Decizia civilă nr. 320/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 320/R/2011
Ședința 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. O. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1014 din 15 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. M. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială aflată la filele 11 și 35 din dosar, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei recurente o adresă la care a anexat împuternicirea avocațială și dovada cheltuielilor de judecată în recurs.
De asemenea, se constată că la data de 20 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată P. M. L. a depus la dosar întâmpinare prin care arată că este de acord cu admiterea recursului declarat de pârâta recurentă, așa cum a fost formulat și motivat și solicită a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului în variantele formulate în scris, respectiv modificarea sentinței recurate în sensul de a dispune în principal, admiterea excepției prematurității acțiunii, pe fondul cauzei, în principal respingerea în întregime a acțiunii reclamantei ca nefondată; în subsidiar, diminuarea valorii cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta recurentă, respectiv: fie suma de 2.427 lei brut, reprezentând nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul subscrisei, în exercițiile financiare de referință 2006 și 2007, conform OG
64/2001 ( respectiv 1.090 lei brut pentru anul 2006 și 1.337 lei brut pentru anul 2007); fie suma de 8.290 lei brut, reprezentând cota de profit de 10%din profitul repartizat al subscrisei pe anii 2006-2007 ( respectiv 2.659 lei brut pentru anul 2006 și 5.631 lei brut pentru anul 2007). Solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 714 lei, având în vedere că aceasta și-a exprimat poziția procesuală doar la acest termen de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-au respins ca nefondate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepții invocate de pârâta SC O. P. SA.
S-a admis cererea formulată de reclamanta P. M. L., în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.072 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anii 2006, 2007, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut că excepția nulității cererii de chemare în judecată este nefondată.
Acțiunea de chemare în judecată este mijlocul legal prin care o persoană solicită instanței judecătorești, realizarea sau recunoașterea unui drept. Unul din elementele acțiunii este obiectul acțiunii care constă în pretenția reclamantei, valoarea lui atunci când prețuirea este posibilă, potrivit disp.art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În speță, obiectul cererii este concretizat în sensul că se precizează cota de 10% din profitul net anual realizat de pârâtă, egală cu suma de
12.072 lei pe anii 2006,2007.
Apoi, chiar dacă s-ar indica numai procentul, obiectul cererii, prin prisma dispozițiilor art.112 C.proc.civ., este determinat, iar echivalentul în lei este determinabil, conform art.372/1 C.proc.civ.
Excepția prematurității acțiunii a fost, de asemenea, respinsă.
Este adevărat că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat pentru stabilirea modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, dar această situație nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul juridic de muncă.
În cadrul raportului juridic, raportat la relațiile cu sindicatul, pârâta, în calitate de patron-angajator se păstrează pe o poziție privilegiată, dacă nu chiar dominantă, având în vedere posibilitățile materiale și decizionale de care dispune.
Ținând cont de această situație, pârâta era obligată să inițieze negocierile pentru executarea propriei obligații de plată a cotei părți din profit asumată prin CCM la nivel de unitate, nu să amâne negocierile pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a C.
În legătură cu excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Instanța judecătorească este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris. Regula este că prescripția extinctivă începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Atât în acțiunea introductivă, cât și ulterior în ședința publică de azi, reclamanta a precizat că dreptul la acțiune se naște la data de 31 decembrie pentru anul respectiv.
În cauză, dreptul la acțiune a început să curgă la 31 decembrie 2005, astfel că față de data înregistrării cauzei, acțiunea pentru dreptul la participare la profitul net aferent anului 2005 este prescris, fiind respins ca atare.
Dreptul de participare a salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune și nu dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii.
Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheiere unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și contraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
În adevăr, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art.42 alin. lit. a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art.139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.
Așa cum s-a arătat mai sus cu ocazia motivării excepției prematurității, societatea pârâtă nu se poate preleva de propria culpă pentru neînceperea negocierilor în vederea determinării modalității concrete de acordare a cotei-părți din profit.
Clauzele contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante, așa cum s-a stabilit prin L. nr.130/1966 privind contractul colectiv de muncă.
Totodată, dispozițiile art.243 Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Având în vedere cele ce preced, instanța a respins ca nefondate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepții invocate de pârâta SC O. P. SA, admițând cererea formulată de reclamanta P. M. L., în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.072 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anii 2006, 2007 sumă actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S. O. P. S.A a declarat recurs, princare a solicitat desființarea în totalitate a sentinței și, în urma rejudecării cauzei, sub aspect procedural, admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar sub aspectul fondului cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, s-a invocat sub aspectul excepției prematurității, că art. 139 stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului față de P., nu dă naștere unui drept cert al salariaților de a încasa o anumită sumă de bani cu acest titlu. Contractul Colectiv de M. la nivel național prevede un maxim de 10% al acestui drept, iar nu o valoare concretă. A. din urmă drept ar fi luat naștere în condițiile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalității concrete de acordare, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, aspecte ce nu pot fi stabilite decât în urma unei negocieri cu sindicatul, drepturile salariatului individual față de profitul P. se nasc în urma negocierii speciale patronat/sindicat, nu direct din Contractul Colectiv de M..
Excepția inadmisibilității se întemeiază pe faptul că pretenția dedusă judecății poate fi cel mult valorificată pe calea conflictului de interese și nu pe calea conflictului de drepturi.
Astfel, conflictul de drepturi privește modalitatea de exercitare sau de executare a drepturilor și obligațiilor născute din lege, contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă. În cazul dedus analizei, această condiție nu este îndeplinită, întrucât dreptul pretins în judecată nu s-a născut încă, astfel cum s-a arătat mai sus.
Pentru a exista dreptul salariaților de a obține o cotă parte din profit este necesar să fi avut loc negocieri între F. și P., acordarea dreptului să fi fost aprobata de organul societar competent să dispună cu privire la repartizarea profitului, iar dreptul să fi fost dezvoltat, în ceea ce privește aplicarea, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau într-un act adițional la acesta. N. dintre aceste cerințe legale și contractuale nu a fost îndeplinită, situație în care, în patrimoniul salariaților nu s-a născut dreptul de a solicita cota-parte din profit. Așadar, atât timp cât nu au existat negocieri pentru concretizarea acestui drept, sunt în prezența unui conflict de interese, iar nu a unui conflict de drepturi.
În privința fondului, s-a arătat că art. 139 din Contractul Colectiv de
M. la nivel de unitate în temeiul căruia s-a solicitat de reclamant/a și s-a acordat de instanța de fond o cotă parte din profitul P. este o clauză generală, cu un conținut generic care creează doar premisele acordării cotei de participare la profit. A. articol dă naștere doar unei vocații a reclamanților la cota de participație la profit.
Prevederea acestui articol nu poate da naștere unui drept cert al salariaților de a primi o cotă determinată din profitul societății. Așadar, dreptul efectiv al reclamanților nu se poate naște decât în urma realizării condiției esențiale și imperative de negociere dintre F. și P.
Analizând prevederile contractuale invocate de reclamant/a în fond, coroborate cu dispozițiile legale incidente, enumerate mai sus, pretinsul drept al reclamanților-intimați la o parte din profitul pârâtei are următoarele caracteristici:
Este o simpla vocație a reclamanților la cota de participare la profit ori cel mult un drept condiționat de îndeplinirea a 4 condiții suspensive:
- existența negocierilor între F. și pârâtă pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare - condiție prevăzuta de CCM la nivel național și reluată în CCM la nivel de unitate;
- existența unui acord între F. și pârâtă încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul (a) care să concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum și condițiile de acordare.
- aprobarea Adunării Generale a Acționarilor pârâtei, acest organ fiind singurul organ abilitat de lege să decidă asupra distribuirii profitului sau repartizării acestuia, în urma propunerii făcute de directorat și consiliul de supraveghere, așa cum rezultă din art. 1535 din L. nr. 31/1990 coroborat cu art. 111 din L. nr. 31/1990.
- existența profitului distribuibil/repartizabil, după deducerea din profitul brut al pârâtei a tuturor cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
A. drept nu este obligatoriu a se acorda, având în vedere că însăși la nivel național se prevede posibilitatea anularii lui prin CCM la nivel de unitate, și, în consecință, în legătură cu acest drept nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 4 din L. nr. 130/1996.
Potrivit prevederilor CCM la nivel național începând cu anul 2001, acest drept nu mai are natura unui drept salarial, dobândind natura juridică a unui "alt venit" ce nu are legătură cu salariul.
Respectarea acestei condiții se impune din însăși jurisprudența Curții
Constituționale care prin D. nr. 6., publicată în M.Of. nr. 129/28 iunie
1995, a stabilit că, „… negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)." În consecință, dispozițiile Contractelor Colective de M. trebuie interpretate și coroborate cu restul dispozițiilor legale incidente care reglementează pretinsul drept invocat. În speță, discutându-se de un drept legat de profitul unei societăți comerciale, nu se poate gândi regimul juridic al acestui drept în afara prevederilor Legii nr. 31/1990 referitoare la condițiile și procedura de stabilire și repartizare a profitului. În prezent, pretinsul drept invocat de reclamantă nu s-a născut pentru nici unul din anii precizați în cererea de chemare in judecata.
În consecință, reținerea instanței de judecată, conform căreia dispozițiile art. 154 din Codul Muncii, potrivit căreia salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza unui contract de muncă, nu sunt aplicabile în prezenta speță, la fel cum nu este în legătură cu cauza reținerea instanței conform căreia salariul nu poate fi supus nici unei condiții. A.e rețineri sunt reale, însa suma reprezentând cota din profitul societății nu are natura juridică a unui drept salarial, ci a unui "alt venit", așa cum rezultă fără dubiu din reglementarea art. 41 din CCM național, fiind astfel pe deplin legală condiționarea acordării lui de existența unei negocieri prealabile. În conformitate cu legislația în vigoare angajatorul este obligat doar la garantarea în plata a unui salariu brut lunar, cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară (art. 159 Codul Muncii).
Peste acest plafon și peste salariile negociate în concret, prin contractele individuale sau colective de munca, nu există o obligație imperativă stabilită în sarcina angajatorului de vreun text de lege, existând doar o posibilitate ca salariații să beneficieze de diferitele majorări ori stimulente, care se pot acorda în baza unor criterii prestabilite.
Reclamanta P. M. L. a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea recursului formulat de către societatea pârâtă, respectiv a solicitat ca raportat la această poziție procesuală să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea în raport motivele invocate, Curtea de A. C.constată următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137
C.proc.civ., instanța de recurs observă că argumentul pe care se întemeiază excepția prematurității, respectiv imposibilitatea acordării cotei de profit anterior desfășurării negocierilor între patronat și sindicat, constituie însăși esența fondului litigiului dedus judecății, a cărei justă soluționare depinde de calificarea ca drept sau facilitate a cotei de participare la profit.
Astfel, prematuritatea unei acțiuni civile semnifică lipsa caracterului exigibil, scadent al pretenției deduse judecății, care există, dar este supusă unui termen suspensiv care amână executarea propriu-zisă a obligației.
Prin urmare, apărările pe care se sprijină excepția prematurității sunt indisolubil legate de fondul litigiului, punând în discuție caracterul pretenției dedusă judecății, fără a putea fi considerate ca specifice unei veritabile excepții de prematuritate, astfel încât Curtea de A. le va integra în contextul criticilor vizând fondul litigiului.
Excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată, deoarece argumentul că pretenția dedusă judecății poate fi valorificată doar pe calea conflictului de interese și nu pe calea conflictului de drepturi contravine definiției legale a conflictului de drepturi oferită de art. 248 alin. 3 C. muncii. Conform normei citate „conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților denumite conflicte de drepturi";.
Or, având în vedere că pretenția dedusă judecății o reprezintă o reglementare cu caracter salarial referitoare la angajați, precum și că nu poate fi considerată ca vizând stabilirea condițiilor de muncă pentru a fi calificată ca fiind obiectul unui conflict de interese în sensul art. 248 alin. 2
Codul muncii, Curtea de A. va înlătura ca nefondat motivul de recurs ce susține excepția inadmisibilității acțiunii.
În același sens, Curtea constată că apărările subsumate aceleiași excepții și care contestă nașterea dreptului în raport de lipsa negocierilor și aprobării Adunării Generale a Asociaților, reprezintă de fapt o critică ce vizează fondul litigiului dedus judecății, nereprezentând o veritabilă excepție de inadmisibilitate care are semnificația suprimării dreptului liberului acces la o instanță în cazuri expres determinate, astfel încât le va răspunde cu ocazia analizei cauzei pe fond.
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul
Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordăcota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „ cota de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art.41 (CCM 2005-2006), respectiv al art. 42 (CCM 2007-2010) confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimtă să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din L. nr.31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește, contrar considerentelor reținute prin hotărârea atacată, de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin.1, 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Va menține dispozițiile din sentință privitoare la respingerea excepțiilor invocate de către pârâtă.
În baza art. 274 C.pr.civ. va dispune obligarea intimatei P. M. L. să plătească recurentei suma de 714 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea apreciază că poziția procesuală manifestată de către reclamantă prin scriptul depus în recurs, script prin care aceasta își manifestă acordul în vederea admiterii recursului, nu este de natură să o exonereze pe aceasta de plata cheltuielilor de judecată, în contextul în care această manifestare de voință nu atrage incidența dispozițiilor art. 275 Cod de procedură civilă,întrucât recunoașterea reclamantei a intervenit ulterior primei zile de înfățișare în primă instanță, respectiv a fost făcută doar în fața instanței de recurs.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S. O. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1014 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei P. M. L. împotriva pârâtei S. O. P. S. M. dispozițiile privind respingerea excepțiilor invocate de pârâtă.
Obligă pe intimata P. M. L. să plătească recurentei suma de 714 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. G. L. D. S. D. C. M.
Red. /dact./ DG
3 ex./(...)
Jud.fond: A.B./P.D.
| ← Decizia civilă nr. 4179/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1150/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
