Decizia civilă nr. 226/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 226/R/2011
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. M.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamantul recurent H. F. V. împotriva sentinței civile nr. 743 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați S. R. DE T. și S. T. DE T. C., având ca obiect litigiu de muncă - obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea
ședinței publice din data de 18 ianuarie 2011, respectiv în încheierea ședinței din data de 20 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 743 din 01 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului S. T. de T. C.
S-a respins acțiunea înaintată de reclamantul H. F. V. împotriva pârâților S. R. D. și S. T. DE T. C. având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a S. T. C., că potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 41/1994 - privind organizarea și funcționarea S. R. de R. și S. R. de T., studiourile teritoriale din cadrul SRTV sunt unități funcționale autonome fără personalitate juridică și implicit fără capacitate de folosință, astfel că va admite excepția invocată de pârâtă.
Reclamantul este angajatul S. T. de T. C., având încheiat contractul individual de muncă nr. 6595/(...), cu timp parțial, respectiv ½ normă, pe durată determinată, în postul de reporter. La data de (...) respectivul contract a încetat, fiindu-i încheiat un nou contract individual de muncă nr. 7472 pe același post de reporter, 1/2 normă, pe durată determinată, iar la data de (...) prin actul adițional de la dosar, s-a modificat durata contractului în durată nedeterminată.
Prin actele adiționale din data de (...) și (...) reclamantului i s-a modificat succesiv salariul de bază lunar brut, actele fiind semnate și de reclamant, care a fost de acord cu modificare clauzelor.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei de rândul I de a recunoaște contractul individual de muncă a reclamantului, încheiat la data de (...) ca fiind încheiat cu normă întreagă și obligarea pârâtei de a plăti diferența de salariu dintre salariul cu normă întreagă cuvenit și salariul cu fracțiune de normă încasat, majorate, indexate și reactualizate și celelalte drepturi bănești care i se cuvin și obligarea pârâtei la recunoașterea vechimii în muncă aferentă perioadei 2000 la zi, instanța a reținut că potrivit practicii judiciare și a doctrinei sunt lovite de nulitate absolută contractele de muncă încheiate cu persoane a căror încadrare este interzisă de lege (minori sub 15 ani, persoane puse sub interdicție), încadrarea dispusă de un organ necompetent și încadrarea într-un post neprevăzut de statul de funcțiuni.
Cum angajatorul a organizat un concurs la care a participat și reclamantul, unde s-au prevăzut expres condițiile de angajare, respectiv felul contractului individual de muncă, instanța a reținut că voința reclamantului a fost de încheiere a unui contract individual de muncă cu timp parțial.
Cum la S. T. de T. C. nu exista disponibil decât un post cu normă întreagă, angajatorul a optat pentru angajarea a 2 reporteri având contracte individuale de muncă cu timp parțial, respectiv de ½ normă de timp fiecare.
Recunoscând reclamantului un contract cu normă întreagă, instanța ar obliga pârâta la încheierea unui contract lovit de nulitate absolută, pârâta neavând postul astfel obținut.
Cu privire la solicitarea reclamantului în sensul recunoașterii contractelor individuale de muncă ca fiind încheiate cu normă întreagă, instanța a reținut că nulitatea contractului de muncă își produce efecte ex tunc, acesta neputând opera retroactiv, iar ca urmare a respingerii petitului privind recunoașterea contractul individual de muncă a reclamantului, încheiat la data de (...) ca fiind încheiat cu normă întreagă, s-a respins și acest petit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H. F. V. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că la momentul încheierii contractului individul de muncă al reclamantului era în vigoare vechiul cod al muncii care nu avea reglementari exprese în ceea ce privește contractul de muncă cu timp parțial.
Odată cu intrarea in vigoare a noului cod al muncii, legiuitorul a înțeles să reglementeze contractul de muncă cu timp parțial, astfel că începând cu luna martie 2003, contractele de muncă cu ½ normă (fracțiune de normă) încheiate sub imperiul vechiului cor al muncii trebuiau adaptate la noile reglementări, prin încheierea unor acte adiționale.
Prin contractul colectiv de munca la nivelul ramurii mass media pe anii
2006-2007, se recunoaște posibilitatea încheierii unor contracte de muncă cu timp parțial, art.50 alin.4.
C. individuale de munca încheiate de reclamant cu pârâta se supun regulilor instituite de art. 101, 102 și următoarele din Codul muncii, respectiv CCM la nivel de ramură mass media, chiar dacă angajatorul nu a înțeles să adapteze aceste contracte la prevederile codului muncii.
Fiind vorba de un contract individual de munca cu timp parțial el trebuie să cuprindă nu numai clauzele specifice oricărui contract individual de muncă, dar și clauze prevăzute de legiuitor acestui tip de contract.
Raportat la CIM încheiat consideră că nu s-au respectat prevederile art.102 alin.1 din Codul muncii, motiv pentru care instanța de fond era ținută să verifice dacă contractul individual de muncă încheiat recurentului cuprinde elementele prevăzute de art.102 alin.1, situație în care în cazul neînserăriiclauzelor expres enumerate la alin.1 sancțiunea nu este nulitatea absolută a contractului așa cum în mod greșit a considerat instanța ci sancțiunea este cea expres prevăzută la alin.2 a art.102 , respectiv contractul se consideră încheiat cu normă întreagă.
Chiar și pârâta a înțeles că cele două contracte cu timp parțial nu cuprind elementele prevăzute de legiuitor, astfel că a recunoscut aceste contracte ca fiind cu normă întreagă dar numai de la data de (...), în realitate fiind vorba de o modificare a contractului de muncă prin care pârâta a condiționat renunțarea reclamantului la celelalte pretenții materiale, instituind chiar și o clauză penală, condiții cu care nu a fost de acord.
Mai arată că deși norma stabilită era de ½ din norma întreagă, reclamantul a lucrat în realitate așa cum rezultă din declarațiile martorilor a lucrat la fel ca ceilalți angajați încadrați cu normă întreaga, programul de munca pe zi depășea cele 4 ore , astfel o perioada a lucrat 12 ore/zi cu 24 ore libere. De asemenea din statele de plata depuse de către pârâta, rezultă că deși conform art.102 alin 1 cei ce prestează munca în baza unui contract de munca cu timp parțial au interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor enumerate de legiuitor și care trebuiau menționate în CIM , reclamantul a prestat ore suplimentare în weekend pentru care a fost salarizat cu 100% .
Potrivit art.l03 din codul muncii - salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucura de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile.
D. salariale se acorda proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
Deci în cazul contractului de munca cu timp parțial. salariul care trebuia să fie acordat trebuia să fie proporțional cu timpul efectiv lucrat, adică 4 ore, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru (8 ore), ori în realitate angajatorul i-a stabilit un salariu de baza ca oricărui alt salariat încadrat cu program normal de lucru, deci salariul pentru ½ norma era echivalent cu salariul pe care îl primea un salariat încadrat cu normă întreagă ceea ce este încă un element care demonstrează că acest contract de muncă este un contract de munca încheiat cu norma întreagă.
Fiind în realitate un contract de muncă cu normă întreagă reclamantul trebuia să beneficieze în conformitate cu prevederile CCM la nivel de ramură mass-media de sporuri, indemnizații și alte adaosuri cum ar fi: spor de vechime de 10% și nu 5%: un spor minim de 10% din salariul de baza pentru condiții grele, periculoase, sau penibile, prime de P. și de C., cota parte din profitul societății (dividende), prime de vacanță, premii, ore suplimentare care nu i-au fost acordate.
Pârâții S. R. DE T. și S. T. DE T. C. prin întâmpinare (f.8-11) au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței tribunalului.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea, deliberând, în opinie majoritară, reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Reclamantul a încheiat inițial cu S. R. de T. contractul individual de muncă nr.6595/(...), pe funcția de reporter ½ normă.
Prin contracte adiționale ulterioare, s-a prelungit contractul încheiat pe perioade determinate, iar prin actul adițional nr.7472 din (...) s-a modificat contractul individual de muncă al reclamantului, începând cu data de (...), doar în ceea ce privește durata nedeterminată a acestuia.
Ca atare, reclamantul a rămas în continuare angajat pe postul de reporter cu norma de ½.
La data de 1 martie 2003 a intrat în vigoare noul Cod al muncii, legiuitorul înțelegând să reglementeze în mod explicit problema contractului de muncă cu timp parțial. Prin art. 102 au fost stabilite clauzele generale obligatorii ale contractului individual de muncă cu timp parțial, devenind imperativ ca acesta să cuprindă durata muncii și repartizarea programului de muncă, condițiile în care se poate modifica programul de muncă și interdicția de a efectua ore suplimentare.
A.. 2 al aceluiași articol prevede că, în situația în care într-un contract de muncă cu timp parțial nu sunt precizate elementele prevăzute la alin. 1, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă.
Apariția acestor reglementări imperative pe parcursul derulării unor contract sub imperiul legii vechi pune problema aplicării legii civile în timp.
Făcând aplicarea principiului tempus regit actum Curtea a notat că legea nouă reglementează numai situații juridice ivite după intrarea ei în vigoare, iar legea veche se aplică situațiilor ivite înainte de abrogarea ei.
Această soluție trebuie însă nuanțată în situația intervenirii legiuitorului în contracte cu executare succesivă. A., este de netăgăduit că încheierea contractului și implicit stabilirea condițiilor de valabilitate a acestuia se face prin raportate la legea în vigoare la momentul încheierii sale. Corelativ însă legea nouă se va aplica, de la data intrării ei în vigoare ( fără a putea fi considerată retroactivă) nu numai situațiilor juridice care se vor naște, modifica sau stinge după această dată, ci de regulă și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Ca atare, o problemă aparte este cea din speță și anume cea a unui contract valabil încheiat sub imperiul legii trecute, dar care continuă să își producă efecte sub imperiul legii noi. În opinia majoritară a Curții, în dezlegarea acesteia trebuie să ne raportăm la efectele contractului ce se produc după intrarea în vigoare a legii noi, lege care, prin norme imperative, schimbă regulile cu privire nu doar la încheierea, ci mai ales la executarea unui contract.
A., o privire atentă a textului de lege invocat relevă o intenție fundamentală a legiuitorului, dincolo de cea formală. Obligativitatea inserării în contract a interdicției de a presta ore suplimentare înseamnă mai mult decât respectarea formei - modificarea contractului din punct de vedere al clauzelor ce trebuie inserate - , implicând modificarea fondului - executarea contractului. Altfel spus, după intrarea în vigoare a noului cod al muncii a fost interzisă prestarea de ore suplimentare și este, în opinia majoritară a Curții, dincolo de orice îndoială că această regulă se aplică și contractelor în curs de executare.
O astfel de interdicție este de altfel și firească, fiind de esența contractului de muncă cu timp parțial. Altfel, ar însemna să acceptăm că, peste învoiala părților, prin efectuarea de ore suplimentare la cererea angajatorului, contractul să poată fi transformat în contract cu timp normal de lucru, chestiune ce desigur nu poate fi admisă fără ca acest tip de contract să fie afectat în însăși substanța sa. Soluția legiuitorului este rațională și dintr-un alt punct de vedere. A. vreme cât regula este cea constituită de contractul de muncă cu timp normal, excepția trebuie să fie de strictă interpretare și aplicare. Or, dacă admitem că părțile pot conveni pentru prestarea munciisuplimentare, rezultă că în acel caz durata parțială a timpului de muncă nu se justifică, iar excepția tinde să redevină regula.
În opinia majoritară a Curții, acest raționament ar fi pe deplin aplicabil chiar și în lipsa unei prevederi exprese a legii. Cu atât mai mult deci, din momentul în care aceste prevederi au fost prevăzute în mod expres de lege, ele sunt pe deplin aplicabile contractelor încheiate sub imperiul legii vechi, dar ale căror efecte continuă să se producă și în prezent.
Este adevărat că alin. 2 al art. 102 Codul muncii impune o sancțiune angajatorului pentru neincluderea acestor clauze în contract și că nu poate fi primită aplicarea unei sancțiuni pentru fapte săvârșite anterior intrării în vigoare a legii decât în situația în care, contrar normelor constituționale, am accepta retroactivitatea legii. În speța de față însă, așa cum am mai arătat, nu se pune problema constatării valabilității contractului, pentru a ne raporta la prevederile legii vechi. Ca atare, aplicarea acestei sancțiuni ar putea interveni însă pentru fapte săvârșite ulterior intrării în vigoare a legii noi, fără ca aceasta să însemne modificarea în mod retroactiv a contractului peste voința părților.
A., în executarea contractului, părțile nu pot ignora noile prevederi, dat fiind caracterul imperativ al acestora și principiul aplicării imediate a legii noi.
Pentru o mai bună înțelegere a acestui principiu, Curtea notează că deși regula este aceea a neintervenției legiuitorului în contracte, în situația în care normele noi sunt de natură imperativă - fapt de necontestat în speță - ele sunt aplicabile și contractelor pendinte, concluzie ce derivă din aplicarea art. 5 a Codului civil. În practica legislativă se întâlnesc de altfel suficiente situații în care legiuitorul intervine în contracte valabil încheiate, determinând modificarea sau chiar încetarea acestora peste voința părților ( cu titlu de exemplu amintim doar prelungirea contractelor de închiriere, revizuirea întinderii prestațiilor etc.) pentru a accepta concluzia aplicării imediate a normelor imperative contractelor în curs de executare.
Mai mult, deși textul incident în speță vorbește de aplicarea unei sancțiuni, ne aflăm mai degrabă în prezența unei prezumții absolute. Ca atare, ori de câte ori un contract cu timp parțial permite efectuarea de ore suplimentare ori nu este precizat programul de muncă, acesta este prezumat a fi un contract de muncă cu timp normal. În opinia Curții, această prezumție este pe deplin aplicabilă din momentul intrării în vigoare a acestor norme legale.
Revenind la situația de fapt dedusă judecății, Curtea reține că martorul
R. Ș., care a arătat că programul de lucru în cadrul pârâtei era între orele 9 și
17, de cele mai multe ori cu depășirea orei 17, reclamantul a prestat activitate în cadrul acestui programului de lucru în mod obișnuit, de multe ori efectuând și ore suplimentare, în condițiile în care prezența sa era solicitată la filmări. D. martorului O. P. C., redactor șef în cadrul Departamentului redacție
știri, este relevantă din punct de vedere al specificului muncii de reporter. A., Curtea reține că natura muncii de reporter implică presupune o documentare aproape permanentă iar cei care ocupă astfel de posturi nu sunt ținuți strict de un program de lucru, fiecare își organizează activitatea de așa natură încât să ajungă la finalitatea urmărită de natura postului și anume redactarea unei știri pe baza materialelor strânse.
Mai mult, chiar fluturașii de plată a salariilor depuși la filele nr.116- 147 relevă că reclamantul a prestat ore suplimentare, programul acestuia depășind frecvent media de 80 -88 (f.138, 141,146) de ore pe lună și implicând prestarea muncii în timpul perioadei de week-end sau pe timp de noapte.
Din cele de mai sus rezultă în mod evident că reclamantul a desfășurat faptic o activitate ce depășea în mod obișnuit cea a unei norme parțiale. În sprijinul acestei concluzii sunt și susținerile reclamantului, netăgăduite de pârât, potrivit cărora ar fi avut un nivel de salarizare stabilit la nivelul unei norme întregi.
În ceea ce privește apărările pârâtei intimate referitoare la ocuparea posturilor doar prin concurs și la existența unor scheme de personal ce nu pot fi modificate decât prin hotărâre a C. de A., Curtea notează că acestea nu pot fi reținute.
Recurentul reclamant a fost angajat prin concurs, fapt netăgăduit în cauză. Faptic însă acesta a prestat muncă ce a excedat în mod curent programul peste care a fost angajat, îndeplinind rolul unui reporter obișnuit. În aceste condiții, nu se poate imputa reclamantului faptul că în schema de personal este nici un post de reporter nu normă întreagă, pentru că ar însemna să acceptăm că o chestiune formală - înscrierea într-un stat de funcții
- poate preleva asupra realității concrete - exercitarea faptică a acestei funcții.
În consecință, față de ansamblul probator analizat mai sus, în urma analizei considerentelor ce preced, Curtea, în opinie majoritară, reține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct.9 și art. 312
C.pr.civilă, va admite recursul declarat de reclamantul H. F. V. împotriva sentinței civile nr. 743 din 1 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul H. F. V. împotriva sentinței civile nr. 743 din 1 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte și în consecință :
Obligă pe pârâta S. R. DE T. să recunoască în favoarea reclamantului încheierea contractului individual de muncă cu normă întreagă începând cu data de (...).
Obligă pârâta S. R. DE T. la plata primei de vacanță, a primei de C. și P., a dividendelor și a sporului de vechime aferente muncii cu normă întreagă pentru perioada august 2005-2008.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 24 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.cu opinie separată N . N.
GREFIER R ed.DCG. Dact.SzM/3ex.
Motivarea opiniei s eparate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de către reclamantul H. F. V., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta este nefondat, soluția pronunțată de către prima instanță fiind temeinică și legală, chiar dacă în parte motivarea acesteia se impune a fi substituită.
A., apreciez că instanța se poate pronunța doar în limitele în care a fost investită, părțile fiind singurele care, potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil, sunt îndreptățite să stabilească în cauză cadrul procesual.
Reclamantul-recurent a investit astfel instanța cu o acțiune privind recunoașterea contractelor individuale de muncă nr.6595/(...) și nr.7472/(...) ca fiind încheiate cu normă întreagă, invocând nerespectarea de către angajator a prevederilor art.102 din Codul muncii, constatarea vechimii integrale în muncă aferente perioadei începând cu anul 2000 și până în prezent și acordarea tuturor diferențelor de drepturi bănești ce i se cuveneau pentru un contract cu normă întreagă, pentru perioada august 2005-august
2008.
A. cum rezultă din cartea de muncă depusă la fila nr.19 dosar de fond, reclamantul a încheiat inițial cu S. R. de T. contractul ind ividual de muncă nr.6595/(...), pe funcția de raporter ½ normă.
Potrivit susținerilor ambelor părți, acest contract a fost încheiat tocmai în urma concursului organizat pentru acest post de reporter cu fracțiune de normă.
Actul adițional la contractul individual de muncă cu nr.6595/(...) încheiat cu S. R. de T. (fila nr.6 dosar de fond), semnat de către ambele părți, menționează la C. f uncția : raporter ½; locul de muncă : S. TVR C. programulde lucru: 4 ore și la C. contractului: pe durată determinată începând cu data de (...) și până la data de (...); angajarea se face pentru o frac țiune de normă de
4 ore.
De asemenea, contractul individual de muncă nr.7472 (fila nr.7 dosar de fond), semnat de către ambele părți, prevede la C. funcția : raporter; locul de
muncă : S. teritorial C. programul de lucru: 4 ore și la C. contractului: pedurată determniată începând cu data de (...) și până la data de (...); angajarea
se face pentru o fracțiune de ½ normă.
Prin actul adițional nr.7472 din (...) s-a modificat contractul individual de muncă al reclamantului, începând cu data de (...), doar în ceea ce privește durata nedeterminată a acestuia ( fila nr.8 dosar de fond).
Prin actele adiționale din (...) și (...), depuse la dosar, s-a modificat doar salariul de bază lunar brut.
În procesul-verbal de negociere a drepturilor salariale încheiat în urma
majorării fondului de salarii la data de (...) ( fila nr.10 dosar de fond), actsemnat de către salariat ulterior intrării în vigoare a noului Cod al muncii,
funcția reclamantului este menționată ca fiind cea de „. ½"; în cadrul S. TVR C.
Consider că, la data încheierii raporturilor de muncă ce fac obiectul acestui litigiu, în vigoare era vechiul Cod al muncii, care nu prevedea pentru c ontractele de muncă cu fracțiune de normă anumite condiții de conținut,
chiar forma scrisă a acestora fiind prevăzută doar ad probationem.
A., contractele de muncă erau valabil încheiate între părți chiar prin simplul acord de voință al acestora în acest sens, forma scrisă prevăzută de art.64 alin.1 din vechiul Cod al muncii, cu precizarea expresă a drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților, având o însemnătate deosebită doar pentru dovedirea ulterioară a conținutului real al raportului juridic.
Prin urmare, aceste contracte de muncă au fost valabil încheiate, cu respectarea voinței părților, care cunoșteau că postul pe care se face angajarea este unul cu fracțiune de normă, precum și a legislației în vigoare la acea dată.
De altfel, atât legislația anterioară, aplicabilă la data încheierii acestor contracte, dar și legislația nouă-art.30 alin.1,2 din Codul muncii în vigoare, permit încadrarea salariaților în instituțiile și autoritățile publice, precum și în unitățile bugetare, numai prin concurs sau examen, susținut pentru posturile vacante existente în statul de funcții, în raport cu necesitățile fiecărei unități.
Ori, în speță, reclamantul a fost angajat, în urma concursului susținut, pe postul vacant cu jumătate de normă.
Mai mult, din actele dosarului și susținerile reclamantului nu se poate reține că acesta nu ar fi avut cunoștință că are încheiat contractul pe un post cu fracțiune de normă, sau că ar fi fost viciată voința sa la încheierea contractelor, dovadă fiind în acest sens, pe lângă contractele individuale de muncă, cu actele adiționale aferente, și cererile de întregire a normei de muncă înregistrate sub nr.405/(...) la S. de T. C. și sub nr.23832/(...) la C. D. al S. R. de T.
Semnând toate aceste acte, reclamantul nu poate invoca, nici potrivit prevederilor anterioare în domeniu, nici potrivit actualelor dispoziții legale, că nu ar fi fost informat de către angajator cu privire la durata muncii pe care a convenit să o presteze.
Această argumentație vine în sprijinul constatării că, intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, respectiv a L. nr.53/2003, a găsit părțile în situația
unui contract individual de muncă valabil încheiat pe fracțiune de normă, fiind cunoscut că îndepl inirea cerințelor pri vind validitatea ori cărui contract se a preciază în raport cu data încheierii acestuia.
Î n esență, în prezenta acțiune reclamantul invocă nerespectarea disp.art.102 alin.1 din noul Cod al muncii, intrat în vigoare (...), pentru a se b ucura de prevederile alin.2 al aceluiași articol, respectiv de a -i fi considerat î ncheiat contractul pentru normă întreagă.
Dar ce prevede legiuitorul în acest articol 102 din Codul muncii ?
„Contractul individual de muncă cu timp parțial cuprinde, în afara elementelor prevăzute la art.17 alin.2, următoarele: a) durata muncii și repartizarea programului de lucru; b) condițiile în care se poate modifica programul de lucru; c) interdicția de a efectua pre suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.
În situația în care într-un contract individual de muncă cu timp parțial nu sunt precizate elementele prevăzute la alin.1, contractul se consideră încheiat pentru normă întreagă.
Consider că acest articol prevede mențiuni obligatorii , ce trebuie respectate la încheierea oricărui contract individual de muncă cu timp parțial,
„sancțiunea"; fiind considerarea încheierii contractului pentru norm ă întreagă.
Legiuitorul nu a pre văzut și nici nu put ea să prevadă că ac este dispoziții s e aplică și contractelor de muncă în curs de executare, în sensul obligării a cestor angajatori să încheie noi contracte de muncă în care să insereze c lauzele prevăzute în primul alineat al art.102 din Codul muncii, având în v edere, că, pe de o parte, s -ar fi încălcat în primul rând principiul libertății c ontractuale a părțil or ce poate fi limitat /îngrădit doar de leg islația existentă la data încheierii contractului, dar și principiul previzibilității normei legale și n eretroactivității legii civile noi.
Pentru a sancționa o parte, un angajator, în speță, pentru nerespectarea unor dispoziții legale, acestea trebuie să fie suficient de clare, accesibile șiprevizibile, astfel încât să permită orientarea conduitei părții contractante în raport cu aceste prevederi, fiind clar că unde legea nu prevede expres, nu poate exista nici îngrădire a libertății contractuale, ori art.102 din Codul muncii, conform redactării sale, se referă doar la încheierea unor contracte individuale d e muncă cu timp parțial, chiar și „sancțiunea aplicabilă"; fiind în sensul p rezumției încheierii acestora pentru nor mă întreagă, nu ș i în sensul mod if ic ăr ii,
tr ansf or măr ii leg ale, pe p arcursul execu tăr ii ac es tor a, a u nor c on tr ac te de munc ă c u f racț iune de nor mă, v al ab il înche iate, î n con tr ac te pen tru no r mă în tre ag ă.
Acesta consider că este principalul motiv pentru care o acțiune în
„sancționarea"; angajatorului, aflat în executarea unui contract individual de muncă pe fracțiune de muncă valabil încheiat, pentru nerespectarea disp.art.102 din Codul muncii, cu constatarea încheierii contractului de muncă pe normă întreagă este neîntemeiată.
În finalul motivării acțiunii, reclamantul a mai invocat și faptul că întreaga activitate desfășurată în ceea ce privește durata muncii, programul de lucru și chiar prestarea de ore suplimentare justifică considerarea acestui contract ca și contract cu normă întreagă, fără a avea însă un petit formulat în acest sens.
Reclamantul invocă astfel în motivare că, deși contractul a fost încheiat pe fracțiune de normă, angajatorul nu a respectat clauza privind timpul de muncă, fracțiunea de normă, solicitându-i să presteze ore suplimentare, respectiv nu și-a respectat o obligație contractuală pe parcursul executării contractului, situație în care cererile acestuia privind constatarea încheierii nelegale a contractului său de muncă nu pot avea temei legal.
Consider că legiuitorul a prevăzut expres în ce situație operează p rezumția pre văzută de art.102 alin.2 di n Codul muncii, res pectiv în situația n eîncheierii unui contract care să cuprindă toate mențiunile prevăzute la a lin.1, astfel încât a ceastă prezumție nu poate fi extinsă și l a situația în care,
în cursul executării contractului de muncă, se prestează muncă suplimentară d e către lucrătorul cu fracțiune de normă.
Mai consider în acest sens că reclamantul nu a investit instanța nici cu o acțiune privind obligarea intimatei la plata unor despăgubiri pentru neexecutarea culpabilă a contractului de către angajator, nici cu o cerere având ca obiect obligarea angajatorului, în temeiul disp.art.104 din Codul muncii, la întregirea normei sale, prin care să invoce faptul că, deși peparcursul executării contractului a apărut un post vacant, intimata refuză să îl încadreze.
Chiar în situația în care ar fi fost formulată o asemenea cerere, deosebit d e important este fa ptul că în cauză nu s -a dovedit că, înc epând cu data de
(...), S. R. de T. av ea post vacant de r eporter cu normă î ntreagă pentru a-l încadra pe reclamant.
A., în mod constant prin C. C. la nivel N., atât cele aplicabile la data încheierii contractelor individuale de muncă ale recurentului, respectiv cel încheiat pentru anul 1999- nr.53518/(...) și cel pe anii 2000-2001, nr.53518/(...), cât și prin toate C. C. de M. la nivel N. ce au fost fost încheiate ulterior, s-au prevăzut următoarele:
"Pentru unele activități, locuri de munca și categorii de personal, prevăzute în contractele colective de munca de la unități, se pot stabili programe de lucru parțiale, corespunzătoare unor fracțiuni de norma, cu o durata a timpului de munca de 6, de 4 sau de 2 ore pe zi. D. salariaților care lucrează în astfel de situații se acorda proporțional cu timpul lucrat.
La cerere, salariații cu program parți al de lucru vor fi încadrați în p rogram normal, dacă exista posturi vacante și dacă întrunesc condițiile o cupării acestor posturi";(art.11).
Potrivit disp.art. 27 alin.1 lit.b) din Legea nr. 41/1994, republicată, privind organizarea și funcționarea S. R. de R. și S. R. de T., C. de administrație are și atribuțiile de a aproba structura organizatorică a societății, precum și restructurarile economice și de personal necesare pentru funcționarea eficienta a societății.
Conform art. 28 alin.1 lit.d) din Legea nr. 41/1994, republicată, directorul general are printre atribuțiile și raspunderile sale aprobarea angajării și concedierii personalului societății și numirea șefilor departamentelor și conducătorilor unităților direct subordonate, după concurs, în condițiile legii.
Potrivit disp.art.30 din Legea nr. 41/1994, directorul general poate delega atribuțiile sale personalului din subordine, cu excepția atribuțiilor prevăzute la art. 28 lit. c) și d).
De asemenea, conform art. 31 alin.1 lit.f) din Legea nr. 41/1994, C. director al S. R. de R. și, respectiv, al S. R. de T., compus din directorul general și din maximum 7 membri, are printre atribuțiile sale și avizarea normelor de munca, normativelor de personal, funcțiilor și meseriilor necesare, care se aprobă de consiliul de administrație.
Analizând înscrisurile privind structura și numărul de personal din cadrul S. T. C. la datele de (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...) și (...) (filele nr.74,
75, 77, 78, 80, 82, 94 și 86 dosar de fond), aprobate conform prevederilor L. nr. 41/1994, consider că reclamantul nu a reușit să dovedească că exista post de reporter vacant cu normă întreagă, iar angajatorul ar fi refuzat întregirea normei sale de muncă.
De alfel, la cererea reclamantului de întregire a normei de muncă ( fila nr.13 dosar de fond), înregistrată la S. de T. C. sub nr.405/(...), angajatorul S.
R. de T. a răspuns, prin adresa nr.64723/(...), că întregirea normei nu este posibilă întrucât postul de raporter pe care este angajat este ocupat cu fracțiune de normă de către reclamant și de către A. E. R. și în cadrul S. teritorial C. nu există un alt post de reporter cu studii superioare vacant.
În ceea ce privește constatarea prestării de ore suplimentare de către reclamant, ce excede oricum cadrul procesual stabilit, singura probă ce se poate reține este cea cu martorul R. Ș., coleg cu reclamantul, care a arătat căprogramul de lucru în cadrul pârâtei era între orele 9 și 17, de cele mai multe ori cu depășirea orei 17.
Același martor a mai afirmat că reclamantul a rămas la serviciu și a prestat activitate în cadrul acestui programului de lucru în mod consecvent, de multe ori efectuând și ore suplimentare, în condițiile în care prezența sa era solicitată la filmări.
Această probă nu se coroborează însă cu nici o altă dovadă administrată în cauză.
A., din fluturașii de plată a salariilor depuși la filele nr.116- 147 dosar nu se poate reține că acesta ar fi prestat ore suplimentare, iar din declarația martorului O. P. C., redactor șef în cadrul Departamentului redacție știri -S. teritorial C.- rezultă că , dată fiind natura muncii de reporter, cei care ocupă astfel de posturi nu sunt ținuți strict de un program de lucru, fiecare își organizează activitatea de așa natură , încât să ajungă la finalitatea urmărită de natura postului și anume redactarea unei știri pe baza materialelor strânse.
Același martor a mai arătat că prezența în redacție a unui reporter nu este relevantă raportat la natura muncii sale, în condițiile în care aceasta presupune o documentare aproape permanentă.
Apreciez astfel, că în cauză nu s-a dovedit prestarea de ore suplimentare în sensul art.118 alin.1 Codul muncii, respectiv la solicitarea angajatorului, și cu depășirea duratei normale a timpului de muncă al reclamantului.
Mai consider că, deși reclamantul a susținut că a primit salariul cuvenit pentru postul de reporter cu normă întreagă, această susținere nu a fost probată în cauză.
În ceea ce privește vechimea în muncă, consider că, deși art.103 alin.3 din Codul muncii prevedea că în cazul salariatului care desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de munca cu timp parțial, stagiul de cotizare la sistemul public de asigurări sociale se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat conform legii, acest alineat a fost abrogat prin O. nr.65/2005, astfel încât, în prezent, lucrătorul încadrat cu timp parțial beneficiază de un stagiu de cotizare în sistemul public integral, la fel ca și salariatul angajat cu normă întreagă.
Pentru toate aceste considerente, consider că se impunea respingerea recursului formulat de către reclamantul H. F. V. și menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 3844/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3280/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
