Decizia civilă nr. 867/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 867/R/2011
Ședința martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2936 din 22 septembrie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I.
P. C.EAN, și pe pârâtul intimat L. T. "G. S.", având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2936 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului C.-N., invocată de acesta.
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții
M. I. G., M. T. S., P. A. G., B. E. P., R. M. C., S. A., G. I. D., I. S. I., T. L., M. M.,
V. A. D., B. A. M., C. B. D., M. I. E., R. M., B. M., G. D., M. V., P. L., S. M., P. S., S. M. I., A. M. M., P. L. G., L. I., B. L. N., P. I., C. I., J. C., G. D. M., M. ANA, I. M. și P. S. prin S. L. AL Î. P. C.EAN în contradictoriu cu pârâții L. T. „. Ș. și C. LOCAL AL M. C.-N., astfel cum a fost precizată.
A fost obligat pârâtul de rândul 1, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății, și anume la plata primei aferente anului școlar 2006-2007 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)- (...), a primei aferente anului școlar 2007-2008 în favoarea reclamanților indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...) și a primei aferente anului școlar 2008-2009 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...).
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995, „Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii";, iar potrivit art. 16 din H.G. nr.
2192/2004, „Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat seasigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
A., punerea în executare a unei eventuale hotărâri judecătorești de admitere a pretențiilor reclamantelor implică aprobarea și repartizarea de credite bugetare de către ordonatorii de credite, respectiv alocarea concretă de fonduri necesare pentru plata drepturilor salariale, obligație care cade în sarcina pârâtului de rând 2.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
În perioada anilor școlari (...)-2008 respectiv 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtului L. T. „. Ș., după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelele anexate (filele 12-23).
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri sepoate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de
„o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM-uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției S ociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituriproprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr.
84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse devenituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
„plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similară se întâlnește în contractele colective de muncă încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtului de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr.
146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne uncriteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu debază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus obligarea pârâtului L. T. „. Ș., în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii. De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală din Codul muncii, primele datorate au fost actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului
C.-N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, însă nu au făcut dovada acestora, cu toate că, potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin. 1 teza finală Cod de procedură civilă, sarcina probei le incumba; astfel, în temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a fost respins acest petit.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a declarat recurs prin care a solicitat respingerea acțiunii împotriva sa ca formulată față deo persoană lipsită de calitate procesuală.
În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.1. privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitate de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit disp. art.167 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea față de prevederile art.50 alin.2 lit. a din L. nr.273/2006
Direcția Generală a Finanțelor P.e asigură repartizarea pe unități administrativ teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., partea I.
Din coroborarea taxelor legale la care s-a făcut referire mai sus, rezultă că pentru ca instituția să poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este imperios necesar ca aceste sume să fi fost prevăzute în bugetul de stat - aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu disp. art.39 alin.6 din L. nr.273/2006.
Pe de altă parte bugetul pe anul 2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2010 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilorde personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin decizia a directorului D. Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea C.ui județean și a Primarului și cu asistența tehnică de specialitate a I. Ș. sau a D. de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Reclamantul S. L. al Î. P. C. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea va admite înparte recursul pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent, Curtea constată că argumentația pe care aceasta se fundamentează este parțial întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită decât cu privire la obligația de alocare a drepturilor salariale aferente perioadei 2006-2007.
Referitor la perioada 2007-2009, Curtea notează că dispozițiile art.167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță veniturile din care se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este real că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C.-N. este justificată pentru perioada 2007-2009, prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr.
11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcțieigenerale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Neprevederea în bugetul pe anul 2010 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În ceea ce privește perioada 2006-2007, Curtea notează că obligația plății
și a alocării drepturile salariale pretinse de către reclamanți subzistă exclusiv în sarcina unității de învățământ angajatoare, recurentul pârât neavând calitate procesuală pasivă cu privire la alocarea acestora pentru perioada menționată.
A., reține că intenția părților semnatare a CCM la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2006, contract prelungit ulterior și pentru perioada 2006-2007, a fost în sensul acordării primei de vacanță „. veniturile proprii"; ale unității de învățământ, astfel că în acest context obligarea recurentului la alocarea sumelor pretinse și pentru această perioadă este lipsită de orice fundament legal.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs sunt parțial întemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ., să admită în parte recursul pârâtului C. Local al M. C.-N. și să modifice sentința atacată, în sensul înlăturării obligației acestui pârât de a aloca fondurilor necesare pentru plata primei de concediu aferente anului școlar 2006-2007. Va menține restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2936 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosarul nr.
(...), pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligația pârâtului C. LOCAL AL M. C.-N. de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anului școlar 2006-2007.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER C . M.
Red.S.D./dact.S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 5003/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4927/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
