Decizia civilă nr. 2547/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2547/R/2011
Ședința publică din data de 6 iulie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC N. C. S. împotriva sentinței civile nr. 324 din 15 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. I. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 iulie
2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a transmis la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică și judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...), la data de (...), astfel cum a fost precizată, reclamantul M. I.-D. a chemat în judecată pe pârâta SC N. C. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.780 lei, reprezentând drepturile salariale neachitate, aferente perioadei 1 martie 2008-25 noiembrie 2009, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii formulate, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada (...)-(...), în calitate de conducător auto, efectuând curse internaționale, însă pârâta nu i-a acordat drepturile salariale pentru munca prestată în această perioadă, achitându-i doar diurna pentru fiecare deplasare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 37-40, art. 154, art. 161, art. 163, art. 281-284, art. 287 C. muncii, art. 274 C.pr.civ.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a fost îndreptățit la plata unui salariu de bază lunar în sumă de 600 lei, începând cu data de (...), majorat la 700 lei lunar din aprilie 2008, și respectiv, 760 lei lunar, începând din ianuarie 2009. Drepturile salariale cuvenite au fost achitate reclamantului pentru întreaga perioadă lucrată, astfel cum rezultă din statele de plată depuse la dosar.
A mai arătat că reclamantul a beneficiat de concediul de odihnă aferent anului 2009 și a încasat indemnizația de concediu.
La termenul de judecată din data (...), pârâta a invocat excepția nulității contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 3./(...).
Prin sentința civilă nr. 324/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția nulității contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 3. din (...), invocată de pârâta SC N. C. S.
S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul M. I.- D., în contradictoriu cu pârâta SC N. C. S.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale neachitate pentru perioada 1 martie 2008 - 25 noiembrie 2009, calculate în funcție de salariul de bază brut lunar în cuantum de 1050 lei, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 3./(...), la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv (...), până la achitarea integrală a debitului, stabilită la nivelul dobânzii de referință a B. N. a R., diminuat cu 20%.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținuturmătoarele:
Cu privire la excepția nulității contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 3./(...), tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 16 C. muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, anterior începerii raporturilor de muncă.
În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Prin urmare, cu toate că forma scrisă are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinței părților, pentru precizarea drepturilor și obligațiilor lor reciproce și, pe cale de consecință, pentru dovedirea ulterioară a conținutului real al raportului juridic, nu reprezintă o condiție de validitate, ci una ad probationem, fiind reglementată în interesul părților, în special al salariatului, pentru a-și asigura un mijloc de probă sigur și ușor de administrat.
Așa fiind, chiar în lipsa înscrisului, contractul individual de muncă, în sens de negotium, există și își produce toate efectele, atâta timp cât s-a realizat în concret acordul de voință al părților.
În speță, nu s-a contestat existența unui raport de muncă între părți și prestarea muncii de către reclamant în temeiul acestuia.
Prin urmare, este neîndoielnică existența contractului individual de muncă, în sens de negotium.
Contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 3./(...), ca instrumentum, poartă semnătura și ștampila societății SC N. C. S., făcând dovadă împotriva acesteia, în ceea ce privește obligațiile asumate.
Astfel, dacă contractul este semnat numai de una dintre părți, el face dovadă în justiție contra acestei părți, când este adus în fața judecății de partea care are interes să se servească de înscris.
Raportat la aceste considerente instanța a respins ca neîntemeiată excepția nulității contractului individual de muncă înregistrat sub nr.
3./(...).
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în baza contractului individual de muncă, înregistrat la I. T. de M. M. sub nr. 3./(...), reclamantul
M. I.-D. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta SC N. C. S., pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de (...), în calitate de conducător auto, stipulându-se un salariu de bază brut lunar în sumă de 1050 lei.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de (...), prin demisia reclamantului, aspect necontestat în cauză.
Potrivit art. 41 C. muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prim acordul părților.
Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazul și condițiile prevăzute de C. muncii, de pildă în cazul delegării sau detașării.
Prin urmare, salariul de bază lunar cuvenit reclamantului nu putea fi modificat în mod unilateral de către angajator, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Nu s-a dovedit în cauză nici modificarea contractului individual de muncă prin acordul părților, materializat printr-un act adițional la contract.
În conformitate cu dispozițiile art. 163 C. muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Pârâta nu a făcut dovada acordării drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 1 martie 2008 - 25 noiembrie 2009, cu toate că sarcina probei în incumbă, potrivit art. 287 C. muncii.
Statele de plată depuse la dosar nu sunt semnate de reclamant, astfel încât nu fac dovada plății drepturilor salariale către acesta.
Potrivit art. 161 alin. 4 C. muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile C. muncii, cu consecința reparării integrale a prejudiciului, care cuprinde atât despăgubirea datorată, cât și dobânda legală, conform art. 1088 C.civ.
Potrivit acestui din urmă text, dobânzile sunt datorate din ziua introducerii cererii de chemare în judecată, pe această dată debitorul fiind considerat pus în întârziere.
Raportat la considerentele expuse, în baza art. 40 alin. 2 lit. c), art. 161, art. 163, art. 287 C. muncii, coroborat cu art. 1088 C.civ. și art. 3 alin.
3 din O.G. nr. 9/2000, instanța a admis în parte acțiunea conform dispozitivului.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. C. S., invocând excepția nulității si a inopozabilității contractului de munca fata de reclamantul intimat, iar pe fondul cauzei a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării societății la plata salariului net ce s-ar fi cuvenit reclamantului pentru munca prestata, nu la plata integrala a salariului brut așa cum s-a dispus de instanța de fond și respingerii pretențiilor reclamantului la plata dobânzii legale aferenta calculata de la data introducerii acțiunii si până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecata in suma de 1500 lei reprezentând onorar de avocat la fond.
- Cu privire la excepția nulității si a inopozabilității recurenta arată că la termenul din data de (...) reclamantul prezent fiind in fata instanței a susținut ca semnătura de pe contractul individual de munca nu îi aparține si ca el nu a semnat acest act. Consideră recurenta că în aceste condiții reclamantului nu-i poate profita acest înscris, care ar fi putut constitui singurul mijloc probator pentru cuantificarea sub aspect valoric al pretențiilor sale bănești față de pârâtă.
Si aceasta pentru ca atâta vreme cât semnătura de pe contractul individual de munca nu-i aparține reclamantului intimat nu se poate susține ca acesta si-a dat consimțământul la semnarea lui.
Or lipsa consimțământului atrage nevalabilitatea actului juridic si inopozabilitatea lui fata de cel ce îl neagă.
Întrucât reclamantul a susținut faptul ca semnătura de pe înscris nu-i aparține, el nu poate sa opună pârâtei acest înscris pe temeiul căruia instanța i-a admis pretențiile, pentru ca lipsa semnăturii sale de pe contract echivalează cu lipsa voinței juridice de a încheia acest act, respectiv cu lipsa consimțământului, ceea ce atrage nulitatea absoluta a acestui mijloc de proba.
Menționează recurenta că nu a contestat raporturile de munca existente intre societate si reclamant, dar pretențiile acestuia nu pot fi admise decât in limita legalității.
- Pe fondul cauzei apreciază ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala incidente, invocând motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct.6, 8 si 9 C.pr.civ.
- Cu privire la pretențiile privind drepturile salariale recurenta susține că aceste pretenții sunt inadmisibile, nedovedite si neîntemeiate.
In fapt prin cererea introductiva reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale bănești cuprinzând salariile de baza.
Or asemenea pretenții ale reclamantului sunt inadmisibile cita vreme salariul de baza reprezintă salariul de încadrare al reclamantului, iar societatea din salariul de baza a efectuat vărsămintele sumelor cu titlu de stopaj la sursa.
Cum instanța fondului a apreciat ca salariul de bază este cel cuprins in contractul individual de munca a admis pretențiile reclamantului obligând pe pârâtă la plata salariului brut lunar in cuantum de 1050 lei/luna.
Susține recurenta că reclamantul nu a solicitat ceea ce a admis instanța, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ.
Arată recurenta că reclamantul a solicitat suma de 15.780 lei, însă instanța fondului nu a acordat ceea ce s-a cerut, ci mai mult decât s-a cerut pentru ca in perioada (...) - (...) sunt 12 luni x 1050 lei = 19.950 lei.
Câtă vreme rezulta din statele de plata depuse la dosarul cauzei ca acestea au fost înregistrate la I. M., plata salariului de baza este inadmisibil câta vreme recurenta a reținut stopajul la sursa si a achitat potrivit statelor de plata la bugetul consolidat al statului vărsămintele reprezentând (impozitul lunar pe salarii, contribuția la C., la șomaj, la fondul de pensii etc).
În ce privește plata sumelor niciuna, nici alta din sumele pretinse de reclamant sub aspectul cuantumului valoric nu sunt probate pentru ca in lipsa contractului individual de munca (pe care acesta a susținut ca nu l-a semnat), reclamantul este cel care trebuia sa facă dovada pretențiilor sale potrivit prev. art. 1169 C.civ.
Chiar si in condițiile in care contractul individual de munca ar fi opozabil reclamantului, acesta ar fi fost îndreptățit ca instanța sa-i recunoască dreptul la salariul net, respectiv la restul de plata cuvenit după reținerea sumelor privind stopajul la sursa si la indemnizația de concediu de odihna care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, dar numai calculate in baza contractului de munca.
Simplul fapt ca statele de plata nu sunt semnate de reclamant ar putea constitui un motiv întemeiat pentru acesta de a emite pretenții potrivit art. 163 C. muncii, dar in lipsa unui contract de munca valid din punct de vedere juridic (pentru lipsa consimțământului reclamantului) reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor la ceea ce a admis instanța si nici la suma de
15.780 lei (care nu este justificata), ci doar la salariul net cuvenit.
Este adevărat ca potrivii art. 278 din C. muncii „ Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, si ca acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare „. aceste prevederi nu pot constitui o modalitate juridica de a admite reclamantului pretențiile sale in mod discreționar, ci numai in funcție de dovezile de la dosar si numai daca aceste pretenții sunt întemeiate si justificate cu probe.
Pe de alta parte, câtă vreme este dovedit ca pârâta a efectuat potrivit statelor de plata vărsămintele la bugetul consolidat al statului, instanța de fond putea potrivit unei prezumții simple sa aprecieze ca reclamantul este îndreptățit la plata salariului net si nu la plata celui brut.
- Cit privesc pretențiile reclamantului la dobânda legala pe care instanța de fond le-a admis nici acestea sunt admise potrivit prevederilor legale.
Cu privire la dobânda legală acordată recurenta susține că în mod greșit a fost admisă această cerere a reclamantului, întrucât potrivit prevederilor art. 164 (4) C. muncii, întârzierea nejustificata ori neplata salariului poate determina angajatorul la plata doar de daune interese pentru repararea prejudiciului, dar nicidecum la plata unei dobânzi legale. Suntem deci in prezenta unei norme derogatorii de la prevederile dreptului comun, dispozițiile C.ui muncii având caracter special.
In drept, recurenta a invocat prevederile art. 299 C.pr.civ.
În probațiune recurenta a depus la dosar înscrisuri.
Reclamantul intimat M. I.-D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f.
66-67), prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Arată intimatul că raporturile de munca nu au fost contestate nici de reclamant si nici de parata, iar forma scrisa a contractului nu reprezintă o condiție de invaliditate, ci una ad probationem.
Convenția de munca, in sens de «. fiind recunoscuta de ambele părți, chiar daca contractul de munca înregistrat sub nr. 3. din (...) nu a fost semnat de reclamant, face dovada deplina contra pârâtei recurente care l-asemnat, cu privire la clauzele asumate de angajator - in speța cuantumul drepturilor salariale.
Ceea ce nu a recunoscut reclamantul este modificarea acestui contract prin adăugirea ulterior de către parata a unor mențiuni.
Pe de alta parte, corect a reținut prima instanța ca salariul de baza cuvenit reclamantului nu putea fi modificat in mod unilateral de către angajator, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege in acest sens.
In ceea ce privesc criticile relative la pretențiile privind drepturile salariale, in mod corect prima instanța a reținut ca pârâta nu a făcut dovada plății drepturilor salariate, statele de plata depuse la dosar nefiind semnate de reclamantul-intimat.
Fisele fiscale aferente perioadei in litigiu, nu demonstrează efectuarea plații salariului, in sensul art. 163 C. muncii, iar adeverințele privind plata contribuțiilor societății către bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale de stat nu dovedesc si plata salariului către reclamant, ci doar achitarea unor obligații generale ale societății către aceste fonduri.
Cu privire la problema salariului brut sau net consideră ca dispozitivul instanței este explicit și nu este in sensul ca reclamantul sa beneficieze de salariul brut lunar astfel cum susține recurenta.
In ceea ce privesc susținerile referitoare la dobânda legala, temeiul îl constituie prevederile art. 1088 C.civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Sub aspectul excepției nulității contractului individual de muncă se reține că pârâta a invocat această excepție având în vedere faptul că în ședința publică din data de 14 ianuarie 2011 reclamantul a menționat că semnătura din contractul individual de muncă depus la dosar nu îi aparține.
Curtea reține însă din încheierea de ședință din data de 14 ianuarie
2011 că reclamantul a precizat că nu contestă încheierea contractului de muncă și prestarea muncii în baza acestui contract, subliniind că contestă doar mențiunile făcute unilateral de pârâta angajator cu privire la salariul de
1050 lei, care a fost modificat în 600 lei.
De asemenea, se constată că nici pârâta recurentă nu contestă raporturile de muncă dintre părți.
Față de această situație și având în vedere că forma scrisă a contractului individual de muncă nu reprezintă o condiție de validitate a contractului, în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond existența contractului individual de muncă, în sens de negotium.
Curtea nu poate reține susținerea recurentei în sensul că lipsa semnăturii reclamantului din contractul în formă scrisă depus la dosar ar echivala cu lipsa consimțământului acestuia la încheierea contractului, cu consecința nulității contractului, câtă vreme reclamantul nu contestă existența consimțământului său la încheierea acestui contract. Mai mult decât atât, recunoscând existența raporturilor de muncă dintre părți, pârâta recunoaște implicit existența consimțământului reclamantului la încheierea contractului de muncă.
În mod corect a reținut instanța de fond faptul că contractul de muncă înregistrat sub nr. 3. din (...), chiar dacă nu a fost semnat de reclamant, face dovada deplină contra pârâtei recurente, care l-a semnat, cu privire la clauzele asumate de angajator - în speță cuantumul salariului înscris la rubrica „. de bază lunar brut";.
Pe de altă parte, corect a reținut prima instanță cuantumul salariului înscris în contractul depus la dosar, respectiv 1050 lei, întrucât în cauză nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că pe parcursul derulării raporturilor de muncă părțile ar fi convenit modificarea contractului inițial sub aspectul cuantumului salariului.
În ce privește obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 163 alin.
1 din codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Din copiile statelor de plată depuse de pârâta recurentă la dosar se poate observa că aceste state de plată nu au fost semnate nici de reclamant și nici de către o altă persoană împuternicită de acesta.
Deși recurenta pârâtă a depus la dosarul cauzei fișele fiscale ale reclamantului aferente anilor 2008-2009, aceste înscrisuri nu demonstrează efectuarea plății salariului în sensul 163 din codul muncii, întrucât, pe de o parte, nu fac dovada fără nici o îndoială a efectuării plății, iar pe de altă parte din conținutul lor nu rezultă un cuantum al salariului corespunzător obligației de plată a societății pârâte, astfel cum aceasta rezultă din mențiunile cuprinse în contractul individual de muncă al salariatului reclamant.
Pe de altă parte, nici faptul că pârâta a achitat contribuțiile către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, pentru salariații societății nu este de natură să facă dovada achitării salariului cuvenit reclamantului.
Prin urmare, reținând că pârâta recurentă nu a dovedit plata drepturilor salariale pentru perioada solicitată de reclamant, deși sarcina probei îi revenea în condițiile art. 287 c. muncii, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și sub acest aspect.
Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale neachitate, calculate în funcție de salariul de bază brut lunar în cuantum de 1050 lei.
Anterior plății drepturilor salariale către salariat, angajatorul realizează o serie de operațiuni financiar contabile, constând în calculul drepturilor salariale, reținerea și virarea impozitului pe venit, a contribuțiilor la asigurări sociale (inclusiv pentru sănătate și șomaj) etc.
Potrivit dispoziției instanței de fond toate aceste operațiuni trebuie să se raporteze la salariul brut în cuantum de 1050 lei, fiind evident că pârâta este obligată la plata către reclamant a salariului net rezultat în urma efectuării reținerilor legale.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile formulate de recurentă cu privire la modul de soluționare a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale neachitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 1 din codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pe de altă parte, art.161 alin.4 din C. muncii prevede că neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Totodată, art. 295 alin. 1 din codul muncii prevede că dispozițiile acestui cod se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile cuspecificul raporturilor de muncă prevăzute de codul muncii, cu dispozițiile legislației civile.
Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond incidența în cauză a dispozițiilor art.1088 Cod civil, care prevede că la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și acestea se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă.
În baza acestor dispoziții legale, se constată întemeiat dreptul reclamantului de a primi daunele interese pentru neplata drepturilor salariale sub forma dobânzii legale, astfel cum este reglementată prin O., ce se va calcula de la data cererii de chemare în judecată, conform art.1088 alin.2 Cod civil, până la data plății.
În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale întrucât prejudiciul este prevăzut expres de art.161 alin.4 C. muncii raportat la art.1088 cod civil (dobânda corespunzătoare fiecărei sume), neexecutarea obligației de plată a salariului prezumă culpa pârâtei, culpa pârâtei nu a fost înlăturată, prin invocarea forței majore sau a cazului fortuit, iar punerea în întârziere a pârâtei s-a realizat prin promovarea cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta S. N. C. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. C. S. împotriva sentinței civile numărul 324 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .A-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
A.ă în concediu de odihnă A. în concediu de odihnă S emnează vicepreședinte instanță Semnează vicepreședinte instanță R ed.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.
G.
A. B.
| ← Decizia civilă nr. 3301/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4091/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
