Decizia civilă nr. 3233/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3233/R/2011
Ședința 28 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de reclamantul D. L. D., și, respectiv de pârâta SC F. DE I. SI S. E. E. SA-S. T. N. împotriva sentinței civile nr. 598 din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că în cursul acestei zile de 28 septembrie 2011, pârâta recurentă SC F. de Î. și S. E. E. SA-S. T. N. a transmis prin fax concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 26 septembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.598 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respins capătul de cerere din acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul D. L. D., privind anularea Deciziei nr. 273/(...) emisă de pârâta SC F. de Î. și S. E. „. S. SA - S. „. T. N., ca rămas fără obiect.
A fost admis capătul de cerere din acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul D. L. D. privind despăgubirile și daunele morale și în consecință:
A fost obligată pârâta SC F. de Î. și S. E. „. S. S. - S. „. T. N., să plătească reclamantului D. L. D., drepturile salariale și celelalte drepturi bănești cores- punzătoare funcției deținute de reclamant, respectiv inginer principal specialist în cadrul S. F. de Î. și S. E. „. S. S. - S. „. T. N. - A. B. M., C. de întreținere și reparații instalații de medie și joasă tensiune B. M., la valoarea indexată, calculate pentru perioada cuprinsă între (...) și până la data pronunțării prezentei.
A fost obligată pârâta S. F. de Î. și S. E. „. S. S. - S. „. T. N. să plătească reclamantului D. L. D. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale și suma de
2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Prin decizia nr.
273/(...) emisă de pârâtă s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului care ocupa funcția de inginer principal specialist încadrul FISE E. SA - S. T. N. - AISE B. M. - Centrul de întreținere și reparații instalații de medie și joasă tensiune B. M..
La baza emiterii acestei decizii au stat referatele 1625-4115/(...) și 1625-
4477/(...), reținându-se în sarcina reclamantului următoarele fapte, apreciate ca abateri disciplinare: refuzul planificării, coordonării și urmăririi lucrărilor sub aspect calitativ și cantitativ a formațiilor MTJT rural B. M. + PL Tg. Lăpuș dispusă de șeful de centru în data de (...).
Prin decizia nr. 275 din aceeași dată, (...), la art. 1 pârâta a dispus revocarea deciziei nr. 273/(...).
Deoarece nu este un act jurisdicțional, decizia de sancționare disciplinară este revocabilă. Revocarea deciziei de concediere disciplinară reprezintă actul unilateral al angajatorului, prin care acesta desființează decizia emisă, integral și necondiționat, în mod retroactiv de la data emiterii acesteia. În doctrină și jurisprudență s-a conturat opinia potrivit căreia, în cazul în care, pe parcursul soluționării contestației salariatului împotriva deciziei de concediere, intervine revocarea acesteia, instanța va respinge contestația ca rămasă fără obiect, astfel că, în speță cu atât mai mult, revocarea intervenind chiar anterior formulării acțiunii în instanță, apărarea pârâtei în sensul că acțiunea este lipsită de obiect sub aspectul anulării deciziei 273/(...) este întemeiată, acest capăt de cerere din acțiunea civilă precizată urmând a fi respins în consecință.
Din recunoașterea pârâtei coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză se constată însă că, decizia 275/(...), prin care s-a revocat decizia
273/(...), nu și-a produs efecte juridice, în sensul că reclamantul a fost împiedicat să revină la locul de muncă și să-și exercite atribuțiile de serviciu. D. pârâtei, audiat ca martor a declarat că deși a făcut demersuri personal pentru a se executa decizia de revocare, nu a putut să-i impună directorului de la B. M. să-l reprimească pe reclamant la locul de muncă și să-i permită acestuia să-și exercite atribuțiile. Audiat ca martor directorul de la B. M. a recunoscut că a pus în executare decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă și a considerat că nu poate pune în executa- re decizia de revocare a acestei sancțiuni, fără o hotărâre judecătorească, inter- pretând chiar că decizia 275/(...), ce i-a fost comunicată, nici nu era împu- ternicit a o pune în executare sau a o comunica reclamantului, aceasta fiindu-i comunicată doar pentru că îl viza direct, în sensul că potrivit art. 2 din această decizie era desemnat în noua comisie de cercetare disciplinară.
Fiind o certitudine că reclamantului nu i s-a permis prezența la locul de muncă și desfășurarea activității specifice postului pe care îl ocupă, în condițiile în care decizia 275/(...) își produce efecte integral și necondiționat, în mod retroactiv de la data emiterii acesteia, tribunalul a apreciat întemeiată ce- rerea reclamantului privind plata drepturilor salariale începând cu data de (...) și până la data pronunțării hotărârii, dată la care reclamantului nu i se per- misese încă prezența la serviciu.
În ce privește daunele morale solicitate, instanța a apreciat că prin ati- tudinea angajatorului, respectiv de neexecutare a deciziei 275/(...), lăsând a produce efecte decizia 273/(...) s-a adus atingere propriei imagini și reputației profesionale a reclamantului, iar pentru repararea prejudiciul moral creat în felul acesta se justifică admiterea acțiunii și acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.
În drept acordarea daunelor morale este susținută de dispozițiile art. 269 Codul muncii. Prin Legea nr. 237/2007, publicata în Monitorul Oficial nr.
497 din (...), art. 269 alin. 1 din Codul muncii a fost modificat și, spre de- osebire de reglementarea anterioară, s-a prevăzut că angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului. Prin urmare, în actuala reglemen- tare, fiind prevăzută expres obligația angajatorului de a repara si prejudiciul moral cauzat salariatului, s-a admis și acest capăt de cerere.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la su- portarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului, în cuantum de
2.480 lei, reprezentând onorariu de avocat justificate cu chitanța depusă la do- sar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat modificarea în parte asentinței în sensul anulării deciziei nr.273/2010, reintegrării reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și plății drepturilor salariale de care ar fi beneficiat acesta până la reintegrarea sa efectivă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a susținut că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, apreciind că decizia nr.275/2010 a produs efecte juridice.
Se invocă contradictorialitatea existentă între constatarea că decizia nr.273/1020 a produs efecte juridice și reținerea, pe baza probațiunii administrate că reclamantul a fost împiedicat să revină la locul de muncă și să-și exercite atribuțiile de serviciu.
D. de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului nr.273/(...) și-a produs efectele începând cu data de (...) intrând în circuitul civil. D. de revocare nr.275/(...) nu a fost comunicată reclamantului și nu a fost pusă în executare de către pârâta intimată, prin urmare nu a produs nici un efect asupra deciziei nr.273 deoarece aceasta din urmă a intrat în circuitul civil.
O relevanță juridică sub acest aspect are și faptul că decizia de revocare a fost atașată întâmpinării depusă la dosarul cauzei de către intimata pârâtă, dar comunicarea acestei decizii nu trebuie să se confunde cu luarea la cunoștință de către reclamant de conținutul ei. C. este neapărat necesar să se facă prin scrisoare recomandată sau prin alte mijloace, dar este necesar ca această decizie să ajungă la cel vizat sub dovada de primire. . deciziei la dosarul cauzei nu echivalează cu comunicarea ei către reclamant deoarece decizia a fost depusă în apărare de către pârâta intimată. Prin susținerea directorului pârâtei audiat ca martor în fața instanței de fond, a faptului că acesta nu a reușit să-i impună directorului de la B. M. să pună în executare decizia de revocare nr.275/(...), pârâta intimată nu face altceva decât să-și invoce practic propria culpă în necomunicarea corespunzătoare a deciziei de revocare.
Reclamantul nicodată nu a fost invitat să-și reia activitatea ca urmare a revocării deciziei, sau mai mult să i se achite drepturile salariale întrucât era angajatul societății.
Pârâta ar fi trebuit să-i desfacă reclamantului contractul individual de muncă pentru nenumăratele absențe nemotivate, ceea ce nu s-a întâmplat, având relevanță sub acest aspect și convingerea directorului de la B. M. că decizia de revocare nu-și poate produce efectele fără existența unei hotărârijudecătorești de anulare a deciziei nr.273/(...) și de reintegrare a reclamantului pe funcția deținută anterior concedierii.
Instanța ar fi trebuit să dispună acordarea acestor drepturi până al reintegrarea efectivă a reclamantului-recurent pe postul deținut anterior concedierii.
În fine, s-a susținut că prin decizia nr.275/2010 nu au fost infirmate actele de cercetare disciplinară prealabilă, fiind necesară examinarea legalității deciziei nr.273/2010.
Recursul este întemeiat în parte.
Prin decizia nr.275/(...) emisă de pârâtă (fila 46 fond) a fost revocată în mod expres decizia nr.273/(...) (fila 8 fond) prin care reclamantul a fost concediat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare.
Revocarea expresă a deciziei de sancționare reprezintă o prerogativă a angajatorului, care poate reaprecia circumstanțele de fapt și de drept avute în vedere la aplicarea sancțiunii și, în consecință, își retractează actul sancționator.
În acest sens, Curtea consideră că angajatorul are posibilitatea să își revoce propria decizie de concediere ca expresie a caracterului unilateral și facultativ a acestei măsuri, pe care o apreciază ca nelegală și o lipsește de efecte juridice de bună voie, fără intervenția instanței de judecată.
În speță, pârâta și-a revocat sub aspect juridic decizia nr.273/2010, contestată prin acțiune, ceea ce semnifică inexistența sa în sfera raporturilor dintre părți și lipsa interesului de a formula critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva sa, cum sunt cele din recurs.
Prin urmare, în mod corect, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de anulare a deciziei de concediere, instanța de recurs apreciind că reclamantului i s-a comunicat decizia de revocare la termenul de judecată din (...), ceea ce se încadrează în exigențele art.75 Codul muncii, care nu impun o modalitate specifică de comunicare a deciziei.
De altfel, prima instanță a subliniat diferența dintre inexistența juridică a deciziei de concediere în urma revocării sale și perpetuarea efectelor sale faptice, constând în împiedicarea reclamantului de a-și exercita funcția, ceea ce nu reprezintă susținerea unor motive contradictorii.
În acest context, Curtea observă că încetarea existenței juridice a deciziei de concediere nu a fost concretizată de angajator prin reintegrarea faptică a reclamantului pe postul deținut anterior, cerere care se impune a fi admisă, conform art.78 alin.2 Codul muncii, ca efect al revocării deciziei nr.273/2010.
De asemenea, nu se justifică limitarea întinderii drepturilor salariale acordate reclamantului până la pronunțarea hotărârii, deoarece în baza art.78 alin.1 Codul muncii plata despăgubirilor se cuvine până la reintegrarea efectivă a salariatului.
Prin recursul declarat de pârât s-a solicitat modificarea în parte asentinței în sensul înlăturării obligației sale de plată a cheltuielilor de judecatăîn cuantum de 2480 lei și a daunelor morale de 10.000 lei.
În motivarea recursului se invocă reaua credință a reclamantului care trebuia în opinia pârâtei să solicite clarificarea statutului de salariat.
Se contestă prejudiciul moral suferit de reclamant din perspectiva lipsei raportului de cauzalitate dintre nedovedita inacțiune a angajatorului și daunele morale acordate.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că pârâta nu formulează nicio critică în concret cu privire la dispoziția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, iar invocarea relei-credințe a reclamantului nu reprezintă un motiv care să împiedice aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civ., în condițiile în care pârâta este în culpă procesuală pentru comunicarea deciziei de revocare, după ce reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată absolut necesare pentru promovarea acțiunii în termenul legal.
De asemenea, soluția de acordare a daunelor morale este justificată de refuzul superiorului ierarhic direct al reclamantului de a pune în aplicare dispoziția nr.275/2010 de revocare a măsurii concedierii, după comunicarea acesteia salariatului.
În atare situație, dovedită prin declarația testimonială a acestui superior ierarhic direct care pretinde necesitatea controlului judiciar al măsurii reintegrării, nu se poate reține vreo culpă a reclamantului în lezarea imaginii și reputației sale profesionale.
Fiind evident că împiedicarea punerii în aplicare a deciziei nr.275/2010 reprezintă o conduită culpabilă imputabilă exclusiv reprezentantului pârâtei la nivel local, Curtea va înlătura critica recurentei privind inexistența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite în parte recursul reclamantului sub aspectul admiterii cererii de reintegrare în funcția deținută anterior și de plată a drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă iar recursul pârâtei va fi respins.
În baza art.274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată în recurs , reprezentând onorariu avocațial (f.32).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul D. L. D. împotriva sentinței civile nr. 598 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că dispune reintegrarea reclamantului D. L. D. în postul de inginer principal specialist în cadrul CIRIDMTJT B. M., deținut anterior.
Obligă pârâta să îi plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul și pentru perioada dintre data pronunțării hotărârii instanței de fond și până la reintegrarea sa efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F. DE Î. ȘI S. E. E.
SA-S. E. T. N. împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
G. C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.C. V.
| ← Decizia civilă nr. 2066/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3968/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
