Decizia civilă nr. 3503/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3503/R/2011

Ședința din 10 octombrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.

GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2236 din 02 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C.EAN, și pe pârâții intimați L. T. L. R., C. LOCAL AL M. T., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului intimat C. Local al municipiului T., consilier juridic C. P., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtului intimat C. Local al municipiului T. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtului intimat C. Local al municipiului T. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Nu solicită obligarea chematului în garanție - recurent la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2234 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Local al municipiului T.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții

M. V., D. M., P. C. N., F. I., S. A., P. E., M. S. S., H. C., M. O., C. E. și R. C. D. prin S. L. AL Î. P. C.EAN în contradictoriu cu pârâții L. T. „. R. și C. LOCAL AL M. T.

A fost obligat pârâtul L. T. „. R., în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 2 ani școlari anteriori introducerii cererii, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății, și anume la plata primei aferente anului școlar 2007-2008 în favoarea reclamanților indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul

școlar (...)-(...) și a primei aferente anului școlar 2008-2009 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...).

A fost obligat pârâtul C. Local al municipiului T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local al municipiului T. în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu sediul procesual ales la D. G. a F. P. C.-N.

A fost obligat chematul în garanție la suplimentarea sumelor acordate prin bugetul de stat, necesare pentru plata primelor de vacanță obiect al prezentei cauze.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în raport de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 și art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului T. este nefondată.

Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța a reținuturmătoarele:

După cum reiese din adeverința nr. 42/(...) depusă la dosar (fila 19), reclamanții M. V., D. M., P. C. N., F. I., S. A., P. E., M. S. S., H. C., M. O., C. E. au fost angajați ai pârâtului L. T. „. R. în perioada anilor școlari 2007-2008 și

2008-2009, iar reclamantul R. C. D. în cursul anului școlar 2008-2009.

Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel naționalpe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, s ă se pl ăte asc ă ș i o pr imă de v ac anț ă ";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cuindemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).

Din interpretarea art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996, art. 48, 50 alin. 12 și 146 din Legea nr. 128/1997 rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existența unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.

În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate în cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.

Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.

În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006 părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o primă de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr.

84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.

Or, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci

plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similară se întâlnește în contractele colective de muncă încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.

Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..

A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.

În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr.

146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu debază al angajatului";.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății trebuie angajată răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus obligarea pârâtului L. T. „. R., în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 2 ani școlari anteriori introducerii cererii. De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală raportat la art. 78 alin. 1 din Codul muncii, primele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.

În temeiul art. 167 din Legea nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului T. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Pârâtul C. Local al municipiului T. a formulat cerere de chemare îngaranție a M.ui F. P., solicitând ca în cazul în care a fost obligat la alocarea sumelor, ministerul să fie obligat la suplimentarea sumelor acordate prin bugetul de stat.

Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 și art. 104 alin. 2 din Legea nr.

1/2011, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se realizeazăprin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, dar din fonduri alocate de la bugetul de stat. A., sumele de bani necesare pentru plata drepturilor bănești acordate reclamanților prin prezenta hotărâre trebuie alocate de la bugetul de stat.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 6 și pct. 12 din H.G. nr.34/2009, Ministerul Finanțelor Publice are printre atribuții și elaborarea proiectului bugetului de stat, al legii bugetului de stat și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, respectiv aprobarea, în condițiile legii, a deschiderii de credite bugetare.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că se impune respingerea excepț ie i l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive a M.ui F. P. și, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a dispus obligarea acestuia la suplimentarea sumelor acordate prin bugetul de stat, necesare pentru plata primelor de vacanță obiect al prezentei cauze.

Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. prin D. G. a F. P. a județului C. a solicitat admiterea acestuia și respingerea acțiuniiformulată de reclamanți.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G.ului respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.

Reglementând rolul G.ului la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.

În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Totodată, solicită să se aibă în vedere faptul ca, bugetul pe anul 2010 a fost deja adoptat iar conform art.4 alin 1 și alin 2 din Legea nr. 500/2002, legea bugetara anuala prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita maxima care nu poate fi depășita.

Menționează totodată ca legea bugetara anuala poate fi modificata în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare (conform art.6 din Legea sus menționata), legi care, potrivit art. 17 alin 1, sunt elaborate de G. in contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta și adoptate de Parlamentul României.

Față de aceste aspecte, solicită instanței să ia act de faptul că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție față de Ministerul

Finanțelor Publice și să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulată în contradictoriu cu aceasta.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,

Curtea de A. reține următoarele:

Este adevărat că potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 republicată, „M.

Educației Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat";, dar, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995 republicată,

„finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale aunităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „M. Î. asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";

Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M.ui Î. se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.

Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede că:

„(1) F.anțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.

(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.

(3) F.anțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";, însă acest text legal trebuie coroborat cu art. 3 din același act normativ, conform căruia,

„(1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.

(2) Primarii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.

(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.

Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că, potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat";.

Or, drepturile solicitate prin cereri de chemare în judecată sunt drepturi salariale la care membrii de sindicat sunt îndreptățiți conform considerentelor reținute de instanța de fond, astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din Legea nr. 11/2010, recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale restante.

Nici invocarea de către recurent a prevederilor art. 5 alin. 6 din Legea nr.11/2010, nu constituie un argument în sprijinul admisibilității recursului, ci, dimpotrivă, vine să întărească caracterul nefondat al acestui recurs, având în vedere că acest text legal nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin directorului direcției județene a finanțelor publice județene în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute al alin. 4 al art. 5 din aceeași lege.

A., conform art. 5 alin. 6 din Legea nr. 11/2010, „repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B., după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente, sau a direcției de muncă și incluziune socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective";.

Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene în repartizarea acestor sume sunt subliniate și prin textul art. 40 din H.G. nr. (...), care prevede următoarele: „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. G.eral al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.

(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.

Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M.ui F. P. în teritoriu.

Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile numărul 2234 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. D. D. G. S. D.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond: A. G. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3503/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă