Decizia civilă nr. 615/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 615/R/2011
Ședința publică din data de 16 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC H. F. S. C.-N. împotriva încheierii de suspendare din 23 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată G. I. C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente av. M. V. D. în substituirea av. Tomoaia L. și reprezentantul reclamantei intimate, av. Tot V. S., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților depun la dosar împuternicire avocațială și arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului și continuarea judecății, motivând că instanța are facultatea și nu obligația de a suspenda cauza. Faptul că s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat nu poate avea o influență hotărâtoare asupra soluției prezentului litigiu de muncă, în care reclamanta contestă desfacerea contractului de muncă pentru refuzul de a executa o dispoziție de serviciu a angajatorului, apreciind că există o distincție clară între fapta penală și cea care face obiectul deciziei de concediere, suspendarea cauzei putând crea un prejudiciu, având în vedere că cercetarea penală ar putea avea o durată îndelungată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare, arătând că, concluziile anchetei administrative efectuată de societate au fost de înaintare a plângerii penale împotriva reclamantei, iar rezultatul acestei anchete ar avea o înrâurire deosebită asupra soluționării acestei cauzei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei, recurente în replică, solicită respingerea apărării formulată de reprezentantul reclamantei intimate, arătând că aceasta a săvârșit un complex de fapte, pentru fiecare abatere legalitatea măsurilor luate se verifică de către instanțele competente, decizia de concediere s-a luat strict pentru faptelesăvârșite și nu pe latură penală, având în vedere că angajata nu era la prima abatere.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Încheierea f.n. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost suspendată judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 244 alin 1 c.pr.civ. până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 11980/P/(...) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca .
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC H. F. S. C.-N.solicitând admiterea recursului și continuarea judecății.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că la termenul de judecată din (...), instanța a dispus suspendată judecarea cauzei conform dispozițiilor art.244 alin 1 Cod proc. civilă până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 11980/P/(...) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, potrivit căruia s-a dispus începerea urmării penale împotriva contestatoarei G. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 208, 209 C. considerând că aceasta ar avea influență hotărâtoare asupra soluției din prezentul litigiu de muncă.
Așa cum s-a arătat și la termenul de judecată, când aceasta s-a opus acestei măsuri, instanța are facultatea și nu obligația de a suspenda cauza într-o atare situație, apreciind în funcție de legătura care ar putea exista între cele două cauze dacă se impune sau nu suspendarea.
Contestatoarea a fost sancționată disciplinar și i s-a desfăcut contractul de muncă pentru refuzul acesteia de a executa o dispoziție de serviciu a angajatorului, respectiv în calitate de muncitor croitor, nu și-a îndeplinit obligația de completare și documentare a formelor expres stabilite prin nota internă a societății din (...), privind bucățile recroite, fapt ce a generat producerea clandestină a unor jachete. Totodată, în luarea acestei măsuri, a contat și faptul că aceasta a mai fost sancționată cu avertisment și deci că în mod repetat, a încălcat regulamentul intern și disciplina muncii.
Pârâta mai apreciază că există o distincție clară între fapta penală și cea care face obiectul deciziei de concediere contestată în prezentul proces. Abaterea disciplinară a fost săvârșită de contestatoare, indiferent dacă furtul în concret se produce sau nu, întrucât există pericolul social abstract de a se produce clandestin jachete, astfel încât este indiferent cum se va soluționa dosarul penal în prezenta cauză.
Întrucât în baza deciziei de concediere disciplinară a stat o abatere disciplinară gravă, diferite de furtul în sine a jachetelor, pârâta consideră că nu se impune suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 244 alin.1 pct.2 C.pr.civ..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața instanței de fond contestatoarea G. I. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC H. F. S. anularea Deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 156/(...) cu consecința reintegrării reclamantei pe postul de croitor la societatea pârâtă și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data emiterii deciziei și până la integrare.
Prin decizia de sancționare disciplinară s-a reținut în sarcina reclamantei faptul că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de completare și documentare aformelor expres stabilite prin nota internă a societății din (...), privind bucățile recroite, fapt ce a generat producerea clandestină a unui număr de 7 jachete.
Din adresa nr. 11980/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca, reiese faptul că față de reclamantă s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 2151 cod penal.
Conform prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 c.pr.civ. instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Raportat la prevederile textului legal menționat se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute pentru ca instanța să dispună suspendarea cauzei în sensul că infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală față de reclamantă nu are o înrâurire hotărâtoare în ceea ce privește soluția ce urmează a se pronunța cu privire la contestarea deciziei privind abaterea disciplinară.
Astfel independent de existența infracțiunii de delapidare ce ar putea fi reținută în sarcina reclamantei și a vinovăției acesteia sub aspectul săvârșirii menționatei infracțiuni, abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată reclamanta, constând în neexecutarea unei dispoziții a angajatorului, ce a generat producerea clandestină a unor jachete, are o existență de sine stătătoare, constatarea existenței ei și a vinovăției reclamantei din punct de vedere al disciplinei muncii fiind posibilă independent de soluția ce urmează a se da în dosarul penal.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, dat fiind motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ.,
Curtea va admite recursul declarat cu consecința casării încheierii atacate, urmând a fi trimisă cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC H. F. S. C.-N. împotriva Încheierii f.n. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:I P. și E. B.
← Decizia civilă nr. 5227/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5410/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|