Decizia civilă nr. 3246/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3246/R/2011
Ședința publică din data de 28 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T.-A. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile M .-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta O. Z.-L. împotriva sentinței civile nr. 5. din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. „. C. M. B., P. M. B., C. LOCAL AL M. B., precum și pe chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DGFP B.-N. și M. E. T. ȘI C., având ca obiect drepturi bănești - diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 august 2011, pârâții-intimați P. municipiului B. și C. Local al municipiului B. au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care în principal invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. M. B. și a C.ui Local al M. B., iar în subsidiar solicită respingerea recursului formulat de reclamantă și admiterea cererii de chemare în garanție a M. F. P. și a M. E. C., precum și judecarea cauzei potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 316 și ale art. 294 din același cod, invocă excepția schimbării cauzei în recurs pentru acordarea diferențelor salariale aferente concediului de odihnă cuvenit pentru perioada septembrie 2009 - 3 iulie 2010, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5. din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și a P. municipiului B., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta O. Z. L., , împotriva pârâților Ș. generală „Ș. cel M. B. cu sediul în B., P. municipiului B. și C. local al municipiului B., a fost respinsăcererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.- N., și a M. E., C., T. și S.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului
B. și P. municipiului B. deoarece art.167 alin.1 din legea nr.84/1995 prevede că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Conform art.36 din legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M.
E., C., T. și S. a fost apreciată întemeiată, deoarece potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar.
Excepția nulității cererii de chemare în garanție a M. F. P. B. tribunalul nu a găsit-o întemeiată, motiv pentru care a fost respinsă pentru următoarele considerente.
Nu se poate reține lipsa motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în garanție formulată de pârâți. În cuprinsul cererii se relevă faptul că promovarea ei este justificată pe necesitatea alocării fondurilor necesare plății drepturilor ce formează obiectul acțiunii introductive în ipoteza în care pârâții ar cădea în pretenții. Chemarea în garanție are ca scop obținerea unei eventuale despăgubiri a pârâtului de către chematul în garanție, pentru prestația la care pârâtul a fost obligat în raport cu reclamantul, în ipoteza admiterii acțiunii principale. Or, tocmai un astfel de scop a fost motivat în cuprinsul întâmpinării și cererii de chemare în garanție formulate.
Nu a fost apreciată întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde potrivit alin. 2 al art. 167 finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Finanțarea de bază, în care se includ și cheltuielile de personal (art. 167 alin. lit. a), se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Din cuprinsul textului art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată rezultă doar că finanțarea unității de învățământ preuniversitar se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local. Aceste fonduri necesare finanțării de bază a învățământului preuniversitar vin de la bugetul de stat.
Conform art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pevaloarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ- teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu. Aceleași dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 104 alin. 2 lit. a, art. 104 alin. 5 din L. nr.
1/2011, legea învățământului, în vigoare la data judecării prezentei cauze.
Examinând fondul pretenției tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul/a a înțeles să solicite plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului individual de muncă pe perioada iulie - decembrie 2010, și față de obiectul sesizării, tribunalul va analiza legalitatea măsurii diminuării salariale din perspectiva L. nr. 1., aplicabilă pe perioada (...) - (...), cât și din perspectiva dispozițiilor convenționale invocate.
Prin art. 1 din L. nr. 1., intrată în vigoare din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariului reclamantului/ei, ca și al tuturor persoanelor din sistemul bugetar, s-au diminuat cu 25%. Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Această lege a fost suspusă controlului de constituționalitate, Curtea
Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
T. a observat că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului/ei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 8., măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat- o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții au fost apreciate îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului. Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.
Astfel, din perspectiva reglementărilor constituționale și europene, nu se poate reține o eventuală discriminare a reclamantului, ca salariat în sectorulbugetar față de angajatul din sectorul privat, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Așa cum rezultă din cuprinsul L. nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Referitor la prevederile art.40 alin.2 lit. c Codul muncii invocată expres de reclamant/ă ca temei juridic al acțiunii, tribunalul observă că acest text legal, ce reglementează una dintre obligațiile angajatorului, prevede că acesta trebuie să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate, însă această dispoziție legală nu poate atrage o soluție de admitere a acțiunii pentru că, după cum s-a explicat anterior, angajatorii din sectorul public pot și trebuie să acorde cu titlu de drepturi salariale doar ceea ce este reglementat prin lege, neputând negocia cu salariații acordarea unor drepturi salariale mai mari ori mici prin contractul individual de muncă, drepturi ce ar fi situate în afara cadrului legal în materia salarizării personalului bugetar.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C. sub aspectul existenței unui bun, tribunalul apreciază, în prealabil, că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale T. a apreciat că dreptul de creanță al reclamantului privind salariul pentru munca prestată și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, motiv pentru care nu a putut reține nici faptul că reclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă în ce privește cuantumul salariului. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată. Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr- o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul, întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare. CEDO a statuat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor, ceea ce nu este cazul în speță.
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești. C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (C. Vilho Eskelinen împotriva Finlandei), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat,astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume
(C. Kechko împotriva Ucrainei,).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor. Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru că statele se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale. Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată. Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le-a produs asupra deficitului bugetar.
În cauză, reclamantul/a nu a dovedit că, prin măsura diminuării veniturilor sale salariale, situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență. În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar. T. a observat că jurisprudența CEDO invocată expres de reclamant/ă prin acțiune se referă la situații juridice diferite, majoritatea cauzelor vizând bunuri imobile pentru care cei în cauză s-au judecat anterior în fața instanțelor naționale, iar nu și cauze referitoare la măsura diminuării salariilor prin lege, pentru viitor, pentru o perioadă temporară, măsură determinată de o criza economică globală, așa cum este cazul de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea ei, în principal în sensul admiterii integrale a acțiunii, iar în subsidiar în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință obligarea pârâtului de rândul 1 la plata diferențelor salariale de 25% reținute, aferente concediului de odihnă cuvenit pentru perioada septembrie 2009-3 iulie 2010.
În motivarea recursului, s-a suținut că decizia atacată este nelegală, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În mod greșit prima instanță a reținut că reclamanta nu deține un ". sau cel puțin o "speranță legitimă"; în sensul C., dar chiar și în ipoteza în care instanța de recurs ar împărtăși raționamentul și argumentarea primei instanțe, sentința tot este nelegală, deoarece face o aplicare greșită a dispozițiilor legale, dând eficiență aplicării retroactive a dispozițiilor L. nr. 1. asupra drepturilor bănești cuvenite cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010.
L. privind statutul personalului didactic prevede în art. 103 că toate cadrele didactice au dreptul pentru activitatea desfășurată într-un an școlar, la 62 zile lucrătoare; dreptul la concediul de odihnă născându-se zi de zi, deși se execută sub aspectul timpului fizic în cursul vacanțelor școlare.
Chiar dacă a efectuat concediul de odihnă în timpul vacanței de vară: iulie-august 2010, reținerea de 25% din toată indemnizația de concediu este nelegală, pentru 10 luni anterioară acestora.
Numai aplicând retroactiv dispozițiile L. nr. 1., prima instanță a putut să o priveze pe reclamantă de dreptul la indemnizația de concediu de odihnă aferentă celor 10 luni.
Pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. prin întâmpinare depusă la dosar, au solicitat respingerea recursului și admiterea cererii de chemare în garanție a M. F. P. și a M. E., C., T. și S..
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului B.-N., prin întâmpinare depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea rețineurmătoarele:
Primul motiv de recurs vizează faptul că salariul constituie un bun sau cel puțin o speranță legitimă la bun cu privire la cuantumul lui, din perspectiva C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale.
Acest motiv de recurs este motivat extrem de sumar, făcându-se trimitere la ". arătate în cuprinsul acțiunii introductive, pe care înțelegem să le invocăm din nou, preluându-le din cuprinsul acesteia";.
Obiectul recursului în speță, este sentința primei instanțe, astfel că prin motivele de recurs trebuiau să se formuleze critici împotriva sentinței, iar nu să se facă trimitere la motivele arătate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, care au fost redactate anterior pronunțării hotărârii recurate și reprezintă argumente în favoarea admiterii acțiunii, nu critici aduse sentinței recurate, care nici nu era pronunțată la data intentării acțiunii introductive de instanță.
Diminuările salariale ale personalului bugetar, operate în baza L. nr.
1., sunt în acord cu C. României, întrucât prin deciziile nr. 8. și nr. 8. ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din L. nr. 1., s-a constatat că sunt constituționale.
Salariile cadrelor didactice sunt suportate de stat, fiind stabilite prin lege de către acesta, iar nu prin negocieri individuale între angajator și angajat, astfel că diminuarea lor poate fi dispusă tot prin lege.
Prin diminuarea salariului pentru o perioadă limitată, nu s-a încălcat nici art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
În accepțiunea jurisprudenței CEDO, noțiunea de ". are un înțeles autonom, care nu este limitat la deținerea de bunuri fizice și este independent de clasificările din legislația internă; o creanță nu poate fi considerată ca având o valoare patrimonială, decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, ca atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor C. Kopecky contra Slovaciei. Nu există un drept protejat de C. la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum C. Vilho Eskelinen contra Finlandei. Este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi de la bugetul de stat, putând introduce, suspenda sau înceta plata anumitor drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate C. Kechko contra Ucrainei.
Dar reclamanta nu a avut nici măcar o "speranță legitimă";, respectiv o valoare patrimonială, din perspectiva aceluiași art. 1 al P. adițional nr. 1 la
C., jurisprudența CEDO statuând că un criteriu decisiv al speranței legitimeeste reprezentat de existența unei baze suficiente în dreptul intern C. Kopecky contra Slovaciei; ceea ce legitimează speranța legitimă este fie o hotărâre judecătorească chiar nedefinitivă, prin care să fie recunoscut dreptul celui interesat, fie împrejurarea că acesta se fondează de o manieră rezonabilă justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate C. S. contra Marii Britanii.
O măsură luată de stat pentru a putea fi calificată ca o ingerință în dreptul de proprietate conform jurisprudenței CEDO, trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului C. Sporrong și Lonnroth contra Suediei; să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite C. Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei.
Având în vedere că diminuarea temporară a salariului reclamantei cu
25 % pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010 a fost legală atât din perspectiva dreptului intern, cât și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
Referitor la solicitările formulate de către pârâții P. mun. B. și C. Local al municipiului B. în cuprinsul întâmpinării constând în invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a M. F. P. și M. E., C., T. și S., curtea constată că acestea nu constituie simple apărări față de recursul promovat de către reclamant, ci constituie cereri proprii care în lipsa promovării de către pârâți a propriului lor recurs împotriva hotărârii primei instanțe nu pot fi analizate în cadrul recursului declarat de către reclamantă.
În motivul subsidiar de recurs reclamanta solicită admiterea acțiunii introductive și acordarea diferențelor salariale de 25% aferente concediului de odihnă, cuvenit pentru perioada septembrie 2009-03 iulie 2010, întrucât instanța aplicat retroactiv dispozițiile L. nr. 1.. pentru anul școlar 2009-2010 nu a existat nici o dispoziție care să impună reducerea cu 25% a drepturilor bănești, ceea ce face ca dispozițiile L. nr. 1. să retroactiveze.
Dacă în primă instanță reclamanta a invocat neconcordanța L. nr.1. cu dispozițiile C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale, în recurs reclamanta și-a schimbat cauza acțiunii invocând aplicarea retroactivă a dispozițiilor L. nr. 1..
Or, este cunoscut faptul că în căile de atac, nu se poate schimba obiectul, cauza cererii și nu se pot formula cereri noi, potrivit art. 294
C.Pr.Civ. Este real că dispozițiile art. 294 C.Pr.Civ. se regăsesc la judecata în apel, însă dispozițiile privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, dacă nu sunt potrivnice judecării recursului, după cum rezultă din dispozițiile art. 316 C.Pr.Civ.
Întrucât recurenta reclamanta a schimbat cauza acțiunii în recurs invocând, pentru prima dată, în această fază procesuală încălcarea art. 1
Cod Civil care reglementează neretroactivitatea legii civile, curtea va respinge ca inadmisibil acest motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O. Z.-L. împotriva sentinței civile nr. 5. din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. T. D. M. C. V.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C. I.
| ← Decizia civilă nr. 377/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5348/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
