Decizia civilă nr. 2204/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2204/R/2011
Ședința 20 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. L. A. împotriva sentinței civile nr. 38 din 06 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a acuzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, Primăria municipiului C.-N. a răspuns solicitării instanței, în sensul că a comunica copia C.ui C. de M. nr.
2./(...), în integralitate, înregistrat sub nr. 256/(...) la D. de M. și P. S. C.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 38 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta M. L.-A. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este angajata pârâtului cu un salariu de bază lunar brut lunar de 118.900 lei, la care se adaugă sporul de vechime conform legislației în vigoare și sporul de fidelitate conform contractului colectiv de muncă aplicabil. Ulterior, la data de
(...) ca urmare a reîncadrării, i s-a stabilit un salariu de bază de 1118 lei în care s-a inclus pe lângă salariul de bază ,sporul de vechime în cuantum de 224 lei și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 89 lei (f.34,37).
La data de (...), pârâtul a emis Dispoziția nr.3105 prin care salariul de bază cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 și sporulpentru condiții periculoase de 89 lei,egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009(f.12).
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în
Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor art. 3 lit.";c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...), în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu au fost luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și P.i
Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personaluluiplătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2 .
La finele lunii decembrie 2009, salariul reclamantei era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă. Apoi, pârâtul a emis la data de (...), Dispoziția nr. 949 prin care acordă reclamantei,începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă .
La data de (...) pârâtul a emis Dispoziția nr.3105 prin care modifică Dispoziția nr.949/(...) în sensul înlăturării sporului de stabilitate și de dispozitiv.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea
L. nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum am arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1. (...), nr. 1250/(...) și
1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse .
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților, plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
În jurisprudența C. Europene a D. O.(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor unsalariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 și următoarele Codul
Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantei, a respins ca neîntemeiată acțiunea întrucât, Dispoziția nr. 3105/(...) pentru modificarea Dispoziției nr. 949/(...), a fost emisă în mod legal în conformitate cu prevederile art.30 alin.1 și 2 din L. nr. 3., O.U.G. nr. 1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Cererea privind suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate pe calea ordonanței președințiale a fost respinsă întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civ. deoarece se referă la probleme de fond ale cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. L. A. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și dispunerea anulării Dispoziției P.ui municipiului C.-N. nr. 2142/(...), ca nelegală și netemeinică Î n dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că întrucât contractul colectiv de muncă de la nivelul P. pe care își întemeiază pretențiile a fost încheiat la data de (...) și a fost înregistrat la D. la data de (...) nu prezintă relevanță juridică data publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3., în condițiile în care acest act normativ a intrat în vigoare doar la data de (...), respectiv ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă la D. C.
Practic, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr.
3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. si dispozițiilor art. 12 din L. nr. 24/2000.
Încă din anul 1997 - luna octombrie, raporturile de serviciu ale angajaților P. sunt reglementate prin contracte/acorduri colective de muncă. Împrejurarea că în noiembrie 2009 s-a înregistrat C. colectiv de muncă nu are legătură cu publicarea L. nr. 3., ci se datorează tocmai derulării contractelor colective pe perioade de unul sau doi ani, începând întotdeauna în lunile octombrie sau noiembrie.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie
2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din L. nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG nr. 1/2010, și mai ales confirmate de D. C. C. a R. nr. 1..
De asemenea, la nivelul P. municipiului C. N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din
2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) princare s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N.
Din interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din L. nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din L. nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din L. nr. 53/2003, precum și din D. C. C. nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T.ui C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..
Referitor la decizia contestată, recurenta subliniază că aceasta este nelegală și netemeinică.
În acest sens, arată că premisa emiterii acesteia a constat într-un control efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale.
De altfel Ordinul nr. 32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării prevederilor L.-cadru nr. 3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrației locale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A., a fost anulat de către Curtea de A. C.
Recurenta apreciază că dispozițiile de reîncadrare contestate încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3..
Astfel, învederează că în urma emiterii deciziilor de reîncadrare salariul brut al salariaților reprezentați în cauză s-a diminuat semnificativ, ceea ce contravine însă dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 3..
Un alt principiu încălcat este cel prevăzut de art. 3 lit. c din L. nr. 3..
În acest sens, menționează că sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost prevăzute prin contractul colectiv de muncă, legal încheiat, înregistrat și necontestat. Mai mult, acesta era în vigoare și, deci, aplicabil la data de (...).
Consideră că drepturile salariale constituie un „. în sensul art. 1 din
Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., iar emiterea dispoziției contestate reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor.
După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare ale celor două sporuri, respectiv de includere a acestora în salariul de bază, recurenta concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie
2009, și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010 coroborat cu art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) din L. nr. 3. și art. 10 din OUG nr.
1/2010 și cu reținerile C. C., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate urmau să fie introduse în salariul de bază al personalului care a beneficiat de aceste sporuri și le-au avut efectiv în plată - la (...).
Prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat și suspendarea aplicării dispoziției atacate, cerere care însă a rămas fără obiect în contextul soluționării cauzei la primul termen de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la data de (...), pârâtul intimat P. M. C. N. s-aopus admiterii recursului, cu mențiunea că includerea sporului de stabilitate și de dispozitiv în salariul reclamantei nu a avut un temei legal.
În probațiune s-a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Principalele motive de drept pe care se întemeiază acțiunea dedusă judecății sunt principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr.3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurenta apreciază că este îndreptățită să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C.-N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurentă nelegală.
Curtea apreciază că interpretarea reclamantei intimate este eronată, întrucât se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în L. nr. 3. au eficiență numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.
Deși legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această cerință, Curtea apreciază însă că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
În acest sens, conform dispozițiilor art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului intimat - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 alin. 2 din Codul Muncii.
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 „contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.
Or, potrivit interpretării reclamantului intimat, confirmată de prima instanță, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate), ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu împărtășește această interpretare, în raport de dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 a căror corolar legal este art. 157 alin. 2 din Codul Muncii, care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
Tot astfel, prin art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 se prevede că "; clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiileprevăzute de prezenta lege";.
În acest context, trebuie evocată și jurisprudența C. C. care prin nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. [_] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acest sens, și nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 129 din 28 iunie
1995).
De asemenea, prin D. nr.874/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a statuat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.";
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu art. 157 alin. 2 din Codul Muncii și art. 8 alin.2 din L. nr. 130/1996, Curtea consideră că sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate) acordat reclamantului nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Referitor la practica judiciară depusă în cauză, se impune a se preciza că în legislația internă actuală aceasta nu constituie izvor de drept.
Referitor art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența C. Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „.înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.
Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.
În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.
Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra R. (dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva R. (dreptul de superficie), cauza Driha contra R. (plăți compensatorii), cauza Beian împotriva R.(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.
C. E. a D. O. nu conferă dreptul de a primi un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Pentru aceste considerente, apreciind că mo tivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, dispoziția de reîncadrare contestată prin care au fost excluse din salariu cele două sporuri fiind legal emisă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE Î N NUMELE L. D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. L. A. împotriva sentinței civile numărul 38 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. G.-L. T.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: E. B.
| ← Decizia civilă nr. 4046/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 206/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
