Decizia civilă nr. 2866/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2866/R/2011
Ședința publică din data de 7 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.A-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă S. N. DE T. F. M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 1012 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați F. N. F. M. C. F., C. M., C. A., C. M., I. V., S. P., P. A., M. I., C. I.A N., P. Z., R. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs, pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1012 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția perimării, excepția lipsei calității de reprezentant a F. N. de T. F. de M. C. M. SA, inadmisibilității și excepția prescripției, invocate de această pârâtă.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții C. I., C. M., C. I. N., C. A., I. V., M. I., P. A., P. Z., R. V., S. P. în contradictoriu cu parata F. N. de T. F. de M. C. M. SA, și a fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a primelor ocazionate de Z. F. pentru anii 2006, 2007 și 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarel:
În legătură cu excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că dreptul suplimentar acordat cu ocazia Zilei F. este un drept salarial.
Dispozițiile art. 283 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora există reglementarea de la lit. c din același articol.
De aceea, dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, conform prev.art.166 alin.1 din Codul Muncii.
În legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantei se reține că din tabelul de la filele 41-67 rezultă că salariații, membri de sindicat, sunt de acordsă promoveze acțiunea cu privire la acordarea drepturilor salariale aferente Zilei
F..
Pârâta a ridicat și excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile.
Instanța a constatat că, în baza prevederilor art. 281 din Codul Muncii instanța este competentă să soluționeze conflictele de muncă cu privire la executarea contractelor colective de muncă.
Acest drept este asigurat și de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Acțiunea a fost suspendată la data de 23 noiembrie 2009 (f.37), dar în data de 22 noiembrie 2010 (f.38) reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, astfel că potrivit prevederilor art. 248 din Codul civil, acțiunea nu a fost perimată și a fost respinsă și această excepție.
Pe fond, s-a reținut că reclamanta și-a precizat acțiunea în data de 14 februarie 2011, solicitând acordarea drepturilor salariale menționate pe anii
2006, 2008 și diferența pe anul 2007, actualizate cu rata inflației.
În privința actualizării acestor drepturi cu rata inflației, tribunalul a reținut că acestea nu au fost stabilite de instanță, urmând ca scadența plății să fie la data pronunțării acestei hotărâri, astfel că nu se acordă retroactiv. S-a reținut și faptul că reclamanții au stat în pasivitate anul 2006, nesolicitând plata drepturilor salariale. De aceea, aceste drepturi nu vor fi actualizate cu rata inflației.
Conform art.67 din Contractul colectiv de muncă încheiat de părți pentru anii 2006, 2007 și 2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul conform legii, salariații vor mai beneficia din fondurile pârâtei, pentru Z. F., de o premiere a cărui cuantum va fi stabilit de C. de A., cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Or, pârâta nu a respectat aceste clauze contractuale, cu care a fost de acord la data încheierii contractelor colective de muncă.
Z. F. are loc la 23 aprilie, în fiecare an conform art.27 din Contractul
Colectiv de M..
S-a mai reținut și faptul că potrivit art. 236 din Codul Muncii, Contractul
Colectiv de M. este convenția încheiată de angajator și salariați, reprezentați prin sindicate, prin care stabilesc clauze privind salarizarea și alte drepturi și obligații care decurs din raporturile de muncă.
Aceste clauze produc efecte pentru toți angajații, conform art. 241 lit. e din același cod.
Pentru aceste considerente, în baza art. 284 din Codul Muncii, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M. „.-M. S. B. solicitând admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond respingerea cererii formulate de F. N. F. M. C. (F.), în numele membrilor de sindicat ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a invocat dispozițiile art.304 pct.5
C.pr.civ., întrucât deși reclamanții au depus la termenul din (...), așa cum reiese din practicaua sentinței atacate, alte înscrisuri (precizare f.143-145) nu a procedat la comunicarea acestora cu pârâta recurentă.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără respectarea dreptului la apărare al societății și fără respectarea principiului contradictorialității, atât timp cât deși cererea a fost modificată și precizată prin depunerea unor noi înscrisuri, acestea nu au fost comunicate părților litigante.
Totodată recurenta înțelege să invoce prevederile art. 304. pct. 6 C.pr.civ. având în vedere faptul că instanța de fond, prin dispozitivul hotărârii atacate
„admite acțiune a precizată formulată de reclamanții ... și obligă pârâta și la plata în favoarea fiecărui reclamant a primelor ocazionate de Z. F., pentru anul 2006,
2007 și 2008, fără a ține cont că pentru anul 2007 s-a acordat o premiere în cuantum de 100 lei.
În raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și de solicitările reclamanților, rezultă că, deși aceștia au solicitat obligarea pârâtei la plata primei ocazionate de Z. C. pe anii 2006-2008 și diferența pentru anul 2007, instanța de fond a obligat pârâta la plata ajutorului aferent Zilei F. pentru anii 2006, 2007 și
2008.
De asemenea recurenta invocă motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct.
7 C.pr.civ., arătând că a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al F. și nu lipsa calității procesule active a organizației sindicale.
Astfel, art. 1 alin. 1 din Legea sindicatelor nr. 5. stabilește că sindicatele în sensul de organizații sindicale sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute de legislația muncii, promovând interesele membrilor săi.
Conform art. 28 din Legea nr.5. organizația sindicală acționează în numele membrilor săi apărând drepturile acestora ce decurg din legislația muncii.
Analizând această prevedere legală constată că îndrituirea de a intenta acțiuni judiciare, de a reprezenta membrii de sindicat aparține numai organizațiilor de sindicat legal constituite din care fac parte respectivele persoane.
Altfel spus, doar sindicatul, ca grup de persoane, poate avea o legitimare procesuală activă extraordinară, așa cum este aceasta dată expres de lege.
Or, instanța de fond invocând doar dispozițiile art. 28 din Legea nr. 5. nu are în vedere faptul că în prezenta cauză reclamantul este reprezentat în fața instanței de către F. N. F. M. C. - F.
Recurenta a învocat și motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8
C.pr.civ., arătând că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, asimilând plata unor ajutoare bănești - prima de Z. feroviarului - ca fiind de natură salarială.
Pârâta arată instanței că cererea este întemeiată pe prevederile clauzelor contractuale cuprinse în CCM aplicabile în perioada 2006 - 2008 (art. 67 din CCM pe anii 2005-2006, respectiv art. 64 din CCM pe anii 2007-2008), ori, în acest caz, este clar că sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. « e» din Codul Muncii, care prevăd că : cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Faptul că statutul premieri de Z. F. este acela de ajutor financiar, fiind o libertate a S. C. M. SA în raport cu angajații săi și are caracter de plată aleatorie în condițiile financiar-economice stabilite de C. de A. al societății, rezultă chiar din faptul că acest ajutor este inclus în capitolul din CCM referitor la protecția salariatului (capitolul VI - Protecția salariaților) și nu la salarizare (capitolul II - S.ul de salarizare).
Astfel, art. 64 din CCM aplicabile pe anii 2006 - 2008, care face referire la aceste ajutoare prevede că: „În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele ...";.
Deci, în afara ajutoarelor prevăzute de lege, salariații C. M. pot beneficia și de un ajutor financiar numit premiere pentru « Z. F.», iar acordarea acestora se stabilește de C. de A., cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor și sunt condiționate de conduita salariaților în anul respectiv.
Menționează că termenul de premiere, așa cum se regăsește în art. 64 din
CCM face referire la o acțiune ce nu are caracter obligatoriu.
Mai arată că deși valoarea acestui ajutor este stabilită la nivelul unui salariu de bază, nu înseamnă în mod automat că acest ajutor este de natură salarială.
Mai mult, această premiere/ajutor nu are caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul C. M. SA.
Menționează că salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă un raport între efortul depus și câștigul obținut ca determinare a utilității muncii, iar dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. 1 din Codul muncii, ele ar trebuie să reprezinte contra prestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă (bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor), or, acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
Având în vedere prevederile art. 155 din Codul Muncii, potrivit cărora
„Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alteadaosuri"; învederează instanței că ajutorul material de Z. feroviarului, așa cumeste el stipulat în CCM aplicabile, nu reprezintă un adaos la salariu, cu atât mai puțin un spor.
Dimpotrivă, din redactarea textului din contractele colective de muncă rezultă că aceste ajutoare materiale, nu pot fi asimilate unor drepturi de natură salarială, iar simpla cuantificare prin raportare cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, nu îi poate conferi natura juridică a unui drept salarial.
Având în vedere cele mai sus arătate, este evident că cererea reclamanților este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, iar instanța de fond interpretând greșit, a asimilat plata unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială, astfel că raportat la prevederile art. 283 alin. l lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamanților este stins prin prescripție.
De asemenea se invocă motivul de recurs prevăzut la art. 304. pct. 9
C.pr.civ. în condițiile în care instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile motivând că aceasta este neîntemeiată față de prevederile art.281 din Codul muncii.
Este criticabilă soluția instanței de fond, având în vedere că potrivit art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, dar și art. 7 alin. 2 din legea 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Astfel, la nivelul S. C. M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile CCM aplicabile pe anii 2007-2008 cap. X, «Comisiile mixte patronat-sindicate», comisii compuse din reprezentanți pentru fiecare parte. Comisiile astfel constituite au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de munca și a contractelor individuale de muncă.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010, care prevede că „în situațiile în care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergență, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivelde grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură";.
Astfel, reclamanții nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM- urile aplicabile, nu a sesizat comisia patronat-sindicate în niciunul din aniipentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.
Pe fondul cauzei pârâta recurentă solicită instanței de recurs analizarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate sub toate aspectele și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru cele arătate mai sus, completate de următoarele considerente:
Ajutoarele materiale prevăzut de art. 64, alin. 2 din CCM, potrivit cărora
„pentru Z. F. se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de C. deadministrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare";, sunt condiționate de conduita reclamanților, dar și de existenta unei hotărâri a C.ui de A., care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestora.
Așadar, acordarea ajutoarelor pretinse prin acțiune nu se face în mod direct și imediat ci cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, mai sus arătate, cu analiza și aprobarea C.ui de A. al societății.
Deci, aceste ajutoare urma să se acorde, doar în baza unei hotărâri a C.ui de A., în cazul în care situația financiara a societății permite a acest lucru.
Pârâta mai arată că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar pentru C. M. începând cu anul
2008 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal a fost încheiat în pierdere.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului formulat de S. C. M. SA
și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept invocă art. 304 pct. 6, 8 și 9 și 3041 Cod proc. civ., art. 969, 977
și următoarele Cod Civil, prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, Legii 5.,
Contractele Colective de M. ale S. C. M. SA valabile în perioada 2006-2008.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ., Curtea constată că devin incidente în cauză dispozițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată nu se socotește modificată și nu se va acorda termen atunci când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.
Astfel, în condițiile în care prin precizarea depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de (...), reclamanții și-au diminuat pretențiile deduse judecății, în sensul că solicită acordarea drepturilor salariale reprezentând premierea ocazionată de Z. F., pe anii 2006 și 2008 și diferența pentru 2007, față de pretențiile inițiale din cererea introductivă de instanță prin care aceste drepturi au fost solicitate și pentru anii 2004 și 2005, devin incidente prevederile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., anterior menționate astfel că acest motiv de recurs invocat de recurentă este nefondat.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 6
C.pr.civ., chiar dacă recurenta a achitat o parte din drepturile solicitate de reclamanți aferente anului 2007 iar dispozitivul sentinței atacate nu face această distincție, întrucât problema la care face referire recurenta aparține etapei executării hotărârii, urmând a se achita diferența corespunzătoare, în cauză fiind pusă în discuție îndreptățirea reclamanților de a beneficia de sumele solicitate, neputându-se considera în niciun caz că instanța s-ar fi pronunțat și ar fi acordat drepturi distincte decât cele care au format obiectul cererii de chemare în judecată.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentant al F. și în mod corect a respins această excepție raportat la prevederile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 5. a sindicatelor, potrivit cărora „în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzuta de lege, inclusiv de a formula acțiune in justiție in numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza.";
Legiuitorul recunoaște expres prin dispozițiile art. 1 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 5., calitatea de reprezentant al organizației sindicale în cazul acțiunilor promovate în numele membrilor de sindicat în vederea apărării drepturilor acestora ce decurg din dreptul muncii. Așadar suntem în prezența unui mandat legal conferit organizației sindicale.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 41 alin. 2 din Legea nr. 5. organizațiile sindicale se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale
și având în vedere că nici o normă legală nu instituie interdicția primelor de a mandata federația în vederea realizării scopului pentru care organizațiile sindicale au fost constituite, inclusiv acela de a apăra drepturile membrilor de sindicat, Curtea apreciază că F. are calitatea de reprezentant în cauza dedusă judecății.
O astfel de concluzie reiese și din interpretarea art. 8.2 din Statutul F., care statuează că scopul constituirii federației constă și în apărarea drepturilor membrilor săi și a membrilor sindicatelor componente.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, cu privire la care recurenta a formulat critici prin prisma incidenței motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C.pr.civ., Curtea constată că devin incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din C.muncii.
Astfel, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C.muncii.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din C. muncii a reglementat distinct termene speciale de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din C.muncii.
Cu privire la excepția inadmisibilității sau cea a prematurității justificate prin prisma neîndeplinirii procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat-sindicate, Curtea constată că această procedură nu este obligatorie, ea nefiind prevăzută de lege, iar art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, prevede că numai în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se face după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute în acea lege. În cauza dedusă judecății nu există nici o procedură prealabilă prevăzută de lege care să fie obligatoriu de urmat înainte de promovarea acțiunii.
De altfel, din interpretarea dispozițiilor art. 109 din contractul colectiv de muncă reiese că „procedura prealabilă în fața comisiilor mixte"; la care face trimitere recurenta reprezintă o eventuală modalitate alternativă de soluționare a litigiilor, care însă nu exclude accesul la instanță.
Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C.muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a reținut și prima instanță, Curtea consideră că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Mai mult, contractul colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune, nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi.
Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, respectiv diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificări pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, în contextul în care acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin memoriul de recurs.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din C.muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 12 din Legea nr.130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Criticile recurentei potrivit cărora obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentei în acest sens fiind de asemenea nefondate.
Având în vederea natura obligației recurentei, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să îl plătească angajaților, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privire la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
De altfel, chiar prin recursul formulat, pârâta a recunoscut că a achitat parțial sumele solicitate pentru anul 2007, cu titlu de ajutor pentru Z. F., la nivelul sumei de 100 lei.
Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 c.pr.civ., se constată a fi nefondat.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. împotriva Sentinței civile numărul 1012 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.A-R. M.
G. C.
GREFIER R ed.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: B. A.
| ← Decizia civilă nr. 4060/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4127/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
