Decizia civilă nr. 14/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 14/R/2011
Ședința din 10 Ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. V., C. D., V. O., M. P., M. I., B. D., G. O., I. T., B. D. și H. V. împotriva sentinței civile nr.
2336 din 28 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta-intimată SC P. SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurenților - reclamanți, avocat M. D., lipsă fiind pârâta-intimată SC OMV P.
SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei - intimate și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 5 ianuarie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți au depus la dosar un set de înscrisuri, (filele 17-22).
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat M. D., depune la dosar un înscris din partea SC P. SA și chitanța prin care face dovada achitării onorariului avocațial. A. nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților - recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul acordării salariaților a sumei de bani reprezentând participarea acestora la cota de profit ce le revine conform prevederilor CCM/unitate și CCM Unic la N. N., pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond. S. obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
După dezbaterea cauzei, înainte de epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC OMV P. SA, avocat Ana M. F., care depune la dosar întâmpinare și împuternicirea avocațială.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2336 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinse exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia prematuritatii promovarii actiunii.
A fost respinsă actiunea formulata de reclamantii M. V., C. D., V. O., M. P., M. I., B. D., G. O., I. T., B. D.,H. V. in contradictoriu cu parata SC OMV P. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauza se reclamă neandeplinirea unor obligatii contractuale, de catre o parte a contractului colectiv de munca. Or, actiunea in raspundere contractuala poate fi promovata de oricare dintre partile contractului, astfel ca, in cauza, reclamantii, ca parti in contractul colectiv de munca la nivel P., au legitimare procesuala activa, astfel ca exceptia urmeaza a fi respinsa.
In examinarea exceptiei prematuritatii, tribunalul a pornit, din nou, de la obiectul actiunii: actiune in raspundere contractuala.Dreptul de a formula o actiune prin care sunt supuse analizei instantei aspecte care tin de neexecutarea culpabila a unor obligatii contractuale de catre una dintre parti nu poate fi ingradit de faptul ca aceasta obligatie este sau nu afectata de modalitati.Nasterea,existenta, intinderea,executarea sau neexecutarea culpabila a obligatiei, fie ea chiar afectata de modalitati, tin de insasi esenta litigiului, astfel ca exceptia prematuritatii urmeaza a fi respinsa.
In privinta fondului, tribunalul a pornit in analiza situatiei reclamate( neexecutarea culpabila de catre angajator, a obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca) de la dispozitiile contractului invocate in sustinerea actiunii.
Astfel, potrivit prevederilor art 139 din CCM la nivel P. pentru anii (...)
:";Cota de participare a salariatilor SNP P. la profitul anual este de 1..Cota de participare a salariatilor P. la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si conditiile de diferenteiere vor fi stabilte prin negociere cu F. P..
Aceste dispozitii contractuale sunt in acord deplin cu prevederile art 42
CCM unic la nivel national pentru anii 2005-2006, respectiv CCM unic la nivel national pentru anii 2007-2010 , conform caruia salariatii au dreptul la alte venituri constand in cota-parte din profit, ce se repartizeaza salariatilor, care este de pana la 10% in cazul societatilor comerciale si pana la 5% in cazul regiilor autonome.
Analizand clauza din CCM P. cu privire la cota-parte din profit la care pot participa salariatii se constata ca obligatia este afectata de o conditie suspensiva. De regula, conditia care afecteaza un raport de obligatii este stabilita prin vointa partilor.De aceea, existenta, dovada si interpretarea sa sunt reglementate de dreptul comun in maetria contractelor iar verificarea si constatarea realizarii ei se face, de asemenea, in considerarea acestei vointe.In acest sens, art 1011 cod civil prevede:";Indeplinirea conditiei trebuie sa se faca astfel cum au inteles partile sai fie facuta";. De asemenea, Codul civil reglementeaza minutios problema determinarii momentului reaizarii conditiei.In situatia de fata, fiind in prezenta unei conditii pozitive, sunt incidente prevederile art.1012 Cod civil, care distinge dupa cum s-a stabilit sau nu s-a stabilit termenul in care evenimentul se va produce. In primul caz, conditia este considerata ca neandeplinita daca timpul a expirat fara ca evenimentul sa se produca iar in cel de al doilea caz evenimentul se poate realiza oricand „ si nu este considerata ca fiind cazuta (nerealizata) decat cand este sigura ca evenimentul nu se va mai intampla";.
In cauza de fata nu s-a facut dovada indeplinirii conditiei care afecteaza obligatia angajatorului de plata a cotei-parti din profitul anual si nu se poate retine nici incidenta dispozitiilor art 1014 Cod civil, potrivit carora:";Conditia este reputata ca indeplinita cand debitorul obligat sub aceasta conditie a impiedicat indeplinirea ei"; intrucat reclamantii nu au dovedit existenta comportamnetului culpabil al angajatorului in nerealizarea conditiei.
Tribualul a retinut, in analiza apararilor formulate de parata, ca in cauza ne găsim in situația unui drept conditional iar nu a unui drept eventual, astfel cum sustine parata. Dreptul conditional are intrunite toate elementele pentru a fi un drept perfect, doar ca nasterea sa depinde de un eveniment viitor si nesigur, stabilit prin vointa partilor. Evenimentul-conditie este intotdeauna un fapt exterior raportului obligational si dreptului care intra in continutul sau, ambele concepute, formate, dar inca nenascute. Spre deosebire de dreptul conditional, dreptul eventual este, dimpotriva, un drept caruia ii lipseste cel putin unul dintre elementele intrinseci necesare formarii sale. Aceasta este si explicatia ca drepturile creditorului conditional se deosebesc de drepturile creditorului eventual.
Raportat la considerentele de mai sus, retinand neandeplinirea conditiei suspensive si, implicit, faptul ca dreptul reclamantilor la plata cotei-parti din profitul anual al companiei parate nu s-a nascut, tribunalul a respins actiunea ca neantemeiata.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții solicitând modificarea sentinței în sensul acordării cotei de profit ce îi revine conform prevederilor CCM/unitate și CCM Unic la N. N. șiobligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursului, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 139 din
Contractul Colectiv de M. încheiat pe anul 2005 și menținut fără nici o modificare și în contractele pe anii 2006 și 2007, cu sublinierea că obligația derivă din reglementarea cuprinsă în art. 41 (2) lit. a și art.42 (2) lit. a din CCM Unic la nivel național pe anii 2005-2006 și respectiv 2007-2010. Sunt invocate prevederile cuprinse în art. 41 alin. 3 pentru anii 2006 respectiv art. 42 alin. 3 pentru anii 2007-2010. Potrivit art. 139 din CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 (articole care fac parte din capitolul salarizare) părțile NU au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit, deși erau liberi să o facă, încât rezulta că acest drept de natură salarială a fost recunoscut salariaților.
Obiectul negocierilor vizează doar suma concretă ce revine angajaților, iar nu existența dreptului în sine, fiind de neconceput existența unor negocieri pentru a determina menținerea sau anularea unor drepturi prevăzute într-un CCM a cărui executare s-a încheiat.
S-a mai invocat că instanța de fond prin modul de interpretare prevederilor legale incidente în cauză încalcă dispozițiile art. 8 din Legea
130/1996 și că pârâta își invocă propria culpă pentru a justifica neacordarea drepturilor solicitate, în condițiile în care în temeiul art. 3 alin. (5) din Legea
130/1996 inițiativa negocierii aparține patronului și nu angajaților. De asemenea, s-a apreciat că în mod nelegal s-a reținut că încălcarea unei obligații - negocierea modalității de acordare a cotei de profit - poate fi considerată o cauză de exonerare a răspunderii sau un mod de eliberare de executare a unei obligații ce incumbă din lege, interpretare ce încalcă principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea
130/1996, art. 295 alin. (1) din Codul muncii raportat la art. 969 alin. (1) Cod civil.
S-a mai precizat că prin modul de soluționare a cauzei, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 982 Cod civil, care instituie obligativitatea unei interpretări sistematice și unitare a clauzelor CCM, schimbând astfel înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al prevederilor art. 139 din CCM încheiat la nivel de
P.
Astfel, prin interpretarea care se dă prevederilor legale incidente în cauză, se reține că dreptul dedus judecății ar fi afectat în același timp și de o condiție mixtă, neîndeplinită și de o condiție suspensivă dublă, interpretare eronată atât din punct de vedere juridic, cât și faptic, iar prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 139 din CCM P. se schimbă înțelesul neîndoielnic al acestei prevederi legale, deturnând astfel natura dreptului la cota de profit dintr-un drept determinat și câștigat printr-un raport de muncă, într-un drept aleatoriu, supus arbitrariului.
S-a mai solicitat ca la soluționarea recursului să se aibă în vedere și dispozițiile art. 7 și din CCM încheiat la nivel de unitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.8 și 9, 3041 și 312 C.pr.civ,
Codul muncii, Legea 130/1996, art. 139 din CCM P. (...), CCM unic la nivel național 2005-2010.
Examinând hotărârea în raport de motivele, Curtea reține următoarele:
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul
Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „ cota de participare a salariaților P. S.A. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de reclamantă are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 Cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art.41 (CCM 2005-2006), respectiv al art. 42 (CCM 2007-2010) confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificat ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimte să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii, privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Or, reclamanții nu sunt titularii unui drept pur și simplu de natură să justifice acordarea unei cote din acest profit.
Se susține de către reclamanți că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiat acest motiv de recurs, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților,care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamanților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de aceștia, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nici motivul de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 Codul muncii (privitor la interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului) și ale art. 287
Codul muncii (prin care se răstoarnă sarcina probei, aceasta revenind angajatorului) nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării (răsturnate, ca sens în care se impune favorizarea, în materia dreptului muncii), anume, art. 983 Cod civil, pentru a se face interpretarea unor clauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în opinia Curții, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.
Nici argumentul referitor la aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național nu poate fi reținut, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, fiind valabile în continuare considerentele similare referitoare la prevederile identice ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Pentru considerentele expuse anterior, reținând că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 304 pct.8 și 9, 3041 și 312 alin.(1) Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. V., C. D., V. O.,
M. P., M. I., B. D., G. O., I. T., B. D. și H. V., împotriva sentinței civile nr.
2336 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. S. C. B.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond. M. F.B./P. U.
| ← Decizia civilă nr. 5261/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3982/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
