Decizia civilă nr. 2969/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2969/R/2011

Ședința publică din data de 13 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat F. P. P. împotriva sentinței civile Nr. 4. din 21 martie 2011 pronunțate de T. B.-N. în dosarul nr. (...) privind și pe intimații Ș. G. I. M., C. LOCAL I. M. și I. P. C. I. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - diminuare îndemnizație concediu de odihnă cu 25 %.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei - consilier juridic P. M. B., cu delegație de reprezentare în dosar, lipsind restul părților.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentei declară că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr. 491/112/(...), reclamanta F. P. P., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. a chemat în judecată pe pârâții: Ș. G. I. M., C. LOCAL I. M. și P. C. I. M. solicitând obligarea pârâtei Ș. G. I. M. la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și obligarea pârâților C. local I. M. și P. comunei I. M. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.

În motivarea cererii, s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor L. nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile C. muncii și contractului colectiv de muncăunic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 2..

Reclamanta, membră de sindicat, a început concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă indemnizația i-a fost diminuată, deși potrivit C. muncii aceasta se achită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.

S-a relevat faptul că la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu (cu 10 zile sau cu 5 zile înainte de plecarea în concediu) salariile personalului din învățământ nu erau diminuate, astfel că L. nr. 1. nu putea fi aplicată anterior apariției ei.

Pe de altă parte, s-a arătat că art. 1 din L. nr. 1. prevede diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, fără a cuprinde referiri la indemnizația de concediu de odihnă, iar L. nr. 330/2009 stabilește că prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor rămân în vigoare.

S-a mai susținut că, prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din

L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.

Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 5./(...) pronunțată de T. B.-N., s-a respins caneîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta F. P. P., reprezentată de U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților: Ș. G. I. M., P. comunei I. M., C. local al comunei I. M. F. cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata unității școlare pârâte, pe postul de educatoare, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr.

1..

O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.

Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie

2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar șistabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..

În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.

Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelorlucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Prima instanță a reținut că această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.

Ca atare, s-a reținut de către tribunal că în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.

Practic, s-a constatat de către instanța de fond că, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%. Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.

Prin urmare, s-a reținut că, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.

Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, s-a consatat de către prima instanță că, în mod evident, indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august

2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 1..

S-a mai reținut că o asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.

Aceasta întrucât, susține tribunalul, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.

Prima instanță nu a putut reține nici susținerea potrivit căreia dispozițiile L. nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.

Așa cum lesne se poate constata, dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.

De altfel, în mod indirect reclamanta recunoaște natura juridică a indemnizației de concediu de drept salarial, făcând trimitere la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, text ce reglementează termenul de prescripție al acțiunii în plata unor drepturi salariale neacordate.

Instanța de fond a mai reținut că acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Dispozițiile L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.

S-a reținut de către prima instanță că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.

T. a reținut astfel că salariul reclamantei este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.

Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.

S-a reținut că toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului. Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.

Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.

Prima instanță a mai reținut că măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie

2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.

Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.

Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de

R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva

României, Hotărârea din 26 aprilie 2007).

În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității C. europene față de normele interne, tribunalul a analizat dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantei cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.

S-a mai reținut că discriminarea reclamantei, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat nu poate fi reținută, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Așa cum rezultă din cuprinsul L. nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.

T. a mai argumentat că angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.

În sfera publică, a arătat prima instanță, angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în bazalegii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și, totodată, limitată de lege. Î., atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale.

T. a arătat că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. R.nea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea.

Toate aceste considerente au condus prima instanță la concluzia că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat. Egalitatea nu presupune uniformitate, astfel încât este evident că angajatorul din sfera publică se conduce, în privința modului de stabilire a drepturilor salariale și a marjei de apreciere de care dispune în privința stabilirii salariilor, după alte reguli față de angajatorul privat.

S-a mai constatat că, întrucât dreptul de creanță al reclamantei și corelativ, obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamanta are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).

Ca atare, tribunalul a arătat că existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr- o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).

O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).

S-a mai reținut că prin C. europeană nu se garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007),ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).

De asemenea, s-a mai reținut că diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.

Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.

Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.

Nefiind vorba de o privare de proprietate, s-a reținut că nu se analizează caracterul proporțional prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.

T. a mai reținut că necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

În cauză, prima instanță a mai constatat că reclamanta nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).

În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.

De asemenea, s-a mai reținut că, deși în prezent, în urma adoptării L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.

În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul a reținut ca fiind neîntemeiată acțiunea civilă formulată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs U. J. A S. L. DIN Î. B.- N., pentru reclamanta F. P. P., invocând că această hotărâre a fost dată cuaplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive:

P. didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor L. nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile C. muncii și contractului colectiv de muncă unic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 2..

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.

În recurs, intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursul formulat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., pentru reclamanta F. P. P., se reține că în cauză sunt incidente disp.art.304 pct.9

Cod.proc.civilă, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii,pentru următoarele considerente:

În primul rând, în mod greșit prima instanță a stabilit modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar 2009-

2010.

Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ e ste stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de o dihnă este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.

Curtea reține că inde mn iz aț ia de conced iu de od ihn ă cuven ită

recl aman te i trebu ia s tab il ită po tr iv it d isp . ar t.145 al in.2 d in C . munc ii , astfel cum a fost modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vig oare privind calculul acesteia, care prevăd că aceasta reprezintă media zilnică a d repturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizați ile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuatconcediul^{, multiplica tă cu zilele de concediu .}

Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.

Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânareaconcediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.

În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptată H.G. nr.2. privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.

Cur te a reț ine îns ă c ă, po tr iv it ar t.298 al in.2 d in ac tu alul Cod al munc ii,

L. nr.6/1992 a f ost abrog ată, f iind abrog ate ș i al te d ispoz iț ii con trare codului,

as tf el încât ș i H.G. n r.2., ad op tată în b az a ș i în execu tare a ^{unei legi abrogate}

(conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative), nu mai poate fi

cons ider ată c a f iind î n prezen t apl ic ab il ă.

Acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat probleme deosebite până în anul 2005 întrucât, până la data intrării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice cu cele prevăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul

2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.

Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igu r, con tr ar in tenț ie i le g iu itorulu i, ce a considerat în anul 2005 c a f iind n eces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în p r iv inț a modulu i de s tab il ire a inde mn iz a ț ie i de conced iu de od ihn ă, mo tiv a t de ". îndepl in ir ii an g ajame n telor asu mate de R. în c adrul ne goc ier ilor pr iv ind C ap itolul 13 "Ocup ar e ș i pol itic i soc iale", de ar mon iz are a leg isl aț ie i n aț ion ale cu acquis-ul co mun itar";, c a o ". cupr in s ă în Progr amu l legislativ prioritar p en tru in tegr are a î n U. Europe an ă";, c a în r apor tur ile de munc ă ale p erson alulu i d in sec torul publ ic s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in anul

1992, e mis ă în te me iul une i leg i abrog ate înc ă d in anul 2003 de către C. muncii, care a prevăzu t pr in d ispoz iț iil e s ale modul de calcul al aces te i i nde mn iz aț ii.

Pr in ur mare, se reț ine c ă în prezen t, pe n tru toț i s al ar iaț ii d in sec torul p ubl ic s au pr iv at se apl ic ă, în cee a ce pr iveș te s tab il ire a inde mn iz aț ie i de c onced iu de od ihn ă, preveder ile C. muncii, astfel cum acestea au fost m o d if ic ate în anul 2 005, cu excepț ia acel or r apor tur i jur id ice de munc ă în c are au fost adoptate regl e men tăr i spec iale du p ă ace as tă d ată.

De altfel, potrivit art.13 din L. nr.24/2000, o regle men tare spec ial ă, derogatorie, în acee aș i mater ie , ar trebu i prev ăzu tă pr in tru -un act normativ de a cel aș i n ivel cu regle me n tare a gener al ă î n mater ie.

Pen tru acele aș i mo tive, cu atât mai mul t, preveder ile ar t.21 d in O. nr.3251 din 12 februarie 1998 al M.ui E. N.e pentru aprobarea concediului de o d ihn ă al person al ulu i d id ac tic, e mis, conf or m pre ambul u i ac tulu i, în a pl ic are a ar t.103 d in L. nr.128/1997, a ar t.8 d in L. nr.6/1992 ș i a ar t.17 d in H .G. nr.2., regle men tăr i ce pr ivesc s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de o d ihn ă, nu po t "su pr av iețu i"; ac telor n or mative în te me iul c ăror a au f ost a dop tate, respec tiv L. nr.6/1992 ș i, imp l ic it, a H.G. nr.2., ab rog ate pr in no ul C od al muncii.

Mai mult decât atât, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, ^"P. did ac tic de l a to ate n iv elur ile înv ăț ămân tul u i are drep tur i ș i o bl ig aț ii ^{care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta}

universitară, precu m ș i d in preveder ile co n tr ac tulu i colec tiv de mu nc ă.";

Î n concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la încheierea c ontractului colectiv de muncă pre vederile legale privind drepturile

^{salariaților au caracter minimal,}C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010,avându-l ca parte se mn atar ă, d in p ar te a ins tituț iilor buge tare ș i pe M. E. ș i C. ,a modificat ,corespu nz ător d ispoz iț iilor mai sus menț ion ate ale noului Cod almuncii, preveder ile c on tr ac tulu i colec tiv d e munc ă l a n ivel n aț ion al an ter ior.

Astfel, art.59 alin.1 din C. C. de M. U. La N. N. pe anii 2007-2010

prevede c ă, pe d ur ata conced iulu i de od ihn ă, s al ar iaț ii vor pr imi o i nde mn iz aț ie ce rep rez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lun i a n ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conc ed iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de zile d e conced iu. I. de co nced iu nu po ate f i mai mic ă dec ât s al ar iu l de b az ă, sporu l d e vech ime ș i inde mn iz aț ia pen tru f uncț ie de conducere, lu ate î mpreun ă,

corespunz ător nu măr ulu i de z ile de conce d iu.

Av ând în vedere f ap tul c ă, de l a d ata înr eg is tr ăr i i acestuia la M. M., S.

S. ș i F., respec tiv d e l a d ata de (...), aces t con tr ac t colec tiv de munc ă ș i -a p rodus ef ectele ș i c ă aces ta a f ost se mn at ș i de c ătre M. E. ș i C. , în s itu aț ia în care mai ex is ta vreu n dub iu, neîn te me iat des igur dup ă mod if ic are a leg i sl ativ ă d in anul 2005, cu priv ire l a modul de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conce diu de o d ihn ă a person al ulu i d id ac tic , aces ta a f ost înl ătur at pr in preveder ile c on tr ac tu ale conven ite de c ătre p ar tener ii soc ial i.

De asemenea, C. C. de M. la N. de R. de Î. nu cuprinde în mod expres m o dul de c alcul al in de mn iz aț ie i de conce d iu, d ar l a ar t.6 al in. 1, s tab ileș te c ă drepturile salar iaț ilo r prev ăzu te în aces t con tr ac t nu po t s ă r eprez in te c auz a reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de l eg isl aț ie ș i con tr ac tu l colec tiv de munc ă l a n ivel n aț ion al, iar clauzele acestuiatrebuie or icu m s ă res pec te preveder ile ar t. 238 al in.1 d in C. mu nc ii.

Mai mult, conform art.28 alin. 3,4 din C. C. de M. U. la N. de I. M. pe anii 2008-2009, pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o

indemnizație ce re prezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni a nterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de z ile de concediu. I . nu poate fi mai mică decât salar iul de bază,

indemnizațiile și sporurile cu ca racter permanent cuvenite pentru perioada r espectivă.

Curtea mai reține c ă, astfel cum s -a p robat în cauză, cu adeverința d epusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile

și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățită reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate începând cu data de 1 iulie 2010, respectiv în lunile iulie și august, iar indemnizația de concediu de odihnă, aferentă muncii deja p restate în acel an școlar, trebuia plătită anterior acestei date, potrivit u rmătoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:

Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.

Potrivit art.59 alin.4 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010,indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.

Art. 29 alin.4 din C. C. de M. la N. de R. de Î. prevede că indemnizațiade concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în

concediu de odihnă.

Conform 28 alin. 5 din C. C. de M. U. la N. de I. M. pe anii 2008-2009, indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.

În consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare ab ia la data d e (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul școlar

2009/2010 și înce puse efectuarea c oncediului de odi hnă, nu putea retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de concediu d e odihnă la care er a îndreptățită aceast ă cat egorie de angaj ați pen tru acest a n școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și p lătit anticipat plecării în concediu .

Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu p utere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna î nainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a s alariatului, chiar și în ipote za în care in demnizația de conce diu s -ar fi plătit s alariaților în fapt, l a o dată ulterioară, culpa angajatorulu i în acest sens, pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și m ai m ult situația creat ă acestuia , contribuind la diminuare a indemnizației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care a ceste drepturi bănești erau datorate/scadente.

Incidența în cauză a acestor reglementări naționale, a căror aplicare atrage nelegalitatea diminuării indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul 2009/2010, drepturi bănești ce au fost plătite cu acest titlu în lunile iulie și august 2010, face de prisos analizarea respectării în cauză a drepturilor garantate prin C. E. a D. O. și a jurisprudenței C. Europene a D. O..

Prin urmare, Curtea reține că acțiunea reclamantei privind obligarea u nității școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație de concediu de o dihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.

Curtea reține ca fiind fondat și capătul de c erere formulat de către r eclamantă privind obligarea C. Local I . M. și P. comunei I . M. la asigurarea f inanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație.

Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.

Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local

și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.

Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

Având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din C. muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, Curtea reține că intimaților-pârâți: C. Local I. M. și P. comunei I. M. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ potrivit dispozițiilor art.103 alin.1 din L. nr.128/1997, art.145 din C. muncii și contractelor colective de muncă aplicabile.

În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se vaadmite recursul declarat de reclamanta F. P. P. prin U. J. a S. L. din Î., se va modifica în tot sentința primei instanțe și se va admite acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. I. M., C. Local I. M. și I. P. C. I. M.

Pârâta Ș. G. I. M. va fi obligată să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 cuvenită acesteia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită.

Pârâții C. Local I. M. și P. comunei I. M. vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta F. P. P. prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 5. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o modifică în tot, în sensul că:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. P. P., prin U. J. a S. L. din Î. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. I. M., C. Local I. M. și P. C. I. M.

Obligă pârâta Ș. G. I. M. să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar

2009-2010 cuvenită acesteia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de

L. nr. 1. și cea efectiv plătită.

Obligă pârâții C. Local I. M. și P. comunei I. M. să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamantă.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. T. D. C. G. C. M.

GREFIER N. N.

Red./Tehnore.:C.M.;

2 ex.-(...);

Jud.fond: T. B.-N.:-G.C.F.

← Decizia civilă nr. 3112/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 3325/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 2969/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2969/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă