Decizia civilă nr. 2102/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2102/R/2011
Ședința publică din data de 8 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul N. A. D. și de către pârâta SC BIL T. S. împotriva sentinței civile nr. 403 din 27 ianuarie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul reclamantului a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are ale cereri de formulat.
Cu privire la recursul pârâtului, Curtea invocă excepția tardivității promovării acestuia.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea excepției invocată de instanță și respingerea recursului formulat de pârâtă ca tardiv.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului promovat de reclamant, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, pentru motivele invocate în memoriul de recurs, cu luarea în considerare a deciziei depusă ca practică judiciară. S. cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. S. admiterea excepției invocată de instanță și respingerea recursului formulat de pârâtă ca tardiv.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 403 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul N. A.-D. în contradictoriu cu pârâta SC B. S. C.-N.
Pârâta a fost obligată să încheie în formă scrisă cu reclamantul contract individual de muncă pentru perioada (...) - (...), să plătească reclamantului suma de 6.400 lei reprezentând drepturi salariale restante, să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente perioadei lucrate, precum și să elibereze reclamantului o adeverință privind vechimea în muncă, să plătească reclamantului suma de 736 lei reprezentând contravaloarea asigurării avansate de către reclamant.
S-au respins capetele de cererea privind plata daunelor morale și a diurnei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamantul a lucrat în folosul pârâtei în perioada aprilie-decembrie 2010 pe postul de șofer de T.
Din copia certificatului de desfășurare a activității conform regulamentului CE nr. 5. rezultă că reclamantul a condus, în beneficiul pârâtei, un vehicul care nu intra în domeniul de aplicare al R. CE nr. 5..
Conform art. 16 din Codul Muncii, pârâtei îi revenea obligația de a încheia contractul de muncă al reclamantului în formă scrisă, obligație pe care nu si-a îndeplinit-o.
Având în vedere că pârâta și-a încălcat obligația de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, potrivit art. 16 alin.2 din Codul Muncii, se prezumă că acest contract (verbal) a fost încheiat pe durată nedeterminată.
Conform art. 40 alin.2 lit. c) si f) din Codul Muncii, pârâtei îi revenea obligația să îi plătească reclamantului salariul lunar și să achite către bugetul de stat toate impozitele și contribuțiile datorate.
Potrivit art. 287 din Codul muncii, pârâtei îi revine sarcina să facă dovada îndeplinirii obligației de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, de a face dovada plății către reclamant a salariilor cuvenite acestuia precum si a plății către bugetul de stat a taxelor, contribuțiilor si impozitelor datorate, or, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații.
Potrivit copiei contractului de asigurare socială nr. 36995/(...) și copiilor chitanțelor de la dosar, reclamantul a încheiat cu Casa Județeană de P. C. un contract de asigurare socială și a plătit suma de 736 lei reprezentând CAS-ul, executând astfel, în temeiul gestiunii de afaceri, obligațiile care îi reveneau pârâtei în calitate de angajator.
Nu s-a făcut dovada existenței unor daune morale și nici a obligației plății lunare, de către pârâtă a unei diurne în cuantum de 2000 euro, nefiind de altfel dovedit modul în care reclamantul și-a acoperit cheltuielile de deplasare în condițiile în care susține că pârâta nu i-a achitat diurna și s-au acumulat restanțe ale diurnei.
În consecință, constatând pe baza probelor administrate că reclamantul a desfășurat în cadrul societății pârâte activitate de șofer de TIR în perioada aprilie-decembrie 2010, în temeiul art. 40, art. 287 din Codul Muncii, instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. A. D. solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că instanța nu a verificat temeinic dacă pârâta avea sau nu obligația de a achita diurna în cuantumul precizat lunar, cuantum care a fost negociat la momentul angajării și la care s-a obligat pârâta.
Arată că nu a avut posibilitatea de a prezenta un act semnat de către pârâtă deoarece aceasta nici măcar nu a încheiat în forma scrisă contract individual de muncă.
A prezentat instanței o declarație semnată și ștampilată de către reprezentantul legal al pârâtei din care rezultă că acesta îi datorează anumite sume de bani aferente perioadelor lucrate, precum și din declarația martorului P. M. C. fost coleg la aceeași firmă care a explicat modul în care se plăteau drepturile salariale și diurna precum și cuantumul acestora potrivit înțelegerii părților.
Referitor la plata diurnei solicitate arată că rezultă din obiectul de activitate al pârâtei și postul pe care l-a ocupat reclamantul că a efectuat deplasări în străinătate, în interesul societății pârâte, astfel că devin incidente prevederile art. 44 alin.2 din Codul muncii, conform cărora „salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare în condițiile prevăzute de lege sau contractul colectiv de muncă"; precum și cele ale art.45 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
De asemenea art. 47 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2. nr.722/2008 prevede obligativitatea acordării diurnei de deplasare, cuantumul concret urmând să se stabilească prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate.
Cu toate că pârâta a negat încheierea unei convenții având ca obiect acordarea diurnei, reclamantul a dovedit susținerile sale în condițiile art. 16 alin. 2 din C.muncii cu declarația martorului P. M.
În ceea ce privește daunele morale arată că situația creată l-a afectat și în plan moral, nepatrimonial, întrucât s-a aflat în postura de a presta activitate fără a fi retribuit în mod corespunzător, fără a avea contract de muncă, astfel că apreciază că stările de supărare și frustrare generate de conduita culpabilă a societății nu sunt suficient compensate prin admiterea cererii cu privire la pretențiile restante, ci se impune ca angajatorul să răspundă și pentru prejudiciul moral suferit de reclamant și familia sa, astfel că în temeiul art.269 din C.muncii pârâta trebuia obligată și la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta SC B. S. C.-N.,solicitând casarea sentinței și respingerea acțiunii formulate de reclamant.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulatede reclamant în cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat,pentru următoarele considerente:
Nemulțumea reclamantului vizează respingerea de către instanța de fond a cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diurnă și daune morale.
În ceea ce privește suma de 5.240 euro solicitată a-i fi acordată cu titlu de diurnă, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat ca și temei al pretențiilor sale înțelegerea intervenită între părți, potrivit căreia i s-ar fi promis o diurnă în cuantum de 2000 euro pe lună, așadar temeiul pretențiilor sale fiind de natură contractuală.
Ori, din probele administrate în cauză nu s-a dovedit încheierea între părți a unei convenții prin care societatea angajatoare să fie obligată să achite reclamantului o diurnă în cuantumul pretins, respectiv de 2000 euro pe lună, înscrisul sub semnătură privată depus în copie la fila 7 din dosarul de fond neconținând nici o clauză în acest sens. Nici declarația martorului P. M. audiat în fața primei instanțe nu este de natură să confirme susținerile recurentului, cu privire la existența unei înțelegeri între părți având ca obiect diurnă, acest martor nefiind de față la momentul la care reclamantul pretinde că i s-a promis plata unei sume de 2.000 euro cu acest titlu în fiecare lună.
Se constată că pentru prima dată în cererea de recurs, s-a invocat un nou temei în susținerea pretențiilor reclamantului privitoare la diurnă, respectiv prevederile art. 45 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și ale 47 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2., ceea ce reprezintă o nouă cauză a pricinii.
Or, având în vedere prevederile art. 319 raportat la art. 294 alin. 1
C.proc.civ., potrivit cărora în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, Curtea va respinge criticile recurentului formulate sub acest aspect.
Așadar, cum obiectul cererii și temeiul de drept au precizate exact prin acțiunea introductivă, acțiune ce a fost redactată de către un avocat, instanța de fond în mod corect s-a pronunțat în cadrul stabilit de către reclamant și a respins cererea de obligare a pârâtei la plata diurnei ca neîntemeiată, constatând că nu s-a făcut dovada obligației pârâtei la plata unei diurne lunare.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de recurent, într-adevăr în cadrul raporturilor de muncă, acestea își găsesc temeiul în dispozițiile art. 269 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Însă, ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanța având obligația de a-l aprecia în raport de gravitatea și importanța lui.
Or, deși prin acțiune s-a invocat că prin neîncheierea unui contract de muncă în formă scrisă, a suferit un prejudiciu datorat emoțiilor și stresului prin care a trecut, fiind nevoit să trăiască la limita subzistenței împreună cu soția și cei doi copii minori, în cauză nu s-a dovedit un prejudiciu de natură morală în dauna reclamantului și la a cărei obligare să fie obligată pârâta, respectiv nu s-a probat că neîncheierea în formă scrisă a contractului de muncă a fost generator de prejudicii de natură morală.
Cum împrejurările invocate de reclamant, respectiv fapta contravențională a societății de a se folosi de serviciile sale fără a-i încheia contract de muncă, nu sunt de natură a forma prin ele însele convingerea că au fost create prejudicii morale reclamantului, Curtea apreciază că nu se justifică acordarea în favoarea recurentului a unor despăgubiri în acest sens.
Ținând seama de aceste considerente și văzând că, prin raportare la probele administrate în cauză, hotărârea recurată cuprinde motivele care au format convingerea instanței, acestea nefiind contradictorii sau străine cauzei, Curtea apreciază ca recursul formulat de reclamant este nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va fi respins, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
Învestită și cu soluționarea recursului declarat de pârâtă, Curtea a invocat,la primul termen de judecată, excepția tardivității promovării recursului, excepție care, constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Litigiul soluționat prin sentință este unul de muncă, reclamantul urmărind obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând drepturi salariale.
Potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Codprocedură civilă sancționează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În cauza dedusă judecății, hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtei la data de 1 martie 2011, astfel cum rezultă din dovada de predare- primire aflată la fila 61 din dosarul primei instanțe.
Or, conform ștampilei aplicată de oficiul poștal pe plicul de expediere a cererii recursul a fost declarat la data de 16 martie 2011, prin urmare, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr.
168/1999.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul pârâtului ca fiind tardiv.
Față de dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și văzând culpa procesuală a părților în prezentul proces, va respinge ca nefondată cererea reclamantului recurent de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. A. D. împotriva sentinței civile nr. 403 din 27 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta SC B. S. împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea recurentului reclamant privind cheltuielile de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S . C. B. I. R. M. G. L. T.
G. C.
GREFIER R ed.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: P. I.
| ← Decizia civilă nr. 4038/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3987/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
