Decizia civilă nr. 601/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 601/R/2011

Ședința publică din data de 16 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

GREFIER: G. C.

G. L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN împotriva sentinței civile nr. 1843 din 20 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. „. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, av. G. Patricia, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive precizată pentru motivele invocate prin cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1843 din 20 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate cererii în contradictoriu cu pârâții G. „. și C. LOCAL AL M. C.-N. având ca obiect un conflict de drepturi.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 50 din L. 1. privind statutul personalului didactic, acest personal beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de C. C. de M..

C. C. de M. U. la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008, prevede faptul că personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii, primă care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

S-a reținut că, această primă de vacanță solicitată de către reclamant pentru cadrele didactice din G. C. face parte din sistemul de salarizare a personalului dintr-o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, salarizare care potrivit art. 157 alin.2 din Codul M. se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

L. 1. actualizată, nu prevede ca personalul didactic să beneficieze de o primă de vacanță, situație în care cererea reclamantului este nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. L. AL Î. P.

C.EAN solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice de predare și a personalului didactic auxiliar se face în principal conform prevederilor Legii nr. 1., care prevede în art. 50 alin. 12 că "personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".

De asemenea, potrivit art. 146 din aceeași lege "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă.

Conform art. 145 din L. nr. 53/2003, Codul M., »(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Prima de vacanță este prevăzută în contractele colective de muncă unice la nivel național, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și în C. C. de M. U. J. la N. R. I. C.

De asemenea, în C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007- 2008, înregistrat la

M. M., F. și E. de Ș. cu nr. 596/(...), se prevede în art. 29 alin. 4 că indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă", iar în art. 37 lit, g se prevede faptul că se acordă o primă de vacanță din venituri proprii. în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".

Aceste prevederi se re găsesc și în C. C. de M. U. la N. de R. Î. pe anii

2005-2006, precum și în C. C. de M. U. la N. R. învățământ 2003 - 2004, înregistrat la M. M., S. S. si F. cu nr. 5.-1/(...).

Mai mult, C. C. de M. U. J. la N. R. I. C. anul 2008-2009. prelungit până la (...), prevede în art. 36 lit. g faptul că "o primă de vacanță, în condițiile legii.

Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr. 146/2007".

Menționează că, C. C. de M. U. J. la N. R. I. C. pe anul 2008-2009 a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a județului C. cu nr. 35 din (...).

Având în vedere prevederile art. 50 alin. 12 din L. 1. coroborate cu art. 59 din C. C. de M. U. la N. N., cu prevederile art. 37 lit. g din C. C. de M. U. La N. de R. învățământ și cu prevederile art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la N. R. I. C. anul 2008-2009, prelungit până la (...), apreciază că personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ beneficiază și de o primă de vacanță, care trebuie acordată odată cu indemnizația de concediu și care să fie egala cu un salariu de bază în cuantum de un salariu de bază al angajatului.

În consecință, prin aplicabilitatea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, apreciază că art. 50 alin. 12 din L. nr. 1. impune o regulă: cadrele didactice beneficiază de drepturile prevăzute în lege (respectiv L. nr. 1.) și de drepturile prevăzute în Contractele colective de muncă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte,având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Membrii de sindicat reprezentați de sindicat au fost angajați ai pârâtei G. C., care începând cu data de (...) a fost reorganizată ca unitate de învățământ fără personalitate juridică și a devenit structură a pârâtei G. P., potrivit adresei depuse la fila 21 din dosarul de recurs.

Conform dispozițiilor art. 48 alin. 2 din L. nr. 1. salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, și o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.

Curtea reține că, întrucât dispozițiile art. 50 alin. 12 din L. nr. 1., în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturi bănești, prevăd că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, art. 157 alin. 2 din Codul muncii, referitor la stabilirea prin lege a sistemului de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice, nu poate exclude stabilirea prin contractele colective de muncă a unor prime de vacanță în favoarea personalului didactic.

Potrivit art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.

Se reține astfel că în mod greșit prima instanță și-a întemeiat considerentele sentinței pronunțate exclusiv pe dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, fără a lua în considerare că L. nr. 1., reglementând sistemul de salarizare a personalului didactic, a prevăzut posibilitatea stabilirii unor premii și altor drepturi bănești prin contracte colective de muncă.

Ignorând practic dispozițiile art. 50 alin. 12 și art. 146 din L. nr. 1., prima instanță nu a mai analizat îndreptățirea personalului didactic la plata primelor de vacanță, pentru perioadele indicate în acțiune, în temeiul prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile.

La data de (...) a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U.

J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, prelungit până la (...), care la art. 36 lit. g prevede că personalul din învățământ beneficiază de o „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.

146/2007";.

Potrivit art. 25 alin.3 L. 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D., sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.

Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anii școlari 2007-2008 și 2008-

2009 membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, care nu condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.

Se reține ca fiind fondată cererea de obligare a C. Local al municipiului

C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță aferente anilor școlari 2007-2008 și 2008-2009 pentru salariații reprezentați în prezenta acțiune de către sindicatul reclamant.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. d din legea nr. 215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.

Conform prevederilor art. 16 din HG nr. 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 33 din HG nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.

Conform lit. c a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor acesteia, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.

Prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.

Așadar, contractele colective de muncă la nivel național aplicabile în perioada de referință prevăd posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.

C. C. de M. la N. de R. Î. pentru anii 2005-2006 stabilește că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din C. colectiv unic la nivel de ramură învățământ, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.

Însă, unitatea de învățământ a depus la dosarul de recurs adresa nr.

3/(...) din care rezultă că în perioada de referință nu a avut venituri proprii, astfel că pentru anul școlar 2006-2007 reclamanții nu pot beneficia de plata primei de vacanță în temeiul art. 37 lit. g din C. C. de M. la nivel de R. Î.

Așa fiind, având în vedere considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ., urmează a fi admis în parte recursul declarat cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamantului potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN împotriva sentinței civile nr. 1843 din 20 mai 2010, pronunțată în dosarul nr.

(...) a T.ui C., pe care o modifică în parte, în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de S. L. AL Î. P. C.EAN în contradictoriu cu pârâții G. „. P., succesoare în drepturi a Grădiniței „C."; și C. LOCAL AL M. C.-N. și, în consecință:

Obligă pârâta G. „. P. să calculeze și să plătească prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază membrilor de sindicat, salariați ai unității de învățământ pârâte, astfel:

- pentru anul școlar 2007-2008 pentru membrii de sindicat: A. M., B. A., D. A., B. E., T. A., T. A. C., L. S., B. S., C. M., N. R. M., S. I., B. R., N. M.

- pentru anul școlar 2008-2009 pentru membrii de sindicat: A. M., B. A., D. A., B. E., T. A. C., P. I., L. S., B. S., C. M., N. R. M., S. I., N. M.

Obligă pârâul C. LOCAL AL M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță aferente anilor școlari 2007-2008 și 2008-2009 pentru salariații reprezentați în prezenta acțiune de către sindicatul reclamant, menționați anterior.

Menține restul dispozițiilor din sentință. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 16 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G. L. T.

Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)

Jud.fond: B. E; U. P.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 601/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă