Decizia civilă nr. 187/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 187/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul T. D. J. și de pârâta I. P. J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4734 din 25 iunie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei recurente, consilier juridic B. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 ianuarie 2011, prin fax, pârâta recurentă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, același act fiind depus la 13 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței.
De asemenea, se constată că la data de 18 ianuarie 2011, s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței, din partea reclamantului recurent întâmpinare.
Se comunică întâmpinările depuse părților.
Reprezentantul pârâtei recurente depune delegație de reprezentare. Reclamantul recurent depune la dosar precizări la recurs și un set de acte în dovedire, pe care le comunică și reprezentantului pârâtei recurente.
Invocă în fața instanței faptul că a avut, pe rolul J. B.-N., un proces în care s-a dispus înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul său, soluție dată de d-na judecător M. I., motiv pentru care consideră că aceasta ar trebui să se abțină de la judecarea prezentului recurs.
D-na judecător M. I. arată că nu își amintește de această cauză și solicită reclamantului să-i prezinte o copie a hotărârii respective.
Reclamantul recurent precizează că nu are la îndemână hotărârea la care face referire.
D-na judecător M. I. pune în vedere reclamantului recurent că are posibilitatea de a formula cerere de recuzare.
Reclamantul recurent arată că nu dorește să formuleze astfel de cerere, însă a considerat necesar să aducă la cunoștința instanței acest fapt. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei recurente, de asemenea arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită în principal admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a admite și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 E. pentru neexecutarea obligației de reintegrare efectivă în intervalul de timp fixat de C., iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 E., pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs, precum și în completarea motivelor de recurs. În esență arată că hotărârea instanței de fond este contradictorie deoarece, constatând că nu s-a încheiat un contract de muncă în formă scrisă a obligat pârâta la încheierea unui astfel de contract, însă nu a luat nici o măsură împotriva Instituției P. pentru nerespectarea hotărârii C. Capătul de cerere privind plata sumei de
5.000 E. a fost respins de prima instanță ca nefondat pe considerentul că nu și-a îndreptat pretenții împotriva S.ui Român, însă instanța de fond avea obligația să invoce din oficiu lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, motiv pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a acestui capăt de cerere.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea recursului formulat de reclamant pentru considerentele invocate în întâmpinarea formulată, precizând că reîncadrarea reclamantului s-a făcut la data de 15 ianuarie 2009, chiar dacă nu s-a încheiat un contract de muncă în formă scrisă, acesta a fost pontat și remunerat. Mai precizează că forma scrisă a contractului de muncă nu este obligatorie ca și condiție pentru valorificarea contractului, ci doar ca o formă pentru probațiune. Cu privire la recursul formulat de pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 394,5 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale achitate de reclamant pentru motivele invocate în memoriul de recurs.
Reclamantul recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, cu motivarea că toate criticile formulate sunt nefondate în condițiile în care C. a constatat încălcarea art. 6.1 al Convenției, datorită neexecutării de către pârâtă a hotărârii irevocabile prin care s-a dispus reîncadrarea pe postul deținut.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. D. J., împotriva pârâtei I. P. județului B.-N. și în consecință:
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 394,5 lei contravaloarea serviciilor medicale achitate de reclamant, actualizată cu rata inflației la data plății, din care 75 lei reprezintă contravaloarea fișei medicale și
319,5 lei contravaloarea analizelor medicale efectuate;
- a fost obligată pârâta să încheie cu reclamantul un contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază O. nr. 2. și O. nr. 6. și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de
1054 lei, suma de 435 lei îndemnizație de dispozitiv în procent de 25% în locde 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr. 1.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 euro în lei la cursul de schimb în vigoare la data de 29 ianuarie 2009, actualizată cu indicele inflației la data plății, cererea de amendare a pârâtei, precum și cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractului individual de muncă ce constituie anexa 1 la O. nr. 2., parte integrantă a ordinului.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
I. Prin H. C. E.pene a D. O. pronunțată la data de 29 iulie 2008 în cauza
T. împotriva României s-a stabilit obligația S.ui Român de a executa hotărârea judecătorească din 5 martie 2001, în sensul reintegrării reclamantului pe postul său și plății sumei de 8.226 euro despăgubiri bănești reactualizate pe baza ratei inflației, în termen de maxim 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene.
În lipsa unei asemenea executări, s-a stabilit în sarcina S.ui Român obligația de a plăti reclamantului, în același termen, pe lângă suma de 8.226 euro, reactualizată cu rata inflației și suma suplimentară de 5.000 euro, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, de daune materiale.
În baza acestei hotărâri s-au început demersurile pentru reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii sale.
H. instanței europene a devenit definitivă la expirarea termenului de 3 luni de la data pronunțării sale, adică la data de 29 octombrie 2008. Ca atare, de la acest moment, a început să curgă termenul maxim de 3 luni stabilit pentru executarea hotărârii C., obligația instituită în sarcina S.ui Român trebuind să fie îndeplinită până la data limită de 29 ianuarie 2009.
Dat fiind faptul că instanța europeană a stabilit un termen maxim de 3 luni de executare a obligației de către S. Român, reintegrarea reclamantului putea fi realizată oricând în intervalul cuprins între 29 octombrie 2008 - 29 ianuarie 2009.
Indiferent de întârzierile intervenite în reintegrare în intervalul de timp amintit, din cuprinsul carnetului de muncă al reclamantului rezultă că la data de 15 ianuarie 2009 s-a dispus reîncadrarea în muncă a reclamantului pe o durată nedeterminată.
Începând din acest moment reclamantul a fost prezent zilnic la serviciu, așa cum se atestă prin foaia colectivă de prezență pe luna ianuarie 2009 și prin semnătura reclamantului realizată zilnic în condica de prezență pe luna ianuarie 2009.
Este adevărat că din cauza unor discuții contradictorii între părți nu s-a reușit încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, însă forma scrisă nu este cerută ca și o condiție ad validitatem, astfel încât potrivit art. 16 alin. 2 C. muncii, în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Or, în cauză, s-a probat faptul că începând din data de 15 ianuarie 2009 reclamantul s-a prezentat la serviciu și a prestat activitate în favoarea pârâtei, fiind remunerat pentru munca depusă (inițial cu un salariu de 1.054 lei, ulterior salariul s-a modificat la suma de 1.739 lei, aceste drepturi fiindu-i achitate retroactiv cu începere din (...)).
Reîncadrarea efectivă în muncă a reclamantului la data de 15 ianuarie
2009 a fost recunoscută chiar de reclamant, care în dosarul nr. (...) atașat prezentului dosar, a solicitat plata unor diferențe bănești datorate până la data de (...), menționată de reclamant ca fiind data reîncadrării sale în muncă.
Pe de altă parte, potrivit hotărârii C., obligația plății sumei de 5.000 euro în caz de neexecutare a sentinței civile pronunțată la data de 5 martie 2001 de
Judecătoria Bistrița incumbă S.ui Român și nu pârâtei. Or, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor Publice, afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
În prezentul cadru procesual, reclamantul nu a înțeles să-și îndrepte pretențiile împotriva S.ui Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca titular al obligației.
Procedura de plată a despăgubirilor pentru neexecutarea unei hotărâri este prevăzută de O. nr. 9. privind participarea României la procedurile în fața C. E.pene a D. O. și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului E.pei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă.
A., potrivit art. 10 al ordonanței, sumele necesare plății reparației echitabile și celorlalte cheltuieli stabilite prin hotărâre a C., precum și sumele necesare plății stabilite prin convenția de rezolvare pe cale amiabilă se stabilesc prin legea bugetului de stat și se înscriu în bugetul M.ui F. P..
H. C., sub aspectul sumei constituind reparația echitabilă și al celorlalte cheltuieli, precum și convenția de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei, semnată de părți, constituie titlu executoriu.
Plata se efectuează în urma hotărârii C. sau a convenției de rezolvare pe cale amiabilă, pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe.
Ministerul Finanțelor Publice va calcula și va plăti, după caz, și penalitățile de întârziere, așa cum se stipulează în hotărârea C. sau în convenția de rezolvare pe cale amiabilă.
În temeiul acestei dispoziții legale, reclamantului i s-a achitat de S.
Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, suma de 2.600 euro prevăzută în dispozitivul hotărârii instanței europene la pct. 6 lit. c.
Achitarea sumei de 8.226 euro s-a realizat de pârâtă în considerarea faptului că prin hotărârea C. s-a dispus executarea sentinței civile din 5 martie
2001 prin care Judecătoria Bistrița a dispus reintegrarea reclamantului în cadrul pârâtei pe postul ocupat anterior și plata în favoarea sa a drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a concedierii sale.
Dat fiind faptul că pârâta a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8. a J. B., că obligațiile au fost stabilite în sarcina sa, executarea sentinței din 5 martie 2001 revenea celui obligat.
Ca atare, raportat la cele mai sus reținute, instanța a reținut că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 euro nu este întemeiată.
II. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii serviciilor medicale la efectuarea cărora a fost obligat reclamantul, tribunalul a reținut faptul că în vederea executării hotărârii de reintegrare în muncă a reclamantului, pârâta a solicitat acestuia prin adresa nr. I/C/334/(...) prezentarea fișei medicale de aptitudine eliberată de medicul de la C. medical al Poliției județului B.-N.
Urmare acestei adrese, reclamantul a efectuat analize medicale, a căror contravaloare se ridică la suma totală de 394,5 lei, din care 75 lei reprezintă contravaloarea fișei medicale de încadrare, iar suma de 319,5 leicontravaloarea analizelor medicale propriu-zise. Sumele au fost justificate de reclamant cu chitanțele depuse în original la filele 18, 19.
F. medicală, ce cuprinde rezultatul tuturor examenelor medicale efectuate de reclamant, s-a întocmit la data de 12 ianuarie 2009.
Este de necontestat faptul că dispozițiile art. 27 și 28 C. muncii instituie obligativitatea prezentării certificatului medical, sub sancțiunea nulității contractului individual de muncă. Însă, o asemenea obligație există în ipotezele prevăzute de aceste texte legale, adică atunci când o persoană se angajează în muncă ori când revine după o întrerupere de activitate la cererea sa.
În prezenta cauză, nu este vorba de o nouă angajare ori de o reluare a activității după o întrerupere solicitată de angajat, ci de o reintegrare în muncă prin efectul unei hotărâri judecătorești.
Instanța europeană a stabilit ca obligație a statului român executarea sentinței din 5 martie 2001 pronunțată de jurisdicția națională. Ca atare, pârâta, ca entitate obligată la reintegrarea reclamantului avea obligația de a executa întocmai dispozitivul sentinței civile nr. 8. ce prevede expres reîncadrarea reclamantului pe postul de consilier gradul 1A, fără nicio condiționare.
Atâta timp cât hotărârea care trebuie pusă în executare nu instituie vreo condiție prealabilă reintegrării în muncă, solicitarea de prezentare a certificatului medical este nejustificată.
Indiferent de starea de sănătate a reclamantului, pârâta, în executarea hotărârii instanței europene și a sentinței din 5 martie 2001 a instanței naționale, avea obligația de a dispune reîncadrarea în muncă a reclamantului, necondiționat, urmând ca ulterior, în cazul în care se constata pe parcursul derulării raporturilor de muncă inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, să se dispună concedierea în baza art. 61 lit. c C. muncii.
Întrucât pârâta a determinat reclamantul să facă o cheltuială nejustificată, în condițiile în care obligația acesteia era aceea de a-l reîncadra necondiționat în muncă pe reclamant, în executarea unei hotărâri judecătorești (naționale și europene), aceasta se impune a fi obligată să plătească reclamantului suma de 394,5 lei contravaloarea serviciilor medicale achitate de reclamant, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, dat fiind faptul că suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului.
III. Cererea de constatare a nulității contractului individual de muncă nu este întemeiată.
Prin O. nr. 23/(...) s-a dispus inițial încadrarea reclamantului în funcția de consilier 1A în cadrul pârâtei, cu începere din data de 15 ianuarie 2009.
Salariul de bază lunar a fost stabilit la suma de 1054 lei, conform art. 1 alin. 3 al ordinului.
Prin art. 1 alin. 2 al ordinului s-a reglementat încheierea în condițiile legii a contractului individual de muncă, prevăzut în anexa 1, parte integrantă a ordinului.
Prin contractul individual de muncă anexă la O. nr. 2. s-a stabilit ca reclamantul să presteze activitate începând din 15 ianuarie 2009, pe durată nedeterminată, în calitate de consilier 1A, cu un salariu lunar de bază de
1.054 lei. Acest contract nu a fost acceptat de reclamant, pe considerentul că salariul de bază este necorespunzător.
În urma plângerii prealabile formulată de reclamant, s-a emis O. nr.
66/(...) de modificare și completare a O.ui nr. 2. prin care s-au modificat prevederile art. 1 alin. 3 din O. nr. 2., în sensul că salariul de bază lunar s-a stabilit la suma de 1.739 lei, s-a modificat cuantumul sporurilor acordate, restul dispozițiilor rămânând neschimbate.
În aceste condiții, în care contractul individual de muncă anexă la O. inițial nr. 2. nu a fost acceptat prin semnătură de reclamant, astfel că nu a fost încheiat, el practic nu există, astfel că nu se impune constatarea nulității lui.
În schimb, tribunalul a constatat că, în urma emiterii O.ui nr. 6., prin care s-a modificat salariul lunar de bază al reclamantului, cuantumul sporurilor acordate și i s-au plătit retroactiv drepturile salariale cuvenite, raportate la salariul de bază de 1739 lei, începând din 15 ianuarie 2009, pârâta nu a procedat la încheierea unui contract individual de muncă ale cărui clauze să corespundă dispozițiilor noului ordin, deși reclamantul a solicitat modificarea anexei.
Întrucât O. nr. 2. a suferit modificări în privința cuantumului salariului de bază lunar, a cuantumului sporurilor acordate, angajatorul are obligația legală prevăzută de art. 16 C. muncii de a încheia cu reclamantul un contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază O. nr. 2. și O. nr. 6. și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei îndemnizație de dispozitiv în procent de
25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de
10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr. 1.
IV. Cererea de amendare a pârâtei formulată a termenul de judecată din data de (...) nu este întemeiată.
Depunerea de înscrisuri solicitate fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul ori depunerea de înscrisuri doar într-un singur exemplar, nu se circumscrie niciuneia din ipotezele prevăzute de art. 1081 C.
De asemenea, sancționarea părții intervine numai dacă faptele expres prevăzute, care atrag aplicarea amenzii judiciare, s-au comis cu rea-credință.
Reaua-credință trebuie probată de cel care o invocă, buna-credință prezumându-se până la dovada contrară.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul T. D. J., cât
și pârâta I. P. J. B.-N.
1. Prin recursul formulat, pârâta I. P. județului B.-N., prin reprezentantulsău legal, a solicitat, în temeiul art. 312 C., modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul înlăturării obligației stabilite în sarcina pârâtei de plată a sumei de 394,5 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale achitate de către reclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 27 alin. 1 C. muncii, „o persoana poate fi angajata in munca numai in baza unui certificat medical care constata faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci", nerespectarea stricta a acestor prevederi atrăgând ca sancțiune nulitatea contractului individual de munca (alin. 2). In conformitate cu prevederile alin.
4 al aceluiași articol de lege, competenta si procedura de eliberare a certificatului medical, precum si sancțiunile aplicabile angajatorului in cazul angajării fara certificat medical sunt stabilite prin acte normative speciale. De asemenea, alin. 6 prevede ca la angajarea in domeniile sănătate, alimentație publica, educație, precum si in alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita si teste medicale specifice.
Ori instituția pârâtă, desfășurându-și activitatea in domeniul siguranței si ordinii publice, in subordinea directa a Guvernului României, M. A. si I. este cu atât mai mult îndrituită să solicite efectuarea unor teste si analize medicale specifice, in instituții si unități medico-sanitare agreate.
Chiar in ipoteza in care s-ar admite faptul ca situația de față este una mai speciala si nu ar reprezenta o angajare in sensul uzual al termenului, dispozițiile art. 28 lit. a) din același act normativ statuează ca certificatul medical este absolut obligatoriu la reînceperea activității după o întrerupere mai mare de 1 an, in toate situațiile posibile si nu doar in cele in care întreruperea de activitate ar surveni ca urmare a cererii angajatului, așa cum greșit a reținut prima instanță, astfel de mențiune nu exista in cuprinsul nici unuia dintre textele legale indicate, astfel ca apreciază ca instanța a adăugat in mod nepermis la lege, făcând distincție acolo unde legea nu o face.
Recurenta consideră că, chiar daca nu a fost imputabilă angajatului si nici nu a avut loc la cererea acestuia, nu se poate nega faptul ca a avut loc o întrerupere a activității pe o perioada mai mare de un an, in accepțiunea prevederilor art. 28 lit. a) C. muncii. Aceasta este de altfel singura condiție necesara a fi îndeplinita pentru a deveni incidente prevederile legale anterior indicate, fara a mai fi făcute alte precizări suplimentare in textul legal. Prin urmare, apreciază ca justificată solicitarea instituției pârâte a dovezii că angajatul este apt pentru prestarea activității in care va fi antrenat, aceasta fiind nu doar in interesul angajatorului, având in vedere sectorul de activitate in care își desfășoară activitatea instituția (ordine si siguranța publica) ci, in principal, in interesul angajatului care se reintegrează, indiferent de motivul pentru care a avut loc întreruperea. Acest lucru cu atât mai mult cu cat această întrerupere a durat nu mai puțin de 9 ani, interval de timp in care ar fi putut interveni modificări in starea de sănătate a angajatului, care i-ar putea pune in pericol sănătatea, integritatea fizica sau chiar viata, in condițiile desfășurării unor activități neadecvate si solicitante (efort fizic si intelectual prelungit, stres, radiații etc.), cazuri in care răspunderea ar aparține doar instituției angajatoare, care astfel este pe deplin îndreptățita la a-si lua unele masuri care sa preîntâmpine si sa o pună la adăpost de astfel de situații nedorite.
În drept, recurenta pârâtă a invocat prevederile art. 299 si urm. C., C. muncii si Legea nr. 168/1999.
2. Reclamantul T. D.-J., prin recursul formulat, a solicitat, în principal,modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 EUR, din cauza neexecutării obligației de reintegrare efectivă în intervalul de timp fixat de C. E. a D. O., iar în secundar, casarea sentinței recurate cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță a cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 E.
În motivare recurentul reclamant arată că sentința recurată este criticabilă pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C., fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Efectele acestei încălcări au condus, in mod nelegal, la respingerea ca neîntemeiată a cererii privind obligarea prefecturii la plata sumei de 5000 E.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt neconforma cu realitatea, a interpretat greșit probele de la dosar si a ignorat dovezile care probează reaua- credința a prefecturii.
T. a ignorat împrejurarea ca la data de 29 ianuarie 2009 reclamantul nu redobândise încă, in mod efectiv, niciunul dintre drepturile pe care le avea anterior concedierii si anume: dreptul de a fi reintegrat prin ordin alprefectului in mod necondiționat; dreptul de a avea un contract de munca in forma scrisa si nu unul prezumat cum, in mod greșit, a apreciat instanța; dreptul de a beneficia de treapta maxima de salarizare, conform prevederilor legale; dreptul de a ocupa un post in cadrul compartimentului de resurse umane; dreptul de a avea calitatea de asigurat, in conformitate cu dispozițiile paragrafului 98 al Hotărârii pronunțate de C. in cauza T. contra României.
Reintegrarea in munca a unei persoane pe vechiul sau post, in baza unei hotărâri judecătorești, incumba angajatorului obligația de a-l repune pe cel in cauza in toate drepturile pe care le avea anterior concedierii, asigurându-i același loc de munca si același salariu pe care le avea anterior concedierii abuzive.
T. a omis sa constate ca, anterior datei de (...), prefectura nu a îndeplinit niciuna dintre următoarele obligații pe care le avea in vederea reintegrării si anume:
- obligația de a emite un ordin legal de reintegrare a sa - nu a fost îndeplinita in intervalul de timp stabilit de C., având in vedere ca O. P. nr. 23 privind reintegrarea sa a fost emis abia in data (...)
- obligația de a încheia cu reclamantul un contract individual de munca in forma scrisa si in conformitate cu prevederile legale - nu a fost îndeplinita in intervalul de timp stabilit de C., din vina exclusiva a prefecturii.
Instanța de fond a refuzat sa constate ca la data de (...) prevederile art. 16 alin 1 si 2 C. muncii, erau in totalitate neîndeplinite, in condițiile in care, in lipsa unui contract de munca in forma scrisa, așa cum prevede art. 16, alin 1
C. muncii, prefectura nu a fost capabila sa facă dovada vreunei prevederi contractuale, așa cum prevede art. 16 alin 2 din C. muncii.
- obligația de a-i oferi același loc de munca pe care îl deținea anterior concedierii, in condițiile in care acest loc de munca exista - nu a fost îndeplinita in intervalul de timp stabilit de C., obligația nefiind îndeplinita nici in prezent.
Menționează ca la data concedierii ocupa un post de execuție de consilier grad IA in cadrul compartimentului de resurse umane, post pe care l- a ocupat prin concurs si pentru care a urmat cursuri de specializare organizate de către ministerul de resort. In opinia sa, prefectura i-a schimbat in mod nelegal locul de munca, mutându-l din cadrul compartimentului de resurse umane in cadrul Direcției de afaceri europene, așa cum rezulta din fișa postului.
Compartimentul de resurse umane nu a fost desființat niciodată, in cadrul prefecturii.
- obligația de a menține același nivel maxim de salarizare aferent postului său de consilier grad IA - nu a fost îndeplinita in intervalul de timp fixat de C. O.-i un salariu de numai 1054 lei, stabilit prin O. P. nr. 23/(...), prefectura i-a diminuat in mod nelegal salariul de baza cu care pretinde greșit ca l-ar fi "reintegrat". Abuzul diminuării salariului de reangajare a subzistat pana la data emiterii O.ui P. nr. 66/0(...), prin care i s-a stabilit salariul legal de 1739 lei, aferent reintegrării.
Mai arată recurentul că instanța a reținut greșit că din cuprinsul carnetului de munca al reclamantului rezulta ca la data de 15 ianuarie 2009 s-a dispus reîncadrarea in munca a reclamantului pe o durata nedeterminata, întrucât data la care s-a dispus reîncadrarea nu este menționata nicăieri in carnetul de munca. Î. mențiunii nr. 67 din carnetul de munca, la care face referire instanța, s-a făcut în baza O.ui P. nr. 23/(...) privind încadrarea domnului T. D. începând cu data de (...)
Recurentul solicită a se reține că data la care s-a dispus încadrarea retroactiva in munca a sa, începând cu data de (...) (conform col nr. 4 Carnet de munca), este data de (...), adică data la care a fost emis documentul de reîncadrare, O. P. nr. 23/(...). Deci data la care s-a dispus încadrarea nu este nicidecum data de (...), cum greșit a susținut instanța de fond.
Consideră recurentul că instanța de fond trebuia sa retina ca data la care prefectul a dispus reîncadrarea cu începere din (...), deci cu efect retroactiv, este (...), dar data la care ordinul a devenit executoriu este (...), în raport de data la care reclamantul a luat cunoștință de acest ordin.
Mai arată recurentul că instanța a reținut greșit ca reîncadrarea efectiva in munca a reclamantului la data de 15 ianuarie 2009 a fost recunoscuta chiar de acesta, in dosarul (...). T. face o confuzie regretabila intre cele doua înțelesuri juridice diferite ale sintagmelor "reîncadrare efectiva" si, respectiv,
"reîncadrare retroactiva".
Menționează ca sintagma "(...), data reîncadrării in munca", in care nu apare adjectivul "efectiv" se regăsește chiar in titlul O.ui prefectului nr. 23 din
(...). Arată recurentul că numai in baza acestui ordin al prefectului a admis, in acțiunea promovata, ca data de 15 ianuarie 2009 poate fi considerata retroactiv ca data reîncadrării sale in munca, fiind evident ca acesta data nu reprezintă data reîncadrării efective
In aceste condiții este evident ca nici nu poate fi vorba ca reclamantul sa fi "recunoscut" vreodată ca reintegrarea s-a realizat efectiv in data de 15 ianuarie 2009.
- Referitor la lipsa formei scrise a contractului de munca si la posibilitatea prezumării, in opinia sa, aceste prevederi nu sunt aplicabile in cazul său, care la data concedierii deținea in mod efectiv un contract de munca in forma scrisa, contract care îi oferea garanții si certitudini legale si nicidecum un contract virtual, cu prevederi prezumate care nu i-ar fi oferit nicio certitudine legala. In opinia sa un contract in forma scrisa nu poate fi înlocuit, ulterior reintegrării, cu un contract virtual si prezumat.
Mai arată ca instanța a invocat in mod formal principiul prezumării, in condițiile in care, in perioada (...)-(...), reclamantul a solicitat in mod expres prefecturii, prin mai multe cereri scrise (filele 29 si 30), sa facă dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de proba, reamintindu-i de fiecare data ca nu a întocmit niciun document in vederea reintegrării, dar nu a primit niciun răspuns, prefectura fiind incapabila sa facă dovada prevederilor contractuale, deoarece acestea nu erau încă întocmite in perioada fixata de C.
Instanța a reținut in mod formal ca "din cauza unor discuții contradictorii intre părți nu s-a reușit încheierea contractului de munca in forma scrisa", dar a ignorat împrejurarea ca aceste "discuții contradictorii intre părți" au demarat, din vina exclusiva a prefecturii, ulterior datei de (...), in condițiile in care prefectura i-a transmis ordinul de reîncadrare si contractul de munca, spre luare la cunoștința, abia in data de (...).
Instanța a reținut in mod nejustificat ca începând cu data de 15 ianuarie 2009 "reclamantul a prestat activitate in favoarea paratei". Chiar daca aceasta susținere ar fi reala, ea ar evidenția de fapt un aspect de nelegalitate foarte grav si anume obligarea sa de a presta munca "la negru" fără contract de munca si cu salariul diminuat (1054 lei).
Instanța a ignorat împrejurarea ca reclamantul nu avea cum sa presteze in mod legal activitate in favoarea prefecturii, in condițiile in care nu i s-a stabilit nicio responsabilitate pana in preziua expirării intervalului fixat de C.
F. postului i-a fost transmisa abia la sfârșitul zilei de (...).
Instanța a reținut greșit ca: "reintegrarea reclamantului putea fi realizata oricând in intervalul cuprins intre 29 octombrie 2008-29 ianuarie
2009". Prefectura a acționat in mod discreționar, refuzând pur si simplu sa îl reintegreze, având in vedere ca începând cu data de (...), erau îndeplinite toate condițiile in vederea reintegrării (fila 23).
În cazul de față, reintegrarea trebuia executata cu maxima celeritate si nu oricând, așa cum greșit susține instanța. Interpretarea data de instanța ar fi fost admisibila numai in condițiile in care ar fi existat împrejurări obiective care sa o împiedice la executarea reintegrării.
Oricum prefectura nu s-a încadrat in termenul stabilit de C. pentru reintegrare.
Referitor la calitatea procesuala a prefecturii recurentul arată că ambele sume de 8226 EUR si respectiv, 5000 EUR, au semnificațiile similare ale unor despăgubiri calculate si acordate de C. pentru compensarea unor prejudicii create din culpa exclusiva a prefecturii. Având in vedere ca suma de 8226 EUR a fost achitata de către prefectura, consideră ca este îndreptățit sa solicite ca si suma de 5000 E. sa fie achitata de către același debitor, prefectura.
Prefectura nu a ridicat in cursul dezbaterilor problema lipsei calității sale procesuale pasive.
In baza tuturor considerentelor expuse solicită a se constata ca obligația reintegrării sale nu a fost executata in conformitate cu prevederile legale in cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii C. si sa fie obligată prefectura la plata către reclamant a sumei de 5000 EUR in condițiile menționate in acțiunea introductiva.
Referitor la solicitarea secundară recurentul arată că T. a încălcatformele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității (art. 304, pct. 5 Cod proc civ.). Efectele acestei încălcări au condus, in mod nelegal, la respingerea ca neîntemeiata a cererii privind obligarea prefecturii la plata sumei de 5000
E.
Instanța de fond avea obligația procedurala sa verifice atât calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva a părților aflate in litigiu
Reținând ca "in prezentul cadru procesual, reclamantul nu a înțeles sa- si îndrepte pretențiile împotriva statului roman reprezentat prin M. F. ca titular al obligației", tribunalul a constatat ca prin cererea supusa judecății reclamantul nu a fixat un cadru procesual legal, îndreptându-și pretențiile in mod greșit împotriva prefecturii. Totodată, tribunalul a reținut ca "potrivit hotărârii C. obligația plății sumei de 5000 EUR in caz de neexecutare a sentinței civile pronunțata la data de 5 martie 2001 de Judecătoria Bistrița, incumba statului roman si nu paratei". Cu alte cuvinte instanța de fond a constatat lipsa calității procesuale pasive a prefecturii.
In aceste condiții, instanța de fond avea obligația să invoce din oficiu, pe cale de excepție si sa pună in discuția părților anterior pronunțării, lipsa calității procesuale pasive a prefecturii care ar fi dus in mod obligatoriu la respingerea acțiunii, fiind vorba despre o excepție de fond, absoluta si peremptorie. Neprocedând in acest mod tribunalul a încălcat si principiul contradictorialității care guvernează procesul civil.
Susține recurentul că, urmare a constatării lipsei calității procesuale pasive a prefecturii, aceasta si-a pierdut calitatea de pârâta si instanța nu trebuia sa judece pe fond cererea sa.
Pentru toate aceste motive instanța de fond nu trebuia sa respingă cererea sa ca nefondata, ci ca inadmisibila din cauza lipsei calității procesuale pasive a paratei (sau ca cerere îndreptata împotriva unei persoane fără calitate procesuala).
În drept, recurentul reclamant a invocat prevederile art. 299, 312 alin 1, art. 304 alin. 7 si 9 și art. 304 alin. 5 C.
În data de (...), a depus întâmpinare I. P. județului B. N., solicitândrespingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de reclamant (f. 13-15).
Arată intimata că în mod corect a reținut instanța că instituția pârâtă a respectat termenul de trei luni pentru executarea obligației de reintegrare a reclamantului, la data de (...) intervenind reîncadrarea efectiva si reluarea activității contestatorului in cadrul instituției. In acest sens a fost emis O. P. nr. 23/(...) prin care, începând cu data de (...), a fost dispusa încadrarea d-lui T. D. J. in funcția de C. 1A in cadrul Direcției Afaceri E.pene, Dezvoltare Economica si Conducerea Serviciilor P. Deconcentrate - Compartimentul Informare si Relații P., cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata. In Anexa nr. 1 la acest O. a fost cuprins si contractul individual de munca al contestatorului, care a fost comunicat acestuia, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, in vederea însușirii si semnării lui. Faptul ca contestatorul in cauza a refuzat in mod sistematic, cu rea- credința, sa semneze acest contract de munca nu se traduce in mod automat in faptul ca relațiile de munca nu s-au reluat si ca nu a intervenit reîncadrarea acestuia.
Forma scrisa a contractului individual de munca este o condiție care nu afectează validitatea acestuia, fiind ceruta doar ad probationem, dovada reluării relațiilor de munca si existenta acestora, putând fi făcuta si prin alte mijloace de proba. A., este evident ca salariatul s-a prezentat la locul de munca începând cu data de (...), așa cum însuși recunoaște in acțiunea sa, semnând zilnic condica de prezenta, fiind pontat si beneficiind de salariu pentru munca depusa, conform statelor de plata pe luna ianuarie 2009.
De altfel, dovada faptului ca reclamantul a fost reîncadrat efectiv începând cu data de (...) este si carnetul de munca al acestuia in care este înscrisa in mod clar aceasta mențiune. O alta dovada evidenta a reluării relațiilor de munca cu contestatorul anterior datei de (...) este F. postului nr.
56 conținând atribuțiile postului de C. IA ocupat, pe care este făcuta de către reclamant, sub semnătura sa, mențiunea primirii unui exemplar la data de
(...).
Mai arată intimata că prin sentința pronunțata în dosarul nr. (...) s-a reținut ca "începând cu data de 15 ianuarie 2009 reclamantul a fost reangajat de către pârâtă pe postul de consilier grad IA"și apreciază că asupra datei la care a intervenit reîncadrarea exista autoritate de lucru judecat si acest aspect nu mai poate fi repus in discuție in mod repetat, cum se intenționează si in prezenta cauza.
Este real faptul ca a existat o întârziere in executarea hotărârii, încadrarea realizându-se in ultima parte a perioadei de gratie, insa aceasta a fost pricinuita de demersurile si formalitățile care au fost absolut necesare a fi întreprinse la M. A. si I., ordonatorul principal de credite, in vederea suplimentarii numărului de posturi si asigurării creditelor bugetare necesare finanțării acestuia.
In alta ordine de idei, potrivit Hotărârii C. obligația plății sumei de 5000 de euro in eventualitatea neexecutării sentinței civile pronunțate la data de 05 martie 2001 de către Judecătoria Bistrița, incumba statului roman si nu instituției pârâte, însă, în prezentul litigiu recurentul nu a înțeles sa își îndrepte pretențiile împotriva S.ui Român, reprezentat prin M. F., ca titular al obligației de plata respective.
Reclamantul T. D.-J. a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care asolicitat respingerea în totalitate ca nefondat a recursului pârâtei (f. 20).
Arată reclamantul că toate criticile prefecturii, dezvoltate cu ocazia motivării recursului, sunt neîntemeiate in condițiile in care Curtea E. a D. O., in paragraful 3 al dispozitivului hotărârii pronunțate in cauza T. contra României, a constatat încălcarea art. 6.1 al Convenției, datorita neexecutării de către prefectura a hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a dispus reîncadrarea sa pe postul deținut in cadrul prefecturii. De asemeni, in paragraful 67 al hotărârii C. "considera deosebit de frapant faptul ca prefectura, instituție publica ce face parte din administrația statului, a refuzat atât de mult timp sa îl reangajeze pe reclamant [...]".
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. reține următoarele:
1. În ce privește recursul pârâtei I. P. județului B.-N., Curtea constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
A. cum în mod corect a reținut instanța de fond, și de altfel arată și recurenta pârâtă în cererea de recurs, în cauză nu se poate vorbi despre o angajare în muncă a reclamantului, în sensul dispozițiilor art. 27 din codul muncii, astfel că nu se poate reține argumentul invocat de recurentă în sensul că în baza prevederilor art. 27 alin. 1 din codul muncii exista obligativitatea prezentării de către reclamant a certificatului medical care să constate că este apt de prestarea acelei munci.
Într-adevăr, art. 28 litera a din codul muncii prevede obligativitatea certificatului medical la reînceperea activității după o întrerupere mai mare de
1 an, fără a face vreo distincție după cum întreruperea activității a intervenit la solicitarea angajatului sau din alt motiv.
Însă, în cauză, întreruperea activității reclamantului pentru o perioadă mai mare de un an a avut loc ca urmare a desfacerii nelegale a contractului individual de muncă al acestuia de către instituția pârâtă, iar mai apoi ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul de consilier expert gradul IA.
Nelegalitatea desfacerii contractului de muncă al reclamantului a fost constatată prin sentința civilă nr. 837/(...) a J. B.-N., iar prin H. din (...) Curtea E. a D. O. a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție din cauza neexecutării hotărârii judecătorești din (...), Curtea hotărând că statul român trebuie să execute hotărârea judecătorească din (...) în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii C.
Așadar, instituția pârâtă este culpabilă de întreruperea activității reclamantului pentru o perioadă mai mare de un an, astfel că aceasta este
ținută să repare prejudiciul cauzat reclamantului din culpa sa, prejudiciu constând în contravaloarea serviciilor medicale achitate de către acesta, respectiv contravaloarea analizelor medicale efectuate și a „fișei medicale de încadrare";.
2. Recursul reclamantului T. D.-J.
Examinând sentința în raport de motivul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 c.pr.civ., privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ. de către instanța de fond, Curtea constată că recursul formulat de reclamant este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de
5000 euro, respingând-o ca neîntemeiată, însă în motivarea sentinței instanța argumentează soluția de respingere a cererii reclamantului atât prin considerente ce vizează fondul cererii, cât și cu motivația că „obligația plății sumei de 5000 euro în caz de neexecutare a sentinței civile pronunțată la datade 5 martie 2001 de Judecătoria Bistrița incumbă statului român și nu pârâtei";, iar „în prezentul cadru procesual reclamantul nu a înțeles să-și îndrepte pretențiile împotriva statului român";
Curtea constată că prin această argumentare instanța de fond a reținut de fapt că pârâta chemată în judecată nu ar avea calitate procesuală pasivă în raport cu acest capăt de cerere.
În orice acțiune în justiție, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanța este obligată să verifice calitatea părților, întrucât calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremtorie, astfel că, dacă instanța constată lipsa calității procesuale pasive, va respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, fără a mai cerceta în fond cererea reclamantului.
Din încheierea de dezbateri din data de (...) rezultă că părțile prezente au pus concluzii cu privire la fondul cauzei, fără ca vreuna din părți sau instanța din oficiu să fi ridicat excepția privind calitatea procesuală a pârâtei.
Curtea constată astfel că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 euro, întrucât, pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 c.pr.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ., Curtea va admite recursul formulat de reclamant și va casa în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind pretențiile în sumă de 5000 E., urmând a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu privire la acest capăt de cerere.
În rejudecare, instanța va pune în discuția părților excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și va proceda la soluționarea acestei excepții, în conformitate cu dispozițiile art. 137 cod procedură civilă, urmând a cerceta sau nu în fond cererea, în raport de modul de soluționare a acestei excepții.
În baza disp. art. 312 alin. 1 teza a II a cod procedură civilă recursul formulat de pârâta I. P. județului B.-N. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E A dmite recursul declarat de reclamantul T. D. J. împotriva sentinței civile nr. 4. din 23 iunie 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în parte în ceea ce privește soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind pretențiile în sumă de 5000 E. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în limitele precizate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta I. P. J. B.-N.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS/3 ex./(...) Jud.fond: G.C.F./R.B.
| ← Decizia civilă nr. 663/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4574/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
