Decizia civilă nr. 5267/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5267/R/2011
Ședința publică din data de 14 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. H. împotriva sentinței civile nr. 4256 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. în numele membrilor de sindicat A. B. V. C., P. M., S. C. M., H. I., L. T. D., L. M., P. I., F. E., B. M., B. V., M. F. (căs. L.), B. L., F. F., H. P., L. E. I., B. E., B. E., B. Z., D. A., B. L., R. E., R. V., V. H., P. T. R. V., F. M. și pe pârâții intimați G. „. V. H. și C.
LOCAL AL M. H., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 noiembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și judecarea în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4256/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. al Î. P. C., în numele membrilor de sindicat indicați în tabelul anexat cererii, în contradictoriu cu pârâții G. ". V. H., C. Local al M. H. și P. M. H.
A fost obligată unitatea de învățământ pârâtă G. ". V. H. la calcularea și la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru 2 ani școlari anteriori introducerii acțiunii și anume: a) pentru anul școlar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : A. B. V. C., P. M., S. C. M., H. I., L. T. D., L. M., P. I., F. E., B. M., B. V., M. F. (C. L.), B. L., F. F., H. P., L. E. I., B. E., B. E., B. Z.,D. A., B. L., R. E., R. V. și b) pentru anul școlar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat: A. B. V. C.,
P. M., S. C. M., H. I., L. T. D., P. I., F. E., B. M., B. V., M. F. (C. L.), V. H., B. L., F. F., P. T. R. V., H. P., L. E. I., B. E., B. E., R. V., B. L., F. M., R. E..
Au fost obligați pârâții C. Local al M. H. și P. M. H. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în perioada anilor școlari 2007-2008, respectiv 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtei, după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelul anexat (filele
21,22).
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plăte ască și o primă d e vacanță ";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate,
ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, urmând același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salarialesuplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă";, iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
„plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care a dispus, în temeiul art.283 și următoarele din Codul Muncii, obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 2 ani școlari anteriori introducerii cererii. De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală din Codul muncii, primele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului H. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
În baza dispozițiilor art.1088 Cod civil, s-a apreciat că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. orașului H., solicitând admiterea acestuia si rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamanților față de I. P. și C. Local H. ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală în această cauză.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit prevederilor art. 38 din L. nr.
215/2001 C. Local asigură sprijinirea procesului de învățământ prin asigurarea cheltuielilor materiale, de investiții, de reparații și întreținere la imobilele unde unitățile școlare își desfășoară activitatea. Toate aceste fonduri privitor la lucrări de reparații întreținere investiții se cuprind în bugetele anuale ale Consiliilor L. în funcție de solicitările și posibilitățile materiale existente în fiecare buget.
Cât privește drepturile salariale, sporuri și indemnizații de orice natură nu sunt asigurate și nu sunt stabilite de C. L. A. sume sunt stabilite de unitățile școlare, sunt solicitate și sunt primite de la C. J. prin bugetele locale care le transmit unităților școlare. În acest sens fiecare buget local funcționează doar ca un intermediar între bugetul național (prin bugetul C. Județean) și unitățile școlare propriu zise, neavând nici o competență în a stabili cuantumul propriu zis al salariilor, îndemnizațiilor, sporurilor și a oricăror drepturi de natură salarială.
A. potrivit prevederilor art.16 din H.G. nr. 538/2001 bugetele instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat (unde sunt cuprinse si drepturile de natura salariala), se înaintează autorităților administrației publice locale, C. L. neavând competente in a completa, modifica sau cenzura prevederile raportate la drepturile salariale ale personalului încadrat la unitățile școlare; C. Local poate in schimb dispune cu privire la solicitările de fonduri având ca obiect cheltuieli de investiție, întreținere, reparații sau dotări de altă natură la imobilele in care unitățile școlare își desfășoară activitatea.
In H.G. nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru finanțarea învățământului de stat nu există nici o prevedere referitoare la presupuse competente ale C. Local in a stabili cuantumul cheltuielilor de natura salarială aici incluzând sporuri de orice natură adăugate la salariile personalului ce își desfășoară activitatea in unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
În același sens art. 7 din H.G nr. 538/2001 prevede ca, compartimentele financiar-contabile ale unităților școlare în cauză își conduc și își organizează evidenta contabilă sintetică și analitică și execuția bugetară proprie. În cazul de față aceasta evidenta contabilă sintetică și analitică în care intră și gestionarea resurselor de natură salarială s-a făcut in perioada respectivă prin compartimentele proprii ale unităților școlare. Doar în cazul în care unitatea de învățământ nu are compartiment financiar-contabil propriu se realizează arondarea acestei instituții unității administrativ teritoriale de care aparține cu aprobarea prin hotărâre de către C. L. A. din urmă caz exemplificat a fost propriu unităților școlare din cadrul comunelor unde într-adevăr compartimentele de contabilitate ale primăriilor aveau capacitatea de a aproba bugetele unităților de învățământ inclusiv capitolele corespunzătoare drepturilor salariale.
In conformitate cu prevederile cap. VIII " Finanțarea și baza materiala a invatamantului preuniversitar, art.101, alin. 1, art.102, alin. 1, art.103, alin. 1,
104, alin. 1, 2, lit. a, alin.5, 6, din L. nr. 1/2011 - L. Educației Naționale, cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege precum și contribuțiile aferente acestora sunt asigurate prin finanțarea de bază, din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA și din alte venituri ale bugetului de stat prin transferuri către bugetele locale. Conform acestei prevederi (prevedere care de altfel se regăsește si in vechea lege a invatamantului) finanțarea cheltuielilor din învățământ strict pe segmentul drepturi de natură salarială se realizează din bugetul național, prin transferuri către bugetele locale, sens în care C. L. și implicit P. nu au prerogativa de a stabili nivelul acestor drepturi salariale.
De asemenea, recurentul a mai invocat prevederile art.104, alin.2 din L. nr.
1/2011, subliniind că potrivit prevederilor alin.5 din art.104 finanțarea de bază aprobata anual prin L. bugetului de stat, se repartizează pe comune, orașe și municipii de către D.
Apreciază recurentul că în mod nelegal si netemeinic instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției P. și C. Local, considerându-se ca art.167 din L. nr. 84/1995 reprezenta temeiul pentru care excepția invocata a fost respinsă. Potrivit alin.2 din art.167din L. 84/1995, baza legală a acțiunii reclamanților, finanțarea unităților de invatamant preuniversităților de stat cuprinde: finanțarea de bază si finanțarea complementara. Finanțarea de bază cuprinde printre altele si cheltuielile de personal care conform art.167, alin. 3 se asigură din sume defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat prin transferuri către bugetele locale. Din bugetele locale se poate realiza doar finanțarea complementara a unităților de invatamant care cuprinde cheltuieli privind consolidări ale imobilelor, investiții și reparațiicapitale, etc. fără a se putea asigura finanțări ale cheltuielilor de natura salariale ale personalului didactic.
Consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății motivat pe prevederile art. 167 din L. 84/1995, dispunând obligarea pârâților C. Local și P. orașului H., să aloce drepturile necesare plății drepturilor bănești, în condițiile în care această prerogativă revine conform legii Guvernului - M.ui F.lor prin D. de F. P. L., C. Local și P. fiind doar mijlocul prin care aceste sume transferate de la bugetul de stat ajung în bugetele unităților scolare, în speță a Grupului Școlar în calitate de angajator.
In drept recurentul a invocat prevederile art. 299, 302, 303, 304 pct. 8,9, art. 312 alin. l, 2, 3 C.pr.civ., art.167, alin.2, 4, 6 din L. 84/1995.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de A. constată cărecursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al orașului H. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr.
215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
În ceea privește recurentul P. orașului H. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001. În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță ce au făcut obiectul prezentei cauze, P. municipiului H. are calitatea procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus, din care rezultă atribuții ale consiliului local în chiar procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, nu se poate reține că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor bănești solicitate prin prezenta acțiune.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții C. local și P. orașului
H. la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea sumelor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâtul recurent, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. orașului H.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. H. împotriva sentinței civile nr. 4256 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 680/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4060/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
