Decizia civilă nr. 3275/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
D. CIVILĂ NR. 3275/R/2011
Ședința data de 28 S. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S. C. B.
I.-R. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. E. R. împotriva sentinței civile nr. 862 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC P. C. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat P. A. și avocat C. R., în substituirea apărătorului ales, avocat D. A., în reprezentarea intereselor pârâtei intimate, ambii avocați fiind din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar copia împuternicirii avocațiale din (...) și copia chitanței nr. 101 din (...), cu care face dovada achitării onorariului avocațial.
Învederează instanței faptul că la fila 15 din dosarul de fond, se află împuternicirea avocațială, iar la fila 26 contractul de asistență juridică nr. 101 din 2010, în baza căruia a reprezentat legal reclamanta în prima instanță. De asemenea arată că a redactat cererea de recurs pe care a înregistrat-o la data de
19 aprilie 2011, însă împuternicirea avocațială este datată din (...) întrucât atunci a încasat banii de la reclamantă, reprezentând onorariu avocațial pentru recurs.
Curtea prezintă spre vedere reprezentantei pârâtei intimate, documentele la care face referire reprezentantul reclamantei recurente.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că există o contradicție cu privire la date, întrucât acțiunea a fost formulată de către tatăl reclamantei, apoi recursul este declarat și semnat de avocat, fiind înregistrat la instanța de fond la data de
19 aprilie 2011, însă împuternicirea avocațială pentru recurs și chitanța prin care se face dovada achitării onorariului pentru recurs a fost eliberată la data de
(...).
Curtea, după deliberare, în raport de înscrisurile depuse la dosar și faptul că domnul avocat P. A. a reprezentant reclamanta și la instanța de fond, constată că s-a făcut dovada calității avocatului de a reprezenta reclamanta și a semna recursul în numele părții, motiv pentru care respinge excepția lipsei calității de reprezentant, invocată în cauză.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu are cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte excepții de invocat sau cereri în probațiune de formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7, 8, 9 cod procedură civilă și în principal, a se dispune casarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță nu a motivat corect soluția și nu a făcut referire la probele solicitate de reclamantă în apărare și nici nu a explicat motivele pentru care s-au respins aceste cereri în probațiune.
În subsidiar, reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii inițiale declarată de reclamantă în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii. S. a se constata că sentința recurată este nelegală și sub aspectul faptului că nu a existat nici o referire la textul legii conform art. 73 al. 1 din Codul Muncii, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs de la dosar. S. obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, pe cale de excepție, ca inadmisibil, raportat la solicitarea de casare a sentinței recurate, iar pe fond ca neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamanta S. E. R. a solicitat in contradictoriu cu parata SC P. C. S. sa se dispună anularea Deciziei nr. 21/(...) de desfacere a contractului individual de munca emisa de parata; reintegrarea reclamantei pe postul si funcția deținute anterior emiterii deciziei de concediere, cu un salariu lunar de minim 1000 lei; obligarea paratei la plata către reclamanta a unor despăgubiri egale cu salariile, suma indexata, majorata si reactualizata, precum si toate drepturile de care reclamanta ar fi beneficiat, începând cu data emiterii deciziei si pana la data reintegrării; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca prin D. nr. 21/(...) a fost desfăcut contractul său individual de munca, parata invocând acordul părtilor in acest sens.
A învederat reclamanta ca la data emiterii deciziei contestate nu a existat consimțământul sau la încetarea raporturilor de munca si nici nu a fost formulata vreo cerere in acest sens, desfacerea contractului individual de muncă operand, in realitate, ca urmarea voinței unilaterale a angajatorului, in mod abuziv si nelegal, in afara cazurilor si condițiilor limitativ prevăzute de lege. D. 6 luni de la data angajării directorul societății i-a cerut reclamantei sa își prezinte demisia si sa nu se mai prezinte la serviciu începând cu data de 10 martie 2010, explicându-i-se ca nu este un bun agent de vânzări si nu cunoaște date tehnice complete cu privire la anumite abonamente comercializate de O. In condițiile in care reclamanta a refuzat sa își prezinte demisia, a fost amenințata ca daca nu își da acordul la încetarea contractului, acesta va fi desfăcut pentru motive disciplinare.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 55 lit. c Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă, parata a solicitat respingerea acțiunii pe cale de excepție, ca fiind inadmisibila, iar pe fond ca neîntemeiata.
In motivarea poziției sale procesuale parata a arătat ca promovarea unei acțiuni in fata instanței pentru anularea unei decizii de concediere este strict condiționată de existența unei concedieri, însă reclamanta nu a fost concediata, ci și-a exprimat acordul pentru încetarea in aceasta modalitate a contractului individual de munca.
Prin sentința civilă nr. 862/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea formulata de reclamanta S. E. R. in contradictoriu cu pârâta SC P. C. S. C.-N. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul individual de munca înregistrat la ITM C. sub nr.
63115/(...) in temeiul căruia reclamanta a dobândit calitatea de angajat al societarii parate, pe postul de reprezentant tehnic comercial. Contractul a fost încheiat pe durata nedeterminata, pentru o fracțiune de norma, convenita de pani la o ora pe zi, pentru un salariu lunar de 90 lei.
Prin D. nr. 219/(...) parata a constatat încetarea raporturilor de munca cu reclamanta, pe baza acordului parților, începând cu data de 10 martie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b Codul muncii.
Potrivit art. 55 lit. b din Legea nr. 53/2003, contractul individual de munca poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea. Din interpretarea textului de lege enunțat rezultă că încetarea contractului individual de muncă este guvernat de principiul consensualismului, ca și contractul individual de muncă, astfel încât acordul părților privind încetarea raporturilor de muncă nu trebuie să îmbrace o anumită formă. Așa fiind, înțelegerea părților poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Legalitatea încetării contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art.55 lit. b" din Legea nr.53/2003 republicata presupune cu necesitate ca manifestarea de voință să fie neechivocă.
Este adevărat că art. 16 alin. l teza I din Codul muncii prevede forma scrisă a contractului individual de muncă; însă această reglementare are scop ad probationem, nu ad validitatem, lipsa formei scrise nefiind sancționată cu nulitatea raportului juridic de muncă survenit în condiții de consensualism liber și neviciat exprimat de către cele două părți (angajat și angajator), așa cum rezultă din dispozițiile alin. 2 al art. 16.
Prin urmare, în cauză rămâne de analizat numai dacă a survenit sau nu între părți un acord în sensul încetării raportului de muncă în modalitatea prevăzută de art. 55 lit. b Codul muncii.
In acest sens, conformându-se obligației prevăzute de art. 287 C. muncii, conform căreia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa pana la prima zi de înfățișare - parata a dovedit cu depoziția martorei B. C. E., coroborat cu răspunsurile reclamantei la interogatoriu si cu atitudinea acesteia, recunoscuta prin același interogatoriu, de a nu se mai prezenta la munca din data de 10 martie 2010, ca intre părți s-a realizat un acord valabil în sensul încetării amiabile a raporturilor de muncă .
In aceste împrejurări, se năștea obligația reclamantei de a dovedi contrariul celor probate de angajator, obligație căreia însă aceasta nu i-a dat curs conform art. 1169 C.civ.
Analizând probele menționate, instanța a reținut că reclamanta a manifestat atitudinea și comportamentul unei persoane care și-a manifestat neîndoielnic voința de a înceta raporturile de muncă cu societatea pârâtă, din această perspectivă neexistând nicio urmă de echivoc. A. ca fiind irelevante negocierile purtate între părți în vederea încetării amiabile a contractului in măsura in care acest acord a fost exprimat finalmente de ambele părți.
Raportând normele legale enunțate la situația de fapt din prezenta cauză, instanța a apreciat că decizia de încetare a contractului individual de muncă emisă de angajator este legală și temeinică, dovedindu-se expres și neechivoc existența manifestării acordului de voință al reclamantei cu privire la încetarea raporturilor de muncă derulate cu angajatorul pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. E. R., solicitând,în principal, în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei si anularea sentinței recurate ca fiind nelegala si netemeinica, deoarece prima instanța de judecata nu a motivat corect soluția si nu a făcut referire la probele solicitate de reclamanta in apărare si nu a arătat motivele pentru care au fost respinse probele solicitate de reclamanta.
Recurenta solicită a se constata nelegalitatea sentinței atacate si că D. de concediere contestata este lovita de nulitatea absoluta sau relativa conform art. 76 si art.78 din Codul Muncii, menționând că nu a dorit si nu a semnat nici un act din care sa rezulte desfacerea contractului de munca in mod unilateral cu firma P. C. ANY S., că dorea sa meargă la munca, dar nu i s-a permis, aspect neluat în calcul de către prima instanța.
În subsidiar, solicită admiterea recursului si modificarea sentinței atacate, prin admiterea acțiunii formulate de reclamanta, arătând că modul in care a fost tratata si înștiințată de faptul ca nu mai are ce căuta la munca nu se încadrează în textul legal privind acordul părților, întrucât nu exista nici un act scris in privința aceasta, lucru consemnat atât in declarația martorei audiate in cauza, cat si din aspectele ce reies din Interogatoriul luat reclamantei, prin care aceasta arata ca patroana societății nu i-a mai permis sa meargă la lucru, aspecte nereținute de prima instanța de judecata.
A mai susținut recurenta că sentința este nelegala si sub aspectul faptului ca nu a existat nicio referire la dispozițiile art. 73 alin.1 din Codul Muncii care prevede că "Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c si d ... beneficiază de dreptul de preaviz";, însă in speța acest preaviz nu a existat
De asemenea, art. 74 alin. l Codul Muncii prevede ce trebuie sa cuprindă decizia in situația unei concedieri pentru motivele invocate de parata (necorespundere profesionala), inclusiv durata preavizului.
Subliniază recurenta că a contestat decizia de desfacere a contractului individual de munca si a solicitat anularea acesteia, deoarece aceasta nu consemnează o situație conforma realității, in fapt, nefiind vorba de o încetare a raporturilor de munca ca urmare a acordului părților, cerere angajat așa cum se menționează in conținutul acesteia, ci de o concediere abuziva, intervenita din partea angajatorului.
Fiind vorba de o concediere intervenita din inițiativa angajatorului si nu o decizie de desfacere a contractului individual de muncă cu acordul părților, solicita in continuare anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 219/(...) emisă de S. P. C. S., respectiv anularea concedierii dispuse de acest angajator.
Menționează că nu a existat o "cerere" din partea angajatului si nici un acord din partea reclamantei in vederea desfacerii contractului individual de muncă. Daca acestea ar fi existat trebuiau consemnate in forma scrisa, așa cum a dorit si legiuitorul, pentru a preîntâmpina orice abuzuri din partea angajatorului, cum de fapt s-a întâmplat si in speța.
Așa cum legiuitorul prevede obligativitatea încheierii in forma scrisa a contractului individual de muncă, aceeași obligativitate exista pentru orice modificare sau încetare a raporturilor de munca.
Susține recurenta că nu se pune in discuție existenta unui acord verbal din partea sa, in condițiile in care a fost pusa in fata faptului împlinit, întrucâtangajatorul, prin director C. B. (fosta D.) i-a comunicat "azi faci inventarului si de mâine nu mai vii la lucru, semnezi o declarație ca demisionezi sau o hârtie privind acordul părților".
Recurenta menționează că a refuzat să-și dea demisia sau acordul la desfacerea contractului individual de muncă, astfel că i-au spus sa nu mai vină lucru, fiind amenințată ca daca nu semnează, îi desfac contractul individual de muncă „cu lit. i"; si nimeni nu o mai angajează.
De asemenea nu se poate discuta de un acord verbal din partea reclamantei pentru considerentele paratei "acordul verbal fiind pus in aplicare imediat in condițiile in care la data de (...) reclamanta nu s-a mai prezentat la munca", acest aspect fiind greșit reținut in sentință, deoarece reclamantei nu i s- a mai permis sa vina la lucru. În data de 08.03, înainte de închiderea magazinului, d-na M. s-a prezentat la magazin, a făcut inventarul in prezenta angajaților, după care i-a cerut cheia reclamantei de la magazin si i-a spus in fata colegului din magazin ca de a doua zi sa nu se mai prezinte, astfel că nu avea altă opțiune.
În speța nu poate fi vorba de o încetare a contractului individual de muncă cu acordul părților, in condițiile in care nu a existat nici un termen de preaviz așa cum prevede legiuitorul. Mai mult, dreptul la preaviz este un drept la care nici una dintre părți nu poate renunța (art. 38 Codul muncii).
Ori, angajatorul nu i-a prezentat sau comunicat nici un script cu privire la acest drept, la perioada de preaviz, ceea ce întărește încă o data susținerile sale, potrivit cărora in speța este vorba de o concediere abuziva intervenita din partea angajatorului cu nerespectarea procedurilor prevăzute de lege si sancționata de legiuitor cu nulitatea (art. 76, 78 alin. l Codul Muncii).
Raportat la apărările de fond ale paratei, la justificările acesteia, consideră că parata se contrazice cu privire la "acordul părților", in fapt intenția paratei fiind sa justifice "rezultate financiare deosebit de slabe" incapacitatea de a realiza targhetul", "lipsa oricăror rezultate" "nu a reușit sa dovedească in niciun moment faptul ca este capabila sa își îndeplinească atribuțiile de serviciu", in concluzie o necorespundere profesionala. Astfel spus, sub umbrela "acordului părților" angajatorul îți maschează intenția unei concedieri abuzive.
Angajatorul nu poate invoca alte motive de fapt si de drept decât cele menționate in conținutul deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, respectiv nu poate invoca necorespunderea profesionala.
Daca reclamanta nu a corespuns profesional, atunci angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de lege in astfel de situații (prev. de art. 62 alin 1, art. 64 alin. 1, 2, 3, 4 din Codul Muncii).
Daca intr-adevăr necorespunderea profesionala a fost motivul real al concedierii atunci in speța sunt incidente dispozițiile art.76 Codul Muncii
Ori lipsa unei proceduri privind necorespunderea profesionala scoate in evidenta încă o data faptul ca, in speța este vorba de o concediere forțata, abuziva sub acoperirea "acordului părților", deși acesta nu a existat, respectiv o concediere netemeinica si nelegala.
Menționează ca obiectul contractului său individual de muncă a fost "Încheierea de abonamente si vânzarea de telefoane mobile si accesorii", iar atingerea unor targhete așa cum susține parata este in afara obiectului contractului. Mai mult, la punctul de lucru din Mărăști erau angajate 3-4 persoane, iar vânzările nu depindeau numai de reclamantă.
Susține recurenta că toate apărările sale scot in evidenta ca, in speța este vorba de o concediere abuziva care trebuie anulata in condițiile legii, iar admiterea petitului 1 implica admiterea următoarelor petite ale acțiunii.
Referitor la susținerile paratei potrivit cărora petitul 2 este inadmisibil, menționează că formularea din petitul 2 al acțiunii evidențiază toate pretențiile financiare solicitate de reclamantă, rezultând si perioada pentru care se solicita aceste daune, în concordanță cu art. 78 alin. 1 Codul Muncii. Nu se poate discuta de inadmisibilitatea petitului 2 pentru motivul ca in contractul individual de muncă se menționează 90 lei/luna, in condițiile in care reclamanta a primit lunar suma de 1000 lei net pe luna.
Susține că în cauză există un contract individual de muncă în formă scrisă, astfel că "in temeiul simetriei formei actelor juridice", trebuie sa existe in aceeași forma scrisa si a acestui acord al părților cu privire la încetarea contractului.
In drept, recurenta a invocat art. 302, art.303, art.304 alin. 7, 8 si 9 și art. 312 C.pr.civ., art.55 litera b Codul Muncii, art. 38, art. 62 alin 1, art. 64 alin. 1,
2,3,4, art. 73 alin. 1, art. 74 alin. 1, art.76, art. 77, art. 78 alin 1 din Codul
Muncii, cu modificările si completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză (f. 16-22), intimata pârâtă S. P. C. S. a solicitat respingerea recursului promovat, pe cale de excepție, ca inadmisibil,raportat la solicitarea de casare a sentinței recurate, iar pe fond, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de către instanța de fond, cu obligarea reclamantei-recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Sub aspectul excepției inadmisibilității cererii de casare a sentinței atacate, intimata a arătat că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile legale pentru a se dispune în acest sens, întrucât nu s-au indicat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele restrictiv menționate la art. 304 punctele 1 - 5 C. pr. Civilă. Pe de altă parte, cauza nu a fost soluționată pe fond prin admiterea vreunei excepții, fără a se intra în cercetarea fondului, cu aplicarea prevederilor art. 312 aliniat 5 C. pr. civilă.
Raportat la motivele de recurs invocate, consideră că acestea sunt neîntemeiate și că pot fi circumscrise doar prevederilor art. 304 punctul 9 C. pr. civila, nefiind incidente motivele prevăzute la punctele 7 și 8.
Arată intimata că cererile în probațiune au fost respinse în mod justificat de către instanța de fond, nefiind vorba de probe pertinente, concludente și relevante în soluționarea pretențiilor invocate prin acțiune.
Prin probațiunea administrată s-a dovedit că recurenta și-a exprimat acordul verbal pentru rezilierea (încetarea) de comun acord, prin convenția părților, a contractului individual de muncă.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 73 din Codul Muncii, care stabilesc obligativitatea acordării unui preaviz, întrucât raporturile de muncă au încetat prin acordul părților.
În raport de prevederile art. 16 Codul Muncii, referitor la încheierea contractului de muncă, intimata arată că este perfect valabilă și încetarea contractului de muncă tot prin simplul acord de voință al părților, nematerializat într-un act scris care să consemneze voința lor, fiind aplicabile aceleași prevederi legale, care instituie posibilitatea dovedirii acordului prin orice mijloc de probă.
A mai menționat intimata că starea de fapt reală nu este conformă celor menționate în cuprinsul recursului declarat, iar susținerile din motivarea căii de atac nu au fost dovedite prin niciuna dintre probele administrate.
În drept, intimata a invocat disp. art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. b din codul muncii contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților.
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, legea nu prevede necesitatea formei scrise a acordului de voință, astfel că încetarea contractului individual de muncă prin simplul acord de voință al părților nematerializat în forma scrisă este valabil, în situația în care celelalte condiții de valabilitate ale convenției sunt îndeplinite.
Într-adevăr, dispozițiile art. 16 alin. 1 din codul muncii prevăd necesitatea formei scrise a contractului individual de muncă, însă art. 16 alin. 2 recunoaște valabilitatea contractului de muncă, chiar dacă nu este încheiat în formă scrisă, contractul individual de muncă fiind un contract consensual, deoarece se încheie prin simplul acord de voință al părților.
Așadar, nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că, prin raportare la principiul simetriei formei actelor juridice, acordul părților în sensul încetării contractului individual de muncă ar trebui să îmbrace forma scrisă ad validitatem.
Încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților nu este supusă altor condiții în afară de cele ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabilă a oricărei convenții. Astfel, consimțământul ambelor părți trebuie să fie serios și explicit, să excludă orice echivoc.
În ipoteza în care se contestă existența acestui acord angajatorul are obligația de a dovedi prin orice mijloc de probă faptul că salariatul și-a exprimat în mod liber și neechivoc, verbal sau scris, consimțământul său la încetarea contractului individual de muncă.
În cauză, Curtea apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că prin probele administrate s-a făcut dovada că reclamanta și-a exprimat consimțământul valabil la încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților.
Astfel, din declarația martorei B. C. E. rezultă că, în urma discuțiilor purtate între aceasta și reclamantă cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către reclamantă, aceasta din urmă a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților. M. a menționat că a transmis administratorului societății această solicitare a salariatei, iar acesta i-a comunicat verbal că este de acord cu încetarea contractului de muncă prin acord.
Reclamanta nu a dovedit în cauză existența vreunui viciu al consimțământului său la încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, nefiind probată susținerea în sensul că a fost „amenințată că îi va fi desfăcut contractul de muncă cu lit. „i"; și, mai mult decât atât, în ce măsură o asemenea afirmație i-ar fi insuflat o teamă care să fi determinat-o să fie de acord cu încetarea contractului individual de muncă.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici faptul că nu s-a mai prezentat la locul de muncă, întrucât nu i s-a mai permis de către reprezentantul angajatorului.
Criticile recurentei în sensul că instanța de fond a respins în mod nejustificat probele pe care le-a solicitat sunt nefondate.
Astfel, din încheierea de ședință din data de (...) rezultă că reclamanta, prin apărător, a solicitat încuviințarea probei testimoniale, pentru a dovedi faptul că
și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, înaintarea unei adrese către Inspectoratul teritorial de muncă în vederea dovedirii unor nereguli din contractele încheiate de pârâtă cu angajații, depunerea statelor de plată privind-o pe reclamantă și a evidenței numărului de abonamente încheiate cu clienții și a extrasului de cont bancar aferent perioadei (...)-(...).
În raport de obiectul contestației deduse judecății și având în vedere și dispozițiile art. 167 cod proc. civ., Curtea constată că în mod corect a apreciatinstanța de fond că probele solicitate de reclamantă nu sunt concludente în cauză.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, faptul că, înainte de exprimarea consimțământului părților în sensul încetării contractului individual de muncă prin acordul lor, între angajator și salariata reclamantă au avut loc discuții cu privire la performanțele profesionale ale acesteia, nu este de natură a afecta valabilitatea deciziei de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților.
Curtea mai reține că, față de obiectul contestației formulate, ce vizează verificarea valabilității deciziei de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, sunt lipsite de relevanță și nu se impune a fi analizate aspectele invocate de recurenta reclamantă referitoare la condițiile constatării unei eventuale necorespunderi profesionale și obligațiile ce revin angajatorului în asemenea situații și nici cele referitoare la clauzele privind durata muncii și salariul consemnate în contractul individual de muncă.
Totodată, având în vedere că în cauză raporturile de muncă au încetat prin acordul părților, Curtea constată că nu sunt incidente prevederile art. 73 din Codul Muncii, care stabilesc obligativitatea acordării unui preaviz doar în situația persoanelor concediate în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 din Codul muncii.
Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză și a făcut o apreciere corectă a probelor administrate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
În baza dispozițiilor art. 274 cod proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să plătească intimatei pârâte suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii depuse la fila 31 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. E. R. împotriva sentinței civile numărul 862 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Obligă pe recurenta să plătească intimatei S. P. C. S. C.-N. suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S. C. B. I.-R. M.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
GREFIER A . B.
| ← Decizia civilă nr. 2316/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1668/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
