Decizia civilă nr. 53/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 53/RR/2011
Ședința publică din data de 15 iunie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea A. DE M. „. D."; C.-N. împotriva deciziei civile nr. 571/R/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimații M. C. și C. C. J. C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta contestatoarei, av. L. L. și reprezentantul intimatei M. C., av. M. V., lipsă fiind intimata M. C. și reprezentantul intimatului C. C. juridici.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că cererea de recuzare formulată de revizuientă a fost respinsă prin încheierea pronunțată în ședința
Camerei de C. din data de 15 iunie 2011.
La data de 14 iunie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei, din partea intimatei M. C., întâmpinare la precizarea depusă la termenul din 8 iunie 2011, însoțită de un set de scripte.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei contestatoarei.
Constatând că prin întâmpinarea depusă de reprezentantul intimatei la data de 6 iunie 2011, s-au invocat excepțiile lipsei de interes a contestatoarei în formularea contestației în anulare și excepția inadmisibilității, Curtea închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra excepțiilor formulate și apoi asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimatei arată că susține în continuare excepțiile invocate, arătând că în cauză contestatoarea nu justifică un interes în promovarea contestației în anulare, raportat la prevederile art. 317 alin. 1 și 2 C. și art. 318
C. arată totodată, că o hotărâre nu poate fi atacată simultan cu cerere de revizuire și contestație în anulare. Referitor la excepția lipsei de interes precizează că cel care poate formula o contestație în anulare este doar recurentul, A. de M. „.
D. C.-N. nejustificând în nici un fel promovarea acestei căi extraordinare de atac.
Reprezentanta contestatoarei, față de excepția lipsei de interes, arată că A. de M. „. D. C.-N. are un interes în promovarea prezentei contestații în anulare, raportat la motivele prevăzute de art. 317 alin. 1 C. și art. 318 C., respectiv depășirea competențelor instanței de recurs și existența unei greșeli materiale evidente care a determinat soluționarea într-un anumit mod a recursului. Cu privire la contestația în anulare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată și precizată pentru considerentele invocate în scris, solicitând obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinită nici una din condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C., susținând pe larg motivele invocate în întâmpinările formulate. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
C U R T E A
Prin D. civilă nr. 571 din (...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admis recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva Sentinței civile nr.
3413 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a modificat- o în sensul că a admis contestația formulată de către reclamanta M. C. în contradictoriu cu pârâta A. DE M. „. D."; din C.-N. și în consecință a anulat în parte decizia nr. 1590/(...) emisă de pârâtă, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.
S-a dispus înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
A fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, diminuată cu reducerea salariului de bază mai sus menționat.
S-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior acela de consilier juridic în cadrul A. DE M. „. D."; C.-N.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de C. C. J. C.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată aferente întregului litigiu și în consecință obligă reclamanta M. C. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A. DE M. „. D."; C.-N.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut pe fondul cauzei că recursul estefondat, însă doar sub aspectul modalității de individualizare a sancțiunii aplicate, restul motivelor de recurs au fost înlăturate ca nefondate.
Cu privire la individualizarea sancțiunii, s-a constatat că, așa cum a arătat și reclamanta recurentă, nu s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 266 C. muncii, care impune a fi avute în vedere cu această ocazie împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În speță, reclamanta a primit în întreaga activitate în cadrul acestui angajator, timp de 17 ani, calificative de foarte bine și excepțional, așa cum se afirmă în recurs, fără a se contesta această împrejurare, beneficiind în chiar anul în care a fost concediată de salariu de merit.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că imaginea reclamantei a fost puternic deteriorată în ochii angajatorului în anul 2007, când la data de (...) s-a aplicat reclamantei sancțiunea avertismentului scris pentru lipsă nemotivată de la serviciu, pentru ca apoi la data de (...) să se dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, pentru dezinformarea angajatorului din cuprinsul explicațiilor ce au fost cerute cu ocazia cercetării primei abateri. Practic, s-au aplicat în cascadă cele două sancțiuni, fără acest fapt în sine să aibă vreo relevanță juridică.
Totuși, faptul capătă o anume greutate în condițiile în care reclamanta invocă situația de conflict creată între aceasta și conducerea A.i, la sfârșitul anului 2006, prin refuzul acesteia de a aviza anumite contracte încheiate de A., în condițiile în care, așa cum se susține în cererea de intervenție în interesulreclamantei formulată de C. C. J. C. (fila 43 dosar nr. (...) al Tribunalului C.), conform prevederilor art. 4 și 5 din statutul profesiei, în exercitare profesiei, consilierul juridic nu poate fi spus nici unei presiuni din partea persoanei unde își exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat, consilierul juridic supunându-se numai C., legii, statutului profesiei și regulilor eticii profesionale.
Chiar dacă nu există probe directe în sensul acestui conflict, el poate fi dedus din întocmirea unui raport de auditare a activității oficiului juridic din cadrul A.i, în luna mai 2007 (filele 54 și urm. același dosar), raport care conține opiniile unui expert contabil asupra greșitei indicări a temeiurilor juridice în actele întocmite de reclamantă, a (ne)cunoașterii stadiului dezbaterilor în instanță.
S-a mai depus la dosar punctul de vedere al reclamantei asupra celor trei contracte raportat la care aceasta, în calitatea sa de consilier juridic, acordă aviz negativ la data de 11 decembrie 2006 (fila 66 același dosar).
Aceste aspecte conturează parte din împrejurările în care a fost săvârșită fapta.
Referitor la gradul de vinovăție al salariatului, se constată că acesta este destul de accentuat, față de aspectele bine reținute în întâmpinare cu privire la înțelegerea rolului capital al adevărului pentru profesia de jurist și la corectitudinea pe care, în mod ideal, un astfel de angajat ar trebui să o dovedească în întreaga sa activitate. De aceea, Curtea a apreciat, așa cum s-a arătat deja, că faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea au caracter de abatere disciplinară, fiind de natură a eroda încrederea angajatorului în corectitudinea prestației angajatului său, situație destul de precară în condițiile în care este vorba despre consilierul juridic al persoanei juridice, deci de o persoană care are un rol cheie în buna desfășurare a activității acesteia și care intră în posesia tuturor actelor încheiate de angajator, acte care adesea au un caracter confidențial.
Totuși, în aplicarea sancțiunii, Curtea a constatat că nu se justifică luarea măsurii celei mai drastice, care practic încetează contractul individual de muncă.
Reclamanta a reacționat, prin prezentarea denaturată a adevărului în legătură cu ziua de 30 martie 2007, sub imperiul presiunii la care s-a simțit supusă din partea angajatorului.
Această presiune reiese din chiar faptele pe care acesta a ales a le cerceta, anume, neprezentarea reclamantei la o cauză care oricum s-a amânat din lipsa raportului de expertiză, cauză care trenează pe rolul instanței și în prezent. Cu alte cuvinte, s-a trecut la o urmărire atentă a activității reclamantei, în condițiile în care reiese că anterior, reclamanta a fost constant apreciată pentru activitatea sa juridică, nefiind date care să ateste că o astfel de urmărire punctuală a activității sale s-ar fi desfășurat și în trecut. În plus, nu s-a dovedit un prejudiciu concret, material, legat de faptele sancționate, în afara celui deja arătat, de ordin moral.
Sub aspectul comportării generale în serviciu a salariatului, se rețin calificativele de foarte bine și excepțional ale reclamantei de-a lungul activității sale în cadrul A.i.
Cu privire la sancțiunile anterioare, s-au precizat mai sus aspectele relevante. Se reține în plus faptul că retragerea salariului de merit nu poate fi reținută în acest sens, nefiind enumerată de art. 264 C. muncii ca sancțiune disciplinară.
Toate aceste împrejurări au creat convingerea C. că sancțiunea aplicată a fost disproporționată, iar pentru aceste considerente, s-a dispus înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de
3 luni cu 10%, ca fiind precedenta ca gravitate în enumerarea legală din cuprinsul art. 264 C. muncii.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A. DE M. „. D."; C.-
N. solicitând admiterea contestației.
În motivare contestației s-a arătat că prin cererea înregistrată în data de
(...), a atacat cu contestație în anulare D. civilă nr. 5. a C. de A. C., invocând motivul prevăzut de art. 317 al. 1 pct. 2 din Codui de procedură civilă. În susținerea acestuia a fost invocată prerogativa disciplinară a angajatorului - prevăzută de art. 263 din C. muncii, care îi conferă dreptul de a dispune aplicarea de sancțiuni disciplinare salariaților, prin emiterea unei decizii - conform art. 268 din C. muncii, precum și faptul că în conformitate cu prevederile art. 266 din C. muncii angajatorul este cel care individualizează sancțiunea în raport cu gravitate a faptei salariatului.
În cazul în care sancțiunea aplicată este desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, conform prevederilor art. 76-78 din C. muncii, instanța de judecată poate dispune anularea deciziei de concediere, în cazul în care constată că aceasta a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, cu obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, și, la cererea angajatului, poate repune părțile în situația anterioară actului de concediere.
Prin D. civilă nr. 5., Curtea de A. C. a dispus însă înlocuirea sancțiunii aplicate de către angajator, deși a constatat că temeiurile de fapt și de drept invocate de către contestatoare nu sunt fondate, că faptele pentru care a fost sancționată sunt reale, că acestea sunt grave și că gradul de vinovăție a salariatului este accentuat, raportat la rolul pe care îl are un jurist în buna desfășurare a activității angajatorului său. Procedând în acest fel, instanța de judecată a exercitat o prerogativă care revine exclusiv angajatorului, aceea de individualizare a sancțiunii aplicate salariatului. Pe de altă parte, soluția pronunțată de Curtea de A. C. nu se încadrează în prevederile C.ui muncii privind controlul concedierilor nelegale. I. de recurs nu a hotărât nici în sensul menținerii deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei, deși a constatat că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, dar nici nu a hotărât anularea integrală a acesteia, cu repunerea părților în situația anterioară concedierii. A dispune reîncadrarea contestatoarei, cu aplicarea unei sancțiuni constând în diminuarea cu 10% a salariului pe o perioadă de 3 luni, nu reprezintă o repunere în situația anterioară.
Prin admiterea în parte a contestației, respectiv prin anularea parțială a deciziei de concediere, în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate, instanța de recurs a depășit competența care i-a fost conferită de legiuitor prin prevederile art. 76-78 din C. muncii și a exercitat atribute care revin exclusiv angajatorului.
Mai precizează de asemenea că statuările date prin D. nr. 5. a C. S. de
Justiție prin care s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă cu o sancțiune mai puțin severă, și care a determinat o orientare jurisprudențială în sensul de a adopta soluții de înlocuire a sancțiunii dispusă de angajator, sunt criticabile.
Contestatoarea precizează că în susținerea contestației în anulare invocă și motivul prevăzut de arte 318 din C. de procedură civilă. A. de M. "G. D." a invocat în fața instanței de fond, atât în al doilea ciclu procesul, cât și în cel de-al treilea, inadmisibilitatea cererii reclamantei de reîncadrare pe postul deținut anterior concedierii, în condițiile în care aceasta are din (...) calitatea de avocat, care este incompatibilă cu cea de consilier juridic. I. de judecată nu s-a pronunțat asupraacestei excepții, ignorând-o, cu consecințele pe care le vom prezenta detaliat în cele ce urmează.
Reclamanta nu mai poate fi încadrată pe postul deținut anterior, întrucât din (...) are calitatea de avocat în Baroul Cluj. C. de avocat este incompatibilă cu cea de consilier juridic, conform prevederilor art. 10 lit. a din Legea nr.
514/2003, în care se precizează: "Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat; ... " .
Nici în cazul în care reclamanta și-ar suspenda activitatea de avocat, ea tot nu ar putea fi reangajată pe postul de consilier juridic, întrucât exercitarea acestei profesii este incompatibilă nu numai cu exercitarea avocaturii, ci cu însăși calitatea de avocat. Or, prin eventuala suspendare din avocatură, reclamanta nu își pierde calitatea de avocat, ci doar își întrerupe temporar activitatea.
I. de recurs a pronunțat hotărâre ca urmare a unei greșeli materiale, considerând că de la data concedierii contestatoarea nu a dobândit nicio calitate care ar face imposibilă reîncadrarea, ca urmare a unei incompatibilități prevăzute de lege.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata M. C. a invocat excepția lipsei de interes a contestatoarei și inadmisibilitatea contestației în anulare motivat de faptul că o astfel de cale de atac, care are caracter extraordinar, poate fi promovată doar de recurent și doar pentru motivele expres arătate la art. 317, art. 318 C., or, contestatoarea prin criticile aduse hotărârii instanței de recurs nu se încadrează în niciunul din aceste motive.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității contestației, invocate de intimată, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, contestatoarea justificând un interes în promovarea prezentei căi de atac, aceasta prevalându-se de motivele de contestație în anulare prevăzute la art. 317 alin. 1 pct. 2 C. - când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și art. 318 alin. 1 teza I C. - când dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Pe de altă parte, textul art. 317 și art. 318 C., nu condiționează promovarea contestației în anulare, din punct de vedere al părții care are calitate procesuală activă, de cea de recurent și, în condițiile în care prin decizia pronunțată în recurs soluția instanței a fost una de admitere în parte a recursului, contestatoarea justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, aceasta fiind admisibilă.
Astfel, deși prin D. civilă nr. 571 din (...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), formal a fost admis în întregime recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva Sentinței civile nr. 3413 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...), în realitate, prin dispoziția instanței de anulare în parte a deciziei de concediere nr. 1590/(...) emisă de pârâtă, în ceea ce privește sancțiunea aplicată și înlocuirea acesteia cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, aceasta a pronunțat o soluție de admitere în parte a recursului, astfel că, în limitele soluției de admitere a recursului părții adverse, contestatoarea având o soluție defavorabilă, se poate prevala de mijloacele procesuale legale între care promovarea unei contestații în anulare..
În ceea ce privește analiza pe fond a motivelor de contestație, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 C., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
În cauza dedusă judecății se invocă de contestatoare necompetența materială a instanței de recurs de a reindividualiza sancțiunea aplicată de angajator prin D. nr. 1590/(...), aceea a desfacerii contractului individual de muncă al intimatei M. C., din motive disciplinare, și înlocuirea acesteia cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, raportat la prevederile art. 263 alin. 1 C.muncii potrivit cărora angajatorul dispune de prerogativă disciplinară în aplicarea sancțiunii disciplinare salariaților.
Este adevărat că textul art. 263 alin. 1 C.muncii instituie în favoarea angajatorului posibilitatea ca acesta, constatând săvârșirea de către salariat a unei abateri disciplinare datorate încălcării de către acesta a unor prevederi din statutul de personal, din regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, să aplice salariatului o sancțiune, în limitele prevederilor legale, a cărei individualizare este cel mai bine plasat să o aprecieze, însă aceasta nu poate avea semnificația faptului că instanța sesizată cu analiza temeiniciei și legalității deciziei de sancționare nu ar putea proceda la reindividualizarea sancțiunii, o interpretare contrară ar echivala, în situația constatării unei sancțiuni disproporționate, cu sancționarea prea severă a unui salariat mai puțin vinovat care a săvârșit o abatere de gravitate redusă în raport cu sancțiunea aplicată. Într-o atare situație, chiar dacă instanța s-ar limita doar la anularea deciziei de sancționare, l-ar pune pe angajator în situația de a nu mai putea aplica o altă sancțiune deși salariatul se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare, fiindcă ar fi depășite termenele procedurale de 30 de zile și, respectiv de 6 luni, prevăzute de art. 268 alin. 1 C.muncii.
A considera că instanța de judecată nu are competența de a reaprecia o sancțiune disciplinară aplicată salariatului ar echivala cu limitarea controlului judecătoresc asupra deciziei de sancționare emisă de angajator ceea ce contravine scopului legii și limitează liberul acces la justiție.
Prin urmare, primul motiv de contestație, întemeiat pe prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, se constată a fi nefundat.
Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I C., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…";.
Greșeala materială în sensul textului prevăzut de lege are în vedere un aspect procedural, o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru a cărei verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei și care nu a fost observată de instanța de recurs, nu a fost avută în vedere de aceasta la pronunțarea hotărârii, caracterul esențial fiind determinat de faptul că, în lipsa unei astfel de greșeli, soluția ar fi fost cu totul alta.
Pretinsele erori ale instanței de recurs invocate în prezenta contestație nu reprezintă o „greșeală materială"; în sensul vizat de text, contestatoarea manifestându-și nemulțumirea față de aprecierile instanței în raport de faptul că a dispus reintegrarea intimatei reclamante pe postul deținut anterior, acela de consilier juridic deși începând cu data de (...) aceasta are calitatea de avocat, fiind astfel în stare de incompatibilitate, ceea ce excede analizei în prezenta cale de atac a contestației în anulare.
Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, limitată la motivele expres prevăzute la art. 317 și 318 C., nefiind posibil ca, pe această cale, să se aducă critici modului în care instanța de recurs a apreciat materialul probator administrat în cauză sau a interpretat dispozițiile legale incidente, o interpretare contrară ar echivala cu transformarea ei într-un recurs la recurs, ceea ce nu este posibil.
Raportat la considerentele arătate, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 și 318 teza I c.pr.civ.,tribunalul urmează a respinge contestația în anulare formulată de intimată, cu consecința menținerii în întregime a deciziei atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei M. C. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
M. C.
Respinge excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității invocate de intimata
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea
A. DE M. „. D."; C.-N. împotriva Deciziei civile nr. 571 din (...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...).
Obligă pe contestatoare să plătească intimatei M. C. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Aflată în concediu de odihnă Semnează Prim Grefier M.LENA T.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 3496/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2622/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
