Decizia civilă nr. 327/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 327/R/2011
Ședința 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL
JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1051 din 18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați A. D., C. M., H. F., P. F., C. I., T. A., T. T., și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin
D. G. a F. P. M. au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1051 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției în ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamantele Ț. A. și T. T. pentru perioada 1 august 2004 - 14 septembrie
2005.
A fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantele Ț. A. și T. T. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, C. de A. C., M. E. și F. B. și Tribunalul Maramureș, în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 1 august 2004 - 14 septembrie 2005.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele Ț. A. și T. T., în contradictoriu cu aceiași pârâți, în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 15 septembrie 2005 - la zi și în continuare.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele A. D., C. M.,
H. F., P. F. și C. I. în contradictoriu cu pârâții M. J. B., C. de A. C., M. E. și F.
B. și Tribunalul Maramureș și în consecință au fost obligați pârâții să acorde reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitareneuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna decembrie 2007 pentru reclamantele A. D., C. M., H. F., P. F. și, respectiv, 1 aprilie 2008 pentru reclamanta C. I., până la data de 11 no- iembrie 2009, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă cererea reclamantelor A. D., C. M., H. F., P. F. și C. I. în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 12 noiembrie 2009 - la zi și în continuare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 21 din
(...), pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat că judecătorii, procurorii și magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin L. nr. 3..
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
D. pronunțată ulterior de Curtea Constituțională, în exercitarea atri- buțiilor reglementate de art. 146 lit. e) din Constituție, prin care s-a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție „nu poate să instituie, să modifice sau să a- broge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituțio- nalitate a acestora";, nu poate avea efect asupra deciziei pronunțate anterior în recursul în interesul legii, întrucât printre atribuțiile C. C. nu se regăsește și aceea de a desființa o hotărâre a Î. C. de C. și J., pronunțată în temeiul art. 329 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, repu- blicată, deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, fără a afecta caracterul obligatoriu al deciziei nr. 21/2008, modul de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice de către Curtea Constituțională va fi avut în vedere la pronunțarea hotărârilor ulterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, chiar în cuprinsul deciziei nr. 838 din (...), Curtea C. a statuat că efectele acesteia nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională, ceea ce confirmă aplicarea în speță a deciziei nr. 21/2008, anterioară celei a C. Constituționale.
Deciziile C. C. nu restrâng posibilitatea instanței de judecată de a aplica normele internaționale, respectiv art. 14 din C. Europeană pentru apărarea drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție, care au forță ierarhică superioară legislației naționale, conform art. 20 din Constituția R..
D.urile salariale solicitate nu au putu fi acordate decât până la data de
11 noiembrie 2009, când au intrat în vigoare dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din
Anexa VI din L. nr. 330/2009, care prevăd un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.
Instanța a reținut că reclamantele A. D., C. M., H. F., P. F. și C. I. au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei V. de Sus, iar Ț. A. și T. Titiana au calitatea de personal conex în cadrul aceleiași instanțe, îndeplinind funcția de aprod.
Pentru perioada 1 august 2004 - 14 septembrie 2005, drepturile salariale solicitate sunt prescrise, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 șiart. 283 alin. 1 lit. c) din L. nr. 53/2003, fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani reglementat de lege.
În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 15 septembrie 2005, tribunalul a reținut că personalului conex nu le sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 21/2008 a Î. C. de C. și Justiție, care se referă la judecători, pro- curori, magistrați - asistenți și personal auxiliar de specialitate.
Potrivit art. 3 alin. 3 din L. nr. 567/2004, sunt conexe personalului au- xiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă a- cestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantele Ț. A. și T. T. și a admis în parte acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât art.47 din L. nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din O.G. nr. nr.83/2000, iar potrivit art.62 alin. (3) din L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă „abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv";.
Dispozițiile art. 155 din Constituția R. reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii care nu fac obiectul legilor organice, iar L. nr.50/1996, nu face parte din această categorie deoarece, nu reglementează domeniile rezervate legilor organice, legiuitorul putând să instituie anumite sporuri la drepturile salariale, care pot fi modificate, anulate sau suspendate, iar dacă situația juridică o impune, aceste aspecte se pot aduce la îndeplinire și pe calea ordonanțelor de urgență.
Or, în speță, O.G. nr. nr.83/2000 nu este o ordonanță respinsă prin lege de către P. ci, dimpotrivă este o ordonanță aprobată de P. prin L. nr.334 din 6 iulie 2001. În acest context, este evident că voința legiuitorului, expres și ferm exprimată în cuprinsul O.G. nr. nr.83/2000 a fost în sensul abrogării textului de lege prin care magistraților și personalului auxiliar din instanță și parchete li se acordă un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din venitul brut lunar.
În jurisprudența constantă a C. C. s-a stabilit că sporurile, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului (decizia nr.728 din (...) pronunțată de Curtea Constituțională, M. O., P. I nr. 990 din
(...)), respectiv că, stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din (...) pronunțată de Curtea Constituțională, M. O. P. I nr.714 din (...)).
Împrejurarea că persistă condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu poate conduce la aplicarea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actuala reglementare nu mai există o dispoziție legală care să prevadă acordarea în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurată în aceste condiții.
În drept, invocă prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI B. solicitând în temeiul art.304 pct.4, 6 și 9 C.pr.civ., raportat la art.312 alin.3 teza finală din C.pr.civ. admiterea recursului, casarea sentinței criticate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că un prim motiv incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 C.pr.civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, solicită să se constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamanților personal auxiliar de specialitate drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, abrogând dispozițiile Legii nr.50/1996 prin art.30 din O.G. nr. nr.8/2007.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcut în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art.1 alin.4 din Constituția
R..
În acest sens sunt și prevederile art.128 alin.3 din Constituția R., conform cărora „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii";.
În aceste condiții, apreciază că cererea reclamanților personal auxiliar de specialitate nu putea fi soluționată de către instanța de judecată care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
În acest sens, pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea
Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, prin decizia nr.838/27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de P. R. în temeiul art.146 lit.e din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unii conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția R.. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislație în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
În al doilea rând, pârâtul consideră că sentința primei instanțe estenelegală, instanța acordând ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ.
În acest sens, din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada august
2004 - la zi și în continuare, fără însă a solicita și actualizarea acestor sume.
Cu toate acestea, instanța de fond a dispus și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății, acordând astfel ceea ce nu s-a cerut.
În consecință, în mod greșit instanța de fond a dispus actualizarea sumelor de bani acordate reclamanților cu titlu de diferențe salariale, fapt pentru care pârâta solicită modificarea sentinței, în sensul respingerii acestui capăt de cerere, întrucât, așa cum a precizat mai sus, nu s-a cerut de către reclamanți.
Un al treilea motivde recurs care trebuie reținut în cauză este celprevăzut la pct.9 al art.304 C.pr.civ., potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul
Judecătoriei V. de S.
Art.47 din L. nr.50/1996, care prevede sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din O.G. nr. nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin decizia nr.21/(...) instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. Având în vedere că, din februarie
2007, a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/(...), pretențiile reclamanților sunt nefondate după data de (...).
Totodată, pârâtul solicită instanței de recurs să constate că, O.G. nr. nr.8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanții nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea lor.
Astfel, față de textele invocate de mai sus, pârâtul consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, C.de A. reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum corect a reținut și instanța de fond prin D. nr.XXI din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 Cod procedură civilă că „., procurorii, magistrații asistenți , precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică…. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin L. nr.3.";.
Referitor la jurisprudența C. C., în D. nr. 838 din (...) a instanței de contencios constituțional se reține că „sesizarea C. pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către Curte, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict
și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din
Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând C. într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței C. C..
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea
Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul de procedură civilă";.
Întrucât D. nr. D. nr.XXI din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție este anterioară Deciziei C. C. nr. 838 din (...) această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Î. C. de C. și Justiție menționată anterior.
În consecință, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea respectând interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr.XXI din (...), C. de A. constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din O.G nr.137/2000 nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. C. art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile C. C. invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile șiobligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, așa cum a statuat constant C. Europeană a D.urilor Omului (de exemplu, Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei din 17 decembrie 1966 și Rotaru contra R. din 29 martie 2000).
Pentru considerentele expuse anterior în cadrul recursului declarat de
Ministerul Finanțelor Publice, D. nr. 838 din (...) a C. C. nu produce nici un efect cu privire la D. nr. nr.XXI din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, este însă fondat. Astfel, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au solicitat actualizarea drepturilor salariale solicitate, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut și a obligat pârâții la actualizarea drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii menționată nr.XXI în (...), după intrarea în vigoare a
OG 8/2007 invocată de recurent. D. urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate, C. apreciază că nu poate reține incidența unor dispoziții legale contrarii care existau la data pronunțării deciziei în interesul legii.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice a fost obligat la alocarea drepturilor salariale la plata cărora a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se vor admite în parte recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. și MINISTERUL JUSTIȚIEI B. împotriva sentinței civile nr.
1051 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), care va fi modificată în parte în sensul că se va înlătură obligația de plată și alocare a plății actualizării cu indicele de inflație a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat de prima instanță.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. și MINISTERUL JUSTIȚIEI B. împotriva sentinței civile nr. 1051 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată și alocare a plății actualizării cu indicele de inflație a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat de prima instanță.
Menține celelalte dispoziții. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond:D.M.H. și M.C.
| ← Decizia civilă nr. 2622/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4238/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
