Decizia civilă nr. 3085/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)*
DECIZIA C. NR. 3085/R/2011
Ședința 19 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 8. din 13 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...)*, privind și pe pârâta intimată S. I. SA și pe chemata în garanție - intimată A. N. DE A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate SC I. SA, avocat Ș. P., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul chematei în garanție - intimată A. N. de A. F..
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 01 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC I. SA a depus la dosar întâmpinare la care a anexat un set de acte.
Reprezentantul pârâtei intimate SC I. SA arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate SC I. SA solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată la acest tribunal sub nr. (...), inițial la secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta I. V. a chemat în judecată pârâta SC I. SA B. solicitând să se constate că pârâta în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat la bugetul de stat impozite pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, calculate asupra sumei de 5630 lei primită cu titlu de salarii compensatorii și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1658 lei reprezentând impozitul șicontribuțiile la asigurările sociale, reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 8., pronunțată de Tribunalul B istrița Năsăud în dosar nr. (...)*, s-au respins ca nefondate excepțiileinadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.
SA B., excepții invocate de pârâtă.
S-au respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și cererii de chemare în garanție, excepții invocate de chemata în garanție A. N. de A.
F..
S-a admis excepția prematurității formulării acțiunii ridicată de tribunal și în consecință, s-a respins ca prematur formulată acțiunea reclamantei. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin încheierea din data de (...) s-a dispus transpunerea cauzei, de la S ecția C. și de C. A. a T. B.-N., la Secția C. a T. B.-N., spre competentăsoluționare, apreciindu-se că este un litigiu de muncă între un fost angajat și pârâtă, ce vizează restituirea unor sume de bani reprezentând impozite și contribuții, conform disp. art. 99 al. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H. C. Nr. 3..
Primind cauza spre soluționare aceasta a fost înregistrată la tribunalsub nr. (...)*.
T., din oficiu, a invocat excepția prematurității formulării acțiunii civile de către reclamantă împotriva pârâtei, în condițiile în care dreptul dedusjudecății nu este actual, deoarece aceasta nu s-a adresat potrivit procedurii specifice cu o cerere de restituire a sumelor pretins reținute nelegal către organul fiscal competent.
Excepțiile invocate au fost analizate cu prioritate, în condițiile art. 137
C.pr.civ., reținându-se următoarele:.
Excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtă nu este fondatămotiv pentru care a fost respinsă ca atare, pentru că reclamanta a acționat încalitate de fostă salariată a pârâtei angajator, a invocat expres prevederile art. 281-283 Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori, reclamanta nu a chemat în judecată și pe A. ca pârâtă, acest lucru fiind la latitudinea reclamantei în baza principiului disponibilității procesuale, reclamanta fiind cea care alege cu cine se judecă în calitate de pârât. A. reclamantei nu este inadmisibilă față de angajator chiar dacă prin dispozițiile legale speciale se reglementează o procedură specifică de restituire a sumelor solicitate prin acțiune pârâtei, însă de la altă persoană,respectiv organul fiscal competent, iar nu de la angajator. A. civilăformulată ar fi inadmisibilă doar în condițiile în care ar exista dispozițiile legale prin care s-ar interzice expres posibilitatea formulării unei acțiuni îndreptate împotriva angajatorului, ori nu există asemenea prevederi legale, caz în care acțiunea reclamantei împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art.21 din Constituție.
Nici excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtei tribunalul nu agăsit-o fondată și a respins-o ca nefondată, pentru că din moment ce acțiunea reclamantei întemeiată pe prevederile art. 281-283 Codul muncii a fost introdusă împotriva pârâtei în calitate de fost angajator, aceasta în modevident are legitimitate procesuală pasivă în acest cadru procesual, vizând obligațiile acesteia prin prisma legislației muncii, urmând a se verifica în ce măsură pretențiile concrete ale reclamantei, dacă va putea fi cercetat fondul cauzei în acest cadru procesual, sunt ori nu fondate.
T. a respins ca nefondate și excepțiile inadmisibilității acțiunii, cât și a cererii de chemare în garanție invocate de către chemata în garanție A.,privind lipsa procedurii prealabile, pentru că, față de pretențiile concrete deduse judecății de reclamant împotriva pârâtei în calitate de angajator, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles ca prin acțiunea formulată să se judece și cu organul fiscal, acest lucru fiind posibil în baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, tribunalul, raportat și la considerentele anterior evocate, a statuat că atât acțiunea dedusă judecății de fostul salariat împotriva angajatorului pârât, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă sunt admisibile. Chiar dacă există prevederi legale ce instituie o procedură administrativă specifică de restituire a sumelor achitate cu titlu de impozite și contribuții reglementată prin norme juridice procesual fiscale, aceste prevederi legale speciale nu pot fi interpretate că ar fi singurele mijloace procesuale prin care un fost salariat ce se consideră îndreptățit să acționeze ar putea să-și recupereze sumele de bani reținute cu acest titlu, mai ales că nu există vreo dispoziție legală prohibitivă în acest sens, caz în care atât acțiunea dedusă judecății e admisibilă, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
În ceea ce privește excepția necompetenței secției civile invocate depârâtă, tribunalul la termenul din 11 aprilie 2011 a respins cererea desesizare a C. de A. C., statuând că, raportat la dispozițiile procesuale în vigoare, nu poate exista conflict negativ de competență între secțiile aceluiași tribunal, nefiind aplicabile prevederile art. 158 C.pr.civ., noțiunea deinstanță competentă fiind interpretată în sensul larg a instanțelor judecătorești instituite prin lege, iar nu ca instanță în sens strict, adică complet de judecată sesizat cu un litigiu concret, pe de o parte, iar pe de altă parte, tribunalul consideră că este competent material să soluționeze acțiunea dedusă judecății de reclamantă în calitate de fost salariat, împotriva pârâtei angajator, pentru drepturi bănești, ținând cont de principiul disponibilității procesuale, reclamanta nechemând în judecată organul fiscal, iar în privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă operează prorogarea legală de competență în condițiile art. 17 Cod procedură civilă, fiind o cerere incidentală. Competența materială de soluționare a cauzei se determină de pretențiile formulate prin acțiune de reclamantă împotriva doar a angajatorului, iar nu în funcție de cele indicate în cererea de chemare în garanție.
În ce privește excepția prematurității acțiunii, invocată de tribunal,aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta a chemat în judecată fostul angajator solicitând obligareaacestuia să restituie suma reținută cu titlu de impozite și contribuții la asigurări sociale, apreciind că pârâta a reținut și virat nelegal și aceste sume la bugetul de stat în lipsa unui titlu de creanță, aceste argumente invocate de reclamantă neavând natura juridică a unui capăt de cerere distinct, ci reprezentând motive pentru care s-ar impune în opinia reclamantei restituirea sumelor reținute de angajator cu titlu de impozite și taxe contribuții din plățile compensatorii acordate cu ocazia concedierii colective.
T. a observat că, potrivit art.117 Cod procedură fiscală și O.ui MFP 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, persoanele interesate pentru restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții la buget, trebuie să formuleze o cerere adresată organului fiscal competent, în cauză unitatea A. de la domiciliul contribuabilului, iar acest organ urmează a admite or respinge cererea prin act administrativ fiscal, în funcție de prevederile legale incidente. În cazul respingerii cererii de restituire prin act administrativ fiscal ce se comunică celui ce a făcut cererea, acesta poate să introducă contestație la tribunal la secția de contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care în acel cadru procesual, instanța competentă pentru aplicarea legislației fiscale, sesizată legal, în contradictoriu cu organul fiscal, urmează să analizeze dacă în mod corect și legal s-a realizat reținerea și virarea sumei de bani cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale de către angajator din plățile compensatorii acordate salariatului cu ocazia concedierii colective. De asemenea, în situația în care cererea de restituire formulată nu este soluționată, cel interesat este îndreptățit să acționeze organul administrativ pentru refuzul de rezolvare a cererii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
T. a constatat că reclamanta nu a urmat aceste prevederi legale ce instituie o procedură specifică de restituire, situație în care, deși acțiuneaîmpotriva pârâtei angajator nu este inadmisibilă pentru că dreptul reclamantei de acces liber la justiție este garantat, totuși tribunalul a considerat că dreptul subiectiv dedus judecății nu este încă actual, caz în care acțiunea civilă formulată de către fostul salariat împotriva angajatorului este prematur formulată, atât timp cât reclamanta are posibilitatea de a se adresa pe cale administrativă organului fiscal competent să-i solicite restituirea sumei de bani solicitate prin acțiune. În condițiile în care reclamanta va urma procedura administrativă specială reglementată de normele procesual fiscale evocate și în acel cadru se va constata că pârâta a reținut nelegal suma solicitată ori că nu le-a virat la bugetul de stat, reclamanta poate formula o altă acțiune în acest sens împotriva pârâtei dacă suma respectivă nu i-a fost restituită, în condițiile în care s-a stabilit că acestea au fost nelegal reținute, nefiind aplicabil principiul autorității de lucru judecat întrucât acțiunea civilă nu a fost analizată în acest cadru procesual pe fond de către această instanță.
Așadar, statuând că reclamanta pentru a obține restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții trebuie să apeleze în principal la procedura legală specială instituită în acest sens prin normele procesual fiscale, iar aceasta nu a făcut acest lucru, tribunalul a considerat că dreptul dedus judecății împotriva pârâtei nu este încă actual, motiv pentru care a fost admisă excepția prematurității acțiunii și în consecință, a respins acțiunea ca prematur formulată.
Întrucât acțiunea civilă formulată de reclamantă a fost respinsă ca prematur introdusă, tribunalul a constatat că pârâta nu a căzut în pretenții, motiv pentru care a respins, în baza art. 60 C.pr.civ., și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA B. împotriva Agenției N. de A. F..
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În termen legal, a declarat recurs reclamanta I. V., solicitând admiterearecursului, casarea în întregime a sentinței pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.
Excepția prematurității acțiunii admisă de tribunal, prin invocarea în cadrul motivării a art. 117 din Codul de procedură fiscală și a O.ui MFP 1., se referă în exclusivitate la reclamantul - SC I. SA B. - din cererea de chemare în garanție, fără a aduce atingere reclamantului din cererea principală.
Dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală - restituiri de sume, trebuie analizate în contextul din care fac parte, respectiv, din titlul VIII - colectarea creanțelor fiscale, capitolul II - stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire, Cod procedură fiscală și se referă în exclusivitate la procedura fiscală urmată de contribuabili juridici, excepție făcând art. 117, alin. 2, 3 și 4, care se referă la regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoane fizice și care se restituie din oficiu persoanelor fizice.
Făcând trimitere la dispozițiile art. 117 al. 1 și art. 25 din Codul de procedură fiscală, recurenta opinează că debitorul care poate face cererea de restituire a sumei de 1658 lei, reținută „ilegal"; de la „. din cererea principală";, este SC I. SA B., care a făcut plata cu respectarea dispozițiilor art. 114, din Codul de procedură fiscală.
Potrivit punctului 1 al O.ui MFP 1. sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 112 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, iar punctele 2-6 din O. MFP
1., precizează procedura urmată de marii sau micii contribuabili pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget.
Pentru persoana fizică, pct. 8 prevede că, prin excepție de la prevederile pct.2, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoane fizice se restituie din oficiu de organele competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere. P. de restituire a impozitului pe venit este cea prevăzută prin normele specifice cu privire la acest impozit.
În contextul legal expus, recurenta consideră că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, ca urmare a faptului că
„în mod intenționat"; prima instanță a confundat calitatea de reclamant din cererea principală cu calitatea de reclamant din cererea de chemare în garanție.
Apreciază că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ, ca urmare a faptului că nu a dispus obligarea pârâtei SC I. SA B. să depună la dosar dovada faptului că unii salariați concediați s-au adresat A. B., aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin prisma dispozițiilor art.287 Codul muncii sarcina probei revenea acestei pârâte.
De asemenea, recurenta opinează că tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, deoarece cererea cu care a fost învestit trebuia judecată de către secția civilă, reclamanta fiind concediată ca urmare a unei concedieri colective.
În măsura în care, reclamanta din cererea principală ar urma cele precizate de T. B.-N., în sentința civilă recurată, iar A.-ul ar da o dispoziție, care ar reprezenta un act administrativ, atunci în baza art. 1, alin. 1 din Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ, reclamanta din cererea principală ar trebui să se adreseze secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cu o nouă cerere.
De altfel, nu există nici o dispoziție fiscală de recuperare, restituire a reținerilor săvârșite de angajator, dar există dispoziție din Codul muncii
(Legea 53/2003, reactualizată) art. 283, alin. 1, lit. c și art.73, lit. d, din
Legea 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă.
Invocă excepția puterii de lucru judecat în raport de dosarele (...), (...),
2452/(...)2009. Totodată, face trimiteri modul de soluționare a unor cauze similare.
Prin întâmpinarea formulată (f. 24-30) pârâta S. I. S. B. a solicitatrespingerea recursului pentru lipsa calității procesuale pasive a I., respectiv respingerea recursului întrucât cererea de recurs formulata nu este întemeiată, iar pe cale de consecință, menținerea în totalitate, a sentinței civile atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurentă, în lipsa unor prevederi exprese, art. 117 alin. 1, respectiv O. 1. din Codul de procedură fiscală nu se aplică numai contribuabililor persoane juridice. E. adevărat că art. 117 alin. 2, 3 și
4 se referă expres la persoane fizice, însă este o situație de excepție care se referă la regularizarea anuală a impozitului pe venit.
De asemenea, obligația angajatorului de a calcula și reține impozitele și contribuțiile de asigurări sociale pentru angajații săi nu îl transformă pe acesta într-un debitor în sensul art. 25 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, întrucât reținerea și virarea impozitelor și contribuțiilor datorate de salariați este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al organelor financiare, iar raportul juridic de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal. În consecință, primul aspect invocat în recurs nu este întemeiat.
În condițiile în care recurenta nu a invocat că a urmat procedura indicată de instanța de fond, faptul că unii salariați ai pârâtei au urmat-o nu influențează modul de soluționare al prezentei cauze, astfel încât nu era utilă cauzei administrarea probei indicată de reclamantă.
Recurenta este în eroare cu privire la secția T. B. N. care a soluționat dosarul la fond, respectiv secția civilă.
Hotărârile de casare pronunțate de instanța de recurs nu sunt obligatorii decât în cauza în care au fost pronunțate conform art. 315 alin. 1
Cod procedură civilă, astfel încât nu se poate reține că tribunalul a ignorat dispozițiile instanței superioare.
Referitor la ultimul aspect invocat în recurs, se constată că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată conform dispozițiilor art. 1201
Cod civil întrucât nu există identitate de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și dosarele indicate de recurentă, respectiv: (...); (...); (...); (...), chiar recurenta recunoscând că în aceste cauze au fost părți alte persoane.
În lipsa unui recurs declarat de pârâta SC I. SA, în temeiul art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de aceasta, excepție care a fost respinsă la fondul cauzei, nu poate fi analizată în recursul reclamantei pentru că i s-ar agrava acesteia situația în propria cale de atac.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală la plata în favoarea intimatei SC I. SA a sumei de
300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 47).
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile numărul 804 din (...) a T. B. N. pronunțate în dosar numărul (...)*, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. I. S. suma de
300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER L . D. D. G.
I. T.
C. M.
Red./dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 4283/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2090/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
