Decizia civilă nr. 2218/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2218/R/2011
Ședința din 20 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : G.-L. T. G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. L. I. AL M. DE L. D. R. CF J. IN N. M. SĂI, și respectiv de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 116 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat M. D., lipsă fiind reprezentanții pârâtelor recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă S. N. de T. F. de C. „ C. C. "; SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul recurent, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului recurent să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat M. D., lipsă fiind reprezentanții pârâtelor recurente.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției dreptului material la acțiune și obligarea pârâtelor recurent și la plata primei de Z. C. pe anii 2008, 2009 și 2010, a ajutorului materiale de P. și de C. pe anul 2009, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. . la recursurile declarate de pârâtele recurente, reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea acestora ca nefondate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtelor recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 116 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. SA;
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect plata primelor pentru Z. F. aferente anilor 2007, 2008 și 2009, a ajutorului material de P. pentru anul 2009 și a ajutorului material de C. pentru anul 2009, în consecință, respinge ca prescrise aceste capete de cerere ale reclamantului S. L. I. al M. de L. din R. CF J., cu sediul în J., str. Amurgului, nr. 1, jud. Sălaj, formulate în numele membrilor de sindicat B. A. și U. G., în contradictoriu cu pârâtele;
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune vizând celelalte pretenții ale reclamantului;
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. I. al M. de L. din
R. CF J. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. C. „. C. SA, cu sediul în B., b-dul D. G., nr. 38, sector 1 și R. de T. F. de C. C. cu sediul în C. N., str. P. A. I., nr. 17 și în consecință:
Au fost obligate pârâtele să le plătească membrilor de sindicat B. A. și U. G. câte un salariu suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. „. C. SA"; C. instanța reține că membrii de sindicat, în numele cărora a fost promovată acțiunea sunt angajați ai acesteia, fiind semnatara contractului individual de muncă.
Chiar dacă R. de T. F. de C. „. C. SA"; C. nu are personalitate juridică proprie, ea are organe proprii de conducere, astfel că, în temeiul art. 41 al. 2
Cod procedură civilă, poate sta în judecată ca pârâtă.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a R. de T. F. de C. „. C. SA"; C.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de
T. F. de C. „. C. SA instanța a constatat că aceasta este parte contractantă în contractul colectiv de muncă la nivel C. C. pe care se fundamentează pretențiile membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, această calitate conferindu-i legitimare procesuală pasivă.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă instanța a reținut că se impune a se stabili dacă drepturile pretinse prin acțiune fac parte sau nu din categoria drepturilor salariale pentru a determina incidența prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c) sau e) din Codul muncii, în condițiile în care se apreciază că art. 283 lit. e din Codul Muncii are caracter de normă generală reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 154 din Codul Muncii, „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.
Articolul 155 din C o d u l m u n c i i prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Adaosurile și sporurile la salariu formează partea variabilă a salariului pentru că se plătesc numai în raport de performanțele individuale sau pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale.
Or, ajutoarele pretinse pentru „. C."; și pentru sărbătorile de P. și de C., stipulate în art. 71 liniuțele 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional
370/(...) pe încă 48 luni, nu pot fi considerate nici sporuri și nici adaosuri în sensul art. 155 Codul muncii, pentru că nu au fost convenite astfel de către părțile semnatare ale contractului colectiv menționat.
Se poate observa că aceste ajutoare materiale sunt stipulate în capitolul
VI art. 71 al contractului colectiv denumit „. salariatului"; alături de alte ajutoare, fie prevăzute pentru ocazii speciale din viața salariatului: căsătorie, naștere, deces, fie constând în scutirea de la plata unor comisioane pentru operațiunile de reținere a ratelor și virarea acestora în contul societăților comerciale de la care salariații cumpără mărfuri, în reduceri de 50% din tariful practicat de hotelurile din stațiunile balneoclimaterice în care salariații își petrec concediile de odihnă împreună cu familia.
Aceste ajutoare nu pot fi calificate nici în cea mai generoasă interpretare ca și adaosuri incluse în salariu.
Pe de altă parte, capitolul II din contractul colectiv de muncă, intitulat
„sistemul de salarizare";, este cel în care părțile semnatare au stipulat , la art. 30 , acordarea unui adaos la salariu în înțelesul art. 154 și 155 Codul muncii, respectiv „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic"; și în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat.
Așadar, din interpretarea sistematică și logică a prevederilor C.ui colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-
2008, care se regăsesc și în art. 69, respectiv 32 din C. colectiv de muncă la nivelul S. N. de T. F. de C. „. C. SA"; pe anul 2., prelungit și pe anul 2. conform actului adițional înregistrat la A. N. pentru prestații sociale nr. 1708/(...), instanța apreciază că salariul suplimentar stipulat în art. 30 din contractul colectiv constituie un drept de natură salarială, iar premiul de „. C. ce se acordă în 23 aprilie, ajutorul material de P. și cel de C. (art. 70) nu constituie drepturi salariale.
Ca urmare, instanța a considerat că în ce privește ajutoarele materiale de P., de C. și premiul de „. C. sunt aplicabile dispozițiile art. 283 li. e Codul muncii, iar în privința salariului suplimentar, cele de la art. 283 lit. c Codul muncii.
Astfel, constatând că cererea reclamantului formulată în numele membrilor de sindicat U. G. și B. A. a fost introdusă la data de (...), după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. e Codul muncii de la nașterea dreptului la acțiune privind plata primelor pentru Z. F. pentru anii
2007, 2008 și 2009, a ajutorului de C. și a celui de P. pentru anul 2009, instanța a admis excepția prescripției invocate de pârâtă și a respins ca prescrise aceste pretenții ale reclamantului.
Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune referitoare la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anii (...), cererea reclamantului fiind introdusă în termenul de 3 ani de la momentul nașterii dreptului la acțiune, conform art. 283 lit. c Codul muncii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în conformitate cu art. 30 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 prelungit prin actul adițional 370/(...) pe încă 48 luni, se stipulează: „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Apoi, art. 32 din C. colectiv de muncă pe 2007-2008 încheiat la nivelul pârâtei de rând 1, înregistrat la D. B. sub nr. 1625/(...) și prelungit și pe anul
2009-2010, prevede că „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";, iar art. 33 (1) stabilesc criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar conform anexei 6 la C. colectiv de muncă pe anii 2007-2008 (f.72-
76 dosar).
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.
Acordarea salariului suplimentar nu este o facultate, ci o obligație a angajatorului, fapt ce rezultă din interpretarea anexei 6 la C. colectiv de muncă pct. 1 „salariul suplimentar se acordă pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic";(f.74-75).
La punctul 2 din A. 6 la C. colectiv de muncă (f.75) sunt menționate expres situațiile în care salariații nu au dreptul la salariul suplimentar (cei cărora, în cursul anului încheiat li s-a aplicat sancțiunile prevăzute în A.). per a contrario, toți salariații care nu se regăsesc în situațiile menționate la punctul 2 din A. 6 au dreptul la acordarea unui salariu suplimentar pentru munca prestată în cursul anului calendaristic.
De asemenea, în susținerea argumentului obligativității plății acestor drepturi salariale suplimentare sunt și dispozițiile art. 32 (3) din C. colectiv de muncă pe 2006-2. „. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Deci, constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar nu este o facultate a angajatorului, ci o obligativitate prevăzută de
C. colectiv de muncă.
Conform art. 238 (1) Codul muncii: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 32 (1) din C. colectiv de muncă la nivelul S. N. de T. F. de C. „. C. SA"; pe anul (...)/2010 și a art. 30 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008, instanța a admis acest capăt din cererea formulată de reclamantul
S. L. I. al M. de L. din R. CF J. și a obligat pârâtele să le plătească membrilor de sindicat B. A. și U. G. câte un salariu suplimentar pentru anii 2007, 2008 și
2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul S. L. I. AL M. DE L . D. R. CF J. și pârâții R. DE T. F. DE C. C. și S. N. DE T. F. DE C. C. C. S.
Prin recursul declarat de reclamantul S. L. I. AL M. DE L. D. R. CF J. s-asolicitat admiterea recursului în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, modificarea hotărârii primei instanțe și să fie obligate pârâtele și la plata primei de Z. C. pe anii 2008, 2009 și 2010 a ajutorului material de P. și de C. pe anul 2009 și la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece obiectul cererii deduse judecății, îl formează drepturi bănești de natură salarială și se aplică dispozițiile art.283 lit.c Codul muncii și nu lit.e, termenul de formare a acțiunii fiind de trei ani de la data nașterii dreptului.
Prima de Z. C. și ajutoarelor materiale de P. și de C. constituie tocmai astfel de adaosuri, lucru pe care angajatorul îl cunoaște și îl aplică de altfel prin calcularea tuturor contribuțiilor datorate la stat și în raport de aceste premii și ajutoare.
Textul de lege pe care l-a reținut prima instanță, respectiv art.283 lit.e, vizează alte drepturi, decât cele cu caracter pecuniar, care izvorăște din contractul colectiv de muncă și prin urmare dreptul la acțiune nu este prescris.
S-a mai invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă arătându-se că prima instanță nu s-a pronunțat și nu a acordat cheltuieli de judecată.
Prin recursul declarat de pârâta R. DE T. F. DE C. C. s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că prima instanță s-a pronunțat greșit asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a S. N. de T. F. de C. „. C. SA, excepție întemeiată pe faptul că nu are calitate de angajator a membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, angajator fiind R. de T. F. C., care deși nu are personalitate juridică, are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa comercială.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 - 2009, drept căruia în opinia recurentei îi este aplicabil termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. (1) lit.e) din Codul muncii, dispoziție legală pe care instanța de fond a aplicat-o greșit (art.
304 pct.9 Cod procedură civilă).
. la fondul cauzei s-a invocat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât salariul suplimentar s-a prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG
79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007-2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut, care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
S-a mai invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 12 din Legea
130/1996.
Prin recursul declarat de pârâta R. de T. F. de C. C. s-a solicitatmodificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 - 2009, drept căruia în opinia recurentei îi este aplicabil termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. (1) lit.e) din Codul muncii, dispoziție legală pe care instanța de fond a aplicat-o greșit (art. 304 pct.9 Cod procedură civilă).
Referitor la fondul cauzei s-a precizat că în mod eronat instanța de fond a acordat salariul suplimentar pentru anii 2007-2009 lui U. G., deși acesta a fost sancționat disciplinar de două ori în cursul anului 2008, neîndeplinind condițiile prevăzute de A. 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamantul S. L. I. AL M. DE L. D. R. CF J . se constată că art. 268 alin. 1 ( 283 alin. 1 anterior republicării) din Codulmuncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 (care deși în prezent este abrogată, era în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă invocat în cauză)prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin.
1 lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 160 (ex-art. 155) din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru prima ocazionate de Z. F. pe anii 2007-2009, ajutorul material de P. pentru anul 2009 și ajutorul material de C. pentru anul 2009 este cel de
6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
În consecință, având în vedere că petitele menționate anterior au fost soluționate prin admiterea în mod greșit a unei excepții peremptorii în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul reclamantului și se va dispune casarea parțială a sentinței de fond și trimite spre rejudecare primei instanțe petitele privind obligarea pârâtelor la plata primei ocazionate de Z. F. pe anii 2007-2009, ajutorul material de P. pentru anul 2009 și ajutorul material de C. pentru anul 2009 în favoarea lui B. A. și U. G., pentru soluționarea fondului.
Acordarea cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei urmează să fie analizată de instanța de rejudecare.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA se reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. SA a fost corect respinsă de instanța de fond. D D eși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, are calitate de ordonator de credite, față de prevederile art. 22 alin 1 din HG nr. 581/1998 potrivit cărora :"; C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M . Muncii și Protecției Sociale și al M. Finanțelor."; De asemenea, recurenta a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. Sucursală de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin.(3) din HG 584/1998 are statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art.43 din Legea 31/1990. În plus, conform art.6 pct.10 din același act normativ S. N. de T. F. de C. „. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plații salariului suplimentar este necesar ca acesta sa fie prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli, a cărui elaborare intra în sarcina paratei amintite, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Pentru considerentele arătate anterior în analiza recursului reclamantului se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 - 2009, termenul de prescripție fiind în opinia instanței de recurs cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii de trei ani.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 (în forma în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă invocate de părți) din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. D. modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Pârâții aveau obligația să respecte contractele colective de muncă și nu pot să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care îi incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece acesta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
În ceea ce privește OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire,de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Primul motiv din recursul declarat de pârâta R. DE T. F. DE C. C. a fostanalizat în recursul declarat de S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA, pentru considerentele expuse anterior fiind apreciat ca fiind nefondat de către instanța de recurs.
Susținerile din al doilea motiv de recurs în sensul că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile pct.2 din A. 6 a C.ui colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 (anexă care prevede criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar) sunt întemeiate.
Astfel, conform acestei dispoziții „De salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în perioada aferentă acordării acestuia, li s-a aplicat una dintre următoarele sancțiuni:
- retrogradarea în funcție cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile (art. 264(1) lit.c din Legea nr.53-2003 / Codul muncii);
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (art. 264(1) lit. f din Legea nr.53/2003- Codul muncii);
- retragerea disciplinară, pe o perioadă de 1 - 6 luni din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale, în aceeași sau în altă localitate (art. 42 pct. 1 lit. a din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi);
- înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale înaceeași sau în altă localitate (art. 42 pct. 1 lit. b din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi);
- salariaților care, în cursul anului calendaristic respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură;
- salariații cărora în cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunile: a) retragerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% (art. 264(1) lit.d din Legea nr.53/2003 - Codul muncii); b) reducerea salariului de bază și/sau, după caz a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10% (art. 264(1) lit.e din Legea nr.53/2003 - Codul muncii";.
Astfel, conform înscrisurilor depuse în recurs (filele 23 și 24) membrul de sindicat U. G. a fost sancționat disciplinar de două ori în cursul anului 2008, cu două sancțiuni de reducerea salariului de bază cu 10 % pe o lună.
Având în vedere că urmare admiterii recursului reclamantului se va dispune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, pentru a se asigura o judecată unitară, se va dispune casarea cu trimitere spre rejudecare și cu privire la petitul privind plata salariului suplimentar în favoarea lui U. G. aferent anului 2008, conform dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza finală.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamantul S. L. I. AL M. DE L. D. R.
CF J. și se vor admite în parte recursurile pârâților R. DE T. F. DE C. C. și S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA împotriva sentinței civile numărul 116 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), care va fi casată în parte și, în consecință, se va trimite spre rejudecare primei instanțe petitele privind obligarea pârâtelor la plata primei ocazionate de Z. F. pe anii 2007-2009, ajutorul material de P. pentru anul 2009 și ajutorul material de C. pentru anul
2009 în favoarea lui B. A. și U. G. precum și petitul privind plata salariului suplimentar în favoarea lui U. G. aferent anului 2008.
Se vor menține restul dispozițiilor instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul S. L. I. AL M. DE L. D. R. CF J. și admite în parte recursurile pârâților R. DE T. F. DE C. C. și S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA împotriva sentinței civile numărul 116 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o casează în parte și, în consecință, trimite spre rejudecare petitele privind obligarea pârâtelor la plata primei ocazionate de Z. F. pe anii 2007-2009, ajutorul material de P. pentru anul
2009 și ajutorul material de C. pentru anul 2009 în favoarea lui B. A. și U. G. precum și petitul privind plata salariului suplimentar în favoarea lui U. G. aferent anului 2008.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. G.-L. T.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: B.G.
| ← Decizia civilă nr. 2936/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1497/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
