Decizia civilă nr. 2353/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.2353/R/2011
Ședința publică din data de 27 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta recurentă C. ANA împotriva sentinței civile nr. 32 din 6 ianuarie
2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâtul P. M.
C. N., având ca obiect litigiu de muncă - anulare act.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 21 iunie respectiv 23 iunie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A, asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta C. Ana a chemat în judecată pe pârâtul P. municipiului C.-N., solicitând anularea dispoziției P.ui nr. 2715/(...) pentru modificarea dispoziției nr. 959/(...) privind reîncadrarea, stabilirea salariului de bază, a sporurilor și a altor drepturi începând cu data de (...), obligarea pârâtului să revină la actul administrativ de reîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal emis anterior. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la calcularea și la plata drepturilor bănești, reprezentând diferența dintre sporurile salariale corect stabilite inițial de care ar fi trebuit să beneficieze și cele acordate conform dispoziției contestate și suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe calea ordonanței președințiale.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că dispoziția contestată îi încalcă drepturile legale prin nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efectiv acordate la (...), contravenind prevederilor art. 30 alin. 5 și art.7 alin.2 din L. nr. 3..
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 32 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...), a fostrespinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit copiei contractului individual de muncă, înregistrat sub nr. 1296/(...), reclamanta este angajata pârâtului cu un salariu de bază lunar brut lunar de 403 lei, la care se adaugă sporul de vechime conform legislației în vigoare și sporul defidelitate conform contractului colectiv de muncă aplicabil. Ulterior, la data de
(...) că urmare a reîncadrării, i s-a stabilit un salariu de bază de 844 lei în care s-a inclus pe lângă salariul de bază, sporul de vechime în cuantum de 169 lei și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 101 lei.
La data de (...), pârâtul a emis dispoziția nr.2715 prin care salariul de bază cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 și sporul pentru condiții periculoase de 101 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul M. sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În bază acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în
Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor art. 3 lit. „c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, salariații pârâtului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...), în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului M. F. și P. S., prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.- cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația că în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2.
La finele lunii decembrie 2009, salariul reclamantei era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă. A., pârâtul a emis la data de (...), dispoziția nr. 959 prin care acordă reclamantei,începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă .
La data de (...) pârâtul a emis dispoziția nr.2715 prin care modifică dispoziția nr.959/(...) în sensul înlăturării sporului de stabilitate și de dispozitiv.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea
L. nr.3. în Monitorul Oficial, și că atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum s-a arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1. (...), nr. 1250/(...) și
1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 și 2 din Ordonanța de U. a
G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
De asemenea, a arătat că încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii și deși aceste convenții sunt izvor de drept, forța lor juridică nu poate fi superioară legii.
În acest context Curtea a amintit că prin decizia nr. 1414 din (...) a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a intervenii, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Pe de altă parte, trebuie arătat că, nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină , din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context sporurile , primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și că atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L.-cadru nr. 3., nu s-au încălcat prevederile art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.16 din Constituția R. deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului / indemnizației / soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R. , fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său C.E.D.O. nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
C.E.D.O. verifică doar caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită. În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților, plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată. Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr.
1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit căexistă o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). A., este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al P. nr. 1 deoarece , așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte H. în cauza Mureșanu vs. R. din (...) și H. în cauza
Aurelia P.a vs. R. din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul
M., având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantei, a respins că neîntemeiată acțiunea întrucât, dispoziția nr. 2715/(...) pentru modificarea dispoziției nr. 959/(...), a fost emisă în mod legal în conformitate cu prevederile art.30 alin.1 și 2 din L. nr. 3., O.U.G. nr. 1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Cererea privind suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate pe calea ordonanței președințiale a fost respinsă întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civ. deoarece se referă la probleme de fond ale cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare reclamanta invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Arată, în esență, că este real faptul că L. nr. 3. a fost publicată în
Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009 iar contractul colectiv de munca a fost încheiat în data de (...) și înregistrat la D. S. C. la data de (...), însă consideră că data publicării L. nr. 3. în Monitorul Oficial este lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care act normativ intră în vigoare la data de (...) (art. 47).
A., nici unul din cele două sporuri, respectiv cel de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate denotele de la anexa I/2 și I. pentru salariații din administrația publică din municipii reședință de județ, cum este Municipiul C.-N..
Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în bază contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în bază unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa 1/2 și 1. din legea nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a)și art. 10 din OUG nr. 1/2010, și mai ales confirmate prin D. C. C. a R. nr. 1..
La nivelul Primăriei municipiului C.-N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare.
Mai mult, legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003, prin sentința civilă nr.
1. a T. C.
Cât privește argumentul invocat de către prima instanță în sensul că acordarea sporului de dispozitiv și stabilitate contravine dispozițiilor art. 12 alin. (2) din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, arată că practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. (a se vedea D. CCR nr.
380/2004 și D. I. nr. 46/2008) a concluzionat faptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având că temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii.
Din punct de vedere procedural formal, dispoziția P.ui municipiului C.-N. nr. 959 din data de (...), ce modifică dispoziția inițială de reîncadrare nr.
2715/(...), a fost emisă în urma controlului și a adresei nr. 386/R/31.03.201O a Agenției de P. J. C., control efectuat în bază Ordinului comun al M. M., F. și
P. S. și a M. F. P. nr. (...), și are ca temei aceste acte.
Controlul A. a fost și este unul în afara legii, A. neavând niciun fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale. La data emiterii dispoziției P.ui nr. 2142, respectiv la data de (...), Ordinul nr. 32/4212010, avut și indicat ca temei în considerentele dispoziției, ERA ABROGAT.
În ceea ce privește forța juridică a acestei Adrese A. nr. 386/R/2010, ea nu reprezintă un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, ci este o simplă operațiune tehnică.
Pe fondul problemei, dispoziția P.ui municipiului C.-N. nr. 2715/(...) încalcă următoarele principii:
1. principiului că la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009 (art. 7 alin. (2) din L. nr. 3.).
2. principiului luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale (art. 3 lit. c) din L. nr. 3.).
3. Principiile generale, constituționale și internaționale ale tratatelor și pactelor internaționale la care R. este parte, și care se aplică în mod obligatoriu și direct în dreptul nostru, precum și reținerile obligatorii ale forurilor internaționale competente, în speță ale C. Europene de Justiție (CEDO) privindgarantarea și respectarea dreptului de proprietate privată și protecția bunurilor, reglementate de D. U. a D. O. (art. 17, art. 23, art. 25), de C. pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale la care U. E., prin T. de la L., a aderat și care a fost ratificată de R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994, și de art. 1 din Primul Act Adițional la C., sens în care se face trimitere la H. din 2 martie
2004 în Cauza Sabin P.escu împotriva R., publicată în M Of nr. 770 din 24 august 2005; H. din 15 februarie 2007 în cauza Rock și Palade împotriva R. - cererea nr. 21740/02; H. din 21 februarie 2008 în cauza Driha împotriva R. - cererea nr. 29556/02; H. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva R. - cererea nr. 30658/05. Recent, în H. din 15 iunie 2010 în cauza Mureșanu împotriva R. (cererea nr. 12821105), Curtea E. a D. O. de la S. s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol.
În acest sens, sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, că drepturi personale patrimoniale câștigate și că „bunuri patrimoniale"; se bucură și de protecția juridică europeană, motiv pentru care vă rugăm să rețineți că Încălcarea acestor drepturi fundamentale nu poate fi justificată prin opinia
(nelegală și nesusținută) exprimată de o instituție cum este Agenția Județeană de P. S. C. O. A., pe de-o parte, și respectiv însăși Dispoziția nr. 2715/(...) contestată conduc la diminuarea drepturilor salariale ale subsemnatei și reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor, prin prisma P. nr. 1 la C.
Temeiurile legale ale includerii sporului de stabilitate și sporului de dispozitiv acordate în decembrie 2009 sunt: art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., coroborat cu notele de la anexa 1/3, unde este specificat sporul de dispozitiv în administrația publică locală, reiterat și în textul art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010, 10 din OUG nr. 1/2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea recursului.
În motivare pârâtul a arătat, în esență, că așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa 1/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Totodată, conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) și art. 30 din L.-cadru nr.
3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru.
În scopul aplicării dispozițiilor legale sus-menționate au fost emise
Ordinele nr.42/(...) si nr. 32/(...) a Ministrului M. F. și P. S., prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale. Potrivit acestor ordine ordonatorilor de credite le revenea obligația ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2.
La finele lunii decembrie 2009, salariul intimatului-reclamant era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și spor de vechime. A., recurentul-pârât a emis dispoziția nr.
959/2010 prin care acorda intimatului-reclamant, începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de vechime și spor de stabilitate.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv exced prevederilor L.-cadru deoarece contravin prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 potrivit cărora, nu pot fi negociate prin contracte colective de munca, la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum a precizat deja, în anexa 1/3 din L. nr.3. cele doua sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „..
Prin D. nr. 1.(...), nr. 1250/(...) și 1280/ (...) Curtea Constituționala s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. art. 16 alin.1 și 2 din O.U.G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:în soluționarea recursului, ca o chestiune de ordine publică premergătoare fondului litigiului se conturează cea a competenței de soluționare a cauzei în primă instanță și consecutiv, a legalei compuneri a completului de judecată.
În acest sens, trebuie observat că petitul acțiunii vizează anularea unei
dispoziții a primarului , cu consecința revenirii la actul administrativ de r eîncadrare și stabili re a drepturilor sala riale corect și legal e mis anterior și ceaa obligării pârâtei la plata drepturilor bănești în consecință și subsecvent suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate.
Se invocă, drept motiv de nelegalitate a actului a cărui anulare se solicită, încălcarea prevederilor L. nr. 3., anume, art. 30 alin. 5 și art. 7 alin. 2.
În mod evident, petitul acțiunii vizează anularea unui act administrativ, intrând astfel în sfera de acoperire a L. nr. 5., care la art. 2 lit. c) definește actul administrativ ca fiind „. unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";, iar la art. 8 definește obiectul acțiunii judiciare de contencios administrativ: „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. (…)";.
Tot contenciosului este specifică și măsura suspendării executării actului administrativ unilateral atacat în instanță, conform art. 14 din L. nr. 5., deși în prezenta cauză suspendarea a fost solicitată pe calea unei ordonanțe președințiale, dar cu trimitere la o cauză similară soluționată în jurisdicție de contencios administrativ.
Se mai constată că în motivarea acțiunii, reclamantul/a afirmă că a efectuat și procedura prealabilă prevăzută de L. nr. 5. și procedura specială prevăzută de art. 34 din L. nr. 3..
Art. 34 din L. nr. 3. statuează:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la
cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale , la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana
nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după c az, instanței judecătorești competente potrivit legii , în termen de 30 de zile dela data comunicării soluționării contestației";.
Textul legal citat indică fără dubiu instanța de contencios administrativ ca fiind competentă să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor de stabilire a drepturilor salariale în domeniul bugetar. Trimiterea făcută alternativ la „. judecătorească competentă potrivit legii"; nu poate fi interpretate ca vizând instanța specializată în soluționarea litigiilor de muncă, în speță, întrucât potrivit legii, după cum s-a arătat în cele ce preced, competența de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative, cum este cel contestat în speță, aparține și pe dreptul comun tot instanțelor de contencios administrativ.
Faptul că actul administrativ supus cenzurii instanței în prezenta cauză poartă asupra salarizării personalului bugetar, anume, asupra unui caz individual, nu atrage o altă interpretare a legii în speța de față, întrucât chiar legiuitorul definește, la alin. 2 al art. 34 din L. nr. 3., citat mai sus, ca fiind administrativ actul de stabilire a drepturilor salariale emis în baza acestei legi.
De altfel, în același sens se conturează și rațiunea legii, întrucât prin principiile edictate în partea introductivă a legii, la art. 1 (stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, cu drepturi salariale în mod exclusiv cele prevăzute în această lege), se precizează intenția legiuitorului de a scoate din sfera contractuală drepturile salariale ale personalului bugetar și a le așeza exclusiv în sfera dreptului public, nenegociabil, imperativ, astfel încât sunt consecvente acestei tendințe dispozițiile legale citate din art. 34 al legii.
Față de toate aceste considerente, constatând caracterul de act administrativ al celui a cărui anulare se solicită prin acțiune, Curtea va constata că soluționarea litigiului s-a făcut de către completul specializat pe litigii de muncă și în compunerea specifică acestuia cu încălcarea dispozițiilor legale.
Judecata în prima fază procesuală a fost făcută de o instanță necompetentă, anume, prin încălcarea principiului specializării instanței, instituit de art. 35, 36 și 39 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, Curtea consideră că este o problemă de competență respectarea principiului specializării instanței și a judecătorilor, în condițiile în care, cum s-a arătat, specializarea a fost ridicată la nivel de principiu, iar înțelesul noțiunii de competență, astfel cum este indicat de D. explicativ al limbii române (http://dexonline.ro/definitie/competenta), este acela de „. a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții";. Apare deci cu evidență că în explicarea noțiunii de competență trebuie înglobată și noțiunea de specializare, doar aceasta asigurând o cunoaștere adâncită, aprofundată a domeniului în care se fac dezlegările în drept și asigurând o reală competență de soluționare a litigiului.
În plus, nu au fost respectate dispozițiile imperative privitoare la compunerea completului de judecată, în condițiile în care art. 304 pct. 1
C.proc.civ. prevede ca un motiv de casare a sentinței nealcătuirea acesteia potrivit dispozițiilor legale.
Văzând deci dispozițiile art. 312 alin. 1 și 6 raportat la art. 304 pct. 1 și 3
C.proc.civ., urmează a se admite recursul formulat față de excepțiile invocate de Curte din oficiu, cu consecința casării sentinței pronunțate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare în jurisdicție de contencios administrativ la Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta C. ANA împotriva sentinței civile nr. 32 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o casează în tot și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță în jurisdicție de contencios administrativ la Tribunalul Cluj
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 27 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
N. N.
GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 3399/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3031/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
