Decizia civilă nr. 1497/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
S2462R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1497/R/2011
Ședința din 02 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. G. împotriva sentinței civile nr. 1921 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC C. SA, având ca obiect reconstituire vechime.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent O. G., avocat B. G. și reprezentanta pârâtei intimate SC C. SA, consilier juridic M. L., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare, copia buletinului de identitate al reclamantului recurent și copia carnetului de muncă al acestuia (filele 11-26), un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Reprezentantul reclamantului recurent și reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum aceasta a fost formulată, respectiv să se constate că în perioada (...) - (...) reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa a II- a de muncă în cadrul societății pârâte, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1921 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul O. G. în contradictoriu cu pârâta SC C. S. B. M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantului, seria C.I. nr. 5., la data de (...), reclamantul a fost angajat la F. de nutrețuri combinate B. M. în meseria de mecanic. La data de (...), reclamantul a beneficiat de acordarea unei trepte și a fost încadrat lăcătuș, iar începând cu data de (...), când pârâta devine C. S., reclamantul este încadrat mecanic silozar.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a reținut că aceștia știau că meseria reclamantului era cea de lăcătuș mecanic, atât înainte cât și după
22 decembrie 1989, locul lui de muncă era în spațiul de fabricație în care era amplasat și silozul și cam în proporție de 80% din timpul de muncă acesta desfășura activități specifice muncii de silozar, mai exact, participa la descărcarea vagoanelor în sensul că dirija descărcarea acestora, având o echipă de lucru de 4-5 oameni. De regulă, reclamantul supraveghea utilajele, îl însoțea pe morar, iar la două zile aproximativ făcea intervenții la moară, deoarece trebuiau înlocuite ciocănelele sau alte intervenții mecanice, iar când nu avea de făcut asemenea intervenții presta activitate ca muncitor necalificat la descărcat de vagoane, la manipularea produselor. Martorii declară de asemenea că anterior revoluției nu au cunoștință ca vreo persoană din unitatea pârâtă să fi beneficiat de încadrarea în grupa I sau II de muncă. Meseria de silozar a existat în organigramă și anterior revoluției și ea presupune manipularea cerealelor, sortarea acestora, manevrarea vagoanelor cu cereale și efectiv alimentarea silozului.
Ordinul 50/1990 pe care își întemeiază reclamantul acțiunea, este abrogat. Acesta prevedea modalitatea de încadrare în grupe de muncă și modalitatea de nominalizare a locurilor și a persoanelor care beneficiază de încadrare în grupe de muncă, după cum urmează:
„4. Încadrarea în grupele I și II de munca se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
5. Existența condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele M.ui Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Buletinele de determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiții grele sau periculoase de munca, nu mai sunt necesare.
6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).";
Iar Ordinul 125/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I
și II de munca în vederea pensionarii, pentru perioada lucrată după 1 martie
1990 de asemenea abrogat nu-i este aplicabil reclamantului și pentru faptul căreglementează o perioadă ulterioară perioadei pentru care acesta solicită să se constate că a lucrat în condiții de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Obligativitatea stabilirii locurilor de muncă și a încadrării personalului în grupe de muncă revenea unităților. În măsura în care în speță, locul de muncă al reclamantului nu a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, prin urmarea metodologiei impuse de actele normative în vigoare pentru momentul respectiv, acțiunea acestuia a fost apreciată neîntemeiată și a fost respinsă.
În ce privește solicitarea pârâtei de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată, deși prin prisma art. 274 Cod procedură civilă aceasta ar fi îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată, reținându-se că pârâta nu a făcut dovada acestora, astfel că nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. G. solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii introductive de instanță ala cum aceasta a fost formulată, respectiv să se constate că în perioada (...) - (...) reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă în cadrul societății pârâte, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În memoriul de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât s-a apreciat că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului 50/1990.
S-a mai precizat că s-a dovedit cu certitudine faptul că începând cu data de (...), reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul F. de nutrețuri combinate B. M., ocupând funcția de lăcătuș mecanic silozar, fiind implicat direct în producerea de nutrețuri combinate. Specificul activității reclamantului s-a păstrat pe toată perioada în care a fost angajat, atribuțiile acestuia nemodificându-se după data de (...), data de la acre i s-a recunoscut vechimea în muncă.
Invocând dispozițiile Ordinului 50/1990, recurentul a arătat că din analiza cuprinsului cărții de muncă și a depozițiilor martorilor audiați în cauză rezultă că activitatea sa viza o implicare în producție în proporție de aproximativ 80% în activitatea directă de producere și manipulare a nutrețurilor combinate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, 304 pct.9, 3041 , pct.9, 13 și
15 din Ordinul 50/1990.
Intimata SC C. SA prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondatăa recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate în recurs, Curtea constată că deși instanța de fond a reținut abrogarea Ordinului 50/1990, a analizat situația recurentului în raport de dispozițiile acestui act normativ și nu a respins acțiunea pentru că acesta nu mai este în vigoare.
Conform carnetului de muncă în perioada (...)-(...) recurentul a fost încadrat pe funcția de mecanic, iar în perioada (...)-(...) pe funcția de mecanic silozar, pentru această ultimă perioadă recunoscându-i-se grupa a II-a de muncă.
Deși instanța de recurs nu exclude controlul judecătoresc cu privire la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă de către conducerea unităților și sindicatele libere conform pct.6 din Ordinul 50/1990, din probele administrate în cauză nu rezultă că în perioada (...)-(...) recurentul a exercitat activitate care trebuia să fie încadrată în grupa a II-a de muncă.
Astfel, în mod evident conform Ordinului 50/1990 activitatea desfășurată în meseria de lăcătuș nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.
De asemenea, din probele administrate în cauză nu rezultă în mod neechivoc faptul că recurentul în perioada (...)-(...) a lucrat permanent la producerea de nutrețuri combinate, morile de furaje sau a desfășurat activități de manipulare în vrac a materiilor prime oleaginoase, în silozuri. În plus, nu se poate determina în ce proporție ar fi desfășurat o asemenea activitate. În concret, Curtea reține că din depoziția martorului P. A. (fila 38 dosar fond) reiese că
„reclamantul nu a lucrat efectiv numai la siloz, ci făcea intervenții dacă era necesar";, astfel încât activitatea desfășurată de acesta nu se poate încadra în pct.180 din Anexa nr.2 a Ordinului 50/1990, care prevede că se încadrează în grupa a II-a de muncă muncitorii care lucrează permanent la producerea de nutrețuri combinate, morile de furaje sau desfășoară activități de manipulare în vrac a materiilor prime oleaginoase, în silozuri. Faptul că recurentul participa ocazional la descărcatul vagoanelor nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziția legală menționată anterior.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă nefiind întemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (3) cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. G. împotriva sentinței civile numărul 1921 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C./B.G.
← Decizia civilă nr. 2218/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5227/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|