Decizia civilă nr. 2066/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2066/R/2011

Ședința de la 06 I. 2011

Instanța constituită din:

PREȘED.TE : S. D.

JUDECĂTOR : D. G.

JUDECĂTOR : L. D.

G. : A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. F. P. - PRIN D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile 304 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pârâții intimați S. CU C. I-V. C. - S. S. CU C. I-V. I., C. LOCAL C. și P. C. C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 mai

2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.

Se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.304 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta.

A fost admisă cererea formulată și precizată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. Cicârlău - S. Ș. cu clasele I-V.

I. cu sediul în I., C. Local C., P. comunei C. și M. F. P. și, în consecință au fost obligați pârâți să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant:

B. V. și R. F., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechimeprevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 19 din

Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Numitele B. V. și R. F., cadre didactice la Ș. cu clasele I-V. I. au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din Legea nr.

54/2003, să promoveze prezenta acțiune.

D. adeverința nr. 259/(...), eliberată de Ș. cu clasele I-V. I. aflată la fila

11 dosar, rezultă că la data de (...) d-na B. V. avea o vechime în învățământ de

35 ani, iar potrivit adeverinței nr. 260/(...), d-na R. F. - de 30 de ani.

Aceste mențiuni se coroborează cu datele din carnetele de muncă ale a- cestora.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.

128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creș- tere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare cores- punzător tranșei anterioare de vechime.

Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a

Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului di- dactic a fost abrogat prin art. 39 din Legea nr. 284/2010 cu începere de la data de (...), reclamantul restrângându-și corespunzător petitul.

Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care îi îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă începând de la data de (...) (fila 10) aceste tranșe nu le-au fost acordate, fapt care se deduce din înscrierile din carnetele de muncă, care nu cuprind vreo majorare determi- nată de aplicarea art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, până la data de (...).

Pârâții, cărora prin prisma prevederilor art. 287 Codul muncii le reve- nea sarcina probațiunii, nu au combătut susținerile reclamantului.

Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclaman- tului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art.

50 din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi este întemeiată și, în consecință, a admis cererea conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice prin D. G. a F. P. M. prin care a solicitat modificarea sentinței atacate însensul respingerii acțiunii împotriva sa.

Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine

Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.

Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.

Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.

In drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare (f.

16-21), prin care a solicitat respingerea recursului , arătând că potrivit dispozițiilor art. 19 din legea nr. 500/2002 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății.

Examinând sentința în raport de motivele invocate, Curtea de A. va admiterecursul pentru următoarele considerente::

Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr.

500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiuneapromovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.

Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.

În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al. 1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 304 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au făcut obiectul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul M. F. P. - PRIN D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile numărul 304 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane făcă calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI

S. D. D. G. L. D.

G. A. B.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.G. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2066/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă