Decizia civilă nr. 2257/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2257/R/2011
Ședința publică din data de 22 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN împotriva sentinței civile nr. 685 din 10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați L. T. „. S. și C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, av. G. Patricia, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost precizată, pentru considerente invocate în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 685 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulata de S. L. AL Î. P. C.EAN în calitate de reprezentant al reclamanților membri de sindicat în contradictoriu cu pârâții L. T. B. S. și C. LOCAL AL M. C.-N.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că reclamanții sunt angajații pârâtei de rd. 1 în calitate de cadre didactice și personal tehnic- administrativ.
Potrivit dispozițiilor art.48 alin.2 din L. nr.1. privind Statutul personalului didactic, „drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii";.
Potrivit art. 157 al. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul consolidat de stat ori de la cel al unității administrativ teritoriale este stabilit prin lege, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, drepturile salariale ale reclamanților, fiind stabilite prin lege
și provenind în majoritate din surse bugetare, pot fi negociate prin contractele colective de muncă doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege.
Prin art.36 lit. g din C. C. la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-
2008 se prevede că salariații sunt îndreptățiți la „o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Acest drept salarial putea fi achitat exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rd. 1, dacă ar fi fost îndeplinite anumite condiții, astfel cum se va arăta în continuare.
Art. 33 al. 1 și 2 din C. colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii
2007-2008 prevede: „(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia.
(2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi.";
Prin urmare, din coroborarea art. 33 al. 1 și 2 cu art. 36 lit. g din C. C. la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 rezultă că în vederea acordării primelor de vacanță reclamanților, era necesar ca partenerii sociali să procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
În speță nu s-a făcut dovada că partenerii sociali au urmat etapele prevăzute de art. 33 al. 1 și 2 din C. C. la nivel de ramură învățământ pe anii
2007-2008.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2
Codul muncii, art. 157 al. 2 din Codul muncii, art. 33 al. 1 și 2 cu art. 36 lit. g din C. C. la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. L. AL Î. P.
C.EAN solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice de predare și a personalului didactic auxiliar se face în principal conform prevederilor Legii nr. 1., care prevede în art. 50 alin. 12 că "personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
De asemenea, potrivit art. 146 din aceeași lege "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă.
Conform art. 145 din L. nr. 53/2003, Codul M., »(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Prima de vacanță este prevăzută în contractele colective de muncă unice la nivel național, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și în C. C. de M. U. J. la N. R. I. C.
De asemenea, în C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007- 2008, înregistrat la
M. M., F. și E. de Ș. cu nr. 596/(...), se prevede în art. 29 alin. 4 că indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă", iar în art. 37 lit, g se prevede faptul că se acordă o primă de vacanță din venituri proprii. în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Aceste prevederi se re găsesc și în C. C. de M. U. la N. de R. Î. pe anii
2005-2006, precum și în C. C. de M. U. la N. R. învățământ 2003 - 2004, înregistrat la M. M., S. S. si F. cu nr. 5.-1/(...).
Mai mult, C. C. de M. U. J. la N. R. I. C. anul 2008-2009. prelungit până la (...), prevede în art. 36 lit. g faptul că "o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr. 146/2007".
Menționează că, C. C. de M. U. J. la N. R. I. C. pe anul 2008-2009 a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a județului C. cu nr. 35 din (...).
Având în vedere prevederile art. 50 alin. 12 din L. 1. coroborate cu art. 59 din C. C. de M. U. la N. N., cu prevederile art. 37 lit. g din C. C. de M. U. La
N. de R. învățământ și cu prevederile art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la N. R. I. C. anul 2008-2009, prelungit până la (...), apreciază că personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ beneficiază și de o primă de vacanță, care trebuie acordată odată cu indemnizația de concediu și care să fie egala cu un salariu de bază în cuantum de un salariu de bază al angajatului.
În consecință, prin aplicabilitatea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, apreciază că art. 50 alin. 12 din L. nr. 1. impune o regulă: cadrele didactice beneficiază de drepturile prevăzute în lege (respectiv L. nr. 1.) și de drepturile prevăzute în Contractele colective de muncă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte,având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform dispozițiilor art. 48 alin. 2 din L. nr. 1. salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, și o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Curtea reține că, întrucât dispozițiile art. 50 alin. 12 din L. nr. 1., în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturi bănești, prevăd că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, art. 157 alin. 2 din Codul muncii, referitor la stabilirea prin lege a sistemului de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice, nu poate exclude stabilirea prin contractele colective de muncă a unor prime de vacanță în favoarea personalului didactic.
Potrivit art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.
Se reține astfel că în mod greșit prima instanță și-a întemeiat considerentele sentinței pronunțate exclusiv pe dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, fără a lua în considerare că L. nr. 1., reglementând sistemul desalarizare a personalului didactic, a prevăzut posibilitatea stabilirii unor premii și altor drepturi bănești prin contracte colective de muncă.
Ignorând practic dispozițiile art. 50 alin. 12 și art. 146 din L. nr. 1., prima instanță nu a mai analizat îndreptățirea personalului didactic la plata primelor de vacanță, pentru perioadele indicate în acțiune, în temeiul prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile.
Prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractele colective de muncă la nivel național aplicabile în perioada de referință prevăd posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
C. C. de M. la N. de R. Î. pentru anii 2005-2006 stabilește că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din C. colectiv unic la nivel de ramură învățământ, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.
Potrivit art. 287 din Codul M., sarcina probei privind veniturile proprii revine unității de învățământ, aceasta depunând la dosarul de recurs adresa nr. 38/(...) din care rezultă că în perioada de referință a avut venituri proprii, astfel că pentru și anul școlar 2006-2007 reclamanții pot beneficia de plata primei de vacanță în temeiul art. 37 lit. g din C. C. de M. la nivel de R. Î.
La data de (...) a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U.
J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, prelungit până la (...), care la art. 36 lit. g prevede că personalul din învățământ beneficiază de o „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.
146/2007";.
Potrivit art. 25 alin.3 L. 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D., sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Prin urmare, Curtea apreciază că și pentru anii școlari 2007-2008 și
2008-2009 membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
Se reține ca fiind fondată și cererea de obligare a C. Local al municipiului C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță aferente doar anilor școlari 2007-2008 și 2008-2009 pentru salariații reprezentați în prezenta acțiune de către sindicatul reclamant.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. d din legea nr. 215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform prevederilor art. 16 din HG nr. 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 33 din HG nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor localefuncționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor acesteia, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
Așa fiind, având în vedere considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ., urmează a fi admis în parte recursul declarat cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamantului potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN împotriva Sentinței civile nr. 685 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN în contradictoriu cu pârâții L. T. B. S. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N., și în consecință:
Obligă pârâtul L. T. „. S. C.-N. să calculeze și să plătească prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază membrilor de sindicat, salariați ai unității de învățământ pârâte astfel:
- pentru anul școlar 2006 - 2007 pentru membrii de sindicat: C. G., V. D., J. I., M. A., K. I., G. I., K. I., H. E., B. E. E., I. G., H. J., B. D. F., S. K., S. K. M., S. K., D. K. I., P. B., V. M., I. E., V. J. Z., K. I. E., K. P., K. J., B. E., N. M., M. M., M. Z., B. E., J. Z., D. E., V. M., T. I., T. S., D. M., P. R., KIS A., A. C., S. K., U. T., V. I., R. E.
- pentru anul școlar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat: C. G., V. D., G. I., J. I., K. I., M. A., K. I., H. E., B. E. E., ROMAN M., H. J., B. D. F., S. K., S. K. M., S. K., D. K. I., P. B., V. M., I. E., V. J. Z., K. I. E., K. P., K. J., B. E., N. M., M. M., M. Z., B. E., J. Z., D. E., V. M., T. I., T. S., D. M., I. R., P. R., K. A., S. K., U. T., V. I., A. C., A. A., R. E.
- pentru anul școlar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat: C. G., V.
D., G. I., J. I., K. I., M. A., K. I., H. E., S. K. KA, B. E. E., I. G., ROMAN M., H. J., B. D. F., S. K., S. KIS M., S. K., D. K. I., P. B., V. M., I. E., V. J. S., L. M., Z. E., K. I. E., K. P., K. J., B. E., N. M., M. M., G. E., M. Z., B. K., J. Z., D. E., V. M., T. I., T. S., D. M., I. R., P. R., K. A., S. C. M., R. E., S. K., M. I. A., U. T., V. I., A. C., A. A.
Obligă pârâtul C. Local al M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță aferente anilor școlari 2007-2008 și 2008-2009 pentru salariații reprezentați în prezenta acțiune de către sindicatul reclamant, menționați anterior.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER R ed.S.C.B. Dact.Sz.M./2 ex. (...)
Jud.fond: I. P.
← Decizia civilă nr. 4002/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3861/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|