Decizia civilă nr. 237/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 237/R/2011
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.A T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul recurent T. I. și recursul declarat de către pârâta S. OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2286 din 24 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - avocat M. Pop din cadrul Baroului C., lipsind reclamantul
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul a înregistrat la dosar la data de 20 ianuarie 2011 concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtei recurente declară că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtei recurente arată că, în cazul în care se admite recursul, drepturile deduse judecății se datorează numai pentru perioada lucrată.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente susține recursul declarat de această parte astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj în principal în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind prescrisă iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la recursul declarat de reclamant solicită respingerea acestuia.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2286 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta S. P. S. membră OMV GRUP C.-Napoca și în consecință a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2005 și a sumei reprezentând contravaloarea cotei de gaz de 4000 mc anual pentru anii 2005 și 2006, sume care se vor actualiza cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al pârâtei în perioada (...)-(...), contractul individual de muncă al acestuia încetând ca urmare a concedierii colective efectuate de pârâtă.
Potrivit art.170 din C.C.M. la nivelul de ramură aplicabil pârâtei, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Z. Petrolistului, Crăciun și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum minim de un salariu pe agent economic, calculat la data evenimentului.
Conform art.187 alin.1 din C.C.M la nivelul ramurii, salariații pârâtei beneficiază anual de un ajutor material egal cu valoarea unei cote de gaze naturale, iar conform pct.4 din Planul social, angajații beneficiază de o indemnizație la desfacerea contractului de muncă stabilită în funcție de vechimea salariatului: 0,5-5 ani - 8 salarii medii brute, 5-15 ani - 12 salarii medii brute, peste 15 ani - 15 salarii medii brute.
Reclamantul a avut o vechime în calitate de angajat al pârâtei de 6 ani, așadar la concediere beneficia, conform art.32 din O.U.G. nr.98/1999 și pct.4 din Planul social, de 12 salarii medii brute/P., reclamantul recunoscând că i s- a plătit compensația în valoare de 15.947 lei.
Instanța a constatat, pe de o parte că suma astfel stabilită a fost corectă, salariul mediu brut/P. fiind în anul 2006 de 1850 lei, iar suma trebuia calculată avându-se în vedere impozitele datorate.
Prevederile pct.4 din Planul social nu se aplică cumulativ cu art.50 din contractul colectiv de muncă în primul rând pentru că art.50 din contractul colectiv de muncă se referă la concedierile individuale, iar nu colective (pe când pct.4 din Planul social se referă la concedierile colective), iar pe de altă parte, prin voința partenerilor sociali concretizată în amendamentul din (...) la planul social, s-a clarificat că măsurile de protecție din Planul social nu se cumulează cu cele prevăzute în art.50 din C. colectiv de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada că a plătit reclamantului ajutorul de toamnă- iarnă și cota de gaz datorată. Potrivit art.287 Codul muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, iar conform art.243 din Codul muncii, executarea contractelor colective de muncă este obligatorie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.243 Codul muncii și art.170 și art.187 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaz, pct.4 din Planul social al pârâtei, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2005 și a sumei reprezentând contravaloarea cotei de gaz de 4000 mc anual pentru anii 2005 și
2006, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta OMV P. S. B. solicitândmodificarea sentinței atacate în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul respingerii cererii reclamantului ca prescrisă, iar în subsidiar, ca nefondată, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că obiectul cauzei îl reprezintă plata ajutorului de aprovizionare toamnă-iarnă aferentă anilor 2005-
2007 și cotei de gaz naturale aferente anilor 2005 și 2006.
Conform C.C.M P. S. din 1998-2002, includerea aprovizionării de toamnă-iarnă în salariul de bază s-a făcut conform adresei nr.2328/ (...).
În cauză termenul de prescripție este de 6 luni, iar față de data încetării raporturilor de muncă și a introducerii acțiunii, aceasta este prescrisă.
Cât privește fondul cauzei, se arată că natura drepturilor deduse judecății nu este una salarială, aceste drepturi fiind reglementate ca protecție socială.
Acest fapt rezultă din art.176 C.C.M Ramură, fiind plasat în C. V. „. socială a salariaților";, apărare susținută și cu ocazia fondului.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei apărări a pârâtei.
Apărarea pârâtei este susținută și de regula instituită de alin.6 (pct.4) din art.176 C.C.M Ramură, care instituie excepția de la negocierea, materializarea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru „aprovizionare toamnă-iarnă";, prevăzut în alin.1 din art.176 C.C.M Ramură.
Mai mult, reținerea de către instanța de fond a faptului că „suma astfel stabilită este corectă, salariul mediu brut/P. fiind în anul 2006 de 1850 lei, iar suma trebuia calculată avându-se în vedere impozitele datorate"; reprezintă o motivare fără nici o logică juridică sau fiscală, dând astfel un caracter de nelegalitate sentinței fondului.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și reclamantul T. I. solicitândmodificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata sumelor reprezentând diferența dintre plățile compensatorii cuvenite conform planului social P. și a art. 50 din ccm P. și sumele efectiv acordate prin decizia/acordul de încetare a contractului individual de muncă, reactualizată cu indicele de inflație; obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru ambele faze procesuale și menținerea în rest a dispozițiilor sentinței.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct.9 cod pr.civ. și că sunt două texte de lege care reglementează în mod distinct materia plăților compensatorii. R. la art. 38 din Codul muncii, Planul Social nu poate fi interpretat ca fiind un acord ce are ca și scop îngrădirea drepturilor salariale, ci din contră acesta vine în completarea prevederilor art.50, consfințind drepturi distinct determinate.
Subliniază faptul că verbul a completa, conform definiției date de DEX, înseamnă „a întregi, a împlini, a adăuga pentru a fi complet";, operațiunea ce se realizează fiind una de adunare, iar nu de scădere sau excludere.
Prin raportare la forma pe care o îmbracă, Planul social, are natura juridică a unei convenții și nicidecum a unei anexe la contractul colectiv de muncă, întrucât nu a fost încheiat în condițiile art.25 din Legea nr.130/1996.
Prin urmare, nu poate avea ca efect modificarea sau înlăturarea drepturilor prevăzute în mod expres în contractul colectiv de muncă.
Așadar, apreciază că nu pot fi reținute ca argumente viabile pentru respingerea acestui capăt de cerere, acelea potrivit cărora rolul Planului Social este acela de a garanta încheierea ulterioară a contractului colectiv de muncă, fapt contrazis în mod flagrant de faptul că această garanție este oferită în mod expres de prevederile C. și ale Legii nr.130/1996.
Cu privire la modul de calcul al indemnizației de concediere se observă că în art. 6 din decizia de concediere este stabilită valoarea netă a indemnizației de concediere, calculată în baza art. 50 și a Planului Social.
R. la dispozițiile pct. 4 din Planul Social baza de calcul pentru indemnizația de disponibilizare o constituie salariul mediu brut din anul anterior disponibilizării majorat cu procentul de majorare salarială stabilit în contractul colectiv de muncă în anul disponibilizării.
Baza de calcul pentru persoanele disponibilizate în anul 2005 a constituit-o salariul mediu brut de 1.400 lei, însă această valoare a salariului mediu brut corespunde anului 2005 și nicidecum anului 2004. Acest lucru reiese cu claritate din adresa nr. 313/(...), anexată la dosar, care prevede că începând cu (...) salariul mediu brut este de 1.400 lei. Dacă modul de calcul corect ar fi fost acela reținut de instanța de fond, atunci baza de calcul pentru anul 2005 ar fi trebuit să fie de 980 lei, aceasta fiind valoarea salariul mediu pe anul 2004. Astfel, există o neconcordanță vădită între susținerile instanței și starea de fapt dovedită.
Indemnizația de concediere trebuie să reflecte același mod de calcul pentru toți salariații disponibilizați în baza aceluiași Plan Social și a acelorași decizii de reorganizare ale societății, pe toată durata aplicării Planului Social, în caz contrar ar fi în situația unei grave discriminări.
Salariul mediu brut pe un anumit an nu poate fi determinat decât prin două moduri: primul este cel retroactiv, ca medie a tuturor salariilor brute acordate de angajator în anul ce se încheie (de ex., salariul mediu brut pe anul
2006 putând fi calculat doar la începutul anului 2007), iar al doilea este cel actual, pe baza salariului mediu brut din anul anterior, la care se aplică procentul de majorare a salariilor brute din anul în cauză (de ex., salariul mediu brut pe anul 2006 fiind calculat prin aplicarea procentului de majorare salarială aferent anului 2006 la salariul mediu brut din anul 2005). La fel, este firesc ca plățile compensatorii să fie determinate prin raportare la un criteriu actual de venit, din anul în care are loc disponibilizarea, iar nu prin raportare la doi ani anteriori disponibilizării și indexat cu procentul aferent în anul anterior disponibilizării. În caz contrar, s-ar pune în discuție însuși caracterul compensator al acestor plăți.
Mai mult, acest mod de calcul este și singurul care este legal, în lumina dispozițiilor art. 28 din OUG nr. 98/1999, care prevede că „plata compensatorie reprezintă o sumă neimpozabilă, al cărei cuantum este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării";.
Modalitatea de calcul a plăților compensatorii datorate conform Planului Social, aplicată de pârâtă începând cu anul 2006, prin raportare la salariul mediu brut din anul anterior disponibilizării este ilegală.
Reclamantul citează dispozițiile alin. 7 din CCM P., care prevede în alin.
1 că „drepturile salariaților, inclusiv cele salariale; prevăzute în prezentul contract colectiv nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost recunoscute anterior";, iar la alin. 2 al aceluiași articol se stipulează că „dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea";. De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 9 din CCM P., conform căruia în situația în care nu există un consens privind interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă, „. se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului";.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9, art 3041 art.312 și art. 274 din C.pr.civ..
Reclamantul, prin întâmpinarea și concluziile scrise înregistrate la dosar a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat.
În motivare arată că acțiunea nu este prescrisă și solicită respingerea excepției ridicată de pârâtă, cu privire la cele două capete de cerere, deoarece obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă acordarea de drepturi salariale, în cauză fiind incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, iar nu cele ale art.283 alin.1 lit.e Codul muncii. Conform art.283 alin.1 lit.c și art.166
Codul muncii, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați, termenul de prescripție a unei astfel de acțiuni este de 3 ani.
Drepturile ce fac obiectul acestui capăt de cere fac parte din categoria drepturilor salariale, fiind venituri de natură salarială. Această interpretare se desprinde și din dispozițiile art.155 din Codul muncii, care menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
De asemenea, aceste drepturi se bucură de aceeași calificare și în cuprinsul art.55 din Codul fiscal, unde se prevede, în mod expres, că „suntconsiderate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă";.
În ce privește fondul cauzei, reclamantul reiterează aspectele menționate în motivele de recurs și solicită respingerea recursului formulat de pârâtă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
R. la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, ca și cota de gaz, constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Faptul că ajutorul de aprovizionare de toamnă și contravaloarea cotei de gaz au fost stipulate într-un capitol distinct al contractului colectiv de muncă, cel privitor la protecția socială, iar nu în cel destinat salarizării, nu semnifică scoaterea dreptului de sub incidența art. 155 Codul muncii, dată fiind calitatea de normă imperativă a acestui text de lege, astfel încât părțile nu pot reduce sfera de acoperire a sintagmei „componente ale salariului"; prin contractele pe care le încheie. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține temeinicia și legalitatea sentinței.
Astfel, art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia decâte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, P., Z. meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaos fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Este adevărat că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S. P.
S. în anul 1998 se stipulează, la art. 168 alin. 2, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului 2412/1998, însă acest telex nu cuprinde nici o referire la sucursala din județul Mureș a acestui angajator. Pe de altă parte, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme, proba pertinentă putând fi făcută doar printr-o expertiză care să ateste creșterea efectivă a salariilor prin includerea adaosului în salariul de bază.
Curtea constată că nu a fost făcută proba celor afirmate de recurenta pârâtă, deși art. 287 Codul muncii așează sarcina probei pe umerii săi.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Textul art. 176 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că
„salariații vor beneficia de (…) o suplimentare a drepturilor salariale";, la alin. 3 stipulându-se nu o condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Se au în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură.
Se constată că nu au fost dezvoltate motive de recurs privitoare la netemeinicia acordării contravalorii cotei de gaz.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
Cât privește recursul reclamantului, ca și motivul de recurs prin care pârâta critică considerentele primei instanțe privitoare la corectitudinea sumei plătită ca indemnizație la desfacerea contractului individual de muncă, Curtea constată că în fapt, prima instanță nu a soluționat acest capăt de cerere, anume, pe cel privitor la plata sumelor reprezentând diferențe dintre plățile compensatorii primite și cele considerate cuvenite, pronunțându-se prin dispozitiv doar asupra solicitărilor privitoare la ajutorul pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și la contravaloarea cotei de gaz.
Faptul că în considerente se regăsesc dezlegări raportat la acest capăt de cerere nu semnifică pronunțarea asupra acestuia, întrucât pronunțarea se face după dezbateri, odată cu întocmirea minutei, deci la o dată anterioară elaborării considerentelor hotărârii, iar după pronunțare judecătorii nu pot reveni asupra hotărârii (părerii). A accepta că dezlegarea pricinii se poate face prin considerente ar semnifica eludarea interdicției mai sus menționate, deci încălcarea unui text de lege imperativ.
În consecință, Curte apreciază că tribunalul nu a soluționat acest capăt de cerere.
În plus, considerentele nu trebuie să cuprindă decât motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar nu în sine cele dispuse de instanță. Se au în vedere dispozițiile art. 256-261 C.proc.civ.
Este motivul pentru care urmează a fi admis recursul reclamantului, cu consecința casării sentinței sub acest raport și al trimiterii cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Cluj.
În drept, sunt incidente prevederile art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ., instanța soluționând pricina fără a cerceta practic acest petit.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de OMV P. S.
Admite recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 2286 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare sub aspectul petitului privind obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferențe dintre plățile compensatorii.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 25 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I.A T. D. C. G. C. M.cu opinie separată G REFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.I.Prelipceanu și E.belean M otivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de S. „. S., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și a prevederilor contractuale aplicabile în cauză, consider că recursul este în parte fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel cum s-a reținut și prin opinia majoritară motivată în cauză, art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Opinez însă că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041 Cod. Proc. civilă.
Astfel, prima instanță a reținut ca temei juridic al acțiunii reclamantului privind prima de aprovizionare toamnă-iarnă dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură.
Alin. 1 al art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, invocat de reclamant, prevede că de P., Z. meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede că acest adaos va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Instanța de fond nu a avut însă în vedere la pronunțarea soluției și dispozițiile alin. 6 al art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, potrivit cărora adaosurile se acordă „în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază";. De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiași articol, „condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare";.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut, la art. 168 alin. 3, că, începând cu (...), suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Prin adresa nr. 2328/(...), P. R.A. B. a adus la cunoștința sucursalelor că salariații R. A. a P. „., aflați la data de (...) în evidențele unității, vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de 441.000 lei/persoană brut pentru aprovizionare de toamnă - iarnă, în conformitate cu prevederile art. 168 alin. 1 din C.C.M. în vigoare.
Ulterior, în C. colectiv de muncă încheiat la nivelul S. „. în anul 1998, s-a precizat la alin.2 al art. 168, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998).
Acest telex arată că, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1997 (menționat mai sus), începând cu data de 1 martie 1998, salariile de bază brute ale personalului parte în acest contract, valabile la 28 februarie 1998, se vor majora astfel: cu
10 % salariile de bază în cuantum de până la 1.000.000 lei, cu 7 % salariile brute de bază cuprinse între 1.000.001 lei - 2.000.000 lei și cu 5 % salariile brute de bază în cuantum de peste 2.000.000 lei.
Prin O.U.G. 49/(...) a luat ființă Societatea Națională a P. „. S. B., prin reorganizarea R. A. a P. „. B., care s-a desființat .
La data intrării în vigoare a O.U.G. 49/1997, societățile comerciale din domeniul rafinării și distribuției petrolului și produselor petroliere (prevăzute în anexa 2) au fuzionat cu S. P. S., fiind absorbite de aceasta.
În art. 7 alin. 2 din O.U.G. 49/1997 se prevede că toate drepturile și obligațiile R. A. a P. „. B., precum și cele ale societăților comerciale care au fuzionat, prevăzute în anexa 2, sunt preluate de către S. P. S..
Reclamantul din prezenta cauză a fost salariat al S. Peco S. Mureș, societate prevăzută în anexa 2 a O.U.G. 49/1997 și care a fuzionat cu S. P. S.A, devenind Sucursală PECO.
Urmare a fuzionării, acest salariat a fost transferat în interesul serviciului la S. P. S..
În atare condiții, la data când a fost trimis telexul 2412/(...) și a fost încheiat C. colectiv de muncă la nivelul S. P. S. pentru anul 1998 (în care se menționează la art. 168 alin. 2 faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului 2412/1998), reclamantul devenise salariat al S. P. S..
Ca urmare, intimatului-reclamant îi devenise aplicabil C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998, care prevedea includerea suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în salariul de bază, astfel încât, fiind incidente dispozițiile art. 176 alin. 3 și 6 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, acesta nu mai poate beneficia de drepturile prevăzute de art. 176 alin. 1 și 2 din acest contract, așa cum greșit a reținut prima instanță.
De asemenea, consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamant privind obligarea S. P. S. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pe anii 2005, 2006, sume actualizate cu rata inflației la zi și cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii până la executarea efectivă.
Astfel, alin. 1 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut la art. 176 că, începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale , ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Având în vedere faptul că alin. 2 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, iar art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, opinez în sensul că acțiunea formulată de către reclamant este nefondată, astfel încât, în urma admiterii recursului formulat de S. „. S., se impunea respingerea cererii ca fiind nefondată.
R. tuturor considerentelor expuse, consider că se impunea admiterea recursului formulat de S. „. S. și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului privind plata suplimentului salarial pentru aprovizionare toamnă-iarnă și a ajutorului material reprezentând cota de gaz.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 5339/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3292/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
