Decizia civilă nr. 3494/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ Nr. 3494/R/2011
Ședința publică din data de 7 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. I. S. B. N. împotriva sentinței civile nr. 723 din 11 aprilie 2011 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...)* precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de A. N. DE A. F. privind și pe reclamantul intimat D. P., având ca obiect litigiu de muncă - pretenții.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 27 septembrie 2011, respectiv 3 octombrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A A supra recursurilor declarate, reține că:
Prin sentința civilă nr. 7./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosar nr. (...)*, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D. P., împotriva pârâtei S. I. SA B., ca fiind întemeiată și, în consecință:
S-a constatat că pârâta a reținut și virat în mod nelegal impozitul, contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate calculate asupra sumei de 5.630 lei, cuvenită reclamantului cu titlu de plăți compensatorii;
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1658 lei reprezentând reținerile de mai sus.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție introdusă de pârâta
S. I. SA B. împotriva Agenției Naționale de A. F. B. și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei sumele de 757 lei - impozit pe venit și 310 lei - contribuție la asigurări sociale de sănătate.
S-au respins restul pretențiilor din cererea de chemare în garanție.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul S. comerciale, de contencios administrativ și fiscal la nr. (...), transpusă apoi S. civile și înregistrată la nr. de mai sus, reclamantul D. P. a chemat în judecată pe pârâta S. I. SA B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se constate că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și a virat la bugetul de stat impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, calculate asupra sumei primite de reclamant cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii sale în procedura concedierii colective; să fie obligată pârâta să-i restituie suma de
1658 lei reținută și virată la bugetul de stat în mod nelegal. Fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în calitate de salariat al pârâtei a beneficiat de plăți compensatorii în sumă totală de 5.630 lei, cu ocazia concedierii sale în procedura concedierii colective. Angajatorul, fără existența unui titlu de creanță, deci nelegal, a reținut și a virat la bugetul de stat impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, ignorând prevederile art.55 alin.4 lit.j din C. fiscal, conform căruia acest gen de venituri nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile.
Acțiunea s-a întemeiat în drept pe prevederile art.281-283 din C. muncii și art.55 alin.4 lit.j din C. fiscal.
Pârâta, prin întâmpinare, s-a opus admiterii acțiunii. În apărare, în rezumat, a invocat următoarele:
Contestatorul a fost concediat prin D. nr.16/25 martie 2009, în baza programului de concediere colectivă nr.638/10 martie 2009. În acest context, patronatul a hotărât acordarea unor plăți compensatorii salariaților concediați în funcție de vechimea în muncă a acestora. Drept urmare, contestatorului i-au revenit suma de 5.630 lei - valoare brută, din care s-a reținut suma de 1658 lei astfel: 757 lei impozit pe venit, virați în contul bugetului de stat, 310 lei contribuție la sănătate, virați în contul bugetului asigurărilor sociale, 591 lei contribuție la pensie, virați în contul bugetului asigurărilor sociale. Urmare reținerilor efectuate, contestatorul a încasat efectiv 3.972 lei, valoare netă.
Sumele reținute de la contestator au fost virate în conturile speciale de colectare a creanțelor fiscale ale Trezoreriei, creanțe fiscale care, potrivit legii, sunt administrate direct de către A.
A. - Direcția generală de metodologii fiscale, îndrumare și asistență contribuabili, în interpretarea oficial-legală a normelor fiscale, a stabilit că aceste compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și trebuie impozitate.
Așa fiind, neimpozitarea poate interveni doar atunci când printr-o lege specială (ce cuprinde dispoziții fiscale) se prevede în mod expres acest lucru.
Conform L. 95/2006 și Ordinului 617/2007 se impozitează orice altă sumă asimilată salariilor, care, potrivit codului fiscal și normelor de aplicare, se supune impozitului pe venit. D., toate salariile/sumele asimilate acestora, care se impozitează conform codului fiscal, urmează a fi impozitate și pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate.
La articolul 26 din L. 1. și la punctul 20 din normele metodologice de aplicare a acesteia se precizează neechivoc sumele care nu intră în baza de calcul pentru contribuția la pensii, plățile compensatorii nefiind excluse.
C. muncii, în art.40 alin.2, impune angajatorului obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Prin scriptul de la filele 13-15, pârâta a chemat în garanție A. N. de A.
F., prin care a cerut obligarea acesteia la restituirea, în principal, a sumei de
3186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat, plus contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului, iar în subsidiar a sumei de 1658 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de societate de la angajat, cu motivarea că, pe lângă sumele anterior tratate, societatea a fost obligată să calculeze și să vireze pentru plata compensatorie și contribuții proprii de:1171 lei - contribuție lapensie; 16 lei - contribuție accidente de muncă; 293 lei - contribuție la sănătate; 48 lei - contribuție concedii indemnizații.
A. N. de A. F. s-a opus admiterii cererii de chemare în garanție învederând că această cerere este inadmisibilă întrucât pârâta nu a urmat procedura specială de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, reglementată de art.117 Cod procedură fiscală și de pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1899/2004.
Pe fondul raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă, cu efecte asupra cererii de chemare în garanție, s-au reiterat argumentele întâmpinării vizând legalitatea calculării, reținerii și virării sumelor în litigiu.
Din verificarea lucrărilor dosarului, s-a constatat:
Prin D. de concediere individuală nr.16/25 martie 2009 (f.16) au încetat raporturile de muncă dintre S. I. SA B. și reclamantul D. P. C. se înscrie în cadrul Programului de concediere colectivă nr.1571/10 iunie
2009, aprobat prin H. C. de A. al pârâtei nr.06/04 iunie 2009 și prin D. D. G. al acesteia nr.97/(...). Actul stipulează la punctul 7 lit b că salariații concediați vor primi compensații sub formă de îndemnizații, cuprinse în art.103 pct.5 din contractul colectiv de muncă 2.. Acesta din urmă, depus în copie la fila 19, în clauza indicată, fixează convenția părților că, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească o plată compensatorie în sensul prevederilor art. 55 alin.4 lit.j din C. fiscal.
Obligația asumată de angajator s-a îndeplinit în ceea ce o privește pe reclamantă. Secundei i-au revenit 5.630 lei, din care s-a reținut și s-a virat la bugetul consolidat al statului: impozit 16% - 757 lei, contribuția la asigurări sociale 10,5% - 591 lei; contribuția la asigurări sociale de sănătate
5,5% - 310 lei.
Starea de fapt este atestată de adeverința nr.3125/(...) (f.27) și de ordinele de plată depuse la fila 21 .
S-a apreciat că acțiunea introductivă este fondată și a fost admisă în direcția constatării că reținerile efectuate de pârâtă sunt în contradicție cu dispozițiile legale incidente litigiului și a obligării acesteia la restituirea în favoarea reclamantului a sumelor aferente, înlăturându-se apărările din întâmpinare și din chemarea în garanție, din acest punct de vedere.
Cum s-a menționat mai sus, desprins din chiar înscrisurile exhibate de pârâtă (programul de concediere colectivă și contractul colectiv de muncă), plățile compensatorii s-au acordat reclamantului fundamentat și pe dispozițiile art.55 alin.4 lit.j din C. fiscal. Textul normei din art.55 stabilește în alineatul 1 categoria veniturilor din salarii, în alineatul 2 definește veniturile asimilate salariilor, ambele supuse impozitării, iar în alineatul 4, ca excepție, face referire la sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care, la litera j, le prevede pe cele reprezentând plăți compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
S-aapreciat că rezolvarea pe fond a cererii de chemare în garanție nu prezintă caracter inadmisibil. Din examinarea articolului 117 din C. de procedură fiscală nu rezultă că procedura aici instituită are valențele celei înscrise în articolul 109 alineat 2 Cod procedură civilă, iar neexercitarea ei în prealabil să împiedice pe titularul unui drept să se adreseze instanței competente cu o cerere de chemare în judecată, după regula alineatului 1.
În baza articolului 60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau îndespăgubire. Prin urmare, cererea de chemare în garanție este privită ca o nouă acțiune care se grefează pe cea principală. Soluția ce se va da celei dintâi depinde de aceea ce se va da în acțiunea principală, adică măsura încuviințării pretenției introductive imprimă limitele maxime în care se poate admite chemarea în garanție.
Orice alte raporturi existente numai între pârâtă și chemata în garanție nu pot fi discutate în acest litigiu. Pentru aceste considerente de ordin procedural, cererea introdusă împotriva terțului a fost analizată numai pentru obligația la care pârâta este îndatorată prin prezenta hotărâre judecătorească, circumscrisă subsidiarului ei.
Din perspectiva soluției date acțiunii introductive, chemarea în garanție se va rezolva prin admiterea obligației de restituire pentru sumele virate de pârâtă cu titlu de impozit (757 lei) și de contribuție la asigurări sociale de sănătate (310 lei). În același timp s-a respins petitul cu obiect restituirea contribuției individuale de asigurări sociale (591 lei) deoarece aceasta este datorată. Particularitatea constând în bugetul din care se suportă nu atrage o soluție diferită.
S-a menționat că raportul juridic supus judecății prin cererea introductivă se supune jurisdicției muncii întrucât procesul are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cu observarea art.248 alin.3 și art.281 din C. muncii. Abilitatea aceluiași tribunal de a statua asupra cererii de chemare în garanție derivă din prorogarea legală statornicită în art.17 Cod procedură civilă.
Reclamantul și pârâta nu au solicitat cheltuieli de judecată de la părțile în contradictoriu cu care și-au valorificat pretențiile.
Prin încheierea de ședință din data de (...), pronunțată în dosar nr. (...)*, Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus îndreptarea din oficiu a minutei și a dispozitivului sentinței civile nr. 7. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar civil nr. (...)*, în sensul că data pronunțării este 11 aprilie
2011 și nu 11 martie 2011, așa cum din eroare s-a scris.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta S. I. S. B. și de către chemata în garanție A. N. de A. F..
Prin propriul recurs, pârâta S. I. S. B. a solicitat admiterea recursuluiformulat;
- casarea hotărârii atacate pentru lipsa de competență a secției civile;
- modificarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata pentru lipsa calității procesuale pasive a angajatorului;
- modificarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata ca fiind neîntemeiata;
- modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării A. la despăgubirea firmei si cu contribuția reclamantei la pensie (591 lei),precum si contribuțiile proprii ale angajatorului (1.528 lei).
În motivarea recursului pârâta a arătat că:
H. este nelegala si netemeinica având în vedere că instanța de fond a ignorat întâmpinarea si notele de ședința depuse in apărare pentru soluționarea cauzei, probele cu înscrisuri depuse, fapt ce rezulta cu certitudine din considerentele hotărârii pronunțate, întrucât nu rezulta justificarea legala (raționamentul) pe baza căreia instanța sa fi respins apărările formulate.
S-a arătat că :
1 Secția civila a T. nu era competenta sa soluționeze cauza.
Prin considerentele soluției date instanța a calificat litigiul de fata ca fiind un conflict de drepturi cu privire la încetarea contractului de munca al reclamantei având in vedere dispozițiile art.248, alin.3 / art.281 C. muncii, ÎÎn realitate, pricina de față pune întrebarea dacă suma de bani repartizată reclamantei cu ocazia concedierii colective a acesteia, trebuia sau nu trebuia impozitată?A., este cert ca se pune problema aplicării codului fiscal si/sau a altor legi fiscale. D., litigiul de fata are o natura fiscala (O.G. nr.92/2003, art. 1/art.2/art.26).
Se susține că poziția recurentei a fost împărtășită de secția civila a C. de A. C. care a statuat ca litigii asemănătoare au o natura fiscala si, deci, trebuie soluționate, in prima instanța, de către secția contencios administrativ si fiscal.
S-a mai susținut că:
2) H. a fost pronunțata cu încălcarea / aplicarea greșita a legii.
Cu toate că a formulat această apărare, prin întimpinarea formulata cât si prin notele de ședința depuse pentru termenul din 18 martie 2010, instanța de fond a ignorat apărările formulate admițând, nelegal si indirect, ca ar avea calitate procesuala pasiva.
Prin jurisprudența sa constanta, Curtea de A. C., a statuat ca firma recurentă (angajatorul) are calitatea de mandatar bugetar al A. in procedura de colectare a creanțelor fiscale (determinare, reținere la sursa si virare), prin "stopaj la sursa", pentru virarea contribuțiilor aferente compensațiilor bănești încasate de reclamanta (contribuabil).
Poziția exprimata de A. prin întimpinare este aceea ca mandatarul bugetar a procedat corect la stabilirea si plata impozitelor (contribuțiilor) aferente compensațiilor bănești acordate reclamantei.
Poziția adoptata de A. reprezintă o ratificare expresa a operațiunilor deimpozitare din perspectiva art.1546, alin.2 din C. civil.
Ratificarea valorează mandat: "ratihabitio mandato equiparatur".
In aceasta ipoteza, actele juridice de impozitare încheiate de către I. in calitate de mandatar bugetar privitoare la plata contribuțiilor aferente compensației bănești acordate reclamantei produc efecte juridice direct in persoana mandantului A. După cum spune doctrina de specialitate, deși in fapt reclamanta (contribuabilul) tratează cu mandatarul (I.), in drept reclamanta contractează cu mandantul A. (creditorul).
D., întrucât mandatarul nu a efectuat operațiunea de impozitare a compensațiilor bănești pentru sine, ci in numele si interesul mandantului A., intre mandatarul (I.) si contribuabilul (reclamant) nu se leagă niciun raport juridic direct.
In realitate, raportul juridic privind impozitarea compensațiilor bănești s-a realizat direct intre contribuabil (reclamanta) si mandantul A. (creditor), așa încât mandantul va suporta in mod direct consecințele juridice ale operațiunii de impozitare.
Este evident ca in situația prezentata I. nu are calitate procesuala pasiva.
O altă critică adusă hotărârii a fost următoarea:
3.a) H. a fost pronunțata cu încălcarea / aplicarea greșita a legii.
Instanța de judecata retine greșit ca reclamanta a încasat plăți compensatorii. Se susține că reclamanta a beneficiat de compensații bănești.
A clarificat aceste aspecte prin actele depuse la dosar, note de ședința depuse pentru termenul din (...) si concluziile scrise depuse la dosar pentru data de (...). Așa cum a mai arătat, nu rezulta justificarea instanței pentru respingerea apărărilor noastre.
Revine si arată ca plata compensatorie nu reprezintă același lucru cu compensația băneasca si, ca atare, cele doua noțiuni beneficiază de efecte juridice fiscale diferite. A.: a) Precizează ca plățile compensatorii se acorda numai pe baza unui act normativ (lege sau ordonanța de guvern!) întrucât finanțarea (plata) acestor sume se suporta de către S. din bugetul de șomaj (prin A. de șomaj).
D., pentru acordarea plăților compensatorii trebuie sa existe voința explicita a Legiuitorului, voința exprimata prin emiterea unui act normativ (lege sau ordonanța).
Plata acestor sume de bani se acorda salariaților din FONDURILE S. Actul normativ in baza căruia se acordă: art. 8/art.28/art.40 OUG nr.9..
Începând cu data de 22 iunie 2000 firmele particulare nu mai beneficiază de finanțare din fondurile statului pentru acordarea plăților compensatorii având in vedere art. 601 din O. nr.9. (introdus de L. nr.312/2000).
Pe de alta parte, compensațiile bănești se acorda pe baza contractului colectiv de munca (convenție civila particulara încheiata intre partenerii sociali) întrucât finanțarea (plata) acestora se suporta de angajator din fondul de salarii al (angajatorului).
D., pentru acordarea compensațiilor bănești trebuie sa existe voința explicita a partenerilor sociali (sindicat si patronat), voința exprimata printr- o convenție civila.
Plata acestor sume de bani se acorda salariaților din FONDURILE
ANGAJATORLJLLJI. Actul normativ in baza căruia se acorda: art.67 / art.69, alin.2, lit. f din C. muncii; art.80, alin.3 din Contractul colectiv la nivel N. art.42 din O. 9..
O. nr.9., art.42, alin. 1: "Societățile comerciale, ... pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, in condițiile si cuantumurile prevăzute in contractele colective de munca"
Transpunând cele precizate anterior, la situația noastră, rezulta ca :
- reclamanta a fost concediata din firma in baza unei concedieri colective; in baza contractului colectiv de munca (convenție civila particulara) si a programului de concediere colectiva, reci amanta a beneficiat de o suma de 5.630 lei brut; suma acordata reclamantei s-a finanțat din fondul de salarii al angajatorului; contractul colectiv de munca nu este o dispoziție legala (acordate potrivit legii).
D., in condițiile legilor in vigoare (atât la data concedierii reclamantei cit si la data soluționării recursului) suma acordata reclamantei, urmare procedurii de concediere colectiva care a afectat-o si pe aceasta, este definita, in mod legal, o compensație băneasca.
Pe de alta parte, având in vedere jurisprudența recenta a C. de A. C. se poate retine ca etalonul de stabilire a compensațiilor bănești ce trebuiau acordate reclamantei îl reprezintă salariul tarifar al recurentei si, nicidecum salariul mediu net.
3.b) H. a fost pronunțata cu încălcarea/aplicarea greșita a legii.
Instanța de judecata retine un tratament fiscal greșit (eronat) - de neimpozitare - pentru compensațiile bănești acordate reclamantei cu ocazia concedierii acesteia. A., instanța de judecata a considerat ca sumele acordate reclamantei nu trebuiau impozitate in consens cu dispozițiile art.55, alin.4, lit.(j)" din C. fiscal, Consideram ca acest lucru a fost posibildatorita erorii in care sa aflat instanța in ce privește calificarea greșita a sumelor de care a beneficiat reclamanta, ca fiind" plăți compensatorii !?" .
Pe de alta parte, instanța a ignorat si de aceasta data apărările formulate de recurentă.
Opinia recurentei este că, compensațiile bănești, au fost legal impozitate si ca tratamentul fiscal aplicabil era cel prevăzut de pct.68, lit."I)" din H.R. nr.44 /2004.
In demersul recurentei de a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate trebuie pornit de la stabilirea cadrului legal aplicabil pricinii de fata si a modului de interpretare a normelor legale.
Dispozițiile legislației fiscale sunt de stricta interpretare.
Art.2, alin.2 O.G. nr.92/2003 : " Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuții lor și a altor sume datorate ... " .
Art.13 din O.G. nr.92/2003 : " Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. " .
Art. 55, alin.4, litera "j)" din codul fiscal are următorul conținut: " Următoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in înțelesul impozitului pe venit: mele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ... acordate potrivit legii ".
Pct.68, litera "1)" din H.R. nr.44 / 2004 prevede ca : "V. din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum si orice sume de natura salariala primite in baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refera, si care sunt realizate din: 1) compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de munca; " .
Art.40 din H.R. nr.642 / 1999 prevede ca : "C. bănești acordate potrivit art. 42 din ordonanța de urgentă (nr. 9. - s.n.) se încadrează în prevederile art.6Iit.b) din L. nr. 32 din 1991 privind impozitul pe salarii, republicată, cu modificările și completări le ulterioare; acestea nu se includ în venitul lunar impozabil și nu se impun, dacă angajatorul efectuează disponibilizările prin concedieri colective în alte condiții decât cele prevăzute de ordonanța de urgență: nu a întocmit program de restructurare pentru diminuarea sau eliminarea pierderilor și arieratelor, nu se află în reorganizare judiciară, lichidare sau faliment și dispune de resurse proprii pentru acordarea acestor compensații. "
Art.6 din L. nr.32/1991 privind impozitul pe venit: " Nu se cuprind în venitul lunar impozabil și nu se impun: b) sumele primite de salariați ... , precum și compensațiile acordate salariaților disponibilizați cu ocazia restructurării agenților economici, indiferent de forma de proprietate. C. pentru acordarea compensații lor care nu se supun impozitului pe salarii se adoptă prin hotărâre a G. ". Abrogata de art.86 din O.G. nr.7..
* Art.6 din Ordonanța nr.7. privind impozitul pe venit: " S. venituri scutite de impozit pe venit, potrivit prezentei ordonanțe, următoarele: e) sumele reprezentând plătite compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, cordate potrivit legii; ". Abrogata expres de art.85 din 0.0. nr.7 /2001
Art.6, litera "g)" din Ordonanța nr. 7/2001 privind impozitul pe venit preia in totalitate conținutul art.6, litera "e)" din O.G. nr.73 /1999.
Ordonanța a fost abrogata prin art.298, alin. l, pct.24 din L. nr.5..
Din economia textelor prezentate anterior, rezulta ca, începând cu impozitul pe venit reglementat de OG. nr. 7., compensațiile bănești individuale acordate salariaților cu ocazia concedierilor colective, finanțate de angajator, trebuiesc impozitate de angajatori.
Poziția recurentei - apreciază aceasta - este împărtășita inclusiv de instituțiile abilitate cu controlul si aplicarea legislației financiar - fiscale așa cum rezulta din următoarele înscrisuri: Ministerul Finanțelor Publice - adresa nr.52036/(...) ; A. B. - adresa nr.9. / (...); Direcția G.ă a F. P. - adresa nr.16221 /(...).
Poziția acestor instituții reprezintă o interpretare oficiala legala a codului fiscal. De altfel, poziția noastră este împărtășită si de jurisprudența de specialitate: decizia C. de A. B. nr.2279 / 2009 din dosarul nr.83S(...); decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr.1543 / 2010, dosar nr.83S(...).
In concluzie, compensațiile bănești acordate reclamantei trebuiau impozitate deci, erau aplicabile dispozițiile pct.68, litera "1)" din H.R. nr.4..
Având in vedere cele subliniate susținem ca instanța a făcut o aplicare greșita a legii când a hotărât ca cererea reclamantei este fondata si ca tratamentul fiscal aplicabil compensațiilor bănești acordate acesteia era acela al neimpozitării.
D., instanța a admis cererea reclamantei pe baza unui text de lege care nu avea incidenta legala pentru soluționarea in fond a pricinii de fata si, deci, a înlăturat de la aplicare, nelegal, dispozițiile legale aplicabile (pct.68, lit."I)" H.R. nr.44 / 2004) .
Un alt motiv al recursului s-a referit la:
4. pronunțarea hotărârii cu încălcarea/aplicarea greșita a legii.
In subsidiar, s-a solicitat ca, in situația in care s-ar aprecia ca prima instanța, in mod corect, a stabilit faptul ca, compensațiile bănești primite de reclamanta nu trebuiau impozitate, sesolicitămodificarea hotărârii atacate, in parte, in sensul obligării A. ladespăgubiri si cu contribuția reclamantei la pensie (591 lei) precum si contribuțiile angajatorului (1.528 lei ).
S-a mai susținut de recurentă că,concluziile instanței sunt false si nelegale pentru următoarele motive:
- contribuția se suporta din bugetul de șomaj administrat de A. de
șomaj; debitorul obligației de plata era A. de șomaj (si nicidecum I.); firma noastră nu avea acces la bugetul de șomaj si nu putea dispune de sume de bani din bugetul asigurărilor de șomaj pentru plata contribuției la pensie; ca, cererea de restituire a acestor sume a fost realizata atât de reclamanta cit si cererea de chemare in garanție deci, solicitarea lor nu excede cadrului procesual ; I. (deși nu era debitor) a virat aceste contribuții creditorului A., instituite publica care a încasat si dispus de aceste sume deși A. de șomaj datora aceste sume.
4.a) Privitor la contribuția la pensie a reclamantei (591 lei ).
T. constata ca angajatorul a reținut din valoarea compensației bănești acordate suma aferenta contribuției la pensie si a virat-o către A., in contul de colectare a creanțelor bugetare, deși contribuția trebuia achita din bugetul de șomaj (art. 21 din L. nr. 1.), si prin reținere din sumele ce-i reveneau reclamantei.
Surprinzătoare este poziția adoptata de către instanța, odată stabilita starea de fapt menționata, in sensul neobligării A. si la restituirea acestei sume încasate necuvenit.
D., A. a beneficiat de o plata nedatorata si este obligat sa o restituie.
In aceste circumstanțe, sesolicităadmiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate in sensul despăgubirii I. si cu valoarea contribuției la pensie, achitata in numele reclamantei, in valoare de 591 lei.
4.b) Privitor la contribuțiile proprii ale angajatorului (1.528 lei).
Am solicitat despăgubirea firmei noastre si cu valoarea contribuțiilor proprii achitate de angajator deoarece impozitarea reprezintă o operațiune juridica unica (act juridic unic) a cărei efecte nu pot fi soluționate (rezolvate) diferit.
De fapt, acesta este raționamentul Legiuitorului când tratează in cuprinsul aceluiași act normativ colectarea contribuțiilor sociale, in comun, de la salariat cit si de la angajator.
Fiind vorba de un act juridic unic, si modul de soluționare a tuturor aspectelor juridice legate de actul in cauza (inclusiv impozitarea acestora) nu poate fi soluționat decât tot unitar, chiar si in privința răspunderi juridice aferente.
A., in situația de fata, cadrul procesual stabilit inițial de reclamant, privit din prisma obiectului cererii de chemare in judecata, a fost extins de I. prin chemare in garanție, prin solicitarea suplimentara si a contribuțiilor angajatorului.
Din aceasta perspectiva, consideră nelegala soluția instanței in ceea ce privește respingerea cererii de despăgubire si pentru restituirea contribuțiilor angajatorului întrucât se bazează pe o argumentație falsa care nu retine ca operațiunea de impozitare, atât pentru salariat cit si pentru angajator, reprezintă un act juridic unic ale cărui efecte juridice nu pot fi soluționate (rezolvate) diferit.
Se apreciază că aceste argumente justifica restituirea suplimentara si a contribuțiilor proprii ale angajatorului și sunt exprimate prin cererea de chemare in garanție si notele de ședința.
Pe fondul problemei, trebuie observat ca aceste contribuții suplimentare solicitate (contribuția la pensie, contribuție la sănătate, contribuție concedii si indemnizații, contribuție accidente de munca) se calculează raportat la fondul de salarii realizat de angajator.
Or, in situația in care seva decide ca, compensațiile bănești, nu trebuiau impozitate este just ca sumele in cauza sa producă aceleași efecte fiscale si in favoarea angajatorului si sa nu fie luate în considerare la stabilirea fondului de salarii al angajatorului.
Concluzia, intr-o asemenea ipoteza, este aceea ca "creditorul A." a beneficiat de o plata nedatorata de 1.528 lei (contribuții sociale) ce trebuie sa o restituie I..
In subsidiar, se solicită admiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate in sensul despăgubirii firmei noastre si cu valoarea contribuțiilor proprii achitate de către angajator (1.528 lei).
In drept, art. 304 pct. 3, 7 și 9 C.pr.civ., art. 3041, art. 312 alin.3, 5 și
6 C.pr.civ.
Prin recursul formulat, chemata în garanție A. N. de A. F. a solicitat casarea sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivare a susținut că:
1. ART.304 pct. 1 "Când instanța nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale".
1.1 In primul rând, obiectul acțiunii dedus judecății îl constituie restituirea sumei de bani ce i-a fost reținuta intimatului reclamant, dinsalariile compensatorii, cu titlu de impozit pe venit. contribuție individuala de asigurări sociale si contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Cu toate ca L. nr. 1., in forma inițiala, reglementa ca litigiu de munca si asigurări sociale contestația privitoare la modul de calcul si de depunere a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, după intrarea in vigoare a L. nr.5. privind C. Fiscal si a HG nr.1574/2003 privind organizarea si funcționarea M.ui F. P. si a Agenției Naționale de A. F., aceste litigii aparțin sferei dreptului fiscal, ce trebuie soluționate de instanța de contencios administrativ.
A., începând cu data de (...), A. N. de A. F. conform art.19 alin.1 lit. a din HG nr.1574/2003 colectează veniturile datorate bugetului Fondului
Național unic de asigurări sociale de sănătate.
In acest sens, art.256 alin.2 din L. nr.95/2006 prevede colectarea contribuțiilor (de asigurări sociale de sănătate) persoanelor juridice care au calitatea de angajator, de către Ministerul Finanțelor Publice prin A.
Mai mult decât atât, asimilarea obligației de plata a contribuției de asigurări sociale de sănătate cu obligația fiscala rezulta si din dispozițiile art.257 alin.8 din L. nr.95/2006, care instituie pentru prima obligație amintita termenul de prescripție al obligațiilor fiscale.
Totodată, art.261 alin. 1 din L. nr.95/2006 stabilește ca angajatorii care au obligația plății contribuției si care nu o respecta datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere in condițiile C. de procedura fiscala.
De asemenea, in privința impozitului pe venit, se solicită a se observa ca plata salariului si reținerea impozitului din salariu sunt doua operațiuni distincte care coincid in timp, dar pe când plata retribuției are loc in temeiul unui raport juridic direct intre unitate si persoana încadrata in munca, reținerea impozitului este o operațiune pe care unitatea o efectuează in calitate de mandatara a bugetului de stat.
Aceste elemente nu pot decât sa fie specifice unei obligații fiscale. ceea ce atrage competenta instanței de contencios administrativ, după cum si art. 10 din L. nr.554/2004 prevede, reglementând ca litigiile care privesc contribuții se soluționează in fond de tribunalele administrativ fiscale.
In consecința, in speța, este vorba de un litigiu declanșat intre un contribuabil (salariat) si angajatorul sau, in calitate de mandatar legatar al organelor financiare (având atribuții specifice in domeniul încasării veniturilor bugetare), fapt ce determina ca soluționarea acestuia sa revină instanțelor de contencios administrativ, iar nu instanțelor incluse in conceptul de "jurisdicție a muncii".
A., având in vedere ca instanța de fond a calificat greșit litigiul dedus judecății, ca aparținând sferei asigurărilor sociale, fiind soluționat de un complet colegial compus din doi judecători si doi asistenți judiciari, in locul unui complet dintr-un singur judecător, solicită instanței de recurs sa retina ca a fost încălcat principiului specializării si sa admită recursul, casând hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, in speța T. B. N., in jurisdicția de contencios administrativ si fiscal !
Prin urmare, solicită a se reține ca instanța de fond, in mod greșit, a apreciat ca "raportul juridic supus judecății prin cererea introductiva, se supune jurisdicției muncii, întrucât procesul are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi cu privire la încetarea contractului individual de munca al reclamantei, cu observarea art.248 alin.3 si art.281 din C. muncii."
1.2 In al doilea rând, se arată că dispozițiile art.10 alin.1 din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, precizează concret ca:
"Litigiile privind actele administrative emise sau Încheiate de autoritățile publice locale si județene, precum si cele care privesc taxe si impozite. contribuții. datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ- fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite. contribuții. datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de
500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.
Având in vedere ca A. N. de A. F. (A.), este organ de specialitate al autorităților publice centrale. va rugam sa retinei ca acest aspect evidențiază competența materială a secției de contencios-administrativ si fiscal. in conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
II. Modificarea hotărârii atunci când aceasta a fost data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 C.pr.civ. teza a doua)
11.1 Prin admiterea acțiunii, instanța a respins, in mod nelegal, excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție formulata de către A. N. de A. F., făcând mențiune despre aceasta in considerentele sentinței (fila
4, paragraful 1), deși, in dispozitivul hotărârii, nu a precizat nimic despre aceasta.
Nu poate fi de acord cu soluția instanței de fond, întrucât aceasta, in considerentele sentinței civile recurate, a reținut doar ca, "Rezolvarea pe fond a cererii de chemare in garanție nu prezintă caracter inadmisibil. Din examinarea art.117 din C. de P. F. nu rezulta ca, procedura aici instituita are valențele celei înscrise in articolul 109 alin.2 Cod procedura civila, iar ne exercitarea ei in prealabil sa împiedice pe titularul unui drept sa se adreseze se adreseze instanței competente cu o cerere de chemare in judecata, după regula alineatului 1."
A., chemata in garanție - A. - a invocat, prin întâmpinarea formulate, excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând ca exista, in ceea ce privește instituția noastră, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale in materia restituirii sumelor de la buget, materializata in prevederile art.117 C.pr.fiscală și în dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atât mai mult cu cat despăgubirile de care face vorbire norma procedural civila citata, sunt denumite in norma speciala restituiri.
In continuare, chemata in garanție a prezentat situația in care este îndeplinita aceasta procedura speciala si când trebuie trecut la verificarea fondului cererii, respectiv daca sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceasta restituire sa se facă.
In acest context, chemata in garanție, prin excepția invocata, a avut in vedere faptul ca, aceasta cerere de restituire trebuia făcuta cu respectarea prevederilor legale speciale, având situațiile stabilite de art.117 lit. a-h din
O.G.nr.92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii.
Date fiind aceste amănunte, pe care instanța de fond nu le-a avut in vedere, sau le-a avut dar le-a omis cu bună-știința, solicită instanței de recurs sa le ia in considerare la soluționarea favorabila a recursului, implicit a cauzei, si sa admită excepția de inadmisibilitate invocata, reținând faptul ca procedura speciala de restituire rezulta din coroborarea prevederilor art.117, ale art.33 din O.G. nr. 92/2003 si ale pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1899/2004 si ea trebuie parcursa înainte de introducerea acțiunii.
Se mai arată că, prin cererea de chemare in garanție, se solicita obligarea A. la despăgubirea pârâtei SC I. SA, in principal, cu suma reprezentând impozite si contribuții reținute de la salariat si contribuții datorate de angajator pentru compensațiile bănești individuale acordate salariatului si, in subsidiar, cu suma reprezentând impozite si contribuții reținute de către societate de la angajat cu ocazia compensațiilor bănești acordate.
Referitor la sumele reprezentând impozite si contribuții reținute de către societate de la angajați, învederam instanței de recurs ca cererea este inadmisibila, in condițiile in care legislația speciala prevede ca obligația restituirii acestor sume subzista numai in baza legii, or, in speța, temeiul restituirii îl reprezintă Programul de concediere colectiva.
II.2 Prin admiterea parțiala a cererii de chemare in garanție, instanța a considerat, in mod greșit, susține recurenta, ca A. este obligata sa restituie pârâtei SC I. SA o suma de lei care reprezintă impozit pe venit si contribuții la asigurările sociale de sănătate.
Nu poate fi de acord cu aceasta susținere a instanței de fond, întrucât aceasta a interpretat in mod greșit temeiul legal, preluând noțiunea de plăți compensatorii pe care SC I. SA a folosit-o in formularea acțiunii si a cererii de chemare in judecata.
A., in considerentele sentinței civile nr. 7., instanța de fond a reținut, in mod greșit, aplicabilitatea art.55 alin.4 lit. i din L. nr.5. privind C. fiscal, care consacra faptul ca sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in înțelesul impozitului pe venit.
Prin urmare, instanța de fond a reținut, in mod eronat, ca " ... plățile compensatorii s-au acordat reclamantei fundamentat si pe dispozițiile art. 55 alin.4 lit. j din C. Fiscal."
In prezenta cauza, prevederile legale sus menționate nu au aplicabilitate, deoarece prin programul de concediere colectiva nr. 1571/(...), elaborat de către SC I. SA, s-a stabilit ca indemnizațiile acordate cu titlu de plăți compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar si nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prevăzut in art.55 alin.4 lit. i din L. nr.5. privind C. fiscal.
In realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi in vigoare, in speța, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit. k} din C. fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr.
5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4.. cu modificările si completările ulterioare. care prevăd ca sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective din fondul de salarii. potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, in consecința, sunt supuse impozitării.
A., art. 55 alin. 4 lit. j) din C. fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de O. nr. 9., in art. 28, ca fiind sume neimpozabile, in timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
In demersul instanței de a soluționa prezenta cauza consideră necesar faptul de a nu fi calificate "compensațiile bănești individuale" ca fiind același lucru cu "plățile compensatorii".
A., solicită a fi avute în vedere următoarele considerente:
- plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.9. privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat in luna anterioara disponibilizării;
- compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscala, prevăzute de art.55 alin.2 lit. k) din C. fiscal si de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., conform căruia:
"C. bănești individuale, acordate persoanelor disponibiliza te prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de munca, reprezintă venituri asimila te salariilor";
- programul de concediere colectiva stabilește la pct. 7, "M. pentru atenuarea consecințelor concedierii si compensațiile ce urmează sa fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale";
- totodată, potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 9. privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile si companiile Naționale, precum si regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibiliza te prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensam bănești individuale, in condițiile si cuantumurile prevăzute in contractele colective de munca".
In ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția lunara a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de
5,5%, care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. A., angajatorii la care asigurații își desfășoară activitatea au obligația sa calculeze si sa vireze aceasta contribuție asupra fondului de salarii, datorata pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectiva, astfel cum este prevăzut la art.258 alin. (1) din L. nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
" ART. 258* (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligația sa calculeze si sa vireze la fond o contribuție .... asupra fondului de salarii, datorata pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectiva.
(2) Prin fond de salarii realizat, In sensul prezentei legi, se înțelege totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizica si juridica pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. "
Prin fond de salarii realizat, in accepțiunea dispozițiilor legale privind asigurările sociale de sănătate, se înțelege potrivit art.258 alin.2 din legea nr.95/2006, totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizica si juridica pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.
Prin urmare, obligația calculării contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate rezida din faptul ca, compensațiile bănești sunt drepturiprimite de personalul disponibilizat, potrivit contractului colectiv de munca, datorita fostei calități de salariat a acestora.
Întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare si obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.
Având in vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate de către intimata pârâtă SC I. SA, întrucât consideram ca s-a procedat corect la calcularea, reținerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor si a contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferente compensațiilor bănești in concordanta cu dispozițiile legale sus-menționate.
Referitor la contribuția plătita de angajator pentru concedii si indemnizații, consideram ca angajatorul datorează aceasta contribuție, deoarece, in virtutea dispozițiilor punctului 68, lit. l) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările si completările ulterioare, plățile compensatorii sunt venituri de natura salariala si compun fondul de salarii la care se raportează prezenta contribuție.
Din interpretarea dispozițiilor punctului 68, lit. (l) din Normele
Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările si completările ulterioare, menționat la capitolul privind stabilirea impozitului pe venit. se poate observa fara echivoc ca plățile compensatorii sunt veniturile asimilate salariilor, si ca atare, angajatorului ii revine obligația de a retine si achita cota de contribuție privind concediile si indemnizațiile.
A., in conformitate cu dispozițiile art.4 alin.2 din O. nr.158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de (...), cota de contribuție pentru concedii si indemnizații este de 0,85% si se aplica la fondul de salarii sau după caz, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit.
III. Menținerea sentinței civile ca legala in ceea ce privește respingerea celorlalte petite ale cererii de chemare in garanție privind despăgubirea SC I. SA.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat D. P. a solicitatrespingerea recursului formulat de S. I. S. și menținerea dispozițiilor sentinței recurate.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și aapărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtei nu este fondată, pentru că reclamantul a acționat în calitate de fost salariat a pârâtei angajator, a invocat expres prevederile art. 281-283 C. muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori, fără a opta pentru chemarea în judecată a A. ca pârâtă, în baza principiului disponibilității procesuale, reclamantul fiind cel care stabilește cadrul procesual cu privire la părți, obiect și cauză a acțiunii.
O atare opțiune a reclamantului pentru chemarea în judecată a fostului angajator în baza jurisdicției muncii (art. 281-283 C. muncii) pentru restituirea unor sume reținute în opinia sa în mod nelegal, determină calificarea litigiului dedus judecății ca un conflict de muncă, neavând caracter fiscal, ceea ce justifică sub acest aspect competența secției civile de a se pronunța în materia conflictelor de muncă.
Excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă,este întemeiată:
Reclamantul a chemat în judecată fostul angajator solicitând obligarea acestuia să restituie suma reținută cu titlu de impozite și contribuții la asigurări sociale, apreciind că pârâta a reținut și virat nelegal și aceste sume la bugetul de stat în lipsa unui titlu de creanță, aceste argumente invocate de reclamantă neavând natura juridică a unui capăt de cerere distinct, ci reprezentând motive pentru care s-ar impune în opinia reclamantei restituirea sumelor reținute de angajator cu titlu de impozite și taxe contribuții din plățile compensatorii acordate cu ocazia concedierii colective.
Potrivit art.117 Cod procedură fiscală și Ordinului MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, persoanele interesate pentru restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții la buget, trebuie să formuleze o cerere adresată organului fiscal competent, în cauză unitatea A. de la domiciliul contribuabilului, iar acest organ urmează a admite or respinge cererea prin act administrativ fiscal, în funcție de prevederile legale incidente. În cazul respingerii cererii de restituire prin act administrativ fiscal ce se comunică celui ce a făcut cererea, acesta poate să introducă contestație la tribunal la secția de contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care în acel cadru procesual, instanța competentă pentru aplicarea legislației fiscale, sesizată legal, în contradictoriu cu organul fiscal, urmează să analizeze dacă în mod corect și legal s-a realizat reținerea și virarea sumei de bani cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale de către angajator din plățile compensatorii acordate salariatului cu ocazia concedierii colective. De asemenea, în situația în care cererea de restituire formulată nu este soluționată, cel interesat este îndreptățit să acționeze organul administrativ pentru refuzul de rezolvare a cererii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
Or, reclamantul nu a urmat aceste prevederi legale ce instituie oprocedură specifică de restituire, astfel încât dreptul subiectiv dedus judecății nu este încă actual, iar acțiunea civilă formulată de către fostul salariat împotriva angajatorului este prematur formulată, deoarece reclamantul are posibilitatea de a se adresa pe cale administrativă organului fiscal competent să-i solicite restituirea sumei de bani solicitate prin acțiune. În condițiile în care reclamantul va urma procedura administrativă specială reglementată de normele procesual fiscale evocate și în acel cadru se va constata că pârâta a reținut nelegal suma solicitată ori că nu le-a virat la bugetul de stat, va putea formula o altă acțiune în acest sens împotriva pârâtei dacă suma respectivă nu i-a fost restituită, în condițiile în care s-a stabilit că acestea au fost nelegal reținute, nefiind aplicabil principiul autorității de lucru judecatîntrucât acțiunea civilă nu a fost analizată în acest cadru procesual pe fond de către această instanță.
Așadar, reținând că reclamantul pentru a obține restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții trebuie să apeleze în principal la procedura legală specială instituită în acest sens prin normele procesual fiscale, iar aceasta nu a făcut acest lucru, dreptul dedus judecății împotriva pârâtei nu este încă actual, motiv pentru care va fi admisă excepția prematurității acțiunii și în consecință, va fi respinsă acțiunea ca prematur formulată.
O atare soluție de respingere a acțiunii determină în mod automat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A. , conform art. 61-63 C.pr.civ., a cărei recurs va fi admis ca efect al soluției date recursului principal, având în vedere caracterul accesoriu al cererii dechemare în garanție, fără a mai fi necesară examinarea criticilor asemănătoare formulate de chematul în garanție.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. va admite recursurile în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica sentința în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta S. I. S., respectiv de chematul în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 7. din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca prematură acțiunea formulată de reclamantul D. P. în contradictoriu cu pârâta S. I. S.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de S. I. S. împotriva Agenției Naționale de A. F.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 7 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. I. T. D. C. G. cu opinie separată
GREFIER N. N.
Red. CM (...)
2 ex./ Jud.fond: C.I.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider, în primul rând, ca fiind fondate motivele de recurs invocate d e către A. N. DE A. F. și S. „. S. B., privind greșita calificare a prezentului litigiu ca fiind conflict de muncă și soluționarea eronată a acestuia de către p rima instanță în cadrul jurisdicției muncii.
A., se constată, în primul rând, că acțiunea formulată de reclamantul D . P., la data de (...), întemeiată în drept de către aceasta atâ t pe dispozițiile C . muncii, cât și pe dispozițiile C. fiscal, a figurat inițial pe rolul S. decontencios administrativ a T. B.-N..
S. „. S. B. , atât prin notele de ședință din data de (...), cât și prin î ncheierea de ședință din data de (...), își expri mă poziția față de natura l itigiului și competența de soluționare a acestuia, considerând că Secția de c ontencios administrativ este competentă să soluționeze cauza.
Fiind pusă în discuț ia părților această p roblemă, a calificări i litigiului
și a competenț ei de soluționare a cauzei, în ședința publică din data de (...),
astfel cum rezultă din încheierea de ședință depusă la dosar, reprezentantul A genției Naționale de A. F. lasă la aprecierea instanței aceste probleme de drept.
Prin aceeași hotărâre, instanț a transpune cauza S. civile din cadrul a celeiași instanțe, constatând că litigiul este de natură civilă.
Abia la termenul de judecată din data de (...) se pronunță în cauză sentința civilă nr.7./2011, prin care este admisă acțiunea reclamantei, se
constată că pârâta a reținut și virat în mod nelegal impo z itul, contribuția i ndividuală de asig urări sociale și co ntribuția de asigur ări sociale de s ănătate și în consecință, obligă pârâta să restituie reclamantului suma de
1658 lei. Prima instanță a admis și cererea de chemare în garanțieintrodusă de S. „. S. B., obligând chemata în garanție A. N. de A. F. să
restituie pârâtei sumele de 757 lei cu titlu de impozit pe venit și suma de
310 lei cu titlu de contribuție la asigurări sociale de sănătate.
Prin recursurile formulate, nu numai angajatorul, ci și A. N. DE A. F., organ de specialitate în materie fiscală la nivel național, susți n că prezentul l itigiu reprezintă o pricină de contencios fiscal, fiind astfel soluționat în mod g reșit de către prima instanță într -o jurisdicție de dreptul muncii.
Obiectul acțiunii dedus judecății îl constituie restituirea sumei de bani ce i-a fost reținută reclamantului din salariile compensatorii primite la data concedierii, cu titlu de impozit pe venit și contribuții sociale.
A., consider că, în primul rând, în mod greșit prima instanță nu a investit în timp util instanța ierarhic superioară cu pronunțarea unui regulator de competență în cauză, deși aspectele privind competența instanței se impun a fi soluționate în mod prioritar și cu deosebită celeritate, interesul părților fiind ca instanța competentă să ajungă cât mai repede la analiza pe fond a pretențiilor deduse judecății.
Este adevărat că se impunea în acest sens o consacrare legislativă expresă a posibilității investirii instanței ierarhic superioare cu pronunțarea unui regulator de competență în situațiile menționate anterior, aceasta fiind absolut necesară pentru a nu aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil.
În lipsa unor asemenea prevederi procedurale, în numeroase litigii, astfel cum s-a întâmplat și în speță, se ajunge ca problema competenței să fie tranșată abia în recurs, după parcurgerea unui grad de jurisdicție pe fondul cauzei.
Având în vedere faptul că există reglementat un cadru procesual special privind situația în care două sau mai multe „instanțe"; s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, cel al conflictelor de competență, care prevede o procedură necontencioasă și urgentă, această cale este desigur de preferat căii de atac a recursului împotriva unei încheieri prin care s-a întrerupt cursul judecății.
De altfel, întrucât în primul rând instanța este cea obligată să-și verifice competența, ajungându-se la conflict de competență nu numai în urma susținerilor părților, ci tocmai potrivit convingerii a două „instanțe"; că sunt necompetente a judeca pricina, este normal ca acest incident procedural să fie soluționat întotdeauna printr-o procedură special și clar reglementată între acestea, fără a fi necesară în acest stadiu intervenția părților, care, deși au un interes în stabilirea competenței, nu trebuie să fie obligate să promoveze o cale de atac și în situațiile în care „conflictele"; instanțelor ar putea fi soluționate pe cale necontencioasă.
Luând în considerare că de fapt competența materială nu trebuie să fie raportată doar la instanța de judecată, ci la jurisdicția în sfera căreia cade litigiul, atât doctrina, cât și jurisprudența au invocat în mod repetat această lacună legislativă.
Trebuie subliniat în acest sens că nici L. privind unele măsuri pentru accelerarea judecăților nu a oferit o soluție procedurală dorită acestei probleme.
Pe de altă parte, consider că, având în vedere faptul că art.158
Cod.proc.civilă face referire la „. de judecată"; în sens de complet investit cu soluționarea cauzei, art.20 din același cod poate fi aplicat și în situația în care conflictul de competența există între două completuri de judecată specializate din cadrul aceleiași instanțe, investirea instanței ierarhic superioară cu pronunțarea unui regulator de competență, chiar în condițiile prevederilor legale în vigoare, fiind de preferat, pentru ca părțile să nu fie puse în situația de a aștepta timp de aproape un an de zile soluționarea divergențelor instanțelor cu privire la competență.
În al doilea rând, apreciez că nu există nici un argument juridic care să atragă în cauză competența instanțelor de dreptul muncii în această cauză, care presupune în mod necesar, conform intenției reclamantului exprimate prin acțiune, stabilirea dacă sumele de bani reclamate prin acțiune erau sau nu datorate bugetului de stat, presupunând în acest sens aplicarea legislației materiale și procedurale fiscale.
În acest sens, poziția reclamantului, care consideră că acțiunea sa este una supusă jurisdicției muncii, deși invocă dispoziții fiscale, nu poate fi hotărâtoare în calificarea prezentului litigiu și în stabilirea jurisdicției competente, deci și a compunerii completului de judecată ce ar avea căderea să soluționeze această pricină, având în vedere faptul că instanța de judecată este cea care califică în drept acțiunea formulată și care, în raport cu aceasta, este obligată să-și verifice competența.
Prezentul litigiu este unul fiscal, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din C. fiscal, acest cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora.
Conform alin.3 din același cod, în materie fiscală, dispozițiile codului prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile C. fiscal.
Art.7 alin.1 pct. 2 definește ca fiind activitate dependentă, orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare, veniturile obținute în cadrul acestei activități dependente fiind supuse impozitării și plății contribuțiilor sociale potrivit prevederilor legislației fiscale.
Art.1 din C. de procedură fiscală prevede că acesta reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de C. fiscal.
Prin administrarea impozitelor și taxelor se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: a) înregistrarea fiscală; b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor și taxelor; c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Art.22 din același Cod definește ca fiind obl ig aț ii f isc ale , obligațiile de a
calcula și înregistr a în evidențele co ntabile și fiscale impozitele, taxele,
con tr ibuț iile ș i al te s u me d ator ate buge t u lu i gener al consol id ate ș i de a pl ăti l a t er menele leg ale ace s te imp oz ite, taxe, co n tr ibuț ii.
Potrivit disp.art.24 din Cod, plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare.
Începând cu data de (...), A. N. de A. F., conform H. nr.1574/2003
colectează veniturile datorate bugetului de stat cu titlu de impozite și c ontribuții sociale.
Apreciez astfel că, după intrarea în vigoare a L. nr.5. și a
H.nr.1574/2003 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P. și a Agenției Naționale de A. F., litigiile privind impozitele, contribuțiile sociale și alte venituri bugetare aparțin sferei dreptului fiscal și trebuie soluționate de către instanțele de contencios administrativ-fiscal.
Plata salariului și reținerea impozitului și a contribuțiilor sociale obligatorii din salariu sunt două operațiuni distincte care coincid în timp, dar în timp ce plata retribuției și a altor drepturi bănești ce își au izvorul în contractul de muncă, are loc în temeiul unui raport juridic direct între unitate și persoana încadrată în muncă, reținerea impozitului este o operațiune pe care unitatea o efectuează în calitate de mandatară a S.
Așadar, obligația angajatorului, impusă imperativ de lege, de a calcula și reține lunar impozitul și contribuțiile sociale obligatorii din salariul lucrătorului nu se execută în cadrul unui raport juridic de muncă, ci a unui raport juridic de drept fiscal.
Acesta este de altfel și motivul pentru care angajatorul este îndreptățit prin legea fiscală să facă aceste rețineri și este chiar obligat să rețină și să plătească impozite și contribuții, în temeiul disp.art.40 alin.2 lit.f ) din C. muncii republicat, fiind vorba despre o reținere din salariu prevăzută de lege, în sensul prevederilor art.169 alin.1 din C. muncii.
De altfel, potrivit art.10 din L. nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
De altfel, și prima instanță, deși a constatat în final că este competentă să soluționeze această acțiune în temeiul disp.art.248 alin.3 și
281 C. muncii, reținând că am fi în prezența unui litigiu în legătură cuîncetarea contractului individual de muncă al reclamantului, nu a obligat angajatorul la plata unor despăgubiri pentru fapte ilicite săvârșite la data concedierii salariatului, ci a judecat în contencios fiscal, constatând că pârâta a reținut și virat în mod nelegal impozitul, contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate și, mai mult, a obligat A. N. de A. F. să restituie angajatorului contribuțiile și impozitele în privința cărora a constatat că au fost virate la bugetul de stat în mod nelegal.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că prezentul litigiu este de competența instanței de contencios fiscal.
Cum litigiul dedus judecății a fost greșit calificat ca aparținând sferei conflictelor de muncă, fiind soluționat de un complet colegial compus dintr- un judecător și doi asistenți judiciari, în locul unui complet dintr-un singur judecător, și cu încălcarea principiului specializării, consider că se impunea admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la T. B.-N., în jurisdicție de contencios administrativ-fiscal.
Mai consider că , ș i în situația în ca re s -ar trece peste această p roblemă a compet enței invocată atât la judecarea fondul ui cauzei, cât și p rin motivele de rec urs, și s -ar reține că suntem în prezența unui conflict de m uncă, singura cali ficare ce s -ar putea da acestei acțiuni ar fi cea a unei a cțiuni în daune formulată de către salariat împotriva angajatorului,
întemeiată pe disp.a rt.269 din C. muncii , în care răspundere a unității poate f i angajată în condițiile întrunirii elementelor răspunderii civile contractuale.
Î n cadrul acestei acțiuni se verifică doar dacă aceste elemente ale r ăspunderii, respectiv fapta ilicită a an gajatorului, prejudiciul, precum și r aportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu sunt întrunite la data i ntroducerii acțiunii, culpa fiind prezumată în condițiile în care acesta nu și -
a îndeplinit obligațiile legale sau convenționale.
În situația în care nu se probează în cauză săvârșirea unei fapte ilicite de către angajator, ce ar fi în speță calcularea și reținerea nelegală a unor sume reprezentând impozit și contribuții sociale din salariul lucrătorilor, soluția instanțelor de judecată a fost întotdeauna cea de respingere a acțiunii ca nefondată, constatându-se că nu poate fi antrenată în cauză răspunderea patrimonială a angajatorului.
Mai mult, în cauză a figurat ca parte, atrasă de către angajator în proces și A. Naționale de A. F., autoritate centrală competentă în domeniul fiscal și care și-a exprimat în cauză poziția în sensul că pârâta a calculat și a reținut în mod corect impozitul și contribuțiile sociale din compensațiile plătite reclamantului, clarificând astfel că recurenta-pârâtă nu a săvârșit în cauză o faptă ilicită care să cauzeze salariatului un prejudiciu.
Până la proba contrară, angajatorul, potrivit disp.art.40 alin.2 lit.f ) și art.169 alin.1 din C. muncii republicat, a efectuat o reținere din salariu
(dacă apreciem că și salariile compensatorii trebuie asimilate acestei noțiuni), prevăzută de lege, nedovedindu-se în speță încălcări ale prevederilor legale sau convenționale.
Prin urmare, consider că, în situația în care s-ar reține că prezentul litigiu este unul de dreptul muncii, având în vedere faptul că legiuitorul nu a prevăzut nicio condiție extrinsecă pentru exercițiul dreptului la acțiune în răspundere patrimonială de către salariat împotriva angajatorului, chiar și în cazul în care s-ar constata că doar organele fiscale puteau stabili caracterul ilicit al faptelor angajatorului, precum și prejudiciul cert, real și actual al salariatului, pe calea unei proceduri administrativ-fiscale, nefiindsuficientă poziția A. exprimată în cauză, acțiunea reclamantului nu putea fi respinsă prematur introdusă, ci ca fiind nefondată.
C. M.
Judecător,
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex.-(...).
| ← Decizia civilă nr. 434/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 702/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
