Decizia civilă nr. 4726/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4726/R/2011
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC C. S. A. I. împotriva sentinței civile nr. 1472 din 1 iulie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. Ș., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea se mai constată că la data de 10 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs, cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1472 din 1 iulie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Ș. Ș. împotriva pârâtei SC C. S.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008, determinate în funcție de un salariu brut de
680 lei; drepturile salariale aferente perioadei (...) - (...), determinate în funcție de un salariu brut de 756 lei; suma ce reprezintă diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferent anului 2008 și suma de 100 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2008, neefectuat.
S-a respins, ca fiind tardiv formulată, cererea având obiect anularea concedierii reclamantei dispusă potrivit notificării nr.264/(...) și deciziei nr.
33/(...).
S-a respins ca neîntemeiate cererile având obiect: obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada (...)-(...); obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru lunile noiembrie și decembrie 2009 și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor prevăzute a fi acordate în cazul anulării concedierii, conform art.80 din Codul muncii republicat (fostul art.78).
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC C. S. împotriva pârâtei reconvenționale Ș. Ș..
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantei, aceasta a fost angajata pârâtei, pe postul de confecționer, începând cu (...) până la data de (...) când contractul individual de muncă a încetat în baza art. 65 alin.1 din Codul muncii, potrivit deciziei nr.33/(...).
Anterior emiterii deciziei de concediere, reclamanta a fost notificată, potrivit notificării nr.264/2008, prin care i s-a comunicat termenul de preaviz notificare pe care reclamant recunoaște, prin acțiune, că a primit-o la data de (...).
În perioada ianuarie 2008-septembrie 2008, salariul brut la reclamantei a fost de 630 lei; în perioada octombrie 2008-decembrie 2008 salariul brut al reclamantei a fost de 680 lei și, în perioada (...)-(...) a fost de 756 lei.
Referitor la drepturile salariale restante, indemnizația de concediu de odihnă și tichetele de masă tribunalul a reținut că pârâta recunoaște că nu a achitat salariul aferent lunii decembrie și nu a probat nici că a achitat salariul pentru perioada lucrată din luna ianuarie 2009, până la încetarea contractului individual de muncă deși această obligației îi incumbă, potrivit art.272 din
Codul muncii republicat.
Având în vedre că reclamanta a prestat efectiv activitate în această perioadă, în temeiul art.166 raportat la art.40 alin.2 litera „c"; din Codul muncii republicat cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei (...)-(...) este întemeiată și a fost admisă și drept urmare pârâta a fost obligată să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008, determinate în funcție de un salariu brut de
680 lei; drepturile salariale aferente perioadei (...)-(...), determinate în funcție de un salariu brut de 756 lei.
Cum, prin precizările depuse de reclamantă la data de (...) aceasta recunoaște că a primit salariul aferent lunii noiembrie 2008 și nu îl mai solicită, iar în privința perioadei (...) - (...) reclamanta nu a probat că a prestat activitate pentru pârâtă, în baza unui raport de muncă, în condițiile în care contractul său de muncă a încetat la data de (...), cererea având obiect plata de drepturi salariale pentru perioada (...)-(...) apare ca neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
În privința cererii având obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă aferent anului 2008, tribunalul a reținut că pârâta recunoaște că reclamanta nu a efectuat efectiv concediul de odihnă și că susține că i-a achitat reclamantei suma de 341 lei, în două tranșe, 100 lei și respectiv 241 lei și că datorează doar diferența de 174 lei.
În schimb, reclamanta, prin răspunsul la interogatoriu, a recunoscut că a primit doar suma de 100 lei cu acest titlu.
Cum pentru dovedirea plății sumei de 241 lei, pârâta a depus la dosar tabelul intitulat „concedii odihnă 2008"; pentru punctul de lucru S. Băi și cum acest tabel nu este semnat de reclamantă, așa cum prevăd dispozițiile art.168 din Codul muncii și nici nu s-a dovedit primirea efectivă a sumei prin alte mijloace de probă, tribunalul a reținut că pârâta nu a probat faptul că a achitat pârâtei suma de 241 lei, cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă aferent anului 2008.
Întrucât contractul de muncă al reclamantei a încetat înainte de efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2008 este posibilă compensarea în bani a acestuia, conform art.146 alin.3 din Codul muncii, astfel că tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma ce reprezintă diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferent anului
2008 și suma de 100 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2008, neefectuat.
Cererea de acordare a c/v tichetelor de masă pentru lunile noiembrie și decembrie 2008 este neîntemeiată având în vedere că acordarea acestor tichete de masă constituie o facultate și nu o obligație pentru angajator, conform art.1 din Legea nr.148/1998 și se acordă în limita bugetului aprobat de angajator.
Chiar dacă pârâta a acordat tichete de masă, aceasta a avut loc doar până în luna august 2008, fapt confirmat de reclamata prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu luat, și nefiind dovedit faptul că în bugetul pârâtei au fost prevăzute sume pentru tichete de masă și pentru lunile noiembrie și decembrie 2008 și că situația financiară a pârâtei permitea acordare acestor facilități și în lunile noiembrie și decembrie 2008 pârâta nu poate fi obligată să le acorde.
Referitor la cererea de anulare a concedierii reclamantei și cea de plată de despăgubiri pentru concediere nelegală s-a reținut că potrivit artr.268 alin.1 litera „a"; din Codul muncii republicat (fostul art.287) decizia unilaterală a angajatorului referitore la încetarea contractului individual de muncă poate foi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare și nu în termenul de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 litera „c"; acest termen fiind incident doar în privința drepturilor bănești ce decurg din concedierea salariatului.
Astfel în privința cererii de anulare a concedierii este incident termenul de 30 de zile de la comunicare deciziei individuale de concediere și, doar, în privința despăgubirilor solicitate de reclamantă potrivit art.80 din Codul muncii republicat (fostul art.78), termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani, potrivit art.268 alin.1 litera „c";.
Reclamanta recunoaște primirea preavizului de concediere la data de
(...) iar în privința deciziei de concediere din (...) nu neagă că a primit-o, recunoscând că a depus actele în vederea primirii ajutorului de șomaj, dosar în care, tribunalul a reținut că se află depusă și decizia de concediere. Prin urmare instanța urmează să stabilească data la care a avut loc comunicarea și a început să curgă termenul de 30 de zile pentru contestarea acesteia în condițiile în care pârâta.
Astfel, tribunalul a reținut că decizia nr.33/(...) , aflată în copie la dosar a fost depusă de reclamantă la A. BN odată cu cererea de acordare a ajutorului de șomaj, cerere depusă de reclamantă la data de (...) astfel că cel târziu la această dată reclamantei i-a fost comunicată decizia de concediere și, în consecință termenul 30 de zile calendaristice pentru contestarea decizie curge de la acea dată și s-a împlinit cu mult înaintea formulării acțiunii, (...).
Prin urmare, cererea de anulare a concedierii este formulată cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.12 litera „a"; și a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.
Decizia de concediere nefiind anulată, aceasta se bucură de prezumția de legalizate și temeinicie astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru concediere nelegală, conform art.80 din Codul muncii este neîntemeiată și a fost respinsă în această modalitate.
Referitor la cererea reconvențională s-a reținut că angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere prevăzută de art. 254 din Codul muncii republicat (fost art.270) se realizează în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.
Pentru ca salariatul să răspundă patrimonial trebuie îndeplinite următoarele cerințe: existența certă a prejudiciului; fapta salariatului, vinovăția acestuia și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În speță, reclamanta reconvențională nu a probat că prejudiciul este cert, în condițiile în care nu a achitat factura în valoare de 60.290,04 lei emisă de SC „. I. S. A., pentru presupusa remediere a deficiențelor, factură pe care a invocat-o drept temei al angajării răspunderii salariaților și prin urmare nu poate fi reținută nici fapta salariaților și nici culpa acestora în producerea vreunui prejudiciu în dauna angajatorului cât timp acesta nu a dovedit existența certă a prejudiciului.
În consecință cererea reconvențională nu este întemeiată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC C. S. solicitândmodificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii pentru suma ce reprezintă diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferent anului
2008 și suma de 341 lei și admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea recursului a arătat că instanța nu a ținut cont că i-a achitat reclamantei indemnizație de concediu în sumă de 341 lei în două tranșe: 100 lei, respectiv 241 lei, astfel cum rezultă din cele două tabele intitulate concedii odihnă 2008. Consideră că reaua credință a reclamantei care nu recunoaște decât plata parțială a indemnizație nu poate constitui temei de obligare a pârâtei la plata unei sume pe care deja a plătit-o acesteia conform tabelelor.
În ce privește acțiunea reconvențională arată că soluția instanței de fond de respingere a acesteia este netemeinică și nelegală.
Consideră că a probat în fața instanței de fond faptul că din cauza deficiențelor de calitate produse de salariații secției S. Băi nu a putut încasa suma de 60.290,04 lei de la beneficiarul SC A. I. S. A., prejudiciul fiind cert, ducând societatea în incapacitate de plată, blocarea activității, închiderea secției și concedierea întregului personal.
Față de cele de mai sus solicită admiterea acțiunii reconvenționale, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei reconvenționale la plata sumei de 983 lei.
Intimata reclamantă S. S. prin întâmpinare (f.10) a solicitat respingerearecursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
Din cuprinsul art. 163 alin. 3 Codul muncii, reiese că "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit", dispoziții care sunt pe deplin aplicabile și în cazul drepturilor aferente concediului de odihnă neefectuat.
Sarcina probei în ceea ce privește plata acestor drepturi revine angajatorului potrivit art. 287 Codul muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens și care instituie, astfel, o excepție de la regula care prevede că sarcina probei revine reclamantului - art. 1169 Cod civil, potrivit adagiului probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat.
Într-adevăr, societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei două tabele prin care a dorit să dovedească plata către salariat a sumelor de 100 lei și 241 lei pentru concediul de odihnă aferent anului 2008 (f. 28 - 31 dosar fond), însă nici unul dintre aceste înscrisuri nu erau semnate de către reclamanta intimată. Văzând că în fața primei instanțe, reclamanta a recunoscut cu ocazia interogatoriului doar primirea sumei de 100 lei, în mod just s-a apreciat de către tribunal că pârâta nu a dovedit plata sumei de 241 lei pentru concediulde odihnă aferent anului 2008, deoarece tabelul întocmit de societatea recurentă nu confirmă plata drepturilor solicitate.
Ca atare, deși în recurs recurenta a susținut că a achitat suma totală de
341 lei pentru concediul de odihnă neefectuat în anului 2008, Curtea apreciază că această apărare nu este fondată în contextul în care nu s-a depus nici un înscris doveditor la dosar.
Curtea reține că recursul este nefondat și în ceea ce privește criticile formulate de societatea pârâtă față de soluția de respingere a cererii reconvenționale prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de
983 lei reprezentând pretinsa pagubă produsă angajatorului.
Din analiza prevederilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii rezultă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită si personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și vinovăția salariatului.
Aceste condiții trebuie analizate de instanța de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispoziției de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă din art. 287 Codul muncii.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială a salariaților în temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.
În speță, reclamanta pretinde că ar fi fost prejudiciată cu suma totală de
60.290,04 lei de către angajații confecționeri prin faptul că a fost necesară efectuarea unor lucrări de remediere a comenzilor pentru beneficiarul SC A. I. S., care a emis o factură în suma de 60.290,04 lei, însă Curtea apreciază că doar depunerea acestei facturi, ca unică dovadă a prejudiciului, nu este suficientă și practic nu dovedește faptul diminuării patrimoniului societății, în condițiile în care nu s-au depus înscrisuri din care să reiasă achitarea acestei facturi prin plată sau alte mijloace de stingere a obligației.
Așa fiind, declanșarea răspunderii materiale a salariatului este de neconceput în situația în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului.
De asemenea, Curtea reține că în lipsa unor date concrete care să ateste împrejurarea că reclamanta, în calitate de angajat ca și confecționer tricotaje la societatea pârâtă nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, nu se poate reține doar din facturile depuse la dosar existența unui fapte ilicite a reclamantei în dauna societății.
Pentru aceste motive, reținând că recurenta pârâtă, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit întrunirea cumulativă a condițiilor pentru care societatea a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei reclamante, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică și în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii reconvenționale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. S. împotriva sentinței civile nr. 1. din 1 iulie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:B. R.I.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 3325/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5412/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
