Decizia civilă nr. 4644/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4644/R/2011
Ședința noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V. F. împotriva sentinței civile nr. 2161 din 28 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta S. C. DE R. L., C. B. SA, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatara reclamantului recurent C. V. F., C. D. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată S. C. de R. L. C. - S. B. SA a depus la dosar copia C.ui C. de M. 2009-2010 nr.
1781/(...) și copia actului adițional la C. C. de M. nr. (...) al C. S. B. SA, cu mențiunea că acestea au fost înregistrate la D. de M. și P. S. B., întrucât sediul pârâtei intimate este la B., la C. funcționând doar o secție de reparații, secție care nu are personalitate juridică.
De asemenea, se constată că la data de 10 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar C. C. de M. nr. 1781/(...) și actul adițional nr. 5706/2010 prin care se prelungește durata de valabilitate a acestuia până la data de (...).
Mandatara reclamantului recurent depune la dosar literatură de specialitate și răspunsul la întâmpinare și deoarece prin acest răspuns sunt invocate aspecte noi lasă la aprecierea instanței comunicarea acestuia pârâtei intimate.
Curtea, după deliberare, apreciază că nu se impune amânarea cauzei în vederea comunicării răspunsului la întâmpinare pârâtei intimate, întrucât prin acest răspuns nu se invocă aspecte noi, ci doar se fac trimiteri la aceleași adrese privitoare la efectuarea testelor.
Mandatara reclamantului recurent solicită în probațiune efectuarea unei expertize de specialitate prin care să se arate dacă reclamantul recurent este expus la gaze iritante pulmonare.
Curtea, în urma deliberării, respinge ca inadmisibilă cererea formulată în probațiune de către mandatara reclamantului recurent, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 305 C.pr.civ., în recurs nu se pot propune probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Mandatara reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Mandatara reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse în scris prin memoriul de recurs și răspunsul la întâmpinare depuse la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A P rin cererea înregistrată la instanță în data de (...), reclamantul C. V. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. C. de R. L., C. B. SA obligarea acesteia la acordarea unui număr de 3 zile de concediu suplimentar conform C.ui colectiv de muncă nr. (...), la acordarea a 500 gr. lapte pe zi si la reintroducerea vizitei medicale prin care să se determine conținutul de plumb din organism, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajatul pârâtei încă din anul 1987, iar in anul 1998, după reorganizarea S.N. C. SA si-a desfășurat activitatea in cadrul societății pârâte.
Acesta mai arată că pe toată durata desfășurării activității a efectuat întreținerea si repararea acumulatorilor electrici din plumb si drept urmare, în anul 2009 a beneficiat de un concediu de odihnă de 34 zile anual. Din anul
2010, renunțându-se la activitatea de reparații capitale a acumulatorilor din plumb, se efectuează doar reparații si operațiuni de încărcare a elementelor si bateriilor electrice din plumb într-u atelier specializat, precum si prin două redresoare existente în halele pentru locomotive electrice si locomotive diesel electrice.
Cu toate acestea, pârâta nu respectă prevederile C.ui colectiv de muncă nr. (...), anexa nr. 10, poziția 15, prin care trebuia să primească un număr de 33 zile de concediu de odihnă și nici prevederea din art. 3, anexa 16 prin care i se acorda 500 gr. lapte pe zi pentru expunerea la gaze iritante pulmonare.
Reclamantul tine de asemenea să învedereze instanței că lucrând într-un mediu cu vapori de plumb, se impune reintroducerea vizitei medicale pentru determinarea conținutului de plumb din organism, în cadrul vizitelor medicale anuale.
În drept au fost invocate dispozițiile C.ui colectiv de muncă nr. 1.-2010, anexa 10, art. 283 si art. 284 din Codul M..
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiuniireclamantului ca neîntemeiată.
Astfel, pârâta a arătat că, cererea reclamantului nu poate fi primită întrucât începând cu data de (...) Depoul de locomotive C. a închis atelierul de baterii, această activitate fiind sistată.
De asemenea, reclamantului nu i s-a mai acordat cantitatea de 500 gr. lapte pe zi întrucât nu a mai lucrat într-un mediu toxic, ci alături de alți muncitori într-o altă hală unde nu sunt condiții nocive. Cât privește cererea privind reintroducerea vizitei medicale prin care să determine conținutul de plumb din organism aceasta nu se mai impune, întrucât conform fisei postului reclamantul nu mai desfășoară sau execută lucrări care să impună efectuarea acesteia (f.11-12).
In drept au fost invocate prevederile art. 115 Cod Procedură Civilă.
Prin sentința civilă nr. 2161/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea reclamantului.
Hotărârea se fundamentează pe următoarele considerente:
Conform fisei postului înregistrată sub nr. (...), reclamantul si-a desfășurat activitatea în cadrul Secției de reparații locomotive C. (f.15).
Prin Adresa nr. 3248/2010 trimisă de societatea pârâtă către Agenția Națională pentru Protecția Mediului C. i s-a comunicat acestuia din urmă că în A. de reparații baterii se sistează activitatea până la noi dispoziții (f.13).
Reclamantul, după închiderea atelierului, a fost mutat în Hala de revizii si reparații a locomotivelor electrice și a locomotivelor diesel electrice, loc de muncă unde lucrează mai mulți muncitori si în care nu sunt condiții nocive, fapt care rezultă din Adresa nr. 502/(...) a Biroului de M. M. si T. C. (f.14 verso).
Potrivit Fisei de atribuții de serviciu, reclamantul actualmente este încadrat in funcția de electrician montator instalații și printre alte atribuții le are si pe acelea de a executa revizia locomotivei la partea electrică sau electronică, de a interveni pentru repararea defecțiunilor si de a efectua probe funcționale după revizii, materialului rulant revizuit (f.16).
Conform principiului libertății contractuale, părțile de comun acord pot proceda oricând la trecerea salariatului într-un alt loc de muncă sau/și într-o altă muncă în aceeași unitate. În acest caz are loc o modificare convențională a contractului individual de muncă.
Atribuțiile de serviciu sunt stabilite de către angajator pentru fiecare salariat în parte în condițiile legii și/sau în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil conform prevederilor art.40 alin.1 lit. a și b din Codul muncii.
Nu reprezintă o modificare a locului de muncă trecerea salariatului în cadrul unei subunități a aceluiași angajator, aflată în aceeași localitate
Schimbarea locului de muncă al reclamantului prin actul unilateral al angajatorului nu a fost contestată de către acesta și a avut loc cu respectarea calificării profesionale și fără diminuarea drepturilor salariale. În acest context, având în vedere că reclamantul își desfășoară activitatea într-o secție fără emanații de noxe rezultate ca urmare a proceselor chimice ce se produc în timpul încărcării acumulatoarelor, solicitările sale nu pot fi primite.
Față de cele ce preced, instanța in temeiul art. 283 si urm. Codul M., a respins cererea reclamantului întrucât, schimbându-i-se locul de muncă începând cu data de (...) acesta nu mai poate beneficia de drepturile solicitate prin acțiunea introductivă. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul C. V. F., solicitând admitereaacestuia și casarea hotărârii instanței de fond, cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare în vederea administrării de probe.
Reclamantul susține că solicitările cu care a învestit instanța sunt întemeiate, astfel că acestea se justificau a fi admise.Consideră că hotărârea atacată încalcă atât dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă, ca urmare a faptului că la soluționarea cauzei nu a fost avută în vedere întreaga probațiune administrată.
Astfel, arată reclamantul că instanța de fond a preferat sa verifice o copie a fisei postului depusa de parata-intimata in probațiune, din care s-a considerat lămurita cu privire la atribuțiile pe care le are un electrician montator de instalații electrice la mijloacele de transport si nu a considerat necesar sa se administreze alte probe care sa releve activitatea specifica efectuata de către recurent in ceea ce privește repararea si încărcarea acumulatorilor electrici, activitate pe care o desfășoară de la încadrarea lui în munca si pana în prezent.
Aceasta munca (manopera) pe care o efectuează este încadrată inclusiv de
O. nr.125/1990 (pentru precizarea locurilor de munca, activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează in grupele I si II) ca o activitate ce se desfășoară in condiții deosebite, supusa la factori de risc, activitate prevăzuta la poziția nr.20 din anexa nr.2 si anume "încărcarea bateriilor";.
În mod eronat instanța de fond a reținut din adresa nr.3248/2010 trimisa de parata intimata către Agenția Naționala pentru Protecția Mediului C. ca "in A. reparații baterii se sistează activitatea pana la noi dispoziții".
In fapt, prin aceasta adresa se arata ca "deoarece necesita lucrări de reparații interioare si exterioare la A. de reparații baterii, de asemenea lipsa unui utilaj pentru manipularea bateriilor de la hala de reparații locomotive LE, LDE la atelierul de baterii se sistează activitatea din atelierul de reparații baterii".
Chiar daca atelierul de reparații baterii nu a funcționat, deoarece nu corespundea din punct de vedere funcțional si tehnic, nu înseamnă ca s-a sistat si activitatea de încărcare si întreținerea a acumulatorilor electrici, practic, in prezent, aceasta activitate nu se desfășoară in atelier ci in hala, nemodificându- se nimic in activitatea desfășurata de recurent.
In concret si in hala (la fel ca si in A. de reparații baterii) efectuează in activitatea de întreținere a acumulatoarelor electrice din plumb in cadrul procesului tehnologic de revizie, următoarele manopere:" verificarea existentei dopurilor de aerisire a bateriilor precum si desfundarea orificiilor acestora pentru a nu împiedica ieșirea gazelor". Pe interiorul capacelor de aerisire se depune in intervalul de timp de la o revizie la alta pasta de plumb din interiorul acumulatorului care împiedica ieșirea gazelor. Aceasta pasta de plumb toxica se îndepărtează de pe capace prin spălare manuala cu apa, fapt ce denota munca intr-un mediu deosebit de toxic. Or, instanța de fond nu a înțeles acest lucru, s- a mulțumit cu doua adrese si o fisa a postului in ceea ce privește atribuțiile de serviciu. E. o diferență între activitatea pe care o desfășoară un electrician si activitatea efectuata de un electrician baterii.
Deși prima instanță constata faptul ca atribuțiile de serviciu sunt stabilite de către angajator pentru fiecare salariat in parte in condițiile legii si/sau contractului colectiv de munca aplicabil, a ignorat faptul ca fisa postului la care se raportează nu este semnata de către recurent si nu concorda cu activitatea desfășurata de către acesta. Cum soluționarea fondului cauzei s-a realizat într-o perioadă relativ scurtă, recurentul arată că nu a avut posibilitatea de a se apăra.
Mai mult C. C. de M. nr.(...) al S. "C." B. prevede in anexa nr.10, la poziția
15 din tabel un număr de 33 zile concediu de odihna pentru aceasta activitate.
Referitor la adresa nr.12666/(...) emisă de I. T. de M. al județului C. paratei-intimate, se arată că aceasta se refera strict la verificarea buletinelor de determinare a zgomotului si nicidecum la gazele iritant pulmonare și noxele de plumb emanate din acumulatori.
Menționează recurentul că pentru aceasta activitate specifica primește un spor pentru noxe, ceea ce denota faptul ca activitatea se desfășoară in condiții deosebite de toxicitate, respectiv zilnic acesta este expus gazelor iritant pulmonare si noxelor de plumb emanate din acumulatori. (Cu titlu exemplificativ
, subliniază că un acumulator electric are in compoziție 80% plumb). În acest context a primit pana in luna octombrie 2010 cantitatea de 500 grame lapte/zi, motiv pentru care a solicitat acordarea alimentului de protecție și in continuare, conform anexei nr.16 din CCM nr.(...) (privind criteriile de acordare a alimentației de protecție unde la art.3 criteriul 3, varianta 3A se prevede acordarea a 500 grame lapte /zi) pentru expunerea la gaze iritante pulmonare
(poziția 35 din tabel).
Mutarea activității pe care o desfășoară in hala nu a avut ca efect schimbarea felului muncii prestate, iar expunerea la vaporii de acid, pasta de plumb si plumb brut exista in continuare datorita operațiunilor pe care le efectuez. Astfel se justifică solicitarea privind reintroducerea vizitei medicale, prin care se determina conținutul de plumb din organism (plumburia) in cadrul vizitelor medicale efectuate anual si comunicarea acestor rezultate salariatului.
Aceasta analiza se efectua pana in anul 2009 in cadrul examenului medical efectuat, însa rezultatele nu erau comunicate salariatului.
In drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 299-316 C. pr. civ., art.304 pct.7 si pct.9, art.3041, art. 274 C.pr.civ.; O. nr.125/1990, CCM nr.(...).
Prin întâmpinarea formulată (f. 27-28), pârâta S. C. de R. L. C. - S. B. S. asolicitat respingerea recursului, pe motiv că reclamantului-recurent i s-a schimbat locul de munca, astfel ca acesta nu mai putea beneficia de drepturile solicitate, așa după cum bine a reținut instanța de fond, analizând cu temeinicie actele existente la dosarul cauzei.
Deși reclamantul susține ca lucrează intr-un loc de munca cu condiții nocive, acest lucru nu este real, deoarece din Adresa nr. 502/(...) a Biroului de
M. M. si T. C. rezulta cu certitudine ca in acel loc nu sunt condiții nocive, întrucât își desfășoară activitatea intr-o secție fără emanații de noxe rezultate ca urmare a proceselor chimice ce se produc in timpul încărcării acumulatoarelor.
Mai mult, în locul în care reclamantul își desfășoară activitatea lucrează si alți salariați ai societății, salariați care nu beneficiază de drepturile solicitate de reclamant.
Reclamantul nu a fost împiedicat in niciun fel la judecarea pe fond a cauzei sa depună toate înscrisurile de care înțelegea sa se folosească in susținerea acțiunii introductive, știut fiind faptul ca in recurs nu se admit probe noi conform art.305 C.pr.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a reiterat criticile inițiale(f. 169-
170).
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este fondat.
Prin prezentul demers, reclamantul solicită obligarea societății pârâte să îi acorde un număr de 3 zile de concediu de odihnă suplimentar aferent anului
2010, să îi acorde reclamantului 500 g lapte/schimb pentru perioada (...) - (...) și să organizeze examinarea medicală a reclamantului în vederea determinării conținutului de plumb din organism.
Toate aceste solicitări se întemeiază pe prevederile contractului colectiv de muncă nr. 1781 al S. „. B. pentru anii 2009-2010, înregistrat la D. de M. B. la data de (...)(f. 38), a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de (...)(f.
37,96).
Astfel, în privința conced iulu i de od in ă , se constată că în anexa nr. 10 din CCM- ul menționat, se regăsește lista cuprinzând locurile de muncă la care concediul de odihnă este diferit față de cel prevăzut la art. 49 al. 1. La poziția nr.
15 din această listă este indicat locul de muncă privitor la „. acumulatoarelor electrice din plumb, precum și repararea capitală a acumulatoarelor electrice de plumb; încărcarea elementelor și bateriilor"; căruia îi corespunde un nr. 33 sau, după caz, 34 zile de concediu de odihnă(f. 4 dosar fond).
De asemenea, în anexa nr. 16.1 se regăsesc locurile de muncă vătămătoare existente în cadrul societății, încadrate pe criteriile de acordare a alime n taț ie i de pro te cț ie i . C. criteriului de acordare „. la gaze iritante pulmonare"; , la art. 3, criteriul 3, varianta 3 A, punctul 35 se face mențiunea „întreținere, încărcare acumulatoare electrice pe bază de plumb sau nichel - cadmiu";.
Prin dispozițiile art. 64 al. 15 din CCM, părțile au convenit că „. S. B. SA va organiza, potrivit legii, la angajare și, ulterior, o dată pe an, examinarea
me d ic al ă a s al ar iaț ilor , în scopul de a constata dacă sunt apți pentrudesfășurarea activității, în posturile pe care ar urma să le ocupe sau pe care le ocupă, precum și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale. Examinarea medicală se asigură gratuit prin rețeaua sanitară din subordinea MTCT. ";
Potrivit art. 7 al. 2 din legea nr. 130/1996 coroborat cu art. 236 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, constituie legea părților. Prin urmare, părțile semnatare sunt ținute să respecte întocmai obligațiile asumate prin astfel de contracte.
Cum contractul colectiv de muncă pe care se fundamentează pretențiile recurentului se bucură de prezumția de legalitate, rezultă că societatea intimată trebuie să își îndeplinească obligațiile asumate prin acesta, inclusiv cu privire la durata concediului de odihnă, a alimentației de protecției și a examinării medicale în vederea determinării conținutului de plumb din organism.
De altfel, societatea intimată nici nu contestă acest aspect, singura apărare formulată de către aceasta fiind aceea că drepturile menționate nu se cuvin reclamantului recurent datorită faptului că acestuia i s-a schimbat locul de muncă, astfel că acesta nu mai lucrează într-un loc de muncă cu condiții nocive care să justifice acordarea beneficiilor suplimentare evocate, aspect care, apreciază intimata, rezultă din adresa nr. 502/(...) a Biroului de M. M. și T. C.
Curtea, contrar alegațiilor intimatei, constată că în adresa nr. 502/(...) nu se regăsește nici o mențiune referitoare la lipsa condițiilor nocive în privința activității desfășurate de reclamantul recurent, această adresă vizând doar determinări ale zgomotului în halele LDE și LE și, nicidecum, nivelul noxelor.
Este adevărat că documentația de la dosar confirmă faptul că reclamantul recurent și-a desfășurat activitatea în atelierul de reparații baterii, activitatea în cadrul acestuia sistându-se la data de (...) conform adresei nr. 3248/2010 ( f. 13 dosar fond). Însă, chiar dacă atelierul de reparații nu a funcționat, deoarece nu corespundea din punct de vedere funcțional și tehnic, nu înseamnă că s-a sistat și activitatea de încărcare și întreținere a acumulatorilor electrici, această activitate fiind desfășurată în continuare în hală.
De altfel, însăși societatea intimată recunoaște acest aspect prin întâmpinarea depusă în recurs, în cadrul căreia se raportează la adresa 502/(...) care privește activitatea desfășurată în hale. De asemenea, aceasta subliniază și faptul că locul de muncă al reclamantului intimat s-a schimbat, respectiv noul loc de muncă al acestuia este în hală.
Ceea ce s-a omis însă să se aibă în vedere este faptul că în cauză prezintă relevanță, nu locația în care reclamantul recurent își desfășoară activitatea în cadrul societății, în atelier sau, după caz în hală, ci natura acestei activității, respectiv condițiile în care aceasta se desfășoară.
Că acest aspect a fost avut în vedere de către părțile semnatare ale CCM la acordarea beneficiilor solicitate rezultă în mod expres din prevederile prin care acestea sunt reglementate și individualizate.
Or, pe tot parcursul procesului reclamantul recurent a susținut, în mod constant, că activitatea pe care o desfășoară în fapt la noul loc de muncă, respectiv în hală, constă în întreținerea și repararea acumulatorilor electrici din plumb care se încadrează la activitățile avute în vedere prin C. De altfel, acest aspect nu a fost contestat de către societatea intimată.
Cu toate acestea se constată că societatea intimată nu a produs nici o probă din care să rezulte că activitatea desfășurată de către reclamantul recurent la noul loc de muncă din hală este diferită față de cea pe care acesta a desfășurat-o în atelier, singurul aspect invocat fiind, așa cum, de altfel, s-a arătat anterior, că a intervenit o modificare a locului muncii. Mai mult, pentru activitatea desfășurată în atelier reclamantului i-au fost acordate beneficiile solicitate.
Or, în acest context, reținând că potrivit art. 287 Codul muncii, în forma în vigoare în perioada de referință, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, în speță societății intimate, acesta fiind obligat să depună dovezileîn apărarea sa până la prima zi de înfățișare și având în vedere că aceasta nu a făcut dovada schimbării condițiilor efective de desfășurare a activității a reclamantului recurent la noul loc de muncă, Curtea consideră ca fiind întemeiate pretențiile deduse judecății.
Astfel, în baza art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantului, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În această fază procesuală, reclamantul recurent nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C. V. F. împotriva sentinței civile numărul 2161 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în întregime și, în consecință, admite acțiunea formulată de reclamantul C. V. F. în contradictoriu cu pârâta S. C. DE R. L. C. B. SA și obligă pârâta să îi acorde reclamantului un număr de 3 zile de concediu de odihnă suplimentar aferent anului 2010, să îi acorde reclamantului 500 g lapte/ schimb pentru perioada (...) - (...) și să organizeze examinarea medicală a reclamantului în vederea determinării conținutului de plumb din organism.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. L. D. D. G. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
← Decizia civilă nr. 3861/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5003/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|