Decizia civilă nr. 3112/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3112/R/2011

Ședința publică din data de 20 septembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. P. SA împotriva Încheierii civile nr. 784 din 14 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanții intimați L. A. C., R. A. O., S. S., R. A. S., R. V., P. T. P., O. L., C. G. O., H. M., F. I. M., C. A., M. C. M., I. ANA, C. V., P. V. M., A. V., A. I., D. E., H. E. I., H. M. G., V. A. și R. R., având ca obiect litigiu de muncă - completare dispozitiv.

Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 13 septembrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A, asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. (...) pe rolul T. C. pârâta SC OMV P. SA a solicitat lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 1. pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. 4..

În motivarea cererii deduse judecății pârâta a învederat ca instanța nu a precizat suma la plata căreia a fost obligata și nici criterii suficiente de determinare exacta a cuantumului acestei sume, ceea ce îi îngrădește dreptul la apărare în faza executării silite, hotărârea neconstatând o creanța certa, lichida si exigibila, fiind astfel imposibilă stabilirea cauțiunii în cadrul unei cereri de suspendare formulate în cazul unei contestații la executare.

Instanța nu a precizat că sumele la plata cărora a fost obligată au caracter brut și trebuie supuse impozitării.

Aspectele detaliate au fost invocate și în declarația de recurs însă Curtea de A. C. nu le-a luat în considerare.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 281 indice 1 Cod procedura civila.

Prin încheierea civilă nr. 784 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), a fost respinsă cererea formulata de pârâtul SC OMV P. B. încontradictoriu cu reclamanții: A. L., L. A. C., R. A. O., S. S., R. A. S., R. V., P. T. P., O. L., C. G. O., H. M., F. I. M., C. A., M. C. M., I. ANA, C. V., P. V. M., A. V., A. I., D. E., H. E. I., H. M. G., V. A., R. R., privind lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 104/(...) pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. (...).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civila nr. 1. pronunțata în dosarul civil nr. (...) al T. C., irevocabila prin respingerea recursului promovat de pârâtă, a fost admisa înparte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu parata SC P. SA fiind obligată aceasta din urma la plata către reclamanți a sumelor reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă pentru perioada octombrie 2005

- noiembrie 2007, pentru reclamanta R. R. suma pentru anii 2005-2006 si pentru reclamanții H. M. G. și V. A. pentru perioada octombrie 2005 - octombrie 2006, toate actualizate cu indicele de inflație la data plății.

În considerentele sentinței mai sus menționate s-a reținut ca potrivit prevederilor art. 176 alin. l și 2 din CCM la nivel P. în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în formă fixă, al cărui cuantum este la nivelul salariului minim pe ramură care pentru anii 2005 si 2006 a fost negociat la 480 lei, respectiv la 620 lei pentru anul 2007, potrivit art. 130 alin.4

CCM inițial, respectiv modificat. Or, această dispoziție cuprinsă în CCM este obligatorie pentru părți, potrivit art. 7 alin.2 si art. 30 din Legea 130/1996, respectiv art. 243 alin. l din Codul Muncii.

Conform prevederilor art. 281 indice 1 alineat 1 Cod procedura civila :In cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea sa lămurească dispozitivul sau sa înlăture dispozițiile potrivnice.

Din cuprinsul dispozitivului si al considerentelor sentinței civile nr. 1. rezulta ca instanța a stabilit cu claritate cuantumul sumelor la plata cărora a obligat pârâta. A., conform CCM la nivel P., ale cărui clauze au fost negociate chiar de către părțile litigante, „în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în formă fixă, al cărui cuantum este la nivelul salariului minim pe ramură care pentru anii 2005 si 2006 a fost negociat la 480 lei, respectiv la 620 lei pentru anul 2007";.

Pe de alta parte este dificil de crezut ca având aceste clauze în contractul colectiv de munca unic la nivel de unitate parata nu a mai procedat la calcularea si plata către angajați a adaosului salarial pentru aprovizionarea pentru toamna-iarna. Pentru toate acestea nu pot fi reținute argumentele sale cu privire la imposibilitatea de executare a sentinței.

În condițiile în care din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.

1. a rezultat cuantumul sumelor la plata cărora pârâta a fost obligată, instanța a apreciat că situației reclamate nu îi sunt aplicabile prevederile art. 281 indice

1 Cod procedura civila. În consecința, cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1. pronunțată în dosarul civil nr. (...) al T. C. apare ca nefondata și a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S. OMV P. S. solicitândmodificarea și lămurirea sentinței civile, în sensul lămuririi întinderii obligației dispozitivului prin determinarea cuantumului obligației principale stabilite în bani în sarcina S. P. S. și să se modifice paragraful din dispozitivul sentinței criticate cu o formulă în care să se specifice faptul că instanța „obligă pârâta să plătească reclamantului suma de … lei, reprezentând ajutorul pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în anul/anii 2005-2007, în raport de perioada efectiv lucrată, în funcție de salariul minim brut la nivel de ramură, din care angajatorul va reține și vărsa impozitul pe venit și contribuțiile aferente bugetelor de asigurări sociale (CASS, CAS, șomaj), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective";.

În motivare pârâta a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării de lămurire a caracterului brut sau net al sumelor.

Potrivit art.55 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, sumele primite de salariați reprezentând AJUTOR PENTRU APROVIZI.ARE DE TOAMNĂ-IARNĂ, în sumă actualizată, reprezentând venituri în bani, obținute în baza unui contract de muncă, sunt asimilate veniturilor salariale. Ca atare au același tratament și în consecință, li se aplică reglementările fiscale și cele din materia asigurărilor sociale privind calcularea, reținerea și virarea la bugetul statului, a:

- contribuției de asigurări sociale, în cotă de 10,5%, aplicabilă sumelor brute, în temeiul art.2964 din Legea nr.571/2003 și art.17 alin.1 din Legea nr.287/2010;

- contribuției la fondul unic de asigurări sociale de sănătate, în cotă de

5,5% aplicabilă sumelor brute, în temeiul art.257 alin.2 lit.a coroborat cu art.258 alin.1 și 2 din Legea nr.95/2006 și art.78 alin.3 lit.c din Legea nr.286/2010 - legea bugetului de stat pe anul 2.

- contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 0,5% aplicabilă sumelor brute în discuție, în temeiul art. 27 din Legea nr.76/2002 și art.18 din Legea nr.286/2010.

- impozitul pe venit, în cotă de 16% aplicabilă sumelor brute în discuție din care s-au dedus contribuțiile de asigurări sociale enunțate mai sus, în temeiul art.43, 55 alin.1 și art.57 alin.1, 2 și 21 din Codul fiscal.

Mai mult decât atât, prin O. nr.109/2009 a fost clarificat art.55 al

Codului fiscal 2010 în sensul introducerii literei „j1";, conform cărora „(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarele tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

„j1) sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilire în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație";.

Prin urmare, angajatului îi revine suma netă.

De altfel, aceasta este și opinia Agenției Naționale de A. F., care prin adresa nr.9. din (...), ca răspuns la solicitarea pârâtei de lămurire a caracterului acestor sume.

O altă critică este aceea că a reținut greșit valoarea salariului minim brut la nivel de ramură pentru anul 2005.

În cadrul încheierii atacate instanța a reținut că valoarea salariului minim brut la nivel de ramură pentru anul 2005 este de 480 lei, or aceasta este în valoare de 410 lei.

Baza de calcul a sumelor reprezentând ajutorul pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă o reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze care în perioada 2005-2008 a avut următoarele valori:

- pentru anul 2005 valoarea salariului minim brut la nivel de ramură este de 4,1 milioane lei vechi (410 lei) potrivit art. II din Actul Adițional nr.6 la CCM R., înregistrat la M. sub nr.53346/06/(...).

- pentru anul 2006 valoarea salariului minim brut la nivel de ramură este de 480 lei potrivit art.130 alin.4 din CCM R. 2006.

- pentru anul 2007 valoarea salariului minim brut la nivel de ramură pt un program complet de 170 de ore, este de 620 lei, adică 3,6470 lei/oră, potrivit art.130 alin.4 din CCM R. 2007.

Așadar, prin lămurirea dispozitivului instanța putea preciza în cadrul acestuia sumele la plata cărora obligă P. față de fiecare reclamant ținând cont de valorile corecte specificate anterior.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat.

Conform prevederilor art. 2811 alineat 1 Cod procedura civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin sentința civila nr. 1. pronunțata în dosarul civil nr. (...) al T. C., irevocabila prin respingerea recursului promovat de pârâtă, a fost admisa în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu parata SC P. SA fiind obligată aceasta din urma la plata către reclamanții A. L. ș.a. a sumelor reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă pentru perioada octombrie 2005

- noiembrie 2007, pentru reclamanta R. R. suma pentru anii 2005-2006 si pentru reclamanții H. M. G. și V. A. pentru perioada octombrie 2005 - octombrie 2006, toate actualizate cu indicele de inflație la data plății.

În considerentele sentinței amintite sunt specificate sumele ce reprezintă acest adaos salarial, corespunzător fiecărei perioade, fără însă a se preciza caracterul net al acestei sume. Or, o astfel de precizare este necesară, față de obligativitatea angajatorului de a reține și vărsa taxele și impozitele către stat, obligație ce se calculează distinct în funcție de diferențierea mai sus menționată.

Ca atare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu este necesară o astfel de lămurire. În condițiile în care întinderea dispozitivului hotărârii depinde de aceasta, fiind așadar întrunite condițiile art. 291 C.pr.civilă.

Cu privire la acest aspect, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 176 alin. l și 2 din CCM la nivel P. în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în formă fixă, al cărui cuantum este la nivelul salariului minim pe ramură care pentru anii 2005 si 2006 a fost negociat la

480 lei, respectiv la 620 lei pentru anul 2007, potrivit art. 130 alin.4 CCM inițial, respectiv modificat.

Raportarea la această sumă are în vedere caracterul brut al acesteia, în condițiile în care stabilirea la negocieri a sumei brute este regula și părțile nu au stabilit în contract vreo excepție, prin menționarea caracterului net al acesteia.

Totodată, respingând recursul împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C.,

Curtea de apel C. a stabilit că se impune respingerea motivului de recurs privind prescripția dreptului la acțiune, față de caracterul de drept salarial al contravalorii aprovizionării de toamnă-iarnă, astfel încât pentru identitate de rațiune, trebuie constatat că dreptul recunoscut salariaților cu acest titlu este supus aceluiași regim fiscal ca și salariul, având deci un caracter brut, din care urmează a se deduce impozit, C.A.S. etc.

Nu poate fi în schimb primită solicitarea de a se lămuriri întinderea obligației dispozitivului prin determinarea cuantumului obligației principale stabilite în bani în sarcina S. P. S., această solicitare excedând întinderii instituției juridice la care s-a apelat. Lămurirea dispozitivului cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea lui s-a dorit a fi (de către legiuitor) o instituție prin care să se clarifice pe cale scurtă, „de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu"; situații în care persistă ambiguități raportat la modul de exprimare al instanței, nicidecum nu a se deschide calea completării cererii de recurs, în afara termenului de recurs. A., se constată că prin cererea de recurs, pârâta recurentă nu a invocat nici o critică sub aspectul cuantificării în considerentele sentinței a salariului minim pe ramură în raport de care trebuie să se stabilească drepturile salariale litigioase. Or, în aceste condiții, o atare critică nu poate fi primită în cadrul căii speciale a lămuririi dispozitivului,întrucât ar semnifica eludarea normelor procedurale imperative referitoare la calea de atac extraordinară a recursului, dispozitivul sentințe fiind de altfel clar din punctul de vedere arătat.

În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, cu raportate la art. 309 ind. 9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 784 din 14 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în tot în sensul că va admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 104 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în sensul precizării caracterului brut al sumei stabilite prin sentința menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul formulat de pârâta S. OMV P. S. împotriva sentinței civile nr. 784 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 104 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. (...) în sensul precizării caracterului brut al sumei stabilite prin sentința menționată.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 20 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.

Cu opinie separată

GREFIER, N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond. M.F.B.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Analizând recursul formulat de S. „ OMV P. S., prin prisma motivelor de recurs invocate ce privesc lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.104 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj, îmi mențin considerentele exprimate în cadrul opiniei separate formulate la pronunțarea deciziei nr.1182/R/18 mai

2010, care erau în sensul modificării sentinței recurate și respingerii acțiunii reclamanților, apreciind, în consecință, că nu se impunea lămurirea dispozitivului sentinței.

Judecător ,

C. M.

Red./Tehnored.: C.M..

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3112/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă