Decizia civilă nr. 681/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 681/R/2011
Ședința publică din data de 22 februarie 2011
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
Pe rol fiind recursul declarat de pârâta S. E. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2994 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului C., privind și pe reclamantul T. V., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcută în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că atât pârâta recurentă prin motivele de recurs cât și reclamantul intimat prin întâmpinarea formulată și înregistrată la data de 30 noiembrie 2010 au solicitat judecata în temeiul art. 242 alin.2 C.proc.civ.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la doar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2994 din 23 septembrie 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul T. V. în contradictoriu cu pârâta S. E. S.A C.-N. și în consecință a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că în perioada (...) - (...) a desfășurat activitate în cadrul societății, în calitate de bijutier, în condițiile grupei I de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al societății Întreprinderii Electrometal, antecesoarea în drept a S. E.
S., începând cu (...) în funcția de bijutier, desfășurându-și activitatea până la data de (...), astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă.
Potrivit art.40 alin.2 lit. h C. M., angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat al solicitantului, aspecte ce nu au fost contestate de către angajator, reclamantul desfășurând efectiv activitatea de bijutier în cadrul societății Electrometal, antecesoarea pârâtei S. E. S.
În ce privește condițiile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea, instanța reține că acestea erau dintre cele enumerate de O. 5.. Aspectele relatate de către reclamant nu au fost contestate de pârâtă, aceasta arătând chiar că pentru această categorie de personal se acorda lapte antidot și concediu suplimentar, așa încât ele au fost luate în considerare de către instanță.
Astfel, s-a reținut că reclamantul a desfășurat activitate în incinta unei încăperi în care temperatura depășea 40 de grade C., existând condițiile nefavorabile de microclimat. De asemenea, activitatea se desfășura în condițiile pct. 21 din O. 5., respectiv încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald ori pct. 22 - laminarea metalelor neferoase la cald, flacăra folosită fiind generată de lampa de benzină, existând un risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare cauzat și de utilizarea unui aliaj de cupru ce emana gaze toxice.
Reclamantul a desfășurat activități de lipire pe plăci de azbest, care în urma acestui proces suferea degradări din care rezultau deșeuri catalogate de
O. 5. ca fiind toxice.
Dat fiind că anterior anului 1990, demersurile privind încadrarea personalului în grupe de muncă erau supuse unor proceduri uneori subiective, salariații fiind astfel considerabil prejudiciați, cu toate că faptic aceștia desfășurau efectiv activitate în condiții nocive de temperatură și noxe, instanța a considerat că activitatea reclamantului s-a încadrat în perioada (...) - (...) în condițiile grupei I de muncă.
Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunțate, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să elibereze acestuia o adeverință din care să rezulte că în perioada (...) - (...) a desfășurat activitate în cadrul societății, în calitate de bijutier, în condițiile grupei I de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. E. S. C.- N.,solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că reclamantul a fost angajatul său în perioada 1970-1982 unde a lucrat în atelierul de bijuterie.
În condițiile specifice de lucru pentru personalul din acest loc de muncă s-a acordat antidot, lapte și concediu de odihnă suplimentar.
Încadrarea în grupa de muncă așa cum prevede O. nr.5. nu s-a putut realiza deoarece norma nu prevede ca poziție această activitate. Având în vedere că listele celor două anexe 1 și 2 din O. nr.5. sunt exhaustive, orice interpretare sau adăugare este nelegală.
Pârâta a mai arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că a făcut demersuri la ministerul de resort, împreună cu reprezentanții sindicali în vederea includerii pe listele O. nr.5. a acestei activități dar nu s-a dat o soluție favorabilă fiind necesară o modificare de lege ferenda.
Pe de o parte instanța de fond a considerat că aplicarea O. nr.5. „privind încadrarea personalului în grupele de muncă erau supuse unor proceduri subiective…"; pe de altă parte instanța însăși a procedat subiectiv făcând aprecieri nedovedite: despre temperatura din atelier, despre condițiile nefavorabile de microclimat, etc.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 noiembrie 2010, reclamantul T . V. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă.
În motivare, reclamantul a arătat că prin motivele de recurs s-a recunoscut că a desfășurat activitate în cadrul atelierului de bijuterii în perioada 1970-1982, cum de altfel a dovedit cu copia carnetului de muncă șică, în condițiile specifice de lucru pentru personalul din „…acest loc de muncă s-a acordat antidot, lapte și concediu de odihnă suplimentar…";, tocmai acordarea laptelui antidot și a zilelor de concediu de odihnă suplimentar în perioada de până în 1990 fiind o confirmare a faptului că erau condiții de muncă deosebite (nefavorabile), și nu în baza contractului colectiv de muncă cum susține recurenta în întâmpinarea depusă la fond, modificarea Codului muncii privind contractele colective de muncă fiind legiferată după anul 2000.
Încadrarea locului de muncă așa cum prevede O. nr.5. în grupa I cade direct în sarcina unității, așa cum este prevăzut de pct.6 din ordinul nr.5. și nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, cum este prevăzut la pct.14 al aceluiași ordin.
Demersurile la ministerul de resort în vederea includerii pe listele O. a acestei activități, invocate de recurentă, nu au fost dovedite cu înscrisuri.
Din titlul O. 5. se poate observa că acesta nu precizează expres MESERIILE care se încadrează în grupele I și II de muncă, ci locurile de muncă, activitățile și categoriile PROFESI.ALE cu condiții deosebite care se încadrează în gr.I și II de muncă.
Or, așa cum pe larg a arătat în acțiune, meseria de bijutier implica activități continue care sunt prevăzute în anexa 1 la O. 5., toate ducând la un nivel ridicat al noxelor, condiții nefavorabile de microclimat, risc ridicat de explozie, etc.
Tocmai din aceste considerent în acțiunea introductivă a arătat pe larg condițiile în care și-a desfășurat activitatea, arătând că meseria de bijutier NU este explicit nominalizata și în susținerea celor învederate a atașat copii ale Manualului bijutierului - afirmații pe care S. E. S. nu le-a contestat, așa cum și instanța de fond a reținut.
Este de neînțeles poziția recurentei, cu atât mai mult cu cât doua persoane din actuala conducere a unității au fost angajate ale societății comerciale cu câțiva ani înainte de anul 1990 și au cunoscut bine condițiile de munca din atelierul bijuteria, temperatura din incinta, noxele emanate de lămpile de benzină, gazele emanate din băile de acid sulfuric.
De asemenea, societatea comercială a avut posibilitatea de a solicita respingerea acțiunii introductive a reclamantului, solicitare pe care să o argumenteze în scris, cu acte doveditoare care să anuleze susținerile reclamantului privitoare la fluxul tehnologic și - ca rezultantă a acestuia - la condițiile de muncă din atelier, însă aceasta s-a mărginit a depune o întâmpinare formală, neîntemeiata în drept.
Nu se verifică afirmațiile recurentei referitoare la subiectivitatea instanței de fond, care a reținut că anterior anului 1990 încadrarea personalului în grupe de munca era UNEORI subiectivă; cât privește susținerea că instanța ar fi făcut „... aprecieri nedovedite despre temperatura din atelier, condițiile nefavorabile de microclimat, etc. ...";, subliniază că aceste aprecieri ale instanței au fost cele pe care le-a învederat și dovedit în acțiunea introductivă și pe care S. E. S. avea posibilitatea să le combată în fața instanței de fond și - dacă ar fi avut alte argumente - să dovedească faptul ca anterior anului 1990 condițiile de microclimat, temperatură, etc. din atelier erau dintre cele mai bune și nu existau noxe (scame de azbest, gaze emanate prin folosite substanțelor de lipire și a acizilor) și pericol de explozie (lămpile de benzină).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este, în opinia majoritară a Curții, fondat, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Practic, prin recursul formulat, se invocă, tot astfel cum s-a invocat și în fața instanței de fond, demersurile rămase fără rezultat pe lângă M. M. pentru încadrarea personalului atelierului confecționare în grupa a II-a de muncă, și astfel, lipsa temeiului legal pentru o atare încadrare.
În practica judiciară, în mod constant s-a acceptat ca în acele situații în care, printr-o probațiune temeinică, se dovedea prestarea muncii în condiții similare cu persoane cărora li s-a recunoscut grupa de muncă, să se recunoască pe cale judiciară desfășurarea activității profesionale în condiții specifice grupelor de muncă, astfel încât și în cazul reclamantului trebuie aplicată această procedură, dându-i-se posibilitatea de a proba afirmațiile făcute.
Practic, așa cum arată și reclamantul intimat, O. nr. 5. nu reglementează meseriile ce se încadrează în grupele de muncă, ci, așa cum o indică și titlul, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, or prin petitele acțiunii, reclamantul a indicat condițiile specifice de la locul său de muncă și a făcut trimitere clară la punctele 21, 22, 41, 45 și 67 din Ordin, considerând că aceleași au fost condițiile de muncă și operațiunile profesionale și în cazul său.
Se constată temeinicia recursului față de insuficienta probațiune administrată în cauză, în condițiile în care, deși există un început de dovadă, prin recunoașterea de către angajator a existenței unor condiții care au determinat chiar efectuarea de demersuri pe lângă ministerul de resort pentru recunoașterea grupei a II-a de muncă, nu s-au administrat probe specifice sub acest aspect, nefiind solicitate de către prima instanță nici măcar înscrisurile care au însoțit solicitarea adresată M. M. în acest scop, deși este evident că aceste înscrisuri în primul rând pot conține date importante care să contureze specificul locului de muncă din cadrul atelierului în care și-a desfășurat activitatea reclamantului, condițiile concrete de muncă de aici.
Numeroase au fost situațiile în care O. nr. 5. a fost completat prin scrisori M. (ale M. M. și Protecției Sociale), emise tocmai în urma unor demersuri similare cu cele invocate de către pârâta recurentă, astfel încât există posibilitatea ca aceste scripte, care în alte cazuri au stat la baza acestei lărgiri a sferei de aplicabilitate a O. nr. 5., să cuprindă date concrete cu privire la condițiile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea.
În plus, se constată că reclamantul a solicitat a fi audiați în cauză un număr de 3 martori, fără ca prima instanță să procedeze la administrarea acestei probe, deși s-ar fi dovedit utilă în verificarea condițiilor în care s-a desfășurat activitatea reclamantului, practic, instanța de fond mărginindu-se a lua în considerare aspectul necontestării de către pârâtă a afirmațiilor din acțiune cu privire la condițiile de muncă ale reclamantului (acordarea de lapte ca antidot și concediu de odihnă suplimentar, ca probe indirecte, apoi, ca dovezi directe, temperatura din incintă, noxele emanate de lămpile de benzină, gazele emanate din băile de acid sulfuric, scame de azbest, gaze emanate prin folosite substanțelor de lipire și a acizilor și pericol de explozie de la lămpile de benzină). Or, probațiunea este insuficientă în acest context, în condițiile în care efectele recunoașterii grupei de muncă pentru o perioadă din anii ’70 se răsfrâng în prezent, în principal, asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel încât interesul direct al pârâtei raportat la pricină este destul de vag, mai cu seamă că nici cheltuieli de judecată nu s-au solicitat de către reclamant.
Apoi, reclamantul invocă mai multe puncte din ordinul nr. 5., în timp ce considerentele sentinței cuprind doar trimiterea la pct. 21 din ordin.
Evident, cu ocazia rejudecării cauzei, se impune completarea probațiunii în sensul arătat mai sus, cu administrarea chiar a unei expertize de specialitate, în condițiile în care ulterior administrării probelor testimonială și cu înscrisuri, se va constata că este util pentru soluționarea cauzei.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod proc.civ., cu constatarea că practic, prin preluarea afirmațiilor reclamantului, fără administrarea nici unei probe specifice, nu s-a făcut o cercetare a fondului cauzei propriu-zisă, lipsind fundamentul acesteia, anume, probațiunea. Or, în aprecierea Curții, nu se poate constata o cercetare a fondului cauzei, și practic parcurgerea efectivă a primului grad de jurisdicție, fără existența unor probe în dosar, probațiunea trebuind să stea la baza cercetării cauzei și în final, a judecății, acolo unde trebuie stabilită o stare de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. E. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2994 din 23 septembrie 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 22 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. C. M. I. T.cu opinie separată G REFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. I.P. și E.B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de S. S. C.-N., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta trebuia admis, cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Prin acțiunea formulată, reclamantul T. V. a solicitat obligarea pârâtei S. S. C.-N. la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că, în perioada 1970-
1982, a lucrat în grupa I-a de muncă, în calitate de bijutier, în procent de 1. din timpul efectiv lucrat.
Prin adresa nr.54/(...), S. S. C.-N. a comunicat reclamantului că din scriptele aflate în arhiva societății, locul de muncă unde acesta și-a desfășurat activitatea nu se încadrează conform legislației, în grupa I sau II de muncă.
Prin cererea de recurs, pârâta-recurentă a arătat că încadrarea în grupe de muncă nu s-a putut realiza deoarece O. nr. 5. nu prevede această activitate la nicio poziție înscrisă în anexele nr.I și II.
S-a mai susținut de către societate că, deși s-au făcut numeroase demersuri la ministerul de resort, împreună cu sindicatele, în vederea includerii locurilor de muncă din unitate pe listele anexe la acest ordin , acestea nu s-au soluționat în mod favorabil.
Potrivit art. 1 din O. nr. 5., în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Se mai reține că, potrivit art. 15 din O. nr. 5., dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă.
În speță, reclamantul a formulat simple susțineri privind condițiile în care și-a desfășurat activitatea, precizând chiar prin acțiune că locul său de muncă nu este în mod expres nominalizat printre cele care se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă conform O. nr. 5..
Având în vedere faptul că legiuitorul a dat în competența angajatorului, împreună cu sindicatele, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, plecând tocmai de la premisa că aceștia sunt cei mai în măsură a cunoaște condițiile concrete în care se desfășoară activitatea salariaților, că părțile recunosc faptul că O. nr. 5. nu prevede în anexa nr.1 locul de muncă al reclamantului și că niciunul dintre angajații societății nu a beneficiat de încadrare în aceste grupe de muncă, precum și faptul că la dosar nu s-a depus de către reclamant cel puțin un început de dovadă scrisă în sensul celor susținute, astfel încât proba testimonială nu putea fi admisă pentru a dovedi contra înscrisurilor emise de către fostul angajator, consider că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului, încadrând activitatea desfășurată de către acesta în grupa I de muncă conform prevederilor acestui ordin și obligând angajatorul să emită o adeverință în acest sens.
Pentru motivele expuse anterior, consider că nu se impunea nici casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Judecător , C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 4531/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
