Decizia civilă nr. 3225/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3225/R/2011
Ședința publică din data de 27 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent RA A. C. N. împotriva sentinței civile nr. 1108 din 1 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâtul intimat B. M. D., având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 20 septembrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamanta RA A. C. N. a chemat în judecată pe pârâtul B. M. D. și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.060,05 lei cu titlu de debit neachitat, reprezentând contravaloarea facturii seria AER o1 nr. 4195024/(...), contravaloare echipament și cursuri perfecționare și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în cursul derulării contractului individual de muncă cu pârâtul a încheiat două acte adiționale cu obiect finanțarea perfecționării personale a pârâtului, îndeplinindu-și obligațiile asumate prin acestea, că raporturile de muncă au încetat anterior împlinirii termenului de minim 1 an după terminarea perfecționării din vina pârâtului și că respectivele cursuri și echipamente se ridică la suma de 1.060, 05 lei pe care pârâtul nu a plătit-o.
În drept reclamanta a invocat prevederile art.69 cod civil și art. 39 alin. 2 litera";c"; din C. Muncii.
În probațiune, a depus contractul individual de muncă și actele adiționale, decizia de sancționare disciplinară și factura seria AER o1 nr.4195024/(...).
Prin sentința civilă nr. 1108 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr.168/(...), pârâtul a fost angajat în meseria de muncitor VI la A. C. pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de (...).
Reclamanta și pârâtul au încheiat actele adiționale la acest contract individual de muncă nr.38/(...) al cărui obiect îl constituie finanțareaperfecționării profesionale a pârâtului în data de (...) și nr.47/(...), al cărui obiect îl constituie finanțarea perfecționării profesionale a pârâtului pentru perioada 08 - (...).
În ambele acte adiționale se prevede că reclamanta suportă cheltuielile de perfecționare, iar pârâtul are obligația să participe la cursuri, să asimileze cunoștințele necesare la nivelul corespunzător funcției pentru care a fost selecționat și să lucreze minim un an după terminarea perfecționării la RA A. C.-N., sub sancțiunea restituirii cheltuielilor de perfecționare în cazurile în care raporturile de muncă încetează la inițiativa sa sau din vina sa, înaintea împlinirii termenului prevăzut.
C. individual de muncă al pârâtului a încetat în temeiul art.61 litera a) din C. Muncii conform deciziei nr.254/(...).
Reclamanta a emis factura nr. AER 01 nr.4195024/(...), din care rezultă suma de 1.060,05 lei reprezentând echipament și cursuri de perfecționare pentru cumpărătorul B. M. D..
A. factură este emisă la o dată la care pârâtul nu mai avea calitatea de angajat, nu cuprinde numele delegatului și datele de identificare ale acestuia, ci precizează doar că a fost expediată prin poștă, fără să se facă dovada acesteia.
Instanța a solicitat reclamantei să facă dovada desfășurării celor două cursuri de perfecționare cuprinse în actele adiționale la contractul individual de muncă, actul în baza căruia s-a dispus efectuarea acestor cursuri, durata cursurilor, numărul de cursanți, costul pe fiecare curant și dovada predării, respectiv primirii echipamentului la data începerii/încetării raporturilor de muncă.
Reclamanta a depus la dosar niște facturi datate 03.09. - (...) și (...) din care rezultă contribuții participare curs siguranță platformă pentru 76 de persoane, contribuție participare curs degivrare aeronave pentru 29, respectiv
30 de persoane, fără să precizeze concret durata cursului și costul pe fiecare participant respectiv costul efectuat cu pârâtul. De asemenea, nu a făcut dovada predării echipamentului despre care a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată.
Potrivit prevederilor art.270 alin. 1 C. Muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului prejudiciul despre care face vorbire reclamanta trebuie să fie cert, să fie produs din vina angajatului și în legătură cu atribuțiile sale de serviciu și să nu fie recuperat.
Din conținutul actelor existente la dosar și anume facturile emise de către reclamantă, nu rezultă certitudinea existenței prejudiciului, situația în care nu poate fi vorba despre antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, motiv pentru care cererea reclamantei a fost nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitândmodificarea sentinței atacate în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ.; admiterea în întregime a acțiunii.
În motivare reclamantul a reiterat situația de fapt reținută de prima instanță, subliniind că ambele acte adiționale prevăd în mod clar valoarea taxelor aferente fiecărui curs precum și perioadele de desfășurare ale acestora, fapt recunoscut și acceptat de către intimat, în cuantum de 65,45 euro și respectiv 249,90 euro.
Referitor la susținerea instanței de fond privind lipsa prejudiciului, arată că această reținere este greșită, întrucât din toate elementele probatorii rezultă că acest prejudiciu este cert, s-a născut din convenția părților, este lichid, cuantificat prin actele sus indicate și exigibil, ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârât a condiției asumate prin actele adiționale.
Având în vedere faptul că una dintre obligațiile asumate prin cele două acte adiționale era ca pârâtul să lucreze minimum 1 an după terminarea perfecționării în cadrul instituției, condiție încălcată de acesta, factura nu putea fi emisă decât după încetarea raporturilor de muncă ale acestuia.
Factura seria AER01 nr.4195024/(...) a fost emisă în baza art.2 pct.3 din cele două acte adiționale.
Privitor la dovada comunicării facturii, recurentul arată că acest fapt nu a fost însă contestat de către pârât, cu ocazia ședinței publice din data de 25 ianuarie 2011, fiind chiar recunoscut de acesta. A. factură a fost comunicată pârâtului prin poștă, cu scrisoarea recomandată cu confirmarea de primire LD
49994450703/(...), primită sub semnătură de pârât la data de (...).
Despre dovada efectuării cursurilor, recurentul arată că instanța de fond nu a reținut administrarea probei cu înscrisuri, constând în Certificatele de T. nr.20287 din data de 4 septembrie 2009 și respectiv nr.20394/1. octombrie
2009, care atestă participarea pârâtului la cursurile pentru care au fost încheiate Actele adiționale la C. I. de M.. Aceste probe nici nu sunt menționate în motivarea sentinței.
Despre predarea echipamentului de protecție, recurentul arată că pârâtul a recunoscut în fața instanței primirea acestui echipament.
Față de cele de mai sus, recurentul apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare evident greșită a legii, pronunțând astfel o sentință nelegală.
În cauză nu s-a depus întâmpinare, ci doar concluzii scrise, prin care intimatul pârât solicită respingerea recursului, arătând că factura emisă pe numele său nu cuprinde numele delegatului și datele de identificare ale acestuia, că nu se face dovada expedierii acesteia și că din facturile emise de recurentă nu rezultă cu certitudine existența prejudiciului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Cu majoritate de opinie, Curtea constată recursul fondat și urmează a-l admite, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Se constată, astfel, că motivele pentru care a fost respinsă acțiunea la fond nu sunt temeinice.
Astfel, raportat la data emiterii facturii prin care angajatorul a constatat prejudiciul a cărui reparare în solicită prin acțiune, trebuie reținut că, așa cum se arată și în cererea de recurs, această dată nu putea fi anterioară încetării contractului individual de muncă al reclamantului, întrucât nașterea obligației de restituire era prevăzută prin ipoteză (prin actele adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului nr.38/(...), respectiv nr. 47/(...)) ca fiind legată de încetarea raporturilor de muncă. în consecință, anterior acestui moment nu se putea naște obligația de restituire, nefiind astfel oportună emiterea facturii.
În plus, emiterea acestei facturi nu are nici o valoare probatorie în cauză
și nu constituie un element valoros în dezlegarea litigiului, neavând nici o influență asupra constatării incidenței răspunderii patrimoniale a angajatului, care se face, indiferent dacă s-a emis sau nu o factură de către angajator în acest sens, în condițiile întrunirii elementelor prevăzute de art. 270 C. muncii
(art. 254 C. muncii republicat).
Dovada întrunirii condițiilor pentru răspunderea patrimonială a angajatului s-a făcut în cauză, prin înscrisuri.
Astfel, răspunderea a cărei antrenare o solicită reclamanta este una prevăzută într-un text special al codului, anume, la art. 193 coroborat cu art. 270 C. muncii.
Art. 193 C. muncii statuează că „participarea la formarea profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului. Modalitatea concretă de formare profesională, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă";.
În speță, o astfel de stabilire a obligațiilor contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională s-a făcut prin cele două acte adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului, statuându-se în sensul celor redate pe larg în cuprinsul sentinței.
Faptul că în art.195 din C. muncii, în forma în vigoare la data încheierii actelor adiționale și la data introducerii acțiunii, legiuitorul prevede că
„salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art.194 alin.2 lit.b) și alin.3 nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională"; nu poate avea semnificația instituirii unui text cu valoare de normă generală în materie, ci este apreciat, în opinia majoritară, ca având valoarea unei excepții de la regula instituită de art. 193 citat mai sus.
Pentru a considera astfel, Curtea reține că atât prin așezarea art. 193 înaintea art. 195 în economia codului, cât și prin generalitatea textului, art. 193 se conturează a fi textul cu caracter de normă generală aplicabil în materia obligațiilor contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, în timp ce art. 195 este un text ce reglementează o situație specială, anume, cea a cazului în care cursul sau un stagiul de formare profesională a fost mai mare de 60 de zile, situație în care legiuitorul chiar stabilește o durată minimă de 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de-a lungul căreia angajatul nu poate avea inițiativa încetării contractului individual de muncă fără obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă (alin. 3 art. 195 C. muncii). Consecința este similară, pentru identitate de rațiune, și în cazul în care salariatul a fost concediat în perioada stabilită prin actul adițional pentru motive disciplinare, cum este cazul în dosar.
Un argument în acest sens este dat de interpretarea teleologică a textelor, fiind evidentă intenția legiuitorului de a obliga angajații care au beneficiat de cursuri de formare profesională plătite de angajatori să restituie proporțional aceste cheltuieli în condițiile în care aceștia refuză să rămână angajați pe perioada agreată prin încheierea de acte adiționale, sau prin atitudini culpabile, determină încetarea contractului individual de muncă.
Interesul părților rămâne același în cazul urmării unor stagii de pregătire mai îndelungate sau mai scurte decât 60 de zile, anume: interesul angajatului de a deveni mai valoros pe scară profesională prin supracalificare, ca și interesul angajatorului de a culege fructele investiției sale în calificareapersonalului său, dobândind prestații mai bune în cadrul raporturilor de muncă, din partea angajatului căruia i-a plătit un curs de pregătire profesională. În măsura în care interesul angajatului se împlinește, urmând cursurile de pregătire profesională, este legitim și interesul angajatorului de a- și vedea pe deplin complinit interesul în limitele stabilite prin actele adiționale la care face trimitere art. 193 C. muncii, în caz contrat, investiția făcută cu acel curs apărând ca neamortizată și permițând antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatului, proporțional cu perioada în care acesta nu a mai lucrat din cea convenită.
O interpretare contrarie ar lăsa fără rațiune reglementarea din cuprinsul art. 193 C. muncii privind stabilirea prin acordul părților a „. contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională";.
Se consideră că nu art. 195 este textul cu valoare generală și raportat la faptul că, așa cum s-a subliniat în cele de mai sus, legiuitorul stabilește prin acest text o durată minimă de 3 ani de-a lungul căreia angajatul care a beneficiat de un curs de pregătire profesională de 60 de zile nu poate părăsi unitate fără o restituire a cheltuielilor de formare, nefiind deci prevăzută o durată maximală de 3 ani, pentru a trimite astfel la ideea unei norme protective instituite exclusiv în interesul salariaților. Textul are un rol de reper, de exemplu, stabilind o corectă corelare între interesele angajatorului și ale angajatului, în sensul că în cazul unui curs mai mare de 60 de zile, minimul duratei în care angajatul nu poate pleca nepenalizat este de 3 ani, urmând ca în celelalte cazuri, în care durata cursului de formare profesională este superioară sau inferioară celei din exemplul legal, prevederea perioadei în care angajatul să rămână în unitate să fie raportată cu suficientă proporționalitate la acest exemplu pentru a nu se ajunge la abuzuri.
În plus, nu doar întinderea în timp a cursului dă nota importanței acestuia, un curs cu o întindere mai mică în timp putând fi mai oneros din punctul de vedere al angajatorului și mai valoros pentru angajat, într-un domeniu de nișă, decât unul de 60 de zile.
În opinia majoritară, prin acest mod de interpretare nu se ajunge la încălcarea libertății muncii, textul art. 193 coroborat cu art. 195 alin. 2
(„durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă";) și alin. 3 C. muncii neinterzicând întreruperea raporturilor de muncă din inițiativa angajatului, ci prevăzând obligația acestuia de a restitui proporțional cheltuielile pentru pregătirea profesională, ceea ce reprezintă o soluție legislativă care respectă libertatea muncii.
Evident, situațiile de abuz pot fi invocate și cenzurate în instanță, însă nu acesta este cazul în speță.
În cauză, constatând pentru motivele de mai sus legalitatea stipulațiilor din actele adiționale menționate, prin raportare la înscrisurile depuse în probațiune, se observă că angajatorul a dovedit urmarea acestor cursuri de către angajat prin copiile certificatelor depuse la filele 20 și 22 dosar fond (aspectul este de altfel necontestat), ale căror date (4 septembrie și respectiv 1. octombrie 2009) se coroborează cu datele ce figurează pe facturile emise de A. aeroporturilor din R. pe numele angajatorului (datate cu 03.09 și respectiv (...)), pentru contribuția de participare a unui număr de 76 și respectiv 30 de persoane la cursurile respective (siguranța pe platformă și degivrare aeronave),facturile cuprinzând atât valoarea contribuției pentru o persoană, ca și prețul total de plătit.
În recurs s-a depus și contractul de prestări servicii care a stat la baza acestor cursuri.
Așa fiind, se constată că acțiunea este întemeiată, iar sentința nelegală, impunându-se modificarea acesteia în sensul de a se da efect stipulațiilor din actele adiționale nr. 38/(...) și nr.47/(...), acte care de altfel cuprind prevăzută taxa plătită de angajator pentru fiecare din cele două cursuri și la a cărei restituire proporțională se obligă pârâtul.
Nu a fost contestat de către pârât calculul propus și justificat de angajator prin care a stabilit în concret cuantumul sumei de restituit din valoarea celor două cursuri de pregătire profesională.
Cât privește pretențiile pentru contravaloarea echipamentului, în sumă de 11,13 lei, se constată că reclamanta recunoaște calitatea acestuia de echipament de protecție (prin adresa trimisă pârâtului nr. 1200/(...), fila 27 dosar fond), or, potrivit art. 28 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, aplicabil față de perioada derulării raporturilor de muncă, stipulează: „Contravaloarea echipamentului de protecție se suportă integral de către angajator. Contravaloarea echipamentului de lucru se suportă potrivit prevederilor legale și celor din contractele colective de muncă de la celelalte niveluri";.
Față de aceste dispoziții, văzând și prevederile art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 130/1996, urmează a se menține soluția primei instanțe raportat la aceste pretenții.
Cât privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, se constată că într-un litigiu cu obiect patrimonial în valoare de
1060,05 lei, cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă la fond sunt de
992 lei, iar în recurs sunt de încă 992 de lei, valori sensibil apropiate, în fiecare caz, de chiar valoarea litigiului.
Curtea constată că art. 274 C.proc.civ. permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților când constată că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau muncă îndeplinită de avocat.
Interpretarea dată de Curte acestui text de lege este că în cazul în care onorariul pe care reclamantul a acceptat să îl plătească pentru o cauză este disproporționat de mare față de valoarea pecuniară a pricinii, în stabilirea cheltuielilor de judecată la care să fie obligat pârâtul, se poate ține seama de valoarea pricinii, punând în seama acestuia o parte din onorariu, care să corespundă ca valoare cu cea a pricinii. Chiar dacă a căzut în pretenții, pârâtul nu poate fi obligat la plata unei sume care să tripleze practic debitul său către angajator, întrucât ar semnifica acordarea girului instanței față de o atitudine abuzivă a reclamantului. Așa fiind, urmează a se dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente întregului curs procesual, suma de 150 lei fiind rezonabilă față de valoarea pricinii pentru judecata în primă instanță, respectiv pentru cea în recurs.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3, raportat la art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul RA A. C. N. împotriva sentinței civile nr. 1108 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care omodifică în parte în sensul că obligă pe pârâtul B. M. D. la plata sumei de
1046, 81 lei către reclamantă reprezentând restituirea proporțională a cheltuielilor de perfecționare.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pe intimatul B. M. D. să plătească recurentei suma de 300 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 27 septembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.cu opinie separată,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.P. U.
GREFIER,
N. N.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de către reclamanta R. „. C. -N., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, consider că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește obligația pârâtului B. M. D. de a plăti reclamantei contravaloarea echipamentului de protecție nerestituit la data încetării contractului individual de muncă, în mod corect, astfel cum s-a reținut și în motivarea opiniei majoritare, prima instanță a respins acest capăt de cerere, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.13 alin.1 lit.r) din Legea nr.319/2006, angajatorii au obligația să asigure lucrătorilor echipamente individuale de protecție, care sunt cele definite în art.3 din H.G. nr.1048/2006, respectiv „. echipament destinat să fie purtat sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă, precum și orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop";. Conform art.10 din această hotărâre, echipamentul individual de protecție se distribuie gratuit de către angajator, M. Muncii Solidarității Sociale și Familiei putând stabili dispoziții pe baza cărora să se impună ca lucrătorul să contribuie la costul unui anumit echipament de protecție, în situațiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv pentru locul de muncă.
Având în vedere și disp.art.171 alin.5 din C. muncii, care prevăd că măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine în niciun caz, obligații financiare pentru salariați, precum și faptul că echipamentul a cărui contravaloare s-a solicitat a fi pusă în sarcina pârâtului constituie echipament de protecție în sensul art.3 din H.G. nr.1048/2006, se reține că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 13, 24 lei cu acest titlu.
Consider însă că, prin prisma prevederilor legale aplicabile la data încheierii actelor adiționale invocate în cauză de către reclamantă ca izvor alobligației de restituire a cheltuielilor de formare profesională suportate de către angajator, este nefondat și capătul de cerere privind obligarea intimatului- pârât la plata sumei de 1046, 81 lei, în baza actelor adiționale nr.38/2009 și nr.47/2009, aceste acte adiționale fiind lovite de nulitate absolută, pentru următoarele considerente:
Prin actul adițional nr.38/2009 încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să plătească contravaloarea cursului de formare profesională a pârâtului, în sumă de 65, 45 E. a pârâtului, curs ce s-a desfășurat la data de (...).
Prin actul adițional nr.47/2009 încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să plătească contravaloarea cursului de formare profesională a pârâtului, în sumă de 249 E., curs ce s-a desfășurat pe o perioadă de două zile, respectiv 08.10-(...).
Ambele acte adiționale cuprind clauza prevăzută la art.2 lit.c), în sensul că salariatul se obligă „să lucreze minim un an după terminarea perfecționării la R. „. C.-N., sub sancțiunea restituirii cheltuielilor de perfecționare, în cazul în care raporturile de muncă încetează la inițiativa sau din vina angajatului înaintea împlinirii termenului prevăzut; cheltuielile se vor achita proporțional cu perioada nelucrată din termenul stabilit.";
Întrucât contractul individual de muncă încheiat între părți a fost desfăcut disciplinar, prin decizia nr.254/(...), reclamantul a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 1046,
81 lei, cu titlu de cheltuieli de formare profesională, în baza acestor acte adiționale.
Cele două acte adiționale, încheiate pentru cursuri de formare
profesională, inițiate de către angajator, cu durata de o zi, respectiv 2 zile și
care afectează dreptul salariatului pentru un an, încalcă două drepturi fundamentale garantate intimatului prin C. R., respec tiv drep tul l a mu nc ă( art.41 alin.1), drept care include libertatea muncii și dreptul salariatului de a denunța în mod unilateral contractul de muncă, cu condiția respectării termenului de preaviz, în condițiile legii, precum și dre p tul l a măs ur i d e p ro tecț ie soc iale( ar t.41 al in.2), în c are a f ost inclus ș i drep tul l a f or mare p rof esion al ă.
Conf or m ar t.3 d in C. munc ii, l iber tate a munc ii es te g ar an tată pr in C. D. l a m u nc ă nu po ate f i în gr ăd it.
O. perso an ă es te l iber ă în alegere a lo culu i de munc ă ș i a prof esie i,
me ser ie i s au ac tiv ităț ii pe c are ur me az ă s ă o pres teze.
N imen i nu po ate f i obl ig at s ă munce asc ă s au s ă nu munce asc ă în tr -un a nu mit loc de munc ă s au în tr -o anu mită p rof esie, or ic are ar f i ace as ta.
O. contrac t de munc ă înche iat cu neresp ec tare a d ispoz iț iilor al in.1 -3 estenul de drept.
Art. 53 alin. 1 din C onstituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Potrivit alin. 2 al ac eluiași articol , restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fieproporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
În speț ă, se reț ine c ă pr in ac tele ad iț ion ale invoc ate în c auz ă a f ost r es tr âns atât exerc iț iul dr ep tulu i l a munc ă al in timatu lu i , c ât ș i cel l a pro tecț ie s oc ial ă, l a f or mare p rof esion al ă, f ăr ă c a ace as tă inger inț ă s ă f ie prev ăzu tă pr in l ege, f ăr ă c a ace as ta s ă f ie neces ar ă î n tr -o soc ie tate de mo cr atic ă ș i f ăr ă a f i î ndepl in ită cond iț ia proporț ion al ităț ii î n tre atingere a adus ă aces tu i drep t ș i interesul public ocrotit.
În concretizarea dreptului fundamental al lucrătorilor la formare profesională, reglementat în detaliu prin acte normative naționale și internaționale, angajatorii au în primul r ând obligația de a as igura participarea
la programe de formare profesională a tuturor salariaților.
Art.190 instituie astfel regula potrivit căreia angajatorii au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, cel puțin odată la doi ani, dacă au cel puțin 21 de salariați și cel puțin odată la trei ani, dacă au sub 21 de salariați, cheltuielile de participare la programele de formare profesională fiind suportate de către angajatori.
Ca o excepție de la această regulă, legiuitorul a prevăzut, la art.193 alin.2 din C. muncii, că, în cazul în care aceste cursuri de formare profesională nu sunt obligatorii, ci sunt la inițiativa angajatorului sau a salariatului, modalitatea concretă de formare profesională, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Prin art.195 din C. muncii, legiuitorul prevede că salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 dezile în condițiile art.194 alin.2 lit.b) și alin.3, deci cu scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, sau cu scoaterea integrală din activitate, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională.
Conform alin.2 al acestui articol, durata obligației salariatului de a presta munca în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariaților , ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.
A..3 prevede că nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin.1 determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Aces te a sun t d ispoz iț iile leg ale ce er au ap l ic ab ile l a d ata l a c ar e p ărț ile d in p rezen ta c auz ă au înche iat cele dou ă ac te ad iț ion ale la contractul individual de m u nc ă, pen tru cursur i de f or mare prof es ion al ă de o z i, r espec tiv dou ă z ile, salariatul obligându-se c a, în c azul înce tăr ii con tr ac tulu i ind iv idu al de munc ă l a i n iț iativ a sau din culpa sa, într-o o per io ad ă de un an de l a d ata absolvirii c ursur ilor, s ă supor te proporț ion al chel tu iel ile de f or mare prof es ion al ă.
Parte dintre aceste reglementări au fost modificate prin O. 6., tocmai avându-se în vedere, astfel cum rezultă din preambulul acestui act normativ, "necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 "Ocupare și politici sociale", de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar.";
Trebuie avut în vedere faptul că în acest context nu s-a considerat necesară și modificarea art.195 din C. muncii, singurul care, conform titulaturii, reglementa "Obl ig aț ia s al ar iaț ilor ul ter ior f or măr ii p rof esion ale";
Cons ider c ă cele dou ă ac te ad iț io n ale invoc ate în c auz ă s un t lov ite de n ul itate absolu tă, av ând în vedere ur măto arele mo ti ve:
R apor tur ile de munc ă se c ar ac ter ize az ă pr in rel aț iile de su bordon are în c are se af lă s al ar iatul f aț ă de ang ajator, ul timu l bucur ându -se de o poz iț ie de s uper ior itate econo mic ă,dec iz ion al ă, ce e a ce a imp us c a, în scopul pro te jăr ii d rep tur ilor lucr ător il or, l iber tate a con tr ac tu al ă a p ărț ilor s ă f ie îngr ăd ită pr in prevederi legale exprese.
Astfel, art.38 din C. muncii, prevede că salariații nu pot renunța ladrepturile ce le sunt recunoscute de lege. O. tr anz acț ie pr in c are se ur măreș te
renunț are a l a dre p tur ile recunoscu te de lege sal ar iaț ilor s au l imitare a aces tor d rep tur i es te lov ită d e nul itate.
Acesta este și motivul pentru care simpla semnare a unui act adițional lacontractul individual de muncă de către salariat nu înseamnă că acesta este și legal, că nu mai poate fi supus cenzurii instanței de judecată, pentru a se verifica, în raport de cele reglementate de art.38 din C. muncii, dacă în cauză nu poate fi reținut un abuz de drept.
De al tf el, și ar t.23 8 al in.2,3 d in C. munc ii prevede c ă l a înc heierea c on tr ac telor ind iv idu ale de munc ă, dec i ș i a ac telor ad iț io n ale l a aces te a,
preveder ile leg ale ref er ito are l a drep tur ile s al ar iaț ilor au un c ar ac ter min imal .
Cons ider as tf el că un ac t ad iț ion al pr in c are s ă f ie îngr ăd it drep tul salariatului la muncă, l a l iber tate a mu nc ii, ce include ș i drep tul de a ave a i n iț iativ a înce tăr ii co n tr ac tulu i de munc ă, nu se po ate înche ia în mod v al ab il,
av ând în vedere p reveder ile spec iale enunț ate an ter ior î n mater ia f or măr ii p rof esion ale, d ar ș i cele ale ar t.53 din Con s tituț ie, dec ât cu respec tare a u r măto arelor cond iț ii:
1.cursur ile de f or mar e prof esion al ă avu te în vedere s ă nu in tre în c ategor i a c elor prev ăzu te de ar t.190 d in C. munc ii, respec tiv a celor pen tru c are ex is ta o bl ig aț ia ang ajatoru lu i de a as igur a p ar tic ip a rea la programe de formare p rof esion al ă pen tru toț i s al ar iaț ii, cel puț in od ată l a do i an i, do ar as tf el f iind r espec tat ș i drep tu l f undamen tal al lucr ătorulu i l a f or mare prof esion al ă,
leg iu itorul neprev ăz ând în c azul în c are f or mare a prof esion al ă es te în s arcina a ng ajatorulu i, d ar n u l a in iț iativ a s a, c i obl ig ator ie, po tr iv it leg ii, pos ib il itate a î nche ier ii u nor ac te ad iț ion ale l a con tr ac tu l in d iv id u al de munc ă de tipul celor l a c are se ref eră al in.2 al ar t.193 d in C. mu nc ii;
2. cursul sau un stagiul de for mare prof es ion al ă s ă f ie mai mare de 60 de zile;
3. f or ma de preg ătire prof esion al ă s ă f ie cu sco atere a d in ac tiv itate a s al ar iatulu i pen tru o per io ad ă mai mar e de 25% d in dur ata z iln ic ă a timp ulu i n or mal de lucru, s au cu sco atere a in tegr al ă d in ac tiv itat e;
Aceste cond iț ii, me nț ion ate l a punc tel e 2 ș i 3, pe c are leg iu itorul a c ons ider at neces ar s ă le prev ad ă ex pres în regle men tar e, deno tă in tenț ia a ces tu ia cl ar ă c a înc he iere a unor ac te ad iț ion ale pr in c are s ă f ie îngrăd it drep tul l a munc ă al s al ar iaț ilor, av ân d în vedere gr av itate a aces te i măs ur i, s ă nu f ie p os ib il ă în or ice s itu aț ii, c i res tr ânger e a exerc iț iulu i aces tu i drep t s ă f ie p roporț ion al ă cu af ec tare a drep tulu i an g ajatorulu i de a ben ef ic ia de pres tare a m u nc ii, dec i do ar în s itu aț ia în c are dur ata cursur ilor dep ășeș te dou ă lun i ș i do ar î n s itu aț ia în c are sc o atere a d in ac tiv itate a lucr ătorulu i dep ășeș te un sf ert d in d ur ata z iln ic ă a timp ulu i nor mal de lucru.
De altfel, legiuitorul, prevăzând la art.193 alin.2 din C. muncii, că, în cazulîn care stagiile/cursurile de formare profesională nu sunt obligatorii, ci sunt la inițiativa angajatorului sau a salariatului, se pot încheia acte adiționale, nu a
prev ăzu t c ă aces te a po t pr iv i ș i obl ig aț ia s al ar iatulu i de a pres ta munca înfavoarea angajatorului, care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea p rof esion al ă, o anu mită per io ad ă de timp , astfel cum prevede la art.195 alin.2
d in acel aș i cod, ce po ar tă ch iar ace as tă titul atur ă.
În același sens, se reține că în situația îngr ăd ir ii drep tulu i l a munc ă,
pen tru a respec ta d isp. ar t.53 d in Cons tituț ie, măsur a în c are p ărț ile po t conven i î n ace as tă pr iv inț ă tr ebu ie s ă se subordo neze unor cond iț ii min imale de pro tecț ie a drep tur ilor s al ar iaț ilor în mod expre s regle men tate de l ege, as tf el cu m o r eg ăs im în ar t.1 95 din C. muncii.
Art.193 alin.2 din C. muncii nu po ate f i cons ider at c a o nor mă gener al ă, c a o regul ă, ce ar per mite p ărț ilor s ă înche ie ac te ad iț ion ale pr in c are s ă f ie îngr ăd it î n or ice cond iț ii drep tul l a munc ă al s al ar iaț ilor, în s itu aț ia în c are nu se restituie c hel tu iel ile de f or mar e prof esion al ă supor tate de c ătre ang ajator, proporț ion al cu p er io ad a nelucr ată d in per io ad a s tab il ită conf or m unu i ase me ne a ac t.
Practic, s-ar ajunge î n ase mene a s itu aț ii c a, pen tru atinger i al e drep tur ilor angajatorilor de n ive l redus, respectiv sc o atere a d in producț ie pen tru o z i, s au d ou ă ș i cos tur i ale cursur ilor ce nu au o înse mn ătate ec ono mic ă deoseb ită,
aces ta, ce are or icu m o poz iț ie do min an tă în r apor tur ile de mu nc ă, s ă af ecteze drepturile salariatului pe un an de zile, sau, prin încheierea mai multor astfel de a c te ad iț ion ale, succ es ive, pe an i de z il e, as tf el încât lucr ătorul s ă f ie pus în s itu aț ia de a supo r ta o s arc in ă ne ju s tif ic ată ș i d isprop orț ion ată, f iind în a se mene a c azur i în s itu aț ia unu i abuz cl ar de dr ept.
De altfel, reglementarea C.ui muncii în vigoare la data încheierii actelor a d iț ion ale invoc ate î n c auz ă, a abrog at î n aces t sens în mod impl ic it preveder ile a r t.38 d in O.G. nr. 129/2000 pr iv ind f or mare a prof esion al ă a adulț ilor, c are prevedea posibilitate a înche ier ii ac telor ad iț ion ale l a con tr ac tele ind iv idu ale de m u nc ă, pr in c are su n t s tab il ite drep tur il e ș i obl ig aț iile dup ă absolv ire, do ar în s itu aț ia în c are s al ar iaț ii p ar tic ip au l a p rogr ame de f or mare prof esion al ă pe o p er io ad ă de cel puț in 3 lun i.
M ai mul t, cons ider c ă ș i în s itu aț ia ac tu alelor regle men tăr i a ac telor a d iț ion ale l a con tr ac tele ind iv idu ale de munc ă, pr in c are sun t s tab il ite drep tur ile
ș i obl ig aț iile p ărț ilor dup ă absolv ire a cu rsur ilor de f or mare prof esion al ă, ch iar d ac ă s -a renunț at la prevederea unei anumite durate a cursurilor, conform a r t.198 d in C. munc ii republ ic at, ace as ta nu înseamn ă c ă ins tanț a de judec ată n u trebu ie s ă ver if ic e d ac ă l iber tate a co n tr ac tu al ă a p ărț ilor respec tă ar t.38 d in C . munc ii ș i cer inț a proporț ion al ităț ii atingerii aduse drepturilor salariatului cu s itu aț ia ce a de ter min at lu are a aces te i măsur i, jur isd icț ia mu nc ii neînche indu -ș i m an d atul în aces te s itu aț ii do ar lu ând ac t de tr anz acț ii ale p ăr ț ilor, c i trebu ind în m o d obl ig ator iu s ă ver if ice în ce măsur ă ac es te a af ecte az ă drep tur i ale a ng ajaț ilor g ar an tate pr in d ispoz iț ii n aț ion ale ș i in tern aț ion ale.
T rebuie avu te în ved ere în aces t sens ș i p r inc ip iile de l a c are s e porneș te l a n ivelul U. E. pen tr u s tab il ire a une i pol itic i co mune de f ormar e prof esion al ă, prev ăzu te în Dec iz ia Cons il iulu i E.pe i d in (...), în te me iul ar t.1 28 d in T ratatul de l a R., în sensul c ă tr ebu ie respec tat drep tul f undamen tal al f iec ăre i perso ane de a-ș i alege în mod l ib er ocup aț ia, ins tituț ia ș i locul de f or mare , precu m ș i locul de m u nc ă, precu m ș i d rep tul f iec ăre i perso ane de a benef ic ia, în cursul dif eritelor e tape ale v ieț ii p rof esion ale,de f or mare ș i perf ecțion ar e, precu m ș i d e r ec al if ic are a prof esio n al ă de c are are nev o ie.
În aces t sens, leg iu itorul cons ider c ă nu a cons acr at leg al it ate a or ic ăror c onvenț ii înche iate de c ătre p ărț i în pr iv inț a f or măr ii prof es ion ale, c i a l ăs at t oc mai în s arc in a in s tanțelor ver if ic are a v al id ităț ii lor d in punc t de vedere a l eg itimităț ii, jus tif ic ăr ii ș i proporț ion al ităț ii af ectăr ii exer c iț iulu i drep tur ilor p ărț ilor, mai ales a c elor f undamen tale.
A. presupune însă c enzur are a cl auzelor con tr ac tulu i ș i puner e a în b al anț ă a atinger ilor pe c are drep tur ile amb elor păț i al e r apor tulu i de mu nc ă le -au suferitprin acestea.
În aces t sens, con s ider c ă o atenț ie d eoseb ită trebu ie acord ată ș i c hel tu iel ilor de f ormar e prof esion al ă l a pl ata c ăror a se sol ic ită obl ig are a salariatului, întruc ât su ma de b an i p rev ăzu tă în conven ț ia înche iată în tre a ng ajator ș i f or mato r, cu titlu de chel tu iel i de f or mare prof es ion al ă, a d im inuat p atr imo n iul un ităț ii ș i es te obl ig ator ie î n tre p ărț ile acelu i c on tr ac t de pres tăr i s erv ic ii, ace as ta nu înse amn ă îns ă c ă e a trebu ie s ă ias ă d in sf era cenzur ii i ns tanțe i de judec ată în c adrul r apor tul u i ang ajator -s al ar iat, respec tiv s ă f ie p us ă au to ma t în sarcina angajatului în cazul în care, din culpa acestuia, nu se r espec tă cl auz a pr iv ind nedenunț are a con tr ac tulu i de mu nc ă pe o anu mit ă p er io ad ă.
Ins tanț a trebu ie s ă aib ă pos ib il itate a s ă ver if ice în ce măsur ă aces te cheltuieli sunt necesare, justific ate, propo rț ion ale cu benef ic iul adus s al ar iatulu i,
pen tru c a aces ta s ă nu supor te o s arc in ă exorb itan tă, s tab il ită pr in tr -o înțelegere a ang ajatorulu i cu u n terț, cu atât mai mu l t cu c ât, po tr iv it d isp. ar t.34 d in O.G. nr.129/2000, cheltuielile de formare prof es ion al ă ale un ităț il or se deduc, dup ă caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit.
În consec inț ă, cons ider c ă, deș i s al ar iatul a se mn at un ac t ad iț ion al pr in c are se obl ig ă s ă pl ăte asc ă, în con d iț iile s tab il ite, che l tu iel i de f or mare profesionale într-un anu mit cu an tu m s upor tate de c ătre ang ajator, av ând în v edere mai ales r apor tul de subordon are în c are se af lă ang ajatul în c adrul r el aț iilor de munc ă, ace as tă tr anz acț ie tr ebu ie ver if ic ată de c ătre ins tanț ă sub a spec tul leg al ităț ii, av ând în vedere d isp. ar t.38 ș i 270 d in C. mu nc ii( ar t.254 d in c odul munc ii republ ic at), aces ta f iind de al tf el și scopul ur măr it de leg iu itor pr in d ispoz iț iile ar t.164 d in C. mu nc ii ( ar t.1 69 d in codul munc ii republ ic at), po tr iv it c ăror a or ice reț inere cu titlu d e d aune s e po ate f ace nu mai d ac ă d ator ia es te s c aden tă, l ich id ă ș i ex ig ib il ă ș i a f ost co ns tatată pr in ho tăr âre judec ătore asc ă d ef in itiv ă ș i irevoc ab il ă.
În speț ă, aprec iez c ă cele dou ă ac te ad iț ion ale înche iate în tre p ărț i sun t lovite de nulitate,nefiind prob ată în c auz ă în trun ire a celor tre i cond iț ii enunț ate a n ter ior, prev ăzu te d e leg isl aț ia în v igo are l a d ata e miter ii aces tor a.
As tf el, ang ajatorul nu a d oved it c ă s tag iile/cursur ile de f or mare p rof esion al ă ce f ac ob iec tul ac telor ad iț io n ale nu f ac p ar te din categoria celor pecare art.190 din C. muncii le prevede ca fiind obligatorii, iar durata acestora de u n a, respec tiv dou ă z ile, a adus o ating ere exerc iț iulu i drep tur ilor l a munc ă ș i f or mare prof esion al ă c are, pe de o p ar te, nu er a prev ăzu tă de lege ș i, pe de al tă p ar te, er a ne jus tif ic ată ș i d isproporț ion ată.
Pentru aceste considerente, consider că se impunea respingerea recursului declarat de către reclamantă, cu menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
2 ex.- (...)
| ← Decizia civilă nr. 2709/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3984/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
