instanța, având în vedere că prin întâmpinare s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3972 din 17 mai 2010, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...) s-a admis, ca fiind întemeiată în parte, acțiunea civilă așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul M. N., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva pârâților G. Ș. S. N., C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. și în consecință a fost obligat pârâtul G. Ș. S. N. să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere din data de 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației la data plății efective; au fost obligați pârâții C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. să aloce pârâtului G. Ș. S. N. fondurile necesare plății sumelor restante datorate. A fost obligat pârâtul G. Ș. S.
N. să plătească reclamantului suma de 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul face parte dinrândul personalului din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 octombrie
2008 - la zi a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată dedispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței. Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O. G. nr. 1.. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie
2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare. A., pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut de la 291,678 lei la valoarea de 400 lei.
Această lege nu a fost pusă în executare de către angajator așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitate, nefiind alocate fonduri pentru creșterea efectivă a coeficientului de multiplicare.
Prin acte normative succesive, de forță juridică inferioară legii, s-a încercat justificarea refuzului de a se pune în aplicare L. 2., însă ordonanțele de urgență adoptate de guvern au fost ulterior fie respinse, fie declarate neconstituționale după cum urmează:
Prin OUG nr. 1., adoptată în ziua publicării legii menționate și publicată la
31 octombrie 2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie-decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic se stabilește la 266,026 lei, respectiv 299,933 lei, cu mult sub nivelul prevăzut de lege.
Prevederile ordonanței de urgență au fost declarate ca fiind neconstituționale prin D. nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a C. C. , cu motivarea că „adoptarea de către G. a O. de urgenta nr. 1. nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizării personalului din învățământ adoptata de P. Asa fiind, in condițiile in care legiuitorul primar a stabilit deja prin L. { H. "http://www.legestart.ro/L.-221-
2008-aprobarea-O.-G.-15-2008-cresterile-salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008- personalului-invatamant-%..htm" |nr. 2.} pentru aprobarea O. G. { H. "http://www.legestart.ro/O.-15-2008-cresterile-salariale-ce-se-vor-acorda-anul-
2008-personalului-invatamant-%28Mjk5NzE1%29.htm" |nr. 1.} privind creșterilesalariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile si criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, G.ul, prin intervenția sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
Este lipsită de relevanță împrejurarea că prevederile OUG nr. 3. și 4., care reiau și modifică dispozițiile actelor normative anterioare, declarate ca fiind neconstituționale, nu au mai fost analizate pe fond de către Curtea Constituțională, excepțiile devenind inadmisibile prin prisma faptului că la data controlului de constituționalitate ele au fost abrogate.
Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia prevederile art.2 din OUG nr. 3. și art. 2 din OUG 4. și-ar fi produs efectele de vreme ce ele vizează doar modificarea perioadelor la care se referă articolul nr.1¹ lit. a și b din OUG nr. 1., introdusprin OUG nr. 1., text de lege care a fost declarat în întregime ca fiind contrar dispozițiilor Constituției prin D. C. C. nr. 842/(...) și 9., și care a fost suspendat și mai apoi abrogat în virtutea prevederilor art. 31 alin.3 din L. 47/1992.
Pe de altă parte, prin creșterea salarială prevăzută de OUG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., reclamanta a dobândit cel puțin o speranță legitimă că va beneficia de drepturile bănești solicitate, iar urmare a caracterului neconstituțional al actelor care au blocat aplicarea prevederilor legii, cel puțin pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, dreptul reclamantei a devenit unul câștigat, și nu poate fi înlăturat fără încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În practica C. Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant faptul că speranța legitimă echivalează cu un bun, respectiv valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că intră sub incidența drepturilor ocrotite de această prevedere.
Așa cum s-a subliniat printre altele și în cauza Weissman și alții împotriva
României în legătură cu noțiunea de "speranță legitima", interesul patrimonial poate fi considerat o "valoare patrimoniala" atunci când are o bază suficienta in dreptul intern.
Or, nu s-ar putea afirma că prevederile unei legi adoptate de P. și publicată în Monitorul Oficial al României, nu ar fi o bază suficientă pentru a conferi reclamantei speranța legitimă că dreptul său de creanță constând în creșterea salarială menționată va fi respectat de statul a cărui reprezentant l-a acordat.
Așa fiind, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de către reclamant sunt întemeiate, astfel că le-a admis în parte, respectiv începând cu data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2009 pretențiile au fost respinse, având în vedere că prin L. 3., în vigoare începând cu data de 1 ianuarie
2010, prevederile OUG nr. 1., cu tot cu modificările aduse prin L. 2., referitoare la salarizarea personalului din învățământ au fost abrogate, iar acordarea unor drepturi salariale în temeiul acestora nu mai este posibilă.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Cum pârâții de rând 2 și 3 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamant a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic.
În baza art. 274 C.pr.civ. unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantei suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cota parte plătită de aceasta cu titlu de onorariu avocațial încasat în comun pentru toți reclamanții de la această unitate, conform împuternicirii avocațiale și chitanței depusă în copie în dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, C. LOCAL AL O . N. și P. O. N. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat invocând dispozițiile art. 167 alin.
3 din L. 84/1995, art. 40 alin. 2 din HG 2192/2004 și art. 1 din HG 1618/2009, că prin hotărârea pronunțată, instanța, în mod greșit, a dispus obligarea primarului, respectiv a consiliului local la alocarea fondurilor către G. Ș. Economic Administrativ și de S. N., pentru plata sumelor în cauză, întrucât fondurile necesare trebuiau mai întâi să fie alocate de la bugetul de stat cătrebugetul local și doar apoi consiliului local să repartizeze aceste sume către G. Ș. Economic Administrativ și de S. N.
C. local, respectiv primarul se află în imposibilitatea alocării acestor fonduri către G. Ș. Economic Administrativ și de S. N., deoarece aceste sume nu au fost primite de la bugetul de stat.
Din cele anterior menționate reiese că sumele solicitate de reclamant nu pot fi atribuite din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale, aceste sume fiind suportate din fondurile care provin de la bugetul de stat, fapt pentru care consideră că, Ministerul Finanțelor Publice respectiv D. G. a F. P. B.-N. și C. J. B.-N. ar trebui să fie obligați la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor în cauză și nu P. orașului N. și respectiv C. Local al orașului N., așa cum greșit s-a hotărât în sentința atacată.
C. Local al orașului N., respectiv P. orașului N. pot fi obligați doar la repartizarea acestor fonduri către unitatea de învățământ în cauză, ca urmarea alocării acestor fonduri de către C. J. B.-N. și D. G. a F. P. B.-N.
Pe de altă parte, instanța, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr. 2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile legii anterior menționate, în favoarea reclamantului, pentru perioada ulterioară datei de (...), deoarece la data de 02 iunie și respectiv, la data de 30 iunie 2009, prin D. C. C. nr. 842/(...), 9., s-a declarat neconstituționalitatea art. I, pct. 3 din O. nr.1., respectiv art.11, din O.G. nr. nr.
1., în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin O. nr.31/(...) și nr.41/(...).
Anterior datei pronunțării deciziilor C. C., respectiv în perioada (...)-(...), art.11 alin.1 din O.G. nr. nr.1., a fost modificat și completat prin O. nr.31/(...) și nr.41/(...).
Pârâtul apreciază că, O. nr.31/(...) și 41/(...), respectiv modificările și completările art.11 alin.1 din O.G. nr. nr.1. (care nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziilor C. C.) au fost în vigoare în perioada (...)-(...), și ca atare pentru perioada anterioară menționată acestea au produs efecte juridice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M. N., a solicitat respingerearecursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurenți, Curtea constată că argumentele pe care se fundamentează nu sunt întemeiate, astfel că, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită.
A., se observă, așa cum au învederat chiar recurenții, că dispozițiile art. 167 din L. nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantului rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, obligația consiliul local rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. își justifică calitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului local, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă dreptului de natură salarială al reclamantului care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, acordând drepturile salariale solicitate doar pentru perioada (...)-(...), exceptând perioada ulterioară până la data de (...), limitând astfel aplicabilitatea prevederilor L. nr. 2. în raport de data intrării în vigoare a OUG nr. 3. și OUG nr. 4..
Prin art. 2 din OUG nr. 3., privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a fost modificat și completat art. 11 lit. a din OG nr. 1. în sensul că, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, pe perioada
1 - 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei, iar pe perioada 1 mai - 31 august 2009 s-a prevăzut o creștere a salariilor de bază cu o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei.
Potrivit art. 2 din OUG nr. 4., publicată la data de 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare, pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar și pentru cele didactice auxiliare iar începând cu data de 1 mai 2009 s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe, act normativ care, prin art. 3, a abrogat prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3..
Prin D. nr. 106/2010 pronunțată la data de 4 februarie 2010 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 3. și nr. 4., însă soluția de respingere a avut în vedere inadmisibilitatea excepției pe considerentul că la data pronunțării deciziei actele normative a căror neconstituționalitate s-a invocat nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin L. nr.
3..
Așadar instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat pe fondul excepției, nu a reținut, astfel cum rezultă din motivarea deciziei, că ordonanțele mai sus menționate sunt conforme cu Constituția, ci dimpotrivă, nu a examinat constituționalitatea lor, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. 1 din L. nr.
47/1992 de organizare și funcționare a C. C., potrivit căruia Curtea
Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare.
În aceste condiții, instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentului litigiu este chemată să analizeze în ce măsură dispozițiile celor două ordonanțe de urgență pot fi sau nu aplicate în condițiile în care anterior prevederile art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1. au fost declarate neconstituționale.
În această examinare este necesar a se avea în vedere faptul că art. 11 alin.
1 lit. a, b, c din OG nr. 1. a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1. articol care a fost „modificat și completat";, prin OUG nr. 3. iar prin OUG nr. 4., s-a abrogat art. 11 alin. 1 lit. b și c din O. G. nr. 1. și anexele 1.1b, 1.2b, 2b, 3b și s-a modificat art. 11 alin. 1 lit. a1.
Prin D. C. C. nr. 842/(...) și nr. 9. s-a constatat tocmai neconstituționalitatea art. I pct. 3 din OUG nr. 1., adică dispoziția legală prin care se prevedea introducerea în cuprinsul O. G. nr. 1. a noului articol 11 alin. 1.
Dat fiind faptul că art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1., constatată ca fiind neconstituțională, practic acest articol nu mai există, astfel că nu mai poate produce efecte.
Prin urmare, OUG nr. 3. și nr. 4. prin care se modifică art. I pct. 3 din OUG nr. 1. declarat neconstituțional, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.
În aceste condiții, singurul act care în mod legal poate sta la baza calculului drepturilor salariale ale personalului din învățământ este L. nr. 2., în forma în vigoare la data publicării sale.
Prin urmare, drepturile salariale cuvenite reclamanților, calculate în baza L. nr. 2. se datorează până la 31 decembrie 2009, având în vedere faptul că începând din 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare L. nr. 3., încetându-și aplicabilitatea prevederile L. nr. 2..
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 c.pr.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă vor fi obligați recurenții, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. împotriva Sentinței civile nr. 3972 din 17 mai 2010, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...) pe care o menține.
Obligă pe recurenții să plătească intimatului M. N. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. S., C. I.
| ← Decizia civilă nr. 4655/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4253/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
