Decizia civilă nr. 190/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 190/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4600 din 21 iunie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată S. D. C., pe pârâți intimați C. LOCAL AL M. B., Ș. DE A. ȘI M. B., P. M. B. și pe intimatul chemat în garanție M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei, întâmpinare din partea reclamantei intimate, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Instanța, având în vedere că prin recursul formulat s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S.
S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.
S-a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta
S. D. C., prin U. B. N., împotriva pârâților Ș. de A. și M. B., C. Local al municipiului B. și P. municipiului B.,ca fiind întemeiată și în consecință:
- a fost obligată pârâta Ș. de A. și M. B. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor Legiinr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr.2., cu începere din data de 1 octombrie
2008 și până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației ladata plății efective;
- au fost obligați C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. să aloce pârâtei Ș. de A. și M. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin
D. G. a F. P. B.-N. și în consecință:
- a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B. sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. E., C., T. și S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă;
A fost obligată pârâta Ș. de A. și M. B. să plătească reclamantului/ei
30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamanta S. D. C. și pârâta Ș. de A. și M. B. s-au derulat raporturi de muncă, aspect necontestat și demonstrat de probele administrate (adeverință eliberată de angajator și/sau copie carnet muncă).
Salarizarea personalului, ocupant al funcțiilor didactice și auxiliare enumerate în anexele 1.2, 2 și 3 ale Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordinului Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 personalului din învățământ, este reglementată de actul normativ enunțat odată cu intrarea sa în vigoare, valoarea coeficientului de multiplicare aplicat salariilor de bază ce reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, fiind de 1,0.,00 începând cu data de 1 octombrie 2008.
Cu toate acestea, reclamanta nu a beneficiat de prevederile legii.
Este cert că ulterior adoptării Legii nr. 2. de către P. în mod succesiv guvernul a emis ordonanțe de urgență (nr.136/28 octombrie 2008, nr.151/(...), nr.1/(...), respectiv nr. 31/(...) și nr.41/28 aprilie 2009) prin care s-a modificat valoarea coeficientului de multiplicare stabilit prin lege în sensul reducerii acestuia, însă prin D. C. C. nr.12., nr.842/2009, nr.984/2009 și nr.989/2009, au fost declarate neconstituționale actele enumerate adoptate de guvern (cu excepția ultimelor două), reținându-se în esență că adoptarea unor ordonanțe de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, contrar voinței parlamentului, încalcă prev.art.1 alin.4,5, ale art.61 alin.1 și ale art.115 alin.4 din Constituție. Ca atare, actele normative declarate neconstituționale nu pot produce efecte juridice.
Însă nici O.U.G. nr. 31/2009 și nr. 41/2009 nu pot produce efectele juridice în vederea cărora au fost adoptate, contracararea acelorași măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, adoptată de parlament, cu toate că prin D. C. C. nr.105 și 1. au fost respinge ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate.
Pe de o parte, efectele Deciziilor C. C. nr. 842, 984 și 989/2009 se răsfrâng și asupra acestor două ordonanțe de urgență, fiind declaratneconstituțional art.1 pct. 3 din O.U.G. nr.151/2008, ce reglementa introducerea în cuprinsul O.G. nr. 15/2008 a noului articol 11 alin.1 referitor la valoarea coeficienților de multiplicare, pe care aceste ordonanțe de urgență îl modifică.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că în intervalul de timp 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009 (până la intrarea în vigoare a Legii nr.
330/2009, în sfera cărora sunt circumscrise drepturile salariale ale personalului din învățământ începând cu data de 1 ianuarie 2010), chiar dacă nu a încasat niciodată efectiv sumele corespunzătoare drepturilor salariale majorate instituite de L. nr.2. reclamanta/ul a beneficiat de o speranță legitimă și rezonabilă la creșterea salarială determinată de valoarea coeficientului de multiplicare instituită prin voința P., bun actual existent în patrimoniul său în sensul jurisprudenței CEDO privitor la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. E. a D. O., ce se aplică prioritar potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, constatând că în mod nejustificat reclamanta nu a beneficiat de creșterile salariale reglementate prin L. nr. 2. ulterior datei de 01 octombrie, a fost admisă ca întemeiată acțiunea promovată, angajatorul fiind obligat să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale restante rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2. reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr.2. în perioada în care s-au derulat raporturile de muncă dintre părți, respectiv 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
Având în vedere faptul că sumele cuvenite în baza Legii nr. 2. nu au fost plătite și pentru a se realiza o despăgubire efectivă a reclamantei potrivit dispozițiilor art.161 alin. 4 Codul muncii, acestea vor fi actualizate cu indicele inflației începând cu momentul datorării diferențelor salariale și până la data plății efective.
Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr.
1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești pârâți a fost considerată ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă.
Cum C. local al municipiului B. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte iar P. municipiului B. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E.,
C., T. și S. a fost admisă avându-se în vedere că potrivit art. 167 alin. 17 din L . nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T.
și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C . local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-
N. s-a considerat a fi întemeiată, având în vedere că potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde potrivit alin. 2 al art. 167 finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Finanțarea de bază, în care se includ și cheltuielile de personal (art.
167 alin. lit. a), se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Din cuprinsul textului art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată rezultă doar că finanțarea unității de învățământ preuniversitar se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local.
Aceste fonduri necesare finanțării de bază a învățământului preuniversitar vin de la bugetul de stat.
Conform art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ- teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantei suma de 30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, chematul îngaranție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N.solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivare recurentul a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție, arătând că aparține ordonatorului principal de credite și celor secundari competența de a elabora proiectele bugetare în care sunt incluse și cheltuielile salariale.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se face pe bază de contract întocmit între directorul unității de învățământ și primarul localității, iar bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual pentru fiecare unitate de învățământ conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar.
După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Prin urmare apreciază recurentul că nu are obligația virării sau alocării de fonduri din bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale solicitate, rolul său fiind acela de a aproba repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, precum și modificarea acestora pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurilor de la acest buget pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.
Recurentul a mai arătat că pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție și care sunt ordonatori principali de credite, au la îndemână pârghiile privind punerea în executare a hotărârii, conform art. 2 din O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare.
De altfel, în situația admiterii acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind eșalonarea plății drepturilor de natură salarială.
A mai susținut recurentul că în cauză nu este dovedită existența vreunei obligații legale sau convenționale de despăgubire sau garanție din partea chematului în garanție, în sensul art. 60 Cod proc. civ., chematul în garanție neavând calitatea de debitor față de C. local al mun. B. și P. mun.
B. în baza vreunei dispoziții legale, astfel că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.proc.civ.
Intimata reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Apreciază intimata că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind dat nici unul din motivele de casare sau de modificare a acesteia, prevăzute de art. 304 c.pr.civ. sau urmare a examinării cauzei sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 3041 c.pr.civ..
S-a arătat în motivare că, potrivit art. 1 alin. 3 din H.G. nr.
1618/2009, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din TVA, repartizarea acestor sume pe unități administrativ teritoriale făcându-se prin decizie a directorului D.G.F.P. județene. În speță, DGFP B. N. nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în județul B.-N.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C. proc. civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s- ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentului Ministerul Finanțelor Publice de garanție față de pârâții C. Local al M. B. și P. M. B., derivă din lege.
Din această perspectivă, coroborată cu faptul că prin sentința fondului recurentul nu a fost obligat direct către reclamant, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentului, conform cărora nu are nici o obligație de garanție în cauză, în sensul art. 60 C. proc. civ. .
În ceea ce privesc celelalte critici din recurs, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat de următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr.
500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr. 2.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene sunt reglementate de prevederile art. 40 din H.G. nr. (...), potrivit cărora „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. (2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități. (3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a prevederilor O.G. nr. 22/2002 excede obiectului cauzei și limitelor învestirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura acest motiv de recurs, dat fiind că, în prezentul cadru procesual instanța nu a fost investită de către pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție, cu executarea silită a sentinței fondului.
În ce privește invocarea O.U.G. nr. 71/2009 și a art. 4 din O.G. nr.
22/2002 - cu trimitere la art. 47 din L. nr. 500/2002 și la art. 49 din L. nr.
273/2006 - Curtea reține că acest act normativ vizează faza de executare silită a hotărârii judecătorești, neputându-se pune în discuție, în actuala fază procesuală, modul în care se va executa efectiv prezenta hotărâre judecătorească.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B.-N.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei reclamante suma de 15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 iunie 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei S. D. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: C.N./M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 5329/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3844/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
