Decizia civilă nr. 2205/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2205/R/2011
Ședința 20 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC F. RO S. împotriva sentinței civile nr. 4275 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat F. I., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC F. RO S., avocat L. O. și reprezentanta reclamantului intimat F. I., numita C. P. M. în calitate de consilier juridic al filialei C. a CNS Cartel Alfa, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar o adeverință prin care se atestă calitatea de membru de sindicat al reclamantului intimat F. I., un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente învederează instanței faptul că nu mai susține excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere adeverința depusă azi de către reprezentanta reclamantului intimat.
Reprezentantul pârâtei recurente și reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost promovat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondată a contestației formulată de reclamantul intimat, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. S. obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs și depune la dosar copia unui extras de cont.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, întrucât salariatul F. I. nu a absentat de la lucru în intervalul respectiv, Așa cum reiese și din probele testimoniale, salariatul F. I. nu a beneficiat niciodată de pauza de masă, iar dacă pârâta recurentă nu a respectat programul de lucru, ar trebui considerat că între orele 14-1430, reclamantul intimat ar fi lucrat ore suplimentare. Nu solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4275 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâta S. F. RO S. și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. P309/(...) emisă de pârâtă în sarcina reclamantului.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele reținute din salariu în baza deciziei de sancționare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. P 309/(...), reclamantul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10
% pe luna mai 2010, conform art. 30 alin.3 din Regulamentul de O. I. și art. 264 lit. d din Legea nr. 53/2003.
S-a reținut că, în zilele de 19-(...), reclamantul a încetat programul de lucru înainte de încetarea efectivă a activității la locul său de muncă, fără consimțământul șefului de echipă.
Potrivit dispozițiilor art.264 alin.1, lit. e, din Codul Muncii, printre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul este și aceea a reducerii salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Astfel, din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că reducerea drepturilor salariale nu poate depăși acest procent lunar conduită pe care pârâta a urmat-o atunci când l-a sancționat disciplinar pe reclamant.
Așa cum prevăd dispozițiile art.263 alin.2 din Codul Muncii, noțiunea de abatere disciplinară se referă la o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu intenție de salariat prin care a încălcat normele legale, Regulamentul de O. I., contractul individual de muncă sau pe cel colectiv aplicabil,ordinele și dispozițiilor conducătorilor ierarhici.
Faptele ce pot determina luarea acestor măsuri nu au fost enumerate de legiuitor, caracterul grav al abaterii urmând a fi apreciat în raport cu toate elementele sale, împrejurările în care au fost comise și circumstanțele personale ale autorului ei.
Sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop asigurarea pe de o parte a eficienței unor acte prin care se combate comportarea dăunătoare în procesul muncii, iar pe de altă parte garantarea stabilirii exacte a faptelor și asigurării dreptului la apărare al salariatului în cauză.
Cercetarea abaterii disciplinare se face potrivit dispozițiilor art. 267 alin.
1 Codul Muncii, care arată că „nici o sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispună mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare";. Lipsa cercetării prealabile duce la nulitatea absolută a măsurii respective, cu consecința revenirii la situația anterioară luării măsurii disciplinare și plății drepturilor salariale și a celorlalte drepturi cuvenite.
D. de sancționare are un caracter formal ce rezultă din caracterul imperativ al dispozițiilor art.268 din Codul Muncii, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte măsuri sau probe administrate în acest sens.
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, decizia de sancționare trebuie să conțină, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele: descrierea faptei ce constituie abatere, precizarea prevederilor din statutul personal sau contractul individual de muncă ce au fost încălcate de către salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară a fost aplicată, temeiul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Așa cum rezultă din materialul probator existent la dosarul cauzei, pârâta deși și-a îndeplinit obligațiile legale anterior menționate, nu a fost în măsură să facă dovada că fapta reținută în decizia contestată a fost săvârșită de către contestator.
Reclamantul a fost convocat pentru cercetarea disciplinara pentru data de (...), ora 13:00 și această convocare i-a fost comunicată salariatului, care a semnat de primire stabilindu-se de comun acord să se prezinte la ora 1. în aceiași dată.
Astfel din declarațiile martorilor audiați în cauză și din răspunsurile la interogatoriu a reclamantului, rezultă că programul de lucru pe utilajul încredințat acestuia din urmă era de la ora 0. la ora 1., neacordându-se pauză de masă întrucât în timp ce utilajul era în funcțiune acesta trebuia doar supravegheat, timp în care se putea mânca.
Apoi, din prevederile art.6 și art. 9 ale Regulamentul de O. I. rezultă că programul de lucru era de la ora 0. la ora 1., iar pauza de masă în sectorul tâmplărie și finisaj era de la ora 1. la ora 1., pauză de masă pe care reclamantul nu a luat-o niciodată și care presupunea oprirea totală a utilajului care îl deservea acesta. Mai mult, prin art.56 din documentul intern mai sus amintit s-a stabilit că durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 ore pe săptămână realizată prin săptămâna de lucru de 5 zile, iar pauza de masă nu se include în programul normal de lucru.
Astfel deși reclamantul invocă, ca motiv de nulitate, nerespectarea dispozițiilor art. 267 alin. 2 și 4 din Codul Muncii, care erau necesare a fi luate în considerare pentru parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de art.267 și art.268 din Codul Muncii, instanța a considerat că nu pot fi reținute aceste motive de nulitate absolută a actului sancționator, deoarece au fost respectate prevederile legale anterior menționate.
Pârâta nu a fost însă în măsură, potrivit art. 287 Codul Muncii, să facă dovada săvârșirii faptei ce a fost considerată abatere disciplinară, raportat la reglementările interne pe care le-a emis privitoare la durata programului de lucru și a pauzei de masă.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 283 și urm. din Codul
Muncii coroborat cu prevederile art.264 alin.1 lit.e din același act normativ, a dispus anularea deciziei de sancționare disciplinară emisă în sarcina reclamantului și a obligat pârâta să-i restituie acestuia sumele reținute din salariu în baza deciziei de sancționare.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S. RO S. a declarat recurs prin care asolicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, prezentând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății (f.2-6 dosar fond), reclamantul a invocat nulitatea deciziei de sancționare pentru nerespectarea de către pârâtă aprevederilor art.75 alin.3 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, care stabilește obligația angajatorului să îl convoace în scris pe salariatul la cercetarea disciplinară prealabilă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte.
Deși prevederile art.75 alin.3, menționate anterior sunt instituite sub sancțiunea nulității absolute, după cum rezultă din art.75 alin.1 din
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 care enunță expres consecința nerespectării dispozițiilor privind cercetarea disciplinară prealabilă, precum și din art.267 alin.1 Codul muncii, având același conținut, prima instanță a reținut în mod eronat că angajatorul a respectat aceste norme imperative.
Astfel, Curtea constată că la data de (...) (f.36 fond) reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară, care urma să aibă loc la data de (...), așadar cu mai puțin de 5 zile lucrăto are (nu calendaristice) de la primirea convocatorului, ceea ce atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare, precum și a deciziei de sancționare care s-a întemeiat pe această cercetare.
Cum nelegalitatea cercetării disciplinare a fost invocată prin acțiunea și primează față de motivele ce vizează temeinicia sancțiunii, iar recursul devoluează și asupra acestor aspecte, Curtea constată că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurentă, din moment ce probatoriul administrat confirmă nulitatea deciziei de sancționare.
Pentru considerentele expuse anterior Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. F. RO S. împotriva sentinței civile numărul 4275 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. D. G.-L. T.
Plecat în C.O. semnează V icepreședintele instanței D . B.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
| ← Decizia civilă nr. 3234/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2091/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
