Decizia civilă nr. 2154/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 2154/R/2011
Ședința publică din data de 15 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 286 din 8 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați I. Ș. J. M., Ș. CU C. I-V. N. 9 „M. S., Ș. CU C. I-V. „I. S. T. DE S., G. Ș. T. L., C. E. „N. T. B. M., G. Ș. T. B. M. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Instanța având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 286 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții I. Ș. AL J. M., Ș. CU C. I-V. N. 9 M. S. B. M., Ș. CU C. I. "I. S. T. DE S., G. Ș. T. L., C. E. ". T. B. M., G. Ș. T. B. M., M. E., C., T. ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții I. Ș. al județului M., Ș. cu cls.I-V. nr. 9 M. S. B. M., Ș. cu cls. I.
"I. S. T. de S., G. Ș. T. L., C. E. ". T. B. M., G. Ș. T. B. M., M. E., C., T. și S., Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: S. L., A. R., M. M., H. D. M., D. D., S. M., L. T., B. M., F. A., M. D., I. V., A. (Dumitras) C., Onaciu C., Caprar Antoanela, Ivaszuk Corina, Bran A., Pustai E., Onea N., Dragos M., Ciurdas Ciprian, M.cas S., Man Maricica, Hosu A., Brehaita R., Bretan Ildico, Kollat D., Hamuth Aura, Hochia I., M. M. Ana, și P. R. ajutorul financiar prevăzut de L. 3. pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, pentru anul 2009, reprezentând diferența dintre echivalentul în lei a sumei de
100 E. calculat la cursul de schimb valutar B.N.R. de la data plății și suma de
130 lei achitată în luna decembrie 2009.
Pârâtul I. Ș. al județului M. a fost obligat să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare plății ajutorului financiar menționat.
M. F. P. a fost obligat să aloce Ministerului E., C., T. și S. sumele necesare plății ajutorului financiar stabilit prin prezenta hotărâre în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de M. E., C., T. și
S. împotriva M. F. P. reprezentat prin D. G. a F. P. M..
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant în prezenta cauză sunt cadre didactice cu norma de bază la unitățile școlare pârâte.
Art. 1 și 2 din L. 3. recunoaște cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar dreptul la un ajutor financiar anual în cuantum de 100 euro, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Potrivit art. 6 din Normele metodologice "responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art.1 alin.2 revine directorului instituției de învățământ, inspectorului școlar…..";.
Cadrele didactice, membri de sindicat și-au înregistrat cererile în termenul stabilit de normele metodologice, dar nu au primit echivalentul a 100 euro, ci au primit în luna decembrie 2009 câte 130 lei/persoană filele 11-15.
În temeiul art.4 din L. 3. și art.5 din H.G.453/2007 M. E., C. și Inovării are calitatea de ordonator principal de credite, a prezentat propunerile pentru proiectul de buget, inclusiv anexele pentru anul 2009, a fost propusă suma de
514.786 mii lei, din care suma de 103.103 mii lei reprezintă achiziționare de cărți conform L. 3..
Prin L. 18/2009 s-a aprobat bugetul pe anul 2009, din cei 514.786 mii lei solicitați s-a aprobat suma de 241.796 mii lei.
M. E., C. și Inovării a solicitat rectificare de buget pe anul 2009 aducând la cunoștință M. F. P. că există o restanță de 102.614 mii lei pentru programul prevăzut de L. 3..
Așadar având în vedere rolul M. F. P. de ordonator al acțiunilor de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, precum și atribuțiile vizând analizarea propunerilor de buget în etapele de elaborare a bugetelor, de monitorizare a execuției bugetare, instituite prin art. 15 și 19 din L. 500/2002, instanța a admis cererea de chemare în judecată și împotriva acestui pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice prin D. G. a F. P. M. solicitând modificarea sentinței în sensulrespingerii obligării sale la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut de art.1 și 2 din L. nr.3. revine directorului la nivelul instituției de învățământ conform art. 5 din normele metodologice de aplicare a legii.
De asemenea alin. 3 al aceluiași articol prevede ca sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art.1 se asigură din bugetul M. E., cercetării și T., în limita creditelor bugetare aprobate.
S-a precizat că în rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
S. L. din Î. M. prin întâmpinare (f.16-18) a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinări, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Sumele necesare acordării ajutorului financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, se asigură potrivit prevederilor art. 4 din L. nr. 3., de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.
Însă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M. F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Așadar, Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare: întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 3 din HG nr. 453/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr. 3., „. necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul M. E., C. și T., capitolul 65.01 "Î.", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate, iar responsabilitatea asigurării acestui ajutor revine și direcțiilor de specialitate la nivelul M. E., C. și T., alături de cea a ordonatorilor de credite secundari și terțiari.
Însă, M. E., C., T. și S., în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa cuprinderii sumele necesare în bugetul de stat, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate, iar dispozițiile legale mai sus redate nu exonerează recurentul de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin în procesul de elaborare a legilor bugetare anuale și a legilor de rectificare.
În concluzie, pentru a putea duce la îndeplinire hotărârea primei instanțe este absolut necesar ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor necesare plății ajutorului financiar pentru ca, ulterior, M. E., C., T. și S. să poată aloca la rândul său aceste fonduri I.ui Ș. al J. M., iar acesta să poată aloca sumele primite unității de învățământ, care a fost obligată la plata ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3..
S.ținerea recurentului cu privire la faptul că în rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar, nu este de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii atacate și nu înlătură obligația de plată a acestui ajutor financiar.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 286 din 8 februarie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI I . R. M. G. L. T. S. C. B.
G. G. C.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:C. M.
← Decizia civilă nr. 1043/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2774/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|