Decizia civilă nr. 4531/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4531/R/2011
Ședința din 07 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.
1249 din 21 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați
Ș. CU C. I-V. C., C. LOCAL C., P. C. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1249/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..
A fost admisă cererea formulată și precizată de reclamantul S. L. din Î.
M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. „Petöfi Sandor"; C., C. Local
C., P. comunei C. și Ministerul Finanțelor Publice, în consecință, a fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. „Petofi Sandor"; C. să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: B. M., B. A., B. A. S., C. V., Ș. I. și Tar G., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea
128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății, iar pe ceilalți pârâți să aloce fondurile necesare plății drepturilor menționate.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Salariații B. M., Borsa A., B. A. S., C. Victor Ș. I. și Tar Gyongyver, cadre didactice la Ș. cu clasele I-V. „Petofi Sandor"; C., au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, să promoveze prezenta acțiune.
D. adeverința nr. 250/(...) eliberată de Ș. cu clasele I-V. „Petofi
Sandor"; C. aflată la fila 9 dosar, rezultă că la emiterii acesteia d-nele B. M. și Borsa A. aveau o vechime în învățământ de 36 ani, Costea V. - 35 ani, Tar Gyongyver - 34 ani, B. A. S. - 33 ani și Ș. I. - 32 de ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. P. fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului di- dactic, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care le îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă începând de la data de (...) aceste tranșe nu le-au fost acordate, fapt confirmat de unitatea de învățământ Ș. cu clasele I-V. „Petofi Sandor"; C. prin adresa nr. 251/(...).
Nici ceilalți pârâți nu au combătut susținerile reclamantului.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea recla- mantului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi este întemeiată și, în consecință, a admite cererea.
În termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine
Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul
Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
La data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare
(f. 11-12), prin care a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea hotărârii instanței de fond.
Subliniază că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății. De asemenea, apreciază că o astfel de obligație subzistă și în raport cu pârâții C. Local al M. B. M. și P. M. B. M.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va admite recursul pentru următoarele considerente.:
Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Însă, toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare
(întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar.
Or, în cauza dedusă judecății rezultă fără niciun dubiu, că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M .ui F. P. „la plata"; tranșelor suplimentare de vechime.
Solicitarea de plată a dreptului salarial menționat se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Într-adevăr, prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă acest aspect, formulat pentru prima dată în recurs, contravine dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
Curtea concluzionează că în raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestită, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice este fondată.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al. 1, 3 C.proc.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9
C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtului, va modifica în parte atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și vor menținute celelalte dispoziții .
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1249 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI G.
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.S.D./S.D.
2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 2602/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 681/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|