Decizia civilă nr. 2989/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2989/R/2011
Ședința publică din data de 13 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta D. D. împotriva sentinței civile nr. 608 din 04 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâtele intimate O. DE C. ȘI P. I. C. N. și A. N. DE C. ȘI P. I. B., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.608 din 04 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. DE C. SI P. I. B.
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanta D. D., în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI P. I. C.-N., având ca obiect un litigiu de muncă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta
A. N. DE C. SI P. I., ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr.360/(...) emisă de O. C. au încetat raporturile de muncă încheiate de reclamantă cu pârâtul de rd.1, începând cu data de (...) urmare a desființării locului de muncă ocupat de către reclamantă.
Reclamanta a avut funcția de consilier juridic, gradul profesional IA la pârâtul de rd.1 în perioada ianuarie 2008 - septembrie 2010.
Conform prevederilor art.74 al.1 lit.a C. muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
În decizia contestată, motivul care a determinat concedierea este desființarea locului de muncă.
Desființarea locului de muncă al reclamantei a fost determinată de reorganizarea A. și a unităților subordonate prin reducerea numărului de posturi alocate de la 3598 la 3038, reorganizare rezultată în urma modificării HG nr.1. prin HG nr.621/2010.
D. G. al A. a emis Ordinul nr.552/(...) prin care a dispus reducerea unui număr de 16 posturi din cadrul O. C.
În cadrul ședinței Consiliului de conducere al O. C. din (...) s-a hotărât desființarea posturilor vacante în număr de 8 și încetarea raporturilor de muncă ale angajaților pensionați pentru invaliditate gr.III în număr de 5, s-a analizat ce posturi/funcții urmează să fie desființate și activitatea instituției pe semestrul I 2010, s-a constatat că activitatea juridică din cadrul Serviciului
Juridic și Relații cu P.ul s-a restrâns ca urmare a modificării Legii 7/1996, în sensul că O. C. nu mai este citat în procesele care au ca obiect plângeri împotriva încheierilor de carte funciară și acțiuni în justificare tabulară, în prestație tabulară și în rectificare carte funciară, s-au stabilit criteriile de concediere și s-a analizat activitatea fiecărui salariat care urma să fie concediat.
Activitatea reclamantei a constat în redactarea actelor din dosarele care aveau ca obiect plângeri împotriva încheierilor de carte funciară și acțiuni de carte funciară.
Pentru activitatea desfășurată, reclamanta a obținut în 2009 calificativul satisfăcător și i s-au aplicat două sancțiuni disciplinare.
Modificarea Legii 7/1996 a determinat rămânerea activității reclamantei fără obiect și desființarea postului și constituie motiv temeinic de încetare a contractului individual de muncă din motive care nu țin de persoana salariatului.
D. contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art.74 și 65 C. muncii și a fost menținută și cererea reclamantei împotriva pârâtului de rd.1
O. C. respinsă cu privire la anularea măsurii de concediere.
Excepția invocată de către pârâta A. B. a fost admisă cu consecința respingerii cererii reclamantei față de această pârâtă, deoarece nu are calitatea de angajator, această calitate o are O. C.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. D. solicitândadmiterea recursului.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a motivat în fapt
și în drept soluția pronunțată.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cele două excepții de procedură invocate de recurentă.
Referitor la excepția nulității absolute a deciziei de concediere nr.360/(...) arată că s-a încălcat dispoziția legală reglementată de art.74 alin.1 lit.a din C.muncii, respectiv angajatorul are obligația legală de a motiva în fapt și în drept decizia de concediere, decizie care trebuie să conțină suficiente informații, astfel încât salariatul să poate aprecia dacă contestă sau nu această măsură.
Întrucât prin D. de concediere nr. 360/(...), s-a desființat locul de muncă al reclamantei, decizia trebuia motivată în fapt, prin argumentarea concretă a necesității desființării acestui loc de muncă, inutilitatea postului, deci menționarea unor cauze reale și serioase care au stat la baza acestei măsuri.
Totodată, în decizia de concediere trebuia menționat modul în care au fost luate în considerare criteriile minimale stabilite prin CCM la nivel național pe anii 2007-2010.
Referitor la excepția inadmisibilității concedierii în condițiile reglementate de prevederile art. 81 alin (2) lit c) din C. C. de M. la N. N. pe anii 2007-2010 arată că în conformitate cu prevederile sus menționate "La luarea măsurii de desfacere a CIM pentru motive ce nu țin de persoana salariatului vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale: măsura să afecteze numai în ultimul rând salariații bărbați sau femei, care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor".
Prevederile legale sus menționate au fost edictate în vederea prevenirii unor abuzuri sau acte discriminatorii.
Reclamanta fost încadrată cu C. individual de muncă nr. 146/(...) în cadru! Serviciului Juridic și Relații cu P.ul, fiind singura salariată concediată din cadrul acestui serviciu, deci a fost concediată în primul rând și nu în ultimul rând, deși la data concedierii a îndeplinit condiția reglementată de prevederile legale menționate anterior.
Prim instanță nu s-a pronunțat cu privire la probele administrate, probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, cu privire la C. C. de M. la N. N. pe anii 2007- 2010, referitor la prevederile art. 81 alin (2) lit c) menționate anterior, prima instanță nu face nici o precizare, nici măcar o vagă aluzie.
În considerentele Sentinței civile nr. 608/(...), nu se face nici o referire la procesul-verbal nr. 7/(...), întocmit cu ocazia ședinței Consiliului de C. al O. de
C. și P. I..
În această ședință s-a dispus concedierea reclamantei prin desființarea locului de muncă - a postului de consilier juridic gradul IA, pentru motive subiective, care exced sfera de aplicare a prevederilor art. 65 alin (1) din Codul muncii - motive care nu țin de persoana salariatului.
Prima instanță nu amintește nimic de A. nr.435279/(...) a D. general a
ANCPI existentă la dosar, care în Anexa nr. 2 - intitulată "Etape în concedierea individuală" - stabilește 2 etape și 3 condiții, în vederea evitării unor abuzuri și discriminări, printre cele 3 condiții care trebuiau respectate în situația concedierilor individuale, una dintre ele prevede în mod expres că "desființarea locului de muncă să fie determinată de unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului", deci concedierea să vizeze aspecte legate de
R. serviciului, restructurarea postului, iar în decizia de concediere se precizează un singur temei de drept, adică art.65 alin.1 din C.muncii.
Intimata de rd. 1 în mod deliberat nesocotește prevederile acestei adrese, stabilind cu ocazia concedierii reclamantei un temei incompatibil cu conceptul de dificultăți economice.
Intimata de rd. 1 în calitate de instituție subordonată ANCPI, în situația în care a vizat desființarea postului ocupat de reclamantă, avea obligația legală de a emite o decizie de restructurare a postului, bine argumentată, pe care trebuia s-o înainteze anterior emiterii deciziei de concediere împreună cu organigrama și statul de funcții modificat D. general al ANCPI, spre aprobare și nu ulterior emiterii acestei decizii.
D. general al ANCPI a condiționat concedierea individuală de necesitatea obținerii în prealabil a aprobării, în considerarea prevederilor legale, care stabilind statutul intimatei de rd. 1, face precizarea că aceasta se bucură doar de autonomie decizională și nu de independența decizională.
Pârâtul O. DE C. ȘI P. I. C. prin întâmpinare (f.13-17) a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
1. Cu privire la excepția tardivității recursului.
Potrivit art. 109 alin. 1 C.pr.civilă, termenele încep să curgă de la data comunicării lor, dacă legea nu dispune altfel.
Corelativ, art. 81 din legea 168 /1999 prevede că termenul de recurs este de 10 zile și curge de da data comunicării.
Ca atare, data de la care începe să curgă termenul pentru declararea recursului este data comunicării hotărârii. Or, din procesul verbal de predare (fila 152 dosar fond) rezultă că agentul procedural a comunicat recurentei reclamante copie după dispozitivul hotărârii civile nr. 6.. Această comunicare nu poate fi asimilată comunicării hotărârii înseși, dispozitivul acesteia fiind doar o parte a hotărârii, astfel încât aceste termen nu poate semnifica momentul în care începe să curgă termenul de recurs împotriva acestei părți.
În consecință, în lipsa unei alte dovezi de comunicare a hotărârii atacate potrivit art. 90 și urm. C.pr.civilă, Curtea va respinge excepția tardivității invocate de intimata pârâtă.
2. Cu privire la motivele de recurs
Prin HG nr. 621/2010 pentru modificarea art. 10 alin. 1 din HG nr.
1210 privind organizarea și funcționarea A. N. de C. și P. I. s-a stabilit că numărul maxim de posturi pentru ANCPI și instituțiile subordonate este de
3038.
Ca atare, în temeiul art.3 lit.e din Legea nr. 329/2009 instituția a fost reorganizată prin reducerea numărului de posturi, acesta fiind redus de la
3588 la 3038.
Ca urmare a acestei hotărâri de guvern, D. G. al A. N. de C. și P. I. a emis Ordinul nr. 552/(...), privind repartizarea numărului de posturi pentru ANCPI și instituțiile subordonate, potrivit căruia s-a dispus reducerea unui număr de 16 posturi din numărul de 127 posturi aflate în cadrul O. de C. și P. I. C.
Prin adresa numărul 4352279 din (...) a fost comunicată O. DE C. ȘI
P. I. C. această decizie, arătându-se etapele ce trebuie urmate de acesta în vederea reducerii de posturi la nivelul oficiului. În cuprinsul acestei adrese, cu titlu orientativ, s-au prevăzut etapele pe care această procedură trebuie să le urmeze.
Distinct însă de aceste etape, au fost indicate însă criteriile minime ce trebuie avute în vedere la desființarea postului, stabilindu-se o ordine de prioritate a modului în care măsurile vor afecta persoanele vizate.
Mai mult, se arată în mod expres, și nu orientativ, că, după aplicarea criteriilor avute în vedere la reducerea de personal, în mod coroborat, pentru stabilirea persoanelor ce vor fi disponibilizate și care nu se încadrează în criteriile enumerate, se va aplica criteriul „ examinarea în vederea confirmării pe posturi"; în scopul departajării personalului din compartimentele funcționale restructurate sau al căror număr de personal alocat a fost redus.
Rezultă în mod evident că desființarea fiecărui post, pe lângă motivul general privind caracterul serios și real al cauzei ce a determinat măsura respectivă, trebuie să fie motivat de o serie de alte criterii individuale, raportat la fiecare post desființat.
Rațiunea acestor criterii trebuie se regăsește în faptul că notează că prerogativa, recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este însă una discreționară, ci ea trebuie motivată individual și concret pentru fiecare măsură luată.
Concluzia se impune în cauza de față cu atât mai mult cu cât decizia de desființare a unui număr strict determinat de posturi a fost luată la nivel central, D. G. al A. N. de C. și P. I. având putere de decizie nu doar sub aspectul numărului de posturi ce urmau a fi desființate, ci și sub aspectul criteriilor ce trebuie respectate în acest proces.
Revenind la decizia atacată, Curtea reține că aceasta cuprinde o enumerare generală a actelor normative ce au stat la baza reorganizării ANCPI în general și la procesul verbal al consiliului de conducere al O., fără a cuprinde nici o referire la motivele care au condus la desființarea postului reclamantei recurente și nu a unui alt post.
Or, potrivit art. 74 Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele ce determină concedierea; iar potrivit art. 77 în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele cuprinse în decizia de concediere.
Ca atare analiza Curții se va rezuma la cuprinsul deciziei atacate și va conchide că elementele cuprinse în acestea, vizând motive cu caracter absolut general, valabile pentru toate desființările de posturi făcute de acest angajator, nu permit analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantei recurente, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus.
Având în vedere aces te preveder i imp e r ativ prev ăzu te de l ege, Cur te a r eț ine c ă dec iz ia d e conced iere con tes tată în c auz ă es te lov ită de nul itate a bsolu tă, conf or m d isp. ar t. 76 d in Codul mu nc ii, as tf el înc ât an al iz are a celorl al te motive de recurs invocate apare ca fiind de pr isos, recuren ta f iind îndrep tăț ită,
conf or m ar t.78 d in C odul munc ii, l a repun ere a în s itu aț ia an ter io ar ă conced ier ii.
Pentru aceste considerente, în temeiul duisp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite recursul declarat reclamanta D. D. împotriva sentinței civile nr. 608 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va modifica în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge excepția tardivității recursului.
Admite recursul declarat de reclamanta D. D. împotriva sentinței civile nr. 608 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte, și în consecință:
Admite contestația formulată de reclamanta D. D. în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI P. I. C. și anulează decizia de concediere numărul 360/(...) emisă de pârâtă.
Obligă pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta.
Dispune reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii. Menține restul dispozițiilor sentinței și care nu contravin prezentei decizii.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/3ex.
Motivarea opiniei concordante a judecătorului C. M.
Consider că soluția de admitere a recursului formulat de reclamanta D. D. este cea corectă în cauză, decizia de concediere fiind lovită însă de nulitate absolută, potrivit disp.art.76 și 74 din Codul muncii în vigoare la data emiterii deciziei, art.78 și 76 din Codul muncii republicat, pentru nerespectarea procedurii pe care legile în vigoare la data emiterii acesteia o prevedeau în cazul concedierilor colective.
Apreciez astfel că măsura încetării contractului de muncă al reclamantei a fost dispusă de către angajator în cadrul unei concedieri colective, întrucât, chiar dacă în cadrul O. C. au fost reduse 16 posturi, fiind disponibilizați în final (în urma reducerii posturilor vacante și a pensionării unor angajați) doar
3 salariați, decizia în acest sens, respectiv decizia de restructurare nu a fost luată de către directorul acestui oficiu, ci a fost o decizie comună, de reducere a 500 de posturi, luată la nivelul A. N. de C. și P. I., directorul acestei autorități naționale stabilind chiar și numărul posturilor ce vor fi reduse la nivelul fiecărui oficiu de cadastru din țară, fiind concediați astfel în acest cadru cu mult peste numărul de 30 de salariați prevăzuți la art.68 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
În acest sens sunt prevederile H.G.nr.621/2010, ce au fost menționate în preambulul deciziei de concediere, hotărâre ce a modificat alin.1 al art.10 din H.G. nr.1., după cum urmează: "Atribuțiile și structura organizatorică ale A. N. de C. și P. I. se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea consiliului de administrație. N. maxim de posturi pentru A. N. și instituțiile subordonate este de 3038 de posturi";.
Potrivit H.G. nr.1366/2009, ce a modificat anterior alin.1 al art.10 din H .G. nr.1., numărul maxim de posturi aprobat pentru agenția națională și
instituțiile subordonate era de 3598.
Conform art.10 alin.4 din H.G. nr.1., anual sau de câte ori se impune, în funcție de volumul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli aprobat,directorul general stabilește numărul de posturi pentr u fiecare instituție s ubordonată.
Apreciez astfel că, potrivit acestor dispoziții care reglementează organizarea și funcționarea A. N. de C. și P. I. și a instituțiilor subordonate,oficiul de cadastru intimat în cauză, deși are calitatea de angajator alreclamantei-recurente, nu a avut și nici nu are competența decizională în ceea ce privește reorganizarea instituției și numărul de posturi care vor exista în
structura sa în urma acestei reorganizări.
De altfel, și art.II din H.G.nr.621/2010, prevede că încetarea raporturilor
de muncă determinată de reducere a nu mărulu i de po sturi în structura
org an iz ator ic ă a A. N. de C. și P. I. se realizează în termenele și cu procedura reglementate de dispozițiile legale în vigoare.
Opinez că însuși textul normativ este în sensul reducer ii n u mărulu i de
pos tur i în s truc tur a org an iz ator ic ă a agenț ie i, privită astf el ca o instituție
publică cu un aparat central și oficii subordonate, astfel încât rezultă cu c ertitudine că măsu ra reducerii postulu i reclamantei, chiar dacă aceasta era propriu-zis salariata unui oficiu teritorial, a fost luată î n cadrul unei concedieri c olective dispuse în cadrul agenției.
De altfel, art.II al H.G. nr.1366/2009, prevedea chiar că: "Încetarea raporturilor de muncă ale personalului A. N. de C. și P. I., ca urmare a aplicării măsurii de reorganizare prin reducerea de posturi stabilită prin legea nr.329/2009……, prin emiterea de decizii, se face cu respectarea procedurilor legale din legislația muncii și a prevederilor legale privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite potrivit art.6 alin.5 și 6 din Legea nr.329/2009……";.
Aceste dispoziții, ce se referă expres la încetarea raporturilor de muncă ale personalului A., asimilând în această categorie și salariații oficiilor subordonate acesteia și care obligă la emiterea de decizii cu respectarea procedurilor legale din legislația muncii și a prevederilor legale privind protecția socială, probează că în cauză și măsura de reorganizare decisă în anul 2010 a constat într-o concediere colectivă, ce a afectat și raporturile de muncă ale recurentei și că decizia de încetare a contractului său de muncă nu putea fi dispusă decât cu respectarea legislației muncii și protecției sociale în vigoare la acea dată.
Mai apreciez că însăși prevederea în H.G. nr.1. a unor criterii de prioritate ce să fie avute în vedere la încetarea raporturilor de muncă ale personalului A., dovedește că în cauză avem de a face cu o concediere colectivă, întrucât chiar legiuitorul a prevăzut în art.74 din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii acesteia ( art.76 din Codul muncii republicat), că menționarea, deci luarea în considerare a unor criterii de stabilire a ordinii de priorități este necesară doar în cazul concedierilor colective, întrucât doar în aceste situații se pune problema unei selecții a personalului ce urmează a fi disponibilizat, în timp ce cazul concedierii individuale, chiar a mai multor salariați, chiar din momentul luării deciziei de concediere de către angajator, se hotărăște desființarea unui anumit loc de muncă, respectiv a unor locuri de muncă precis determinate încă de la această dată, măsura putând astfel afecta doar angajatul pe acest loc de muncă, respectiv pe salariații ce figurează în schema de personal pe aceste locuri de muncă.
De asemenea, consider că, prin H. de G. precizate anterior, invocate în preambulul deciziei contestate, nu s-au stabilit noi cazuri de încetare de drept a contractului de muncă a salariaților afectați de aceste măsuri de reorganizare, pentru ca o decizie de încetare a raporturilor de muncă să fie valabil emisă fără respectarea niciunei proceduri de informare, consultare, a angajaților și a reprezentanților acestora, de prevenire a efectelor sociale ale concedierii, de reconversie, recalificare și fără respectarea tuturor elementelor obligatorii prevăzute de art.74 din Codul muncii ( art.76 din Codul muncii republicat), tocmai pentru protecția drepturilor lucrătorilor.
D. luată în cazul recurentei, ce cuprinde doar înșiruirea prevederilor avute în vedere, respectiv a H. de G. nr.621/2010 și nr. 1., a O. D. G. al A. N. de C. și P. I. nr.552/2010 și nr.1008/2005 și referirea la procesul-verbal nr.10254/(...) al Consiliului de C. al O. C., fără a se preciza în decizie ce anume s-a reținut prin acest înscris și fără ca acesta să fie comunicat reclamantei, putea fi astfel considerată atotcuprinzătoare doar în cazulconstatării unei încetări de drept a contractului său de muncă, ceea ce nu poate fi reținut în speță, pornind chiar de la intenția legiuitorului exprimată clar prin reglementare, apărând însă ca fiind un adevărat abuz de drept în situația unei concedieri, încălcându-se dreptul salariatului la informare, apărare, nediscriminare și lipsind instanța de judecată competentă de orice element pe baza căruia să poată verifica legalitatea și temeinicia măsurii dispuse.
Singurul motiv invocat în decizie este "desființarea locului de muncă"; al salariatei.
Consider că decizia trebuia să cuprindă toate mențiunile prevăzute de art.74 din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii acesteia, art.76 din
Codul muncii republicat, respectiv: motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități.
La data de (...), data emiterii deciziei contestate, erau aplicabile acestei concedieri colective dispozițiile art.68-72 din Codul muncii, în forma în vigoare la acea dată, care au transpus în dreptul intern dispozițiile Directivei nr.98/59/CE a Consiliului Uniunii Europene, ce prevedea, pe de o parte, că acest act comunitar nu se aplică lucrătorilor din administrația publică sau din instituțiile de drept public, însă preciza, la art.5, că acest act comunitar nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege sau acte administrative mai favorabile lucrătorilor ori de a promova sau permite aplicarea unor convenții colective mai favorabile lucrătorilor.
Prin urmare, până la data intrării în vigoare a Legii nr.40/2011, dispozițiile art.68-72 din Codul muncii, fiind prevederi naționale mai favorabile lucrătorilor, reglementau o procedură obligatorie de urmat în cazul tuturor concedierilor colective, inclusiv a celor din instituțiile și autoritățile publice.
Având în vedere faptul că dispozițiile art.68-72 din Codul muncii au transpus Directiva nr.98/59/CE a Consiliului Uniunii Europene, trebuie subliniat faptul că acest act comunitar a fost adoptat constatându-se și
necesitatea prevederii că obliga ț iile angajatorilor cu privire la informare, consultare și notific are se aplică indifer ent dacă decizia de concediere colectivă provine de la angajator sau de la o întreprindere care î l controlează pe respectivul angajator.
Directiva a mai statuat că statele membre ar trebui să se asigure că reprezentanții lucrătorilor și lucrătorii au la dispoziție proceduri administrative și judiciare pentru ca obligațiile prevăzute în acest act comunitar să fie îndeplinite.
Având în vedere specificul acestei restructurări decise la nivelul A. N. de
C. și P. I., consider că trebuiau respectate în cadrul acestei proceduri de concediere colectivă mai ales obligațiile esențiale privind informarea și consultarea sindicatului și a reprezentanților salariaților asupra categoriilor de salariați ce vor fi afectați de concediere, asupra criteriilor ce vor fi avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, precum și în ceea ce privește atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, vizând, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.
Sindicatele sau reprezentanții salariaților trebuiau să aibă posibilitatea de a face propuneri în acest sens, care să fie analizate de către angajator și să își poată transmite eventualele observații autorității publice competente.
De asemenea, mai consider că, pentru respectarea dispozițiilor art.II din H.G.nr.621/2010, ce erau în sensul că încetarea raporturilor de muncă determinată de reducerea numărului de posturi în structura organizatorică a A. N. de C. și P. I. se realizează în termenele și cu procedura reglementate de dispozițiile legale în vigoare, se impunea respectarea de către angajatori și a
dispozițiilor art.49 și 50 din Legea nr.76/2002 .
Astfel, art.49 din această lege prevede că, în cazul concedierilor colective, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentr u combaterea șomaj ului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri.
Potrivit art.50 alin.2 din același act normativ, în perioada preavizului prevăzut la alin.1 angajații vor participa la serviciile de preconcediere realizate
de agențiile pentru ocuparea forței de munca ori de alți furnizori de servicii deocupare din sectorului public sau privat, acreditați, selectați de către acestea, in condițiile legii.
Conform alin.3 din acest articol, în vederea realizării s erviciilor de
preconcediere, angajatorii aflați în situațiile prevăzute la art. 49 sunt obligați s ă înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de muncă cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.
De asemenea, pentru respectarea dispozițiilor art.II din
H.G.nr.621/2010, se impunea respectarea de către angajator și a prevederilor
art.3 și 5 din Legea nr. 467/2006, ce a transpus Directiva Parlamentului E uropean și a Cons i liului 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de i nformare și consultare a salariaților din Comunitatea Europeană,
Astfel, conform art.5 alin.1 din această lege, angajatorii au obligația sa informeze și sa consulte reprezentanții angajaților, potrivit legislației în vigoare, cu privire la: b) situația, structura și evoluția probabila a ocupării forței de munca în cadrul întreprinderii, precum și cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special atunci când exista o amenințare la adresa locurilor de munca; c) deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de munca, inclusiv cele vizate de legislația romana privind procedurile specifice de informare și consultare în cazul concedierilor colective și al protecției drepturilor angajaților, în cazul transferului întreprinderii.
Conform alin.2 al aceluiași articol, informarea se face într-un moment, într-un mod și cu un conținut corespunzătoare, pentru a permite reprezentanților angajaților sa examineze problema în mod adecvat și sa pregătească, dacă este cazul, consultarea.
Potrivit alin.3, consultarea are loc într-un moment, într-un mod și cu un conținut corespunzătoare, pentru a permite reprezentanților angajaților sa examineze problema în mod adecvat și sa elaboreze un punct de vedere.
Consider astfel că tocmai greșita calificare a cadrului în care s-a luat măsura încetării contractului de muncă al reclamantei de către angajator, fără a se avea în vedere faptul că tocmai în urma unei decizii colective de suprimare a unui număr mare de posturi ale personalului A. N. de C. și P. I., s-a ajuns la selectarea recurentei în vederea desființării locului său de muncă, a determinat atât nerespectarea procedurii prevăzute de legile în vigoare în cazul concedierilor colective, cât și a condițiilor de conținut ale deciziei de concediere.
O asemenea decizie de încetare a contractului individual de muncă în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, având în vedere gravitatea uneiasemenea măsuri pentru angajat, care nu are în vedere nicio culpă a celui căruia îi sunt afectate în mod esențial drepturile, trebuie întotdeauna minuțios fundamentată și motivată, cuprinzând chiar în cuprinsul actului întreg raționamentul urmat de către factorul decident pentru a ajunge la concluzia că se impune desființarea locului de muncă ocupat de către salariat, precum și toate elementele de fapt și de drept avute în vedere în la momentul luării deciziei, pe care acesta și-a întemeiat actul, oferind atât particularului ale cărui drepturi sunt suprimate, cât și instanței elemente clare din care să rezulte că a luat o măsură cu caracter real și serios.
Cu atât mai mult în cazul unei concedieri colective, măsură mult mai gravă, prin implicațiile acesteia asupra drepturilor unui număr mare de salariați, implicând și selecția acestora, decizia trebuie să cuprindă referiri cu privire la respectarea procedurilor prevăzute de legile în vigoare și, mai ales, să expliciteze în chiar cuprinsul său în mod clar, fără trimiteri la alte acte necomunicate angajatului, argumentele care au format convingerea angajatorului că, dintre toți salariații săi se impune chiar desființarea locului de muncă și concedierea celui vizat, că această măsură a fost luată pe baza unor criterii discutate cu reprezentanții sindicatelor, transparente și că acestea au fost aplicate în mod nediscriminatoriu, cu luarea în considerare a situației tuturor angajaților.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.77 din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii deciziei, art.79 din Codul muncii republicat, în caz de conflicte de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Astfel, prin întâmpinările formulate, atât O. de C. și P. I. C., cât și A. N. de C. și P. I., au arătat că, în cadrul ședinței consiliului de conducere s-a analizat și s-a hotărât desființarea posturilor vacante, încetarea raporturilor de muncă a salariaților pensionați pentru invaliditate gradul III, după care s-a procedat la analizarea tuturor posturilor din cadrul instituției, pentru a se identifica cele care urmează să fie desființate.
În urma acestei operațiuni, intimatele arată că au constatat că numărul de operațiuni realizate în cadrul O. de C. și P. I. C., în semestrul I 2010, s-a redus cu 11% față de aceeași perioadă a anului 2008 și, implicit, a scăzut și activitatea desfășurată în cadrul Serviciului Juridic și Relații cu P.ul.
Mai mult, se arată prin aceeași întâmpinare că activitatea juridică din cadrul Serviciului Juridic și Relații cu P.ul s-a restrâns și odată cu intrarea în vigoare a H.G. Nr.64/2010 și, întrucât activitatea era îndeplinită de către doi consilieri juridici, s-a decis reducerea unui post de consilier juridic din cadrul acestui serviciu.
Tot în cadrul întâmpinării, angajatorul mai arată că printre criteriile avute în vedere la reducerea postului de consilier juridic, au fost cele privind evaluarea performanțelor profesionale și individuale pe anul 2008 și pe anul
2009 și sancțiunile disciplinare aplicate, motiv pentru care s-a hotărât concedierea doamnei D..
Astfel, în cursul cercetării judecătorești angajatorul a reușit să-și prezinte cel puțin argumente avute în vedere pentru a decide desființarea postului recurentei, motive pe care nu le-a menționat însă în decizia contestată, pentru a asigura atât informarea corectă a părții cu privire la problema de interes personal, anterior formulării acțiunii în instanță, cât și exercitarea de către subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare și a celui la un proces echitabil.
De asemenea, din perspectiva instanței de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul adoptat cu respectarea prevederilor legale și convenționale în vigoare și cel adoptat prin exces de putere.
Consider astfel că recursul este fondat, în mod greșit prima instanță reținând că actul contestat este legal și temeinic, pentru considerente privind nulitatea deciziei de concediere pentru nerespectarea procedurii pe care legile în vigoare la data emiterii acesteia o prevedeau în cazul concedierilor colective.
Judecător,
C. M.
| ← Decizia civilă nr. 5266/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3784/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
