Decizia civilă nr. 5178/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5178/R/2011
Ședința 12 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1573 din
16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. S., C. LOCAL S., P. C. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1573/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.
F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. Săcălășeni, C. Local S., I. P. comunei
S. și M. F. P.
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. S. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: R. M., R. V., Cont A., C. B. D., A. M. M., B. M., T. D. S., B. M., L. C., H. I. D., H. G., D. A., T. I., M. C., M. L., V. M., B. C., B. L., T. M. și C. V., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local S., I. P. comunei S. să asigure unității de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. F. P., a considerat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a respins excepția invocată de acesta.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că membrii de sindicatreprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Potrivit art. 103 lit. a din Legea nr. 128/1997, personalul didactic benefi- ciază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...).
D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndrep- tățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 1., „cuantumul brut al salariilor/solde- lor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în confor- mitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a per- sonalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Legea nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată cererea recla- mantului pe care a admis-o așa cum a fost formulată.
În termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D . G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul înlăturăriiobligației M. F. P. de alocare a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
S-a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și in execuția de casa bugetară revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P., in nume propriu, echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (si nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi bănești acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.l4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor solicitate este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat de legiuitor.
De asemenea, recurentul a făcut trimiteri la D. nr. 10/(...), pronunțată de Î nalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
Măsurile luate conform Legii nr. 1. au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr. 872/(...) a C. Constituționale că dispozițiile art. 1-8 și art. 10-17 din Legea nr. 1. sunt constituționale.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. J. M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de parte, iar potrivit art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este un drept constituțional, diminuarea sa se constituie într-o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, măsură ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 69/2010 a responsabilității fiscale - bugetare,
„Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscal-bugetară";.
Același act normativ prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale. Precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicată și opinia C.ui fiscal cu privire la aceasta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și plata contribuției României la bugetul U. E.
Astfel, conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamantul-intimat S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de primainstanță.
Pe fondul cauzei, se arată că nu se contestă aplicabilitatea Legii nr. 1. începând cu (...), ci faptul că diminuarea prevăzută de această lege nu se aplică
și persoanelor care au intrat în concediu de odihnă înainte de data intrării în vigoare a legii, iar dreptul la plata indemnizației de concediu se naște 5 zile înainte de intrarea în concediu de odihnă. Membrii de sindicat din tabelul anexat au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie
2011, data intrării în vigoare a legii.
În fapt, indemnizația de concediu cuvenită salariaților din învățământ a fost diminuată cu 25%, aplicându-se abuziv prevederile Legii nr. 1..
Cu toate că dispozițiile Legii nr. 1. nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat fără niciun temei legal la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu 25% a indemnizației de concediu, plată realizată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației de concediu.
Recursul este fondat.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 Cod de procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent, Curtea reține următoarele:
Potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, apreciază că, cererea de chemare în judecatăa pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă acest raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 1..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobarepropuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, careprin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legiiformulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 330 7 din Codul de procedură civilă decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul
Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent, context în care consideră superfluă o analiză a motivelor de recurs privitoare la fondul cauzei.
Pentru toate acestea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile numărul 1573 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE
JUDECĂTORI G .
L. D. D. G.
S. D.
C. M.
Red. /dact./DG
2ex./(...) Jud.fond: V.C.
| ← Decizia civilă nr. 1632/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1098/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
