Decizia civilă nr. 1162/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1162/R/2011
Ședința data 29 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. D. și alți 28 și de intervenienta N. T. A. împotriva sentinței civile nr. 2751 din 9 septembrie
2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați A.
V. V. și alții, intervenienții intimați D. A. și alții, precum și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, T. B.-N., TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de risc
2000-2004.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în urma admiterii cererii de abținere formulată de doamna judecător I. T. - membru al completului de judecată 2 R - în compunerea instanței a intrat doamna judecător D. G. conform programării de permanență în materie.
Având în vedere că prin cererea de recurs se solicită judecata în lipsă, C. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2751 din 09 sept. 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ALB A. A., decedată la data de (...), acțiune continuată de către reclamantul I. I. în calitate de tată.
S-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții P. D. ș.a. și intervenienții N. A. T. (fostă C.), D. S., I. M. și D. A. în contradictoriu cu pârâții
CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, T. S., T. B.-N., TRIBUNALUL HUNEDOARA, T. M., M. J. SI L. C. și M. F. P.
P. a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin S. civilă nr. 674/(...) s-a admis acțiunea reclamanților, iar pârâții au fost obligați în solidar, la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada (...)-(...), în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant. De asemenea, C. de A. C. a fost obligată la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă și pârâtul M. E. și F. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
A fost respinsă cererea privind obligarea plății sumelor menționate și pentru viitor.
P. a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că prev. art. 47 din L. nr. 50/1990 republicată nu au fost abrogate expres sau implicit ca și faptul că prin D. nr. 21/(...) a Î. C. de C. și Justiție - S. U., pronunțate în dosar nr.
5/2008 acest drept a fost recunoscut magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OUG 83/2000 aprobată prin L. 3., decizie care conform art. 329 alin.3 Cod Procedură Civilă este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
După cum s-a constatat prin prezenta acțiune, înregistrată la instanță în data de (...), reclamanții solicită recunoașterea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de (...) și până în data de (...), respectiv (...)-(...) si (...)-(...).
Instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioadele indicate, excepție ce urmează a fi admisă deoarece potrivit dispozițiilor art. 166 alin.l din Codul Muncii,care este legea specială în materie, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum si la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a M.ui E. și F. instanța a arătat că, potrivit art.l și art.2 din O.U.G. nr. 22/2002, aprobată prin L. 2., modificată și completată prin L. nr. 1., executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar ca și ordonator principal de credite, are obligația să ia toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii ale celorlalte instituții publice finanțate de la bugetul de stat și instituțiilor din subordine pentru efectuarea plății sumele stabilite prin titluri executorii.
Cu privire la cererea formulată de către reclamanta Alb A. A., decedată la data de (...) instanța, la termenul din data (...), a luat act că tatăl acesteia, în calitate de moștenitor, înțelege să continue acțiunea promovată de către fosta sa fiică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. D., ș.a.solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare critică hotărârea instanței de fond pentru aceea că nu a ținut seama de motivarea deciziei din data de 10 martie 2008 a Î. C. de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar prevăzut de art.47 din L. nr.50/1996 se cuvine judecătorilor și procurorilor și în continuare, chiar după "abrogarea" textelor de lege ce reglementau acordarea acestui drept.
La data la care au formulat acțiunea soluționată prin sentința civilă nr.674/2008 a T. C., dosar nr.(...), nu avea cum să cunoască decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și nici perioada la care va face acesta referire, iar hotărârile pronunțate în privința acestor acțiuni erau diferite la nivel de țară, unele instanțe respingând astfel de acțiuni, alteleadmițând acțiunile doar pentru perioada de 3 ani anterioară datei înregistrării acțiunii, iar altele pentru întreaga perioadă din noiembrie 2000 la zi.
Având în vedere dispozitivul deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, recurenții consideră că excepția prescripției nu poate fi luată în considerare, deoarece față de prevederile art.41 alin.2 și 53 din Constituția României, abrogarea unui text legal făcută cu încălcarea Constituției nu a produs nici un efect în afară de acela al suspendării cursului prescripției.
Prin L. nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50 /1996, nefiind prevăzută posibilitatea abrogării unor texte de lege.
În situația în care se apreciază că nu s-a suspendat cursul prescripției, invocă întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului, recunoaștere ce s-a realizat Hotărârea nr. 232 din 30 martie 2005 privind aprobarea Strategiei de R. a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a P. de acțiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005- 2007, în conținutul căreia s-a statuat că "garantarea independentei puterii judecătorești se realizează și prin asigurarea remunerației adecvate a magistraților, respectiv plata drepturilor salariale ale acestora, așa cum au fost prevăzute de lege și aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu în toate sectoarele de activitate".
Dreptul recurenților a fost prevăzut de lege și abrogat nelegal, aspect stabilit în mod cert abia în anul 2008 prin D. nr.21/2008 a Î. C. de C. și J.
Recunoașterea dreptului s-a realizat și prin plata benevolă a acestor sume către unii dintre judecătorii din țară.
Ca urmare, faptul că s-a apreciat că se va efectua o plată benevolă a acestor drepturi salariale de către M. nu poate duce la concluzia că nu s-a acționat în termen, o astfel de concluzie ar fi o îngrădire nelegitimă a exercitării dreptului și totodată o încălcare a dispozițiilor art.53 din Constituție, cât și a reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa, și, practice să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Reiese deci că, în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art.10 lit.a din Decretul nr.1., conform căruia, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Fiind întrerupt în martie 2005 cursul prescripției, drepturile trebuiau acordate începând cu aprilie 2002.
În opinia recurenților în prezenta cauză se mai impunea analizarea a două aspecte principale: dacă dreptul a fost exercitat în termenul legal și dacă acțiunea în justiție a fost formulată în termen.
Sub primul aspect învederează că dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut și din rațiuni de conservare a raporturilor juridice și de predictibilitate a acestora statul poate să restrângă dreptul fără să-i altereze substanța (C., cazul Golder contra Regatului Unit din 21 februarie 1975).
Tot astfel, dreptul prevăzut de lege și exercitarea sa trebuie să întrevadă condițiile și exigențele prevăzute de lege în materie.
În acest sens, nu trebuie omisă din vedere evoluția în timp a actului normativ.
Dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar și în continuare, chiar după "abrogarea" textelor de lege ce reglementau acordarea acestui drept a fost recunoscut pe cale judiciară începând cu anul 2007, fiind apoi valorificată legislativ prin L. nr.330/2009.
Această evoluție a fost dată de incoerența și lipsa de claritate a dispozițiilor legale care au statuat asupra recunoașterii dreptului în discuție cât și a stabilirii unei procedurii precise de acordarea a acestui drept în cazul persoanelor îndreptățite care și-au desfășurat activitatea în condiții de risc și suprasolicitare.
În interpretarea noțiunii de lege folosită de C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, C. E. a D. O. a stabilit că legea trebuie să fie:
- accesibilă;
- previzibi1ă.
În ceea ce privește accesibilitatea și previzibilitatea, C. E. a arătat în cauza Sunday Times vs. Regatul Unit, 6538/74, 26 aprilie 1979 că, în primul rând "trebuie ca legea să fie suficient de accesibilă, adică cetățeanul trebuie să poată dispune de informații suficiente, ținând seama de circumstanțele cauzei, în legătură cu normele juridice aplicabile într-un caz dat. În al doilea rând nu poate fi considerată drept lege decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a-i permite cetățeanului să-și adapteze conduita cerințelor legale, folosindu-se dacă este nevoie de sfaturi competente, el trebuie să fie capabil să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, ținând seama de circumstanțele cauzei, consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. A. consecințe nu trebuie să fie previzibile cu certitudine absolută. De altfel, deși certitudinea este de dorit, ea determină uneori o rigiditate excesivă; or legea trebuie să se poată adapta schimbărilor de situație".
În ceea ce privește determinarea previzibilității normei juridice așa cum s-a arătat în precedent, C. folosește un criteriu practic, respectiv posibilitatea de a se recurge la sfaturi calificate, arătând că și în aceste circumstanțe, neclaritatea unei legi poate fi compensata de existența în dreptul intern al statului în cauza a unei practici judiciare constante (cauza Markt Intern Verlag Cmbh și Klaus Beerman vs. Germania, 10572/83, 20 noiembrie 1989).
Rezumând, legea trebuie sa fie clară și precisă. Claritatea trebuie apreciata în lumina "experienței juridice normale", iar instanța europeană admite o anumită suplețe în sensul în care () dispoziție legală puțin neclară poate fi considerata ca fiind "clara" în cazul în care confruntarea cu alte dispoziții ale legii sau diferite interpretări jurisprudențiale permit previzibilitatea și accesibilitatea normei în cauză.
De asemenea, conform jurisprudenței aceleiași C., legea trebuie să mai îndeplinească și alte cerințe, adică să fie:
- validă (cazul Olson contra Suediei, Hot. din 2 martie 1988, cazul Gilow contra Regatului Unit, Hot. din 24 noiembrie 1986) și
- de calitate (cazul Kruslin contra Franței și cazul Huvig contra Franței,
Hot. din 24 aprilie 1990).
Recurenții s-au adresat autorității la data de (...), după publicarea în
Monitorul Oficial nr.444 din (...) a considerentelor Deciziei nr.21/2008 a Î. C. de C. și Justiție, cu o cerere de acordare a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 2000-2004.
A refuza posibilitatea ca, prevalându-ne de noua ambianță factuală și legală în materie să se solicite drepturile ar însemna să fie expuși unor riscuri incalculabile, de vreme ce la acea epocă practica judiciară nu exista, iar ulterior, din anul 2007, practica a fost inconstantă, cum s-a arătat mai sus, fiind nevoie de intervenția Î. C. de C. și Justiție pentru unificarea acesteia.
Desigur, s-ar putea pune problema termenului în care poate fi formulată o astfel de cerere, dacă am pleca de la teza incertitudinii normei juridice.
Consideră că dreptul la acțiune în limitele prescripției extinctive a dreptului este de 3 ani de zile de la data apariției Deciziei nr.21 /2008. Plecând de la noțiunea de lege explicată de C. în hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunțată în cauza Sunday Times contra Regatului Unit și Irlandei de N., respectiv că imperfecțiunile legii, lipsa de claritate ori de coerență poate fi complinită la nivel național printr-o jurisprudență cu caracter unitar, s-ar ajunge la concluzia că și imperfecțiunile art.4 7 din L. nr.50/1996 în ceea ce privește dreptul la sporul de risc au fost înlăturate prin jurisprudența națională pertinentă, de durată și deci, predictibilă, care este cea stabilită prin D. nr.21/2008 a Î. C. de C. și J.
Ar fi injust și inechitabil, să se facă o delimitare tranșantă a dreptului la sporul de risc sub aspect temporal, deoarece s-ar crea o situație de discriminare a categoriilor de titulari ai dreptului, din punct de vedere temporal, respectiv după cum aceștia au înaintat acțiuni înainte sau după anul 2007.
Tratamentul discriminator nu este rezonabil și obiectiv justificat și, prin urmare, este mai just și echitabil ambele categorii ca având aceeași vocație la dobândirea dreptului.
Recurenții au depus decizia civilă nr.1375 din (...) a C. de A. T., dosar nr.7216.(...) prin care au fost respinse recursurile pârâților Ministerul Justiției și M. E. și F. împotriva sentinței civile nr.390 din (...) a T. Caraș Severin, dosar nr. (...), acțiunea reclamanților din acest dosar având același obiect cu cea care face obiectul prezentului recurs.
De asemenea au mai depus sentința civilă nr.26 din 12 mai 2008 a T. Arad, dosar nr.(...) irevocabilă prin decizia C. de A. T. din data de (...) din dosarul nr. 885.(...), prin care sentința a fost modificată parțial, în sensul că acțiunea reclamanților a fost respinsă pentru perioada (...)-(...), rămânând admisă pentru perioada începând cu (...), astfel cum au solicitat și reclamanții.
În lumina jurisprudenței altor curții de apel în cauze identice cu cea a reclamanților, consideră că pot avea o "speranță legitimă" de a beneficia de același tratament cu alte persoane aflate într-o situație similară cu a acestora.
În acest sens invocă cauza Beian contra României în care C. E. a D. O. a subliniat că divergențele de jurisprudență sunt în sine contrare principiului securității juridice, iar incertitudinea jurisprudențială constituie o încălcare a art.6 alin.1 din Convenție. În caz contrar s-ar încălca art.14 din Convenție, neexistând o justificare obiectivă și rezonabilă pentru diferența de tratament la care ar urma să fie supuși, situația reclamanților .
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor, a dispozițiilorlegale aplicabile și a înscrisurilor de la dosar, C., deliberând, reține următoarele:
Legat de excepția prescripției dreptului la acțiune, așa cum s-a arătat în susținerea acesteia, trebuie reținut că cererile având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, categorie în care se include și prezenta cauză, pot fi formulate, potrivit art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Drepturile salariale se plătesc o dată pe lună potrivit art.161 Codul muncii, astfel că pentru prestații succesive dreptul la acțiune cu privire lafiecare dintre prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. În acest sens sunt prevederile art.12 din Decretul nr.1. privind prescripția extinctivă.
În opinia curții raționamentul recurenților vizând suspendarea cursului prescripției dreptului la acțiune prin pronunțarea unei decizii în interesul legii nu poate fi reținut.
D. nr. 21/2008 a ICCJ, decizie pronunțată în interesul legii, a avut în vedere dezlegarea, cu caracter obligatoriu, a problematicii privind acordarea sporului de suprasolicitarea neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar prevăzut de art. 47 din L. 50/1996.
Altfel spus, obiectul recursului în interesul legii și al deciziei pronunțată în acest sens a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune reglementate de nr. 1..
Pe de altă parte nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
D. pronunțată în interesul legii este considerată unanim în doctrină și practica judiciară ca fiind un izvor secundar de drept prin prisma caracterului obligatoriu instituit de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă. Caracterul obligatoriu privind problemele de drept dezlegate nu poate fi extrapolat și la alte aspecte incidentale ci trebuie rezumat și legat strict de aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale ce au constituit obiectul recursului în interesul legii.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște un nou drept la acțiune, decât dacă are în sine acest obiect și de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în nr. 1. cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, acesta operează în condițiile și în momentul în care debitorul obligației recunoaște dreptul pretins.
Rațiunea textul este evidentă, odată dreptul recunoscut nu mai poate fi imputată rămânerea în pasivitate a creditorului, cu sancțiunea prescrierii dreptului său la acțiune. P. a respecta rațiunea textului trebuie însă ca recunoașterea să fie neechivocă și să privească dreptul pretins.
Or, referirile din Hotărârea nr. 232 din 30 martie 2005 privind aprobarea
Strategiei de R. a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a P. de acțiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada
2005- 2007, în conținutul căreia s-a statuat că "garantarea independentei puterii judecătorești se realizează și prin asigurarea remunerației adecvate a magistraților, respectiv plata drepturilor salariale ale acestora, așa cum au fost prevăzute de lege și aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu în toate sectoarele de activitate, invocate de recurenți instituie o obligație de principiu, cu caracter general, fără nici o obligație concretă de plată a unui drept individual și precis determinat : sporul de solicitare neuropsihică.
În ceea ce privește plata benevolă a acestui drept, o asemenea acțiune ar avea efectul întreruperii termenului de prescripție, cu singura condiție a dovedirii unui asemenea act juridic. În lipsa unei astfel de dovezi, afirmația rămâne una generală, ce nu poate fi avută în considerare în susținerea pretențiilor recurenților.
În ceea ce privește lipsa de claritate și predictibilitate a legii, care i-a împiedecat pe reclamanții recurenți să introducă acțiunea în termenul legal, C.reține că exigențele stabilite de C. E. a D. O. au ca și premisă examinarea făcută prin raportare la cunoștințele unui cetățean obișnuit, dar poate fi analizată în abstract, în afara circumstanțelor speței.
Aprecierea caracterului legal sau nelegal a abrogării unui text normativ ce instituie drepturi în favoarea reclamanților constituie o chestiune ce ține de specificul activității profesionale ale recurenților, astfel încât aceștia nu pot să invoce caracterul neclar al acestei operațiuni, pentru a-și justifica inacțiunea în termenul prevăzut de lege.
C. E. a D. O. privește caracterul previzibil al unei norme și din perspectiva posibilității de a recurge la „ sfaturi de specialitate";, or, în speța de față, reclamanții sunt ei înșiși specialiști, ei fiind cei chemați să „tranșeze dreptul";.
În concluzie, operațiunea de „. a textului legal este suficient de clară în raport cu reclamanții pentru a permite fiecăruia să își formuleze fiecare o concluzie cu privire la caracterul legal sau ilegal al acestei operațiuni, în funcție de care să își regleze conduita, în sensul de introduce o acțiune în termenul legal în condițiile în care apreciau că drepturile lor au fost încălcate.
Este adevărat că jurisprudența anterioară a instanțelor de judecată în materie a fost neunitară în tranșarea acestei probleme de drept, însă acest fapt nu este suficient pentru a contura absența culpei reclamanților în rămânerea lor în pasivitate, față de considerentele mai sus arătate. Astfel, chiar C. E. a D. O., în speța citată de recurenți ( Sunday Times vs. Regatul Unit) folosește termenii de „. precizie"; și „grad de exactitate rezonabil";, evitând absolutizarea acestora, în condițiile în care interpretările doctrinare diferite sunt inevitabile în orice sistem de drept.
În ceea ce privește invocarea discriminării prin raportare la situația altor persoane aflate în situații identice, care au obținut titluri executorii și pentru perioadă litigioasă, C. reține că nu sunt îndeplinite condițiile acesteia, nici prin raportare la exigențele impuse de C. E. a D. O. în cauza Beian împotriva României.
Recurenții au depus în susținerea acestei afirmații două decizii ale C. de A. T., prin care s-au admis cereri similare cu cele ce formează obiectul prezentei cauze. Or, aceste decizii nu sunt suficiente pentru a contura ele însele o jurisprudență suficient de bine conturată și determinată pentru a naște o situație de discriminare pentru persoane aflate în situații identice ci se înscriu, în opinia C., în divergențele de jurisprudență inerente oricărui sistem de drept în care precedentul judiciar nu este izvor de drept.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, În temeiul art. 312
C.pr.civilă, C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. D. și alții împotriva sentinței civile nr. 2751 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
P. A. MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. D., D. T., B. M., B. M., C. A., C. (fostă Ț.) A. A., C. D., C. G. V., CONȚ C. M., C. ANA, G. V., H. L. PARASCHIVA, I. ANA, M. S. L., M. L. M., M. I., M. I. C., N. (fostă C.) T. A., POP A. A., P. E., P. D., R. M., RUS S. L., S. M., AL H. (fostă S.) S., S. M., T. F., T. I. (fostă B.), U. L. și V. M. C. împotriva sentinței civile nr. 2751 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 29 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. D. G.
N. N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 3397/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1809/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
