Decizia civilă nr. 2528/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2528/R/2011
Ședința publică din data de 5 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. S. S. Z., în numele și pentru salariata C. M. V. împotriva sentinței civile nr. 389 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. „. R. SA, având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate - avocat R. C. din cadrul Baroului B., lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul prin avocat a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, înregistrate la data de 30 iunie 2011 solicitând și judecata în lipsă.
Reprezentanta intiimatei depune la dosar note scrise și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Susține concluziile de respingere a recursului formulate în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 389 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis excepția inadmisibilității invocata de pârâtă.
S-a respins ca inadmisibila acțiunea formulata de reclamantul S. S. S.
Z., în numele membrului de sindicat C. M. V. împotriva pârâtei SC M. R. SA, având ca obiect constatarea faptului ca începând cu data de (...) și până la încetarea raporturilor de muncă, reclamantul a desfășurat activitate la locul de munca ce se încadrează în condiții deosebite, obligarea pârâtei la recunoașterea acestei încadrări prin emiterea unei adrese în acest sens, și la efectuarea viramentelor aferente către bugetul asigurărilor sociale.
S-a respins cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii speciale, următoarele:
Înainte de a declanșa un proces civil, o persoană trebuie să stabilească dacă este titularul unui drept subiectiv încălcat ori urmărește ocrotirea unui interes legal, are interes să acționeze în justiție, are calitate procesuală și are capacitatea de a sta în judecată. A.ea reprezintă condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, iar lipsa lor constituie temei pentru invocarea unei excepții de fond.
În situațiile în care legea prevede expres îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței, reclamantul are obligația îndeplinirii acesteia, obligație care se constituie într-o veritabilă condiție specială, suplimentară de exercițiu a acțiunii. Lipsa dovezii îndeplinirii acesteia se poate invoca, ca și în cazul condițiilor generale de exercițiu, pe cale de excepție iar soluția care se impune este aceea a inadmisibilității acțiunii. Sub aspectul efectului pe care îl produce, această excepție este peremtorie și dirimantă și se poate uni cu fondul doar în condițiile prevăzute de art. 137 alin. 2 C.Proc.Civ., care sunt de strictă interpretare și aplicare, respectiv atunci când pentru soluționarea ei se impune administrarea unor probe comune cu fondul.
Soluția propusă de reclamant de respingere a acțiunii ca inadmisibilă pe fond nu a fost primită, date fiind diferențierile care există între noțiuni precum excepția de fond și apărarea de fond.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, instanța a reținut următoarele:
In baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr.
68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. M. și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția M. au emis Ordinul nr. 50/1990, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, în grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 2 din H. nr. 559/1990, personalul care este în activitate de la locurile de muncă cu condiții deosebite din unitățile M.ui Industriei Chimice
și Petrochimice, conform listei-anexe la prezenta hotărâre, necuprins în grupa I de muncă prin reglementări în vigoare, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pe întreaga perioada lucrata după data de 18 martie 1969.
A.e reglementări legale și-au găsit aplicabilitate practică în cazul reclamantului, prin inserarea la punctul 40 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioadele (...)-(...) a lucrat 100% în grupa a II-a de muncă, prin înserarea la punctul 49 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioadele (...)-(...) a lucrat 100% în grupa a II-a de muncă și prin înserare ala punctul 61 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioadele (...)-(...) a lucrat 100% în grupa a II-a de muncă.
Articolul nr. 198 din L. nr. 19/(...) prevede că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă Ordinul nr. 50/1990, iar art. art. 196 că prezenta lege intra în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în
Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 3, 140,
141, 143, 168, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, ale art. 180 alin. (2)-(4), ale art. 182 și 186, care intra în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al Român.
A. ultim act normativ suprimă clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
La data de 22 februarie 2001 a fost adoptată Hotărârea de G. nr. 261/(...) privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care, conform art. 20, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cuprinde o serie de etape, a cărei succesiune a fost recomandată de legiuitor. P. operațiune vizează nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca, acolo unde acesta este înființat.
După nominalizarea efectuată de această comisie paritară, se recomandă expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii iar apoi efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1).
Următoarele operațiuni, menționate la literele d, e, f și i se referă la solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății
și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de munca; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca în conformitate cu prevederile art. 4 și stabilirea locurilor de munca în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 15 care prevede că locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca pana la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor L. nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de munca în condiții speciale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată nu suprimă metodologia de încadrare prevăzută prin norme legale imperative, ci reprezintă reperul de nominalizare a locurilor de muncă în vederea încadrării la condiții deosebite, respectiv condiții speciale.
Conform art.16, angajatorii care au locuri de munca, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia. A. termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2001, prin H. 676/(...), apoi până la 30 iunie 2002, prin H. 1. și ulterior, până la data de 31 decembrie 2002, prin H. nr. 613/(...).
În speță, S. S. S. a cărei succesor în drepturi și obligații este pârâta, a nominalizat locurile de muncă în vederea determinări de noxe și obținerii avizului obligatoriu al I.T.M. , necesar încadrării acestora la condiții deosebite.
Apoi printr-o adresă înregistrată la ITM în data de 27 iunie 2001 a solicitat efectuarea de verificări în vederea încadrării acestor locuri de muncă în condiții deosebite.
Expertizarea s-a făcut în data de 28 iunie 2001 în prezența inspectorului de muncă C. M. și a numiților S. I., șef birou, Coste Aurel, lider de sindicat și Z. Dan, membru CSSM.
Cu această ocazie, ITM S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001 în care se arată că, s-au efectuat verificări pentru acordarea, conform art. 4 alin.(1) și alin.(2) din H. nr. 2., a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite pentru locurile de muncă prevăzute în anexă.
În urma efectuării acestor determinări, s-a concluzionat că "determinările de noxe s-au desfășurat în condiții normale de muncă, mai puțin la recuperare folie polietilenă unde nu există sistem de ventilație.";
Concluzia, defectuos formulată,este interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite. Această interpretare se întemeiază pe neemiterea de către ITM a avizului prevăzut de art. 4 din H. nr. 2., care se constituie într-o condiție sine-qua-non în cadrul metodologiei de încadrare.
Față de aceste concluzii, sindicatul a avut o atitudine pasivă, de acceptare, până la data de 12 februarie 2002 când a formulat o adresă către P. J. S., cu mențiunea";spre știință:conducerea S. S. S. M. Românie, I. de M. M. S., I. T. de M. S., F. și C. M..
Adresa a fost înregistrată în aceeași zi la P. J. S., la ITM și la S. J. Z.
Prin aceasta, S. S. și-a exprimat nemulțumirea față de nedepunerea dosarului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la ITM, solicitând monitorizarea modului în care se aplică prevederile L. nr. 19/2000 și a HG 2..
Cu toate însă că nu i s-a furnizat nici un răspuns, sindicatul, în reprezentarea membrilor săi și inclusiv a reclamantului, nu a atacat în instanță refuzul nejustificat de a răspunde cererii sale, în termen legal.
De asemenea, față de atitudinea pretins pasivă a pârâtei, nu a înțeles să uzeze de prevederile L. nr. 1. și să declanșeze un conflict de interese.
Procedura prevede ca în prealabil sindicatul sau reprezentanții aleși ai salariaților să sesizeze în scris revendicările salariaților motivate și propunerile de soluționare.
În cazul neformulării unui răspuns de către angajator sau a unui răspuns nesatisfăcător, conflictul de interese se putea declanșa. Caracterul obligatoriu al concilierii nu exclude dreptul părților de a se adresa instanței în caz de insucces a concilierii, iar prin mediere care este o etapă facultativă, nu se urmărește evitarea introducerii acțiunii în instanță , ci evitarea escaladării conflictului și declanșării formei lui extreme:greva.
Etapa succesivă, facultativă la rândul său, este arbitrajul, hotărârea arbitrară fiind atacabilă la instanța de judecată, în condițiile art. 364-366
C.proc.civ..
A.e pârghii au fost la dispoziția reclamantului, reprezentat în condițiile L. nr. 54/2003, de S. S. S. Z.
Prin urmare, argumentul invocat cu privire la necunoașterea concretă a demersurilor efectuate de pârâtă în vederea încadrării locurilor de muncă nu poate subzista.
Comisia paritară constituită din 5 membrii de sindicat și 5 membrii din partea patronatului, au negociat și semnat anual contractul colectiv de muncă care cuprinde și reglementări referitoare la condițiile de muncă.
Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.
Accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Concepția europeană a Drepturilor O. nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța nu refuză soluționarea prezentei cauze pentru motivele prevăzute de art. 3 C., așa cum susține reclamantul, ci reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe altă căi, ignorate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. S. S. Z. în numele membrului de sindicat C. M. V., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a textelor de lege, atât în ceea ce privește aspectele procedurale cât și în ceea ce privește normele de dreptul muncii incidente în speță. Cu toate că soluția instanței este asupra excepției inadmisibilității, totuși face aprecieri trunchiate asupra înscrisurilor, analizând implicit fondul cauzei. În ceea ce privește procedura prealabilă, nu reiese clar la care procedură se referă instanța.
Cu privire la calificarea și caracterul "inadmisibilității acțiunii" arată că deși pârâta a intitulat susținerile ca fiind o "apărare de fond", instanța a denaturat înțelesul vădit dat de parte și a soluționat "excepția inadmisibilității".
Susține ca este forțata modalitatea în care instanța a înțeles să soluționeze cauza, deoarece, în realitate, pârâta nu a înțeles să invoce o astfel de excepție prin întâmpinarea formulată și nici la ultimul termen de judecată și nici prin notele de ședință depuse pentru pronunțare.
Apărarea constantă a pârâtei intimate, este că la nivelul anului 2001, la locul de muncă al reclamantei nu erau condiții deosebite de muncă, nefiind astfel întrunite condițiile pentru emiterea avizului.
Problema inadmisibilității, ridicata de pârâta este în mod cert o apărare de fond și era firesc și judicios corect ca instanța să intre în cercetarea fondului cauzei, să administreze probele pertinente și utile și să pronunțe o soluție asupra fondului. Instanța avea obligația legala de a verifica, prin probele ce se impun, afirmația pârâtei privind inexistența sau existența condițiilor deosebite la locul de muncă al reclamantei pe perioada solicitată.
Arată că instanța a calificat în mod eronat procedura prevăzuta de H. nr.
2. ca fiind o "procedura prealabila" fără de parcurgerea căreia reclamanta nu se poate adresa instanței. Nu exista nicio prevedere expresa privind îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței sub forma unei veritabile condiții speciale, a cărei neîndeplinire să poată să producă efectul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Apreciază că singura interpretare corecta a problemei îndeplinirii pașilor
"recomandați" de H. nr. 2., ridicata de pârâta prin întâmpinare și prin notele de ședința este ca aceasta reprezintă o apărare de fond.
Atâta timp cât pârâta analizează și evocă fondul dedus judecății prin toate actele depuse, nu se poate admite că aceasta a dorit valorificarea în acest cadru procesual a unei excepții peremtorii și dirimante, cum în mod greșit a susținut instanța.
De altfel, în măsura în care instanța a apreciat totuși că se impune o analiză a fondului cauzei, ar fi trebuit să o facă în mod complet, prin unireaexcepției cu fondul și administrarea întregului probatoriu pertinent și util soluționării cauzei.
S-a invocat eronata apreciere a instanței cu privire la "depășirea limitelor puterii judecătorești și încălcarea principiului separării puterilor în stat", din moment ce consideră ITM o "putere de stat" față de care instanța de judecată și-ar depăși limitele puterii judecătorești dacă ar analiza fondul în prezenta cauză.
Întrucât I. T. de M. nu face parte din nici una dintre puterile de stat, în mod evident, că instanța de judecată se poate pronunța asupră oricărei probleme asupra căreia ar avea atribuții și ITM, fără a avea nici cea mai mică legătură cu principiul separației puterilor în stat, întrucât prin aceasta, instanța nu s-ar substitui voinței legislative și nici celei executive. În consecință, instanța nu și-ar depăși limitele puterii judecătorești.
Din moment ce instanța de judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, are posibilitatea de a se pronunța asupra unor probleme stabilite inițial în sarcina altor entități, în mod evident că pentru identitate de rațiune, instanța de judecată are posibilitatea, în baza aceluiași principiu, să se pronunțe și asupra existenței sau întinderii unor drepturi subiective recunoscute de lege și afirmate în prezentul cadru procesual.
Cu atât mai mult, într-un litigiu de dreptul muncii, apreciază că instanța de judecată nu numai că se poate pronunța, ci este obligată să se pronunțe asupra fondului drepturilor reglementate legal care fac obiectul prezentei cauze, respectiv asupra încadrării condițiilor în care reclamanta își desfășoară activitatea într-o anumită clasificare legală.
Prin refuzul instanței de analiza fondul cauzei, sub pretextul că drepturile reclamantei "se putea realiza pe alte căi, ignorate de aceasta" și sub pretextul "depășirii limitelor puterii judecătorești" apreciază că instanța de fond a încălcat flagrant dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO, astfel cum sunt ele conturate de practica C. E. a D. O., respectiv a refuzat să recunoască reclamantului/ei dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată care să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi recunoscute prin lege.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite arată că din motivarea făcută de instanță nu reiese care sunt pașii din cadrul așa-zisei "proceduri prealabile" pe care reclamanta nu i-a respectat. De asemenea, instanța face referire la "alte căi" ignorate de reclamantă, fără însă a preciza care sunt acelea.
Arată că instanța a reținut eronat existența procedurii prealabile obligatorii din H. nr. 2., deoarece nu există nicio prevedere care să susțină ceea ce instanța a reținut, anume decăderea reclamantei din dreptul de a sesiza instanța de judecată pentru a verifica îndeplinirea condițiilor reglementate de actul dedus judecății.
În cauza, s-ar fi impus declanșarea procedurii de încadrare a locului de muncă al reclamantei în condiții deosebite prin prisma prevederilor art. 2 alin.
1 lit. a) și a art. 3 lit. b raportat la anexa 1, pct. 49.
Din textele art. 1 și art. 3, rezulta în mod clar că angajatorul ar fi trebuit să realizeze expertize tehnice ale locurilor de muncă pentru identificarea factorilor de risc și expertiza medicală care să evalueze efectele factorilor de risc asupra capacitații de muncă și stării de sănătate a angajaților, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite.
În ceea ce privește actele întocmite de pârâtă în temeiul HG nr. 2., s-a arătat că ITM S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001, iar concluzia acestuia interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unorcondiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite, este vădit greșită și subiectivă.
"Expertizarea" la care face referire instanța nu a fost depusa de pârâta la dosarul cauzei. Aceasta "expertizare", mai exact determinare de noxe profesionale, nu se realizează de către ITM, ci, așa cum chiar textul H. nr. 2. în anexa 1 arata, că se realizează de către instituții abilitate care au în structura lor laboratoare abilitate pentru efectuarea acestor determinări.
Reclamanta recurentă a fost cea care a depus la dosarul cauzei șasebuletine de determinare a nivelului de noxe întocmite la data de 26 iunie 2001 și 7 iulie 2001, din care rezultă tocmai depășirea nivelului de noxe profesionale admis la locurile de muncă expertizate, care însă nu au intrat în raza de analiză a instanței.
Este falsă susținerea conform căreia procesul verbal întocmit de ITM reprezintă un buletin de determinare a noxelor profesionale de la locul de muncă al reclamantei. A. proces verbal nu face decât să constate că determinările de noxe, care sunt efectuate de laboratoare abilitate, s-au desfășurat în condiții normale de muncă, anume că procesele tehnologice specifice locului de muncă erau în desfășurare normala.
Procesul verbal întocmit de ITM nu are nicio relevanta în ceea ce privește îndeplinirea sau nu a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite decât de constatare a corectitudinii și regularității măsurilor. A. proces verbal nu poate produce, prin înscrierile făcute în conținutul său, efectul neemiterii de către ITM a avizului de încadrare. R. în mod clar, din prevederile art. 4 din H. nr. 2. care sunt documentele în baza cărora se acorda avizul de încadrare.
Față de aceasta îndeplinire defectuoasă și de rea credință a procedurii de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, sindicatul a formulat la data de (...) o sesizare/adresa către P. J. S. (nr. 118/2002), conducerea unității S., LT.M. S. (nr. 357/(...)), I. de M. M. S., S. J. S. (1549/(...)) și C. Meridian.
În această sesizare, sindicatul menționează că "patronatul a acționat cu intenția vădită de a ocoli prevederile legale, care ar duce la îndeplinirea condițiilor necesare încadrării în condiții deosebite de muncă" încălcându-se prevederile art. 3 și art. 16 din H. nr. 2.. Se menționează totodată că "neefectuarea la S. S. S. de ani de zile a controlului medical periodic face ca astăzi să nu se dispună de datele privind starea reala de sănătate a salariaților";.
Totuși nici aceasta sesizare nu a fost interpretata de instanța de judecata în sensul dovedirii culpei angajatorului în încălcarea dreptului reclamantei de încadrare corecta a locului de muncă în condiții deosebite și mai ales în dovedirea exercițiului de poziție dominantă a angajatorului față de angajații săi.
Instanța a reținut însă că, față de lipsa de reacție a tuturor instituțiilor sesizate, sindicatul ar fi trebuit să facă plângere și că ar fi avut obligația de a declanșa față de angajator procedura conflictului de interese în baza L. nr. 1., însă acest conflict se declanșează doar cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă. Or, încadrarea locului de muncă în condiții deosebite nu se face prin contractele colective de muncă, ci prin prevederile HG nr. 2..
S-a arătat că este un drept al sindicatului și nu o obligație de a declanșa greva, medierea, arbitrajul, iar instanța nu putea să constate decăderea reclamantei din dreptul de a sesiza instanța, motivat de faptul că sindicatul nu a declanșat greva, medierea arbitrajul.
Consideră că întreaga procedură inițiată de angajator în baza prevederilor H. nr. 2. a fost incompletă, rezultatul fiind încălcarea dreptuluiangajatului de a i se recunoaște condițiile deosebite de muncă în care își desfășoară activitatea.
Intimata pârâtă S. M. R. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerearecursului, arătând, în esență, că la fondul cauzei a pus în discuție problema inadmisibilității, atâta timp cât lipsește avizul comisiei specializate, iar încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nu se poate face pe cale judecătorească.
S-a învederat că nu a fost îngrădit dreptul reclamantei de a se adresa unei instanțe, întrucât recurenta, prin sindicat a avut la dispoziție suficiente pârghii legale pentru a acționa.
Consideră că nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că pentru a fi în prezența în prezența unei proceduri obligatorii prealabile sesizării instanței, textul de lege trebuie să indice acest fapt în mod expres.
Recursul este nefondat.
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat să seconstate că începând cu data de (...) a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții deosebite, iar pârâta, în calitate de angajator, să fie obligată să o recunoască ca atare și să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții deosebite.
Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, la pct. II, societatea pârâtă a invocat în mod explicit inadmisibilitatea acțiunii promovate dereclamantă, motivat de faptul că lipsește avizul I.ui T. de M., care să certificeîncadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege.
Faptul că instanța, la ultimul termen de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 129 alin. 4 C.proc.civ., a pus în discuția părților inadmisibilitatea demersului juridic inițiat de către reclamantă, sub forma unei excepții, nu a fost de natură să denatureze înțelesul apărării pârâtei, întrucât excepția este mijlocul procedural prin care puteau fi invocate și soluționate aspectele învederate în apărare de către pârâtă cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor formulate de către reclamantă, astfel încât se constată a fi vădit nefondată susținerea din cererea de recurs în sensul că pârâta nu a înțeles să invoce o atare excepție.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța, în considerentele hotărârii recurate, a menționat împrejurările care țin de fondul raporturile juridice deduse judecății, însă aceasta nu înlătură caracterul apărării formulate de către pârâta, ca fiind o excepție de fond de inadmisibilitate. De fapt, o analiza corectă din punct de vedere juridic a inadmisibilității pretențiilor reclamantei, nici nu putea fi realizată fără examinarea aspectelor ce țin de fondul cauzei, astfel încât contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre nelegală admițând excepția invocată de pârâtă.
Curtea observă că, pentru o bună administrare a justiției, este firesc ca instanțele, în virtutea prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., să soluționeze cu prioritate acele excepții pentru a căror soluționare nu este necesară administrarea altor probe, regula principală constituind-o soluționarea separată a excepțiilor, întrucât dispozițiile art. 137 alin. 2 C.pr.civ. instituie o derogare, care este de strictă interpretare și aplicare.
Se constată că prevederea legală care conferă posibilitatea soluționării cauzei în temeiul unei excepții, întrucât nu este necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, dă expresie tocmai exigențelor constituționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și oferă premisa soluționării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată și nejustificată a duratei procesului - prin obligația instanței de a uni excepția cu fondul, așacum a susținut recurenta - ar conduce tocmai la încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor O., așa încât, nici critica formulată sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin urmare, prima instanță constatând că probele administrate până la un moment dat au fost suficiente pentru a lămuri aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă din cadrul societății pârâte în condiții de muncă deosebite, în mod corect nu a mai continuat în administrarea altor probatorii privind fondul cauzei.
Într-adevăr, așa cum arată și recurenta, în cuprinsul HG nr. 2. nu există nicio prevedere expresă care să stabilească ca fiind inadmisibile acțiunile promovate de către angajați fără îndeplinirea procedurii reglementate de aceste acte normative, însă Curtea apreciază că o astfel de prevedere nici nu era necesară, deoarece admisibilitatea unei cereri în justiție se apreciază în fiecare cauză în parte în funcție de întrunirea condițiilor referitoare la exercitarea acțiunii.
Instanța de fond a arătat că, în speță, o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești și ar conduce la încălcarea separației puterilor în stat. Curtea constată, referitor la acest aspect că, potrivit art. 3 lit. g și art. 4 din HG nr. 2., avizul de încadrare în condiții deosebite se acordă - în urma analizării dosarului, de către I. T. de M., S. având posibilitatea de contestare în cazul refuzului de acordare a avizului.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții deosebite, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 11 din HG nr. 2..
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile O., deoarece contrar susținerilor recurentei, instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege reclamantei, ci aceasta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură ce intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
P. instanță a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 2., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 2. adoptată în temeiul art. 19 alin. 2 din L. nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite.
Chiar dacă în cazul reclamantei, potrivit susținerilor acestuia, au fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 2., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; expertizarealocurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii; efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin.
1; solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul
Sănătății și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de munca; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca; stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. 4 din L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 10 din HG nr. 2., încadrarea salariaților în locurile de muncă în condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste locuri de munca potrivit programului normal de lucru.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, angajatorul fiind obligat să depună la casa teritorială de pensii avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de munca.
Chiar dacă solicitarea încadrării în condiții deosebite putea fi făcută și de către cei mai sus indicați, nu numai de angajator, Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate ca fiind în condiții deosebite prin parcurgerea tuturor acestor etape.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții deosebite, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții deosebite potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este inadmisibilă, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, în condiții deosebite, context în care a analizat dispozițiile HG nr. 2. din punct de vedere al procedurii ce ar fi trebuit să fie urmată.
De asemenea, au fost redate în cuprinsul hotărârii demersurile - efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, în condiții deosebite, începând cu nominalizarea locurilor de muncă de către antecesoarea pârâtei, continuând cu efectuarea expertizării și obținerea avizului ITM, procedură care însă nu a avut ca și consecință încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Or, această analiză efectuată pe larg de către instanță nu este de natură să evidențieze culpa vreuneia dintre entitățile implicate în această procedură, ci de a sublinia faptul că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate în condiții deosebite de muncă, ca urmare nefinalizării etapelor din cadrul metodologiei stabilite de HG nr. 2..
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr.
2. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal este inadmisibil.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
Reținând dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, respectiv faptul că recurenta a căzut în pretenții, Curtea va respinge solicitarea acesteia de obligare a societății pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. S. S. Z. în numele și pentru salariatul C. M. V. împotriva sentinței civile nr. 389 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 05 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. S. D.
Cu opinie separată N . N.
GREFIER
Red.DCG/dact.SzM
2 ex./(...)
Jud.fond: A.R.P.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de reclamant, reprezentat prin S. S. S. Z., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul, reprezentat de către sindicat, a solicitat instanței să constatare că, începând cu data de (...), a lucrat în condiții speciale/deosebite de muncă în cadrul unității pârâte și să recunoască stagiului de cotizare realizat în aceste condiții.
Consider că, la data de (...), Tribunalul Sălaj, a dat cuvântul părților doarasupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile/speciale, considerând că aceasta are prioritate față de o altă excepție, cea a prematurității acțiunii, neintrând, în speță, în cercetarea fondului cauzei.
Analizând excepțiile ce au fost invocate în cauză, rezultă că, prin
în tâmp in are a f or mul ată, p âr âta a invoc at : inadmisibilitatea acț iun ii în cee a ce
pr iveș te pe titul 1 d in cerere a de che mare î n judec ată, în te me iu l d isp. ar t.111 Cod civil,având în vedere faptul că reclamantul avea deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului și că acesta solicită constatarea unei situații de fapt,
prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune și prematuritatea în capătului 2 de cerere.
L a ter menul de judec ată d in (...), ins tanț a de f ond invoc ă d in of ic iu ș i pune
în d iscuț ia p ărț ilor excepț ia in ad mis ib il ităț ii acț iun ii pen tr u l ips a proc edur ii
speciale/ prealabile.
Po tr iv it d isp. ar t.109 al in.3 Cod. proc.c iv il ă, as tf el cu m a f ost mo d if ic at pr in
L. nr.202/2010, neîndeplinirea procedur ii pre al ab ile nu po ate f i invoc ată dec ât
de c ătre p âr ât pr in în tâmp in are, sub s ancț iune a dec ăder ii.
As tf el,consider c ă, î n pr imul r ând, po tr iv it aces tor d ispoz iț ii leg ale, pr ima
ins tanț ă n u mai p u te a, l a d ata de (...), s ă invoce d in of ic iu excepț ia
in ad mis ib il ităț ii acț iun ii pen tru l ips a pr ocedur ii pre al ab ile, as tf el încât în mod
greș it pr ima ins tanț ă s -a pronunț at asu pr a aces te i excepț ii ne invoc ate în c auz ă
de c ătre p âr âtă.
În al do ile a r ând, aprec iez c ă în mod g reș it pr ima ins tanț ă a reț inu t c ă
acț iune a f or mul ată e s te in ad mis ib il ă, av ând în vedere f ap tul c ă prezen ta acț iune
a f ost c al if ic ată ș i ju dec ată c a f iind un conf lic t de drep tur i, u n l itig iu în leg ătur ă
cu exerc itare a drep tur ilor izvor âte d in c on tr ac tul ind iv idu al de munc ă înche iat
în tre p ărț i, în cursu l execu tăr ii aces tu ia, conf lic t supus jur isd icț ie i munc ii ș i
pen tru c are recl ama n tul s al ar iat are des ch is ă c ale a de a se adres a ins tanțe i de
judec ată, în te me iul d isp. ar t.281, 248, 1 71 ș i ur măto arele d in Codul munc ii, ș i
nu c a f iind o acț iune î n contencios administrativ.
În al tre ile a r ând, me todolog iile de înc ad r are în cond iț ii spec iale/deoseb ite
de munc ă nu se adrese az ă ang ajaț il or, c i p ar tener ilor soc ial i, respec tiv
ang ajator ilor ș i s in d ic atelor, as tf el încât nu se po ate vor b i în c auz ă de o
procedur ă pre al ab il ă ins titu ită de leg isl aț ia munc ii c a o con d iț ie ex tr insec ă de
exerc iț iu a drep tulu i l a acț iune a s al ar iatulu i în pro tegu ire a drep tur ilor s ale
pre tins a f i înc ălc ate.
Având în vedere fapt ul că excepț ia in ad mis ib il ităț ii acț iun ii es te o ex cepț ie
de f ond, o excepție p rocesu al ă, ce nu treb u ie conf undată cu o ap ăr are de f ond și
c are nu pune în d is cuț ie f ondul pretenț ie i f or mul ate, n ic i atunc i c ând tinde l a
resp ingere a acț iun ii, ace as ta pu tând ave a, în c azul ad miter ii, do ar ef ectul
î mp ied ic ăr i i judec ăț ii f ondului ș i nu re sp ingere a acț iun ii c a f iind nef ondată,
precu m ș i f ap tul c ă pr ima ins tanț ă a r ămas în pronunț are d o ar asupr a aces te i
excepț ii, aprec iind c h iar c ă are pr ior itate f aț ă de ce a a pre matu r ităț ii acț iun ii ,
consider c ă se imp u ne a ad mit ere a recur sulu i ș i c as are a sen tințe i cu tr imite re a
acț iun ii spre re judec are acele iaș i ins tanț e, pen tru cerce tare a f ondulu i c auze i.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 553/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4957/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
